ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 846/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 308/2004 din 24 aprilie 2004, la Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, venită prin declinare de competență de la Tribunalul Constanța, reclamantul B.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 16499 din 25 februarie 2004, emisă de Comisia de specialitate a pârâtei și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/200, precum și acordarea de daune materiale și morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 8 martie 1940, în comuna Manzîr, județul Tighina, iar în luna iunie 1940, împreună cu familia sa s-au refugiat în România, de mai multe ori, în perioadele 1940 - 1941 și 1944 - 1946, ca urmare a ocupației sovietice.

Reclamantul a arătat că prin hotărârea criticată, nr. 16499 din 25 februarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Constanța, i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe perioada martie 1944 - 6 martie 1945 (perioadă ce se referă la al doilea refugiu, ca urmare a retragerii administrației române de pe teritoriul Basarabiei), fără, însă, să i se fi recunoscut perioada primului refugiu, respectiv 26 - 28 iunie 1940 - septembrie 1941, când s-a reinstaurat administrație română.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 220/CA, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.M., a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada iunie 1940 - septembrie 1941, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre în acest sens.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței astfel pronunțate și în termen legal a declarat recurs, reclamantul B.M., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu i-au fost acordate daunele solicitate, de care se fac vinovați funcționarii intimatei-pârâte și drepturile pe care instanța le-a ignorat.

Recursul va fi respins.

Din analiza lucrărilor de la dosar rezultă că instanța de fond a analizat și a acordat reclamantului, pentru întreaga perioadă solicitată și dovedită cu documente, drepturile cuvenite, ca urmare a recunoașterii calității acestuia, de persoană strămutată, și pentru perioada iunie 1940 - septembrie 1941, pe lângă cea recunoscută prin hotărârea nr. 16499 din 25 septembrie 2004, a Casei județene de Pensii Constanța.

Cât privesc daunele materiale și morale, estimate de recurentul-reclamant, la suma de 12.000 euro, instanța nu le-a putut lua în considerare, atâta vreme, cât aceste daune nu au fost probate și nici justificate.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada relei-credințe sau neglijenței intimatei-pârâte, de a fi omis voit soluționarea contestației sau tergiversarea soluționării acesteia.

Ca atare, nefiind motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 220/CA din 16 septembrie 2004, a Curții de Apel Constanța, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2005.