ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6477/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6477/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 137 din 19

mai 2004, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe inculpații:

- R.C.G., în baza art. 4 din Legea nr.

143/200, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 2 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Au fost deduse reținerea și

arestarea preventivă de la 7 martie 2004 la zi și prelungită măsura privativă

de libertate.

- M.L.I., în baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, la 3 ani închisoare și în baza art. 11 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

la un an închisoare.

Conform art. 33 și art. 34 C. pen.,

inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.

și art. 86

2

C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea

pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, indicând măsurile de supraveghere

prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a) – d) C. pen., la care să se

supună inculpatul.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului și s-a constatat că acesta a fost reținut și arestat

preventiv în perioada 7 martie 2004 – 19 mai 2004.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Instanța a reținut, în fapt, că

inculpații M.L.I. și R.C.G. sunt prieteni, locuind în municipiul Deva și nu au

vreo ocupație. Inculpatul M.L.I., la sfârșitul anului 2002 și în luna decembrie

2003, a cumpărat pastile Ecstasy pentru consum propriu, iar la data de 6 martie

2004 a mai cumpărat cu 50 dolari S.U.A. de la L.C., două bile cu morfină în

greutate totală de cca. 5 gr., ascunzându-le în propriul autoturism într-un

compartiment de lângă schimbătorul de viteză.

În aceeași zi, sărbătorindu-și ziua

de naștere, inculpatul M.L.I. și-a invitat, în jurul orelor 21,00, prietenii,

respectiv pe inculpatul R.C.G. și martorii S.B.A., O.S., la Barul D. din Deva

și apoi la Restaurantul T.R. din orașul Orăștie.

Înainte de a urca în autoturism

pentru a pleca spre Orăștie, inculpatul M.L. i-a spus inculpatului R.C.G. că a

cumpărat două bile cu drog și, ajungând la restaurantul din această localitate

s-au așezat toți la o masă.

La scurt timp, inculpatul M.L.I. s-a

ridicat și a plecat la toaletă, fiind urmat imediat de inculpatul R.C.G.

În toaletă, primul dintre inculpați

a desfăcut o bilă cu drog și a întins-o pe foița de staniol sub forma a două

linii pe capacul rezervorului WC, consumând fiecare din morfină.

Întrucât a mai rămas din morfină, la

propunerea inculpatului M.L.I., inculpatul R.C.G. a mers la masă în restaurant

și i-a spus martorului S.B. să meargă la toaletă cu ambalajul de nylon de la un

pachet de țigări.

Ajuns în toaletă, S.B. a fost

îndemnat de inculpatul M.L. să consume morfină, cu expresia „trage și tu!”,

însă, fiind refuzat, inculpatul a învelit drogul în folia nylon adusă de martor

și a revenit în local unde i-a înmânat pachețelul cu morfină inculpatului R.C.G.

După acest moment, inculpatul M.L. a

părăsit localul, deplasându-se cu autoturismul în altă zonă a orașului Orăștie,

unde a consumat morfină din cea de-a doua biluță aflată în mașină.

Revenind la restaurant, la scurt

timp au sosit și organele de poliție.

Inculpatul R.C.G. a aruncat sub masă

folia cu morfină, iar inculpatul M.L.I. a indicat lucrătorilor de poliție,

compartimentul din autoturism în care deținea două biluțe.

Din raportul de constatare tehnico-științifică

al Laboratorului de specialitate al I.G.P., rezultă că substanța prezentată

este morfină în amestec cu alte substanțe chimice, fiind drog de mare risc.

Instanța a reținut ca fiind

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care cei doi

inculpați au fost condamnați, constatând însă că în privința infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, imputată inculpatului M.L.I.

nu sunt întrunite condițiile existenței acesteia, întrucât inculpatul a

cumpărat morfina pentru consum propriu.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel:

- Parchetul de pe lângă Tribunalul

Hunedoara, care a criticat-o pentru greșita achitare a inculpatului M.L.I.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, greșita

individualizare a pedepselor pentru inculpatul M.L.I., insuficiente și greșita

aplicare a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. pedepsei aplicată

aceluiași inculpat.

- inculpatul M.L.I., care a criticat

netemeinicia hotărârii sub aspectul greșitei aprecieri a existenței gradului de

pericol social al infracțiunii prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000,

impunându-se achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc.

pen., raportat la art. 18

1

C. pen., precum și pentru omisiunea

reținerii circumstanțelor atenuante și a cauzei de reducere a pedepsei

prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât a facilitat identificarea

și tragerea la răspundere penală a distribuitorului de droguri L.C.

- inculpatul R.C.G., care a criticat

omisiunea reținerii circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 243 din 13

iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis toate apelurile declarate și,

rejudecând după desființarea hotărârii atacate, a reținut în cauză incidența

dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., pentru ambii inculpați, reducând

pedeapsa pentru inculpatul R.C.G. la un an închisoare.

Inculpatul M.L.I. a fost condamnat,

în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art.

76 C. pen., la 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., reducând pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art.

4 din Legea nr. 143/2000, la un an și 8 luni închisoare, iar pentru

infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000, la 2 luni închisoare,

pentru ambele infracțiuni cu reținerea art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

a dispus ca inculpatul M.L.I. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, în

condițiile art. 64 și art. 71 C. pen., și un an interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii instanței de fond.

În motivarea deciziei, instanța de

control judiciar a reținut că, prin oferirea de drog spre consum și apoi

remiterea cantității rămase inculpatului R.C.G. este realizat conținutul

constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000

de către inculpatul M.L.I. și același inculpat a săvârșit și infracțiunea

prevăzută de art. 11 din Legea nr. 143/2000 prin îndemnarea martorului S.B. să

consume drog.

S-a mai reținut că faptele astfel

săvârșite prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor și că

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 nu sunt incidente, inculpatul M.L.I.

nefacilitând prinderea și tragerea la răspundere a numitului L.C.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpatul M.L.I., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, întrucât:

- judecata în apel s-a făcut fără

legala citare a inculpatului, acesta fiind plecat în Italia, caz de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.;

- s-a comis o gravă eroare de fapt

prin reținerea împrejurării că ar fi oferit droguri celuilalt inculpat, caz de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.;

- hotărârea a fost dată cu

încălcarea și greșita aplicare a legii, consecință a interpretării eronate a

prevederilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar pe de altă

parte, instanța de apel nerăspunzând solicitării de schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege, cazuri

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și 9

C. proc. pen.;

- faptei i s-a dat o greșită

încadrare juridică, întrucât inculpatul nu cunoștea că drogul este morfină și

că acesta face parte din categoria drogurilor de mare risc, caz de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Situația de fapt a fost exact

reținută de instanță și aceasta rezultă din procesele-verbale ale organelor de

poliție, planșe foto, raportul de constatare tehnico-științifică, declarațiile

martorilor S.B. și O.S., coroborate cu declarațiile ambilor inculpați care au

recunoscut săvârșirea faptelor atât prin declarațiile date în cursul urmăririi

penale cât și prin cele din faza de judecată.

Încadrarea juridică reținută de

instanța de apel este cea legală.

Fapta inculpatului M.L.I. de a fi

oferit inculpatului R.C.G. morfină spre consum și apoi de a-i fi înmânat spre

uz propriu cantitatea rămasă, realizează conținutul infracțiunii prevăzute de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, norma incriminatoare nelimitând, sub

aspectul laturii obiective, realizarea infracțiunii doar prin procurare

(cumpărare sau alte modalități) de droguri în raport de revânzare, fiind sancționate

chiar operații privind circulația drogurilor, fără drept.

Sub acest aspect, susținerile

inculpatului M.L.I., în sensul că drogul l-a cumpărat pentru consum propriu și

numai ulterior a survenit împrejurarea în care a oferit spre consum și apoi

restanța rămasă, celuilalt inculpat, sunt irelevante în privința existenței

laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Din împrejurările de fapt

recunoscute de cei doi inculpați, rezultă că aceștia își cunoșteau practica de

a consuma droguri, dovadă fiind aceea că, fără să aibă vreun dialog prealabil

la masa din restaurant, inculpatul R.C.G. l-a urmat imediat în toaletă pe

inculpatul M.L.I. unde au consumat împreună drogul, iar ce a mai rămas din

substanță fiind dată inculpatului R.C.G. după episodul prezenței în toaletă și

a martorului S.B. și la revenirea la masă în restaurant.

Că substanța rămasă a fost dată

pentru consum inculpatului R.C.G. rezultă din faptul că inculpatul M.L.I.,

dorind să mai prizeze drog, a mers la autoturismul nou și a folosit cea de a

doua bilă.

Nici critica privind pretinsa eroare

în care s-ar fi aflat inculpatul M.L.I. cu privire la natura substanței

consumate, nu este fondată.

Toate împrejurările de fapt,

recunoscute constant de cei doi inculpați, contrazic această apărare.

Inculpatul M.L.I. a cumpărat, așa

cum pretinde, două bile cu drog de la C. pentru care a plătit 50 dolari S.U.A.,

atenționându-l pe inculpatul R.C.G. că „o să ne rugăm în seara asta” și

arătându-i substanța, cu precizarea că două grame le-a primit bonus de ziua lui

(declarație scrisă personal de inculpatul R.C.G.).

Așadar, inculpatul recurent avea

reprezentarea exactă a naturii substanței procurate, fiind irelevant că nu îi știa

nici denumirea științifică, așa cum susține, nici clasa de risc, în condițiile

în care cunoștea, ceea ce rezultă din precauțiile luate pentru procurarea și

consumul acesteia, că faptele imputate sunt prevăzute de lege ca infracțiuni.

Indiferența inculpatului față de

clasa de risc a drogului procurat implică, în plan subiectiv, acceptarea de

către acesta a traficului cu acel drog care, în cazul concret, face parte din

Tabelul II anexă la Legea nr. 143/200, drog de mare risc.

Așa fiind, instanța de apel a făcut

o corectă încadrare juridică în dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

nefiind întemeiată nici critica privind omisiunea punerii în discuție a

schimbării încadrării juridice în alin. (1) al textului de lege menționat, întrucât

această problemă a fost ridicată de inculpat prin apelul declarat și a fost

examinată și comentată de instanța de apel în motivarea încadrării juridice

reținute.

Instanțele, de fond și apel, au

constatat întemeiat că în cauză nu este incidentă cauza de reducere a pedepsei

prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000, simpla indicare a numelui unei

persoane nefiind suficientă pentru a fi îndeplinită condiția prevăzută de lege,

atâta timp cât nu a fost urmată de măsuri procesuale, in rem și in personam, de

tragere la răspundere penală.

În raport de datele cauzei, nici

motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 21 C. proc.

pen., nu este întemeiat.

Inculpatul M.L.I. a fost citat de

instanța de apel pentru termenul din 8 iulie 2004, când s-a și judecat cauza,

la adresa indicată de acesta în cursul urmăririi penale, respectiv, municipiul

Deva unde își are domiciliul și mai mult decât se impunea, a mai fost citat și

prin afișare la sediul Consiliului local al orașului Orăștie, conform

prevederilor art. 177 alin. (2) și (4) C. proc. pen.

Pronunțarea deciziei în apel a fost

amânată pentru data de 13 iulie 2004.

La data de 14 iulie 2004, orele 16,34,

conform mențiunilor tehnoredactate, inculpatul M.L.I. a transmis prin fax,

Curții de Apel Alba Iulia, cererea de amânare a judecării cauzei pentru

pregătirea apărării, dată la care a și fost înregistrată la instanță. Fiind

formulată după pronunțarea hotărârii, cererea inculpatului, deși privea

prezența sa temporară în Italia, nu poate fi avută în vedere de instanță.

Asemenea, inculpatul nu se poate

prevala de existența vreunui motiv de imposibilitate a de a se prezenta și de a

înștiința instanța despre aceasta, întrucât, prin depunerea de către apărătorul

ales în instanță, a mai multor înscrisuri privitoare la statutul sus-numitului

în Italia, se face dovada că acesta, furnizând documentele, avea și

posibilitatea formulării oricăror cereri, în timp util.

Deși avea dublă cetățenie,

respectiv, româno-italiană, inculpatului M.L.I. în procesul penal pornit

împotriva sa îi sunt aplicabile dispozițiile legii referitoare la cetățenii

români.

Față de cele ce preced și constatând

că nici din examinarea din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., nu rezultă vreun motiv de casare a hotărârii atacate, recursul

inculpatului M.L.I. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.L.I. împotriva deciziei penale nr. 243/ A din 13 iulie

2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

noiembrie 2005.