ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6477/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 137 din 19 mai 2004, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe inculpații: - R.C.G., în baza art. 4 din Legea nr. 143/200, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă de la 7 martie 2004 la zi și prelungită măsura privativă de libertate. - M.L.I., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, la 3 ani închisoare și în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, la un an închisoare. Conform art. 33 și art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 86 1 C. pen. și art. 86 2 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, indicând măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., la care să se supună inculpatul.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și s-a constatat că acesta a fost reținut și arestat preventiv în perioada 7 martie 2004 – 19 mai 2004. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Instanța a reținut, în fapt, că inculpații M.L.I. și R.C.G. sunt prieteni, locuind în municipiul Deva și nu au vreo ocupație. Inculpatul M.L.I., la sfârșitul anului 2002 și în luna decembrie 2003, a cumpărat pastile Ecstasy pentru consum propriu, iar la data de 6 martie 2004 a mai cumpărat cu 50 dolari S.U.A. de la L.C., două bile cu morfină în greutate totală de cca.

5 gr., ascunzându-le în propriul autoturism într-un compartiment de lângă schimbătorul de viteză. În aceeași zi, sărbătorindu-și ziua de naștere, inculpatul M.L.I. și-a invitat, în jurul orelor 21,00, prietenii, respectiv pe inculpatul R.C.G. și martorii S.B.A., O.S., la Barul D. din Deva și apoi la Restaurantul T.R. din orașul Orăștie. Înainte de a urca în autoturism pentru a pleca spre Orăștie, inculpatul M.L. i-a spus inculpatului R.C.G. că a cumpărat două bile cu drog și, ajungând la restaurantul din această localitate s-au așezat toți la o masă. La scurt timp, inculpatul M.L.I. s-a ridicat și a plecat la toaletă, fiind urmat imediat de inculpatul R.C.G. În toaletă, primul dintre inculpați a desfăcut o bilă cu drog și a întins-o pe foița de staniol sub forma a două linii pe capacul rezervorului WC, consumând fiecare din morfină.

Întrucât a mai rămas din morfină, la propunerea inculpatului M.L.I., inculpatul R.C.G. a mers la masă în restaurant și i-a spus martorului S.B. să meargă la toaletă cu ambalajul de nylon de la un pachet de țigări. Ajuns în toaletă, S.B. a fost îndemnat de inculpatul M.L. să consume morfină, cu expresia „trage și tu!”, însă, fiind refuzat, inculpatul a învelit drogul în folia nylon adusă de martor și a revenit în local unde i-a înmânat pachețelul cu morfină inculpatului R.C.G. După acest moment, inculpatul M.L. a părăsit localul, deplasându-se cu autoturismul în altă zonă a orașului Orăștie, unde a consumat morfină din cea de-a doua biluță aflată în mașină. Revenind la restaurant, la scurt timp au sosit și organele de poliție.

Inculpatul R.C.G. a aruncat sub masă folia cu morfină, iar inculpatul M.L.I. a indicat lucrătorilor de poliție, compartimentul din autoturism în care deținea două biluțe. Din raportul de constatare tehnico-științifică al Laboratorului de specialitate al I.G.P., rezultă că substanța prezentată este morfină în amestec cu alte substanțe chimice, fiind drog de mare risc. Instanța a reținut ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care cei doi inculpați au fost condamnați, constatând însă că în privința infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, imputată inculpatului M.L.I. nu sunt întrunite condițiile existenței acesteia, întrucât inculpatul a cumpărat morfina pentru consum propriu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: - Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care a criticat-o pentru greșita achitare a inculpatului M.L.I., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, greșita individualizare a pedepselor pentru inculpatul M.L.I., insuficiente și greșita aplicare a dispozițiilor art. 86 1 C. pen. pedepsei aplicată aceluiași inculpat. - inculpatul M.L.I., care a criticat netemeinicia hotărârii sub aspectul greșitei aprecieri a existenței gradului de pericol social al infracțiunii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000, impunându-se achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., raportat la art. 18 1 C. pen., precum și pentru omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante și a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a distribuitorului de droguri L.C.

- inculpatul R.C.G., care a criticat omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante. Prin decizia penală nr. 243 din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis toate apelurile declarate și, rejudecând după desființarea hotărârii atacate, a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., pentru ambii inculpați, reducând pedeapsa pentru inculpatul R.C.G. la un an închisoare. Inculpatul M.L.I. a fost condamnat, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., reducând pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, la un an și 8 luni închisoare, iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000, la 2 luni închisoare, pentru ambele infracțiuni cu reținerea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul M.L.I. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen., și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond. În motivarea deciziei, instanța de control judiciar a reținut că, prin oferirea de drog spre consum și apoi remiterea cantității rămase inculpatului R.C.G. este realizat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 de către inculpatul M.L.I. și același inculpat a săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000 prin îndemnarea martorului S.B.

să consume drog. S-a mai reținut că faptele astfel săvârșite prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor și că dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt incidente, inculpatul M.L.I. nefacilitând prinderea și tragerea la răspundere a numitului L.C. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.L.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât: - judecata în apel s-a făcut fără legala citare a inculpatului, acesta fiind plecat în Italia, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.; - s-a comis o gravă eroare de fapt prin reținerea împrejurării că ar fi oferit droguri celuilalt inculpat, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen.; - hotărârea a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, consecință a interpretării eronate a prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar pe de altă parte, instanța de apel nerăspunzând solicitării de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege, cazuri de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și 9 C. proc. pen.; - faptei i s-a dat o greșită încadrare juridică, întrucât inculpatul nu cunoștea că drogul este morfină și că acesta face parte din categoria drogurilor de mare risc, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Situația de fapt a fost exact reținută de instanță și aceasta rezultă din procesele-verbale ale organelor de poliție, planșe foto, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor S.B. și O.S., coroborate cu declarațiile ambilor inculpați care au recunoscut săvârșirea faptelor atât prin declarațiile date în cursul urmăririi penale cât și prin cele din faza de judecată. Încadrarea juridică reținută de instanța de apel este cea legală. Fapta inculpatului M.L.I. de a fi oferit inculpatului R.C.G. morfină spre consum și apoi de a-i fi înmânat spre uz propriu cantitatea rămasă, realizează conținutul infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, norma incriminatoare nelimitând, sub aspectul laturii obiective, realizarea infracțiunii doar prin procurare (cumpărare sau alte modalități) de droguri în raport de revânzare, fiind sancționate chiar operații privind circulația drogurilor, fără drept.

Sub acest aspect, susținerile inculpatului M.L.I., în sensul că drogul l-a cumpărat pentru consum propriu și numai ulterior a survenit împrejurarea în care a oferit spre consum și apoi restanța rămasă, celuilalt inculpat, sunt irelevante în privința existenței laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Din împrejurările de fapt recunoscute de cei doi inculpați, rezultă că aceștia își cunoșteau practica de a consuma droguri, dovadă fiind aceea că, fără să aibă vreun dialog prealabil la masa din restaurant, inculpatul R.C.G. l-a urmat imediat în toaletă pe inculpatul M.L.I. unde au consumat împreună drogul, iar ce a mai rămas din substanță fiind dată inculpatului R.C.G.

după episodul prezenței în toaletă și a martorului S.B. și la revenirea la masă în restaurant. Că substanța rămasă a fost dată pentru consum inculpatului R.C.G. rezultă din faptul că inculpatul M.L.I., dorind să mai prizeze drog, a mers la autoturismul nou și a folosit cea de a doua bilă. Nici critica privind pretinsa eroare în care s-ar fi aflat inculpatul M.L.I. cu privire la natura substanței consumate, nu este fondată. Toate împrejurările de fapt, recunoscute constant de cei doi inculpați, contrazic această apărare. Inculpatul M.L.I. a cumpărat, așa cum pretinde, două bile cu drog de la C. pentru care a plătit 50 dolari S.U.A., atenționându-l pe inculpatul R.C.G. că „o să ne rugăm în seara asta” și arătându-i substanța, cu precizarea că două grame le-a primit bonus de ziua lui (declarație scrisă personal de inculpatul R.C.G.).

Așadar, inculpatul recurent avea reprezentarea exactă a naturii substanței procurate, fiind irelevant că nu îi știa nici denumirea științifică, așa cum susține, nici clasa de risc, în condițiile în care cunoștea, ceea ce rezultă din precauțiile luate pentru procurarea și consumul acesteia, că faptele imputate sunt prevăzute de lege ca infracțiuni. Indiferența inculpatului față de clasa de risc a drogului procurat implică, în plan subiectiv, acceptarea de către acesta a traficului cu acel drog care, în cazul concret, face parte din Tabelul II anexă la Legea nr. 143/200, drog de mare risc.

Așa fiind, instanța de apel a făcut o corectă încadrare juridică în dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, nefiind întemeiată nici critica privind omisiunea punerii în discuție a schimbării încadrării juridice în alin. (1) al textului de lege menționat, întrucât această problemă a fost ridicată de inculpat prin apelul declarat și a fost examinată și comentată de instanța de apel în motivarea încadrării juridice reținute. Instanțele, de fond și apel, au constatat întemeiat că în cauză nu este incidentă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, simpla indicare a numelui unei persoane nefiind suficientă pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de lege, atâta timp cât nu a fost urmată de măsuri procesuale, in rem și in personam, de tragere la răspundere penală.

În raport de datele cauzei, nici motivul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., nu este întemeiat. Inculpatul M.L.I. a fost citat de instanța de apel pentru termenul din 8 iulie 2004, când s-a și judecat cauza, la adresa indicată de acesta în cursul urmăririi penale, respectiv, municipiul Deva unde își are domiciliul și mai mult decât se impunea, a mai fost citat și prin afișare la sediul Consiliului local al orașului Orăștie, conform prevederilor art. 177 alin. (2) și (4) C. proc. pen. Pronunțarea deciziei în apel a fost amânată pentru data de 13 iulie 2004. La data de 14 iulie 2004, orele 16,34, conform mențiunilor tehnoredactate, inculpatul M.L.I. a transmis prin fax, Curții de Apel Alba Iulia, cererea de amânare a judecării cauzei pentru pregătirea apărării, dată la care a și fost înregistrată la instanță.

Fiind formulată după pronunțarea hotărârii, cererea inculpatului, deși privea prezența sa temporară în Italia, nu poate fi avută în vedere de instanță. Asemenea, inculpatul nu se poate prevala de existența vreunui motiv de imposibilitate a de a se prezenta și de a înștiința instanța despre aceasta, întrucât, prin depunerea de către apărătorul ales în instanță, a mai multor înscrisuri privitoare la statutul sus-numitului în Italia, se face dovada că acesta, furnizând documentele, avea și posibilitatea formulării oricăror cereri, în timp util. Deși avea dublă cetățenie, respectiv, româno-italiană, inculpatului M.L.I. în procesul penal pornit împotriva sa îi sunt aplicabile dispozițiile legii referitoare la cetățenii români.

Față de cele ce preced și constatând că nici din examinarea din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu rezultă vreun motiv de casare a hotărârii atacate, recursul inculpatului M.L.I. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.L.I. împotriva deciziei penale nr. 243/ A din 13 iulie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2005.