ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2920/2006

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2005, reclamantul S.T.N.I. a chemat

în judecată pe pârâtul S.I.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

acesta să fie obligat de a încheia contractul autentic de vânzare-cumpărare

pentru terenul de 15.000 mp înscris în C.F. Brașov nr. top 11684/13/1/1/2/1, cu

prețul de 45.000 Euro (1.737.000.000 lei) iar în caz contrar, hotărârea

judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A

mai solicitat să se dispună înscrierea în C.F. a dreptului său de proprietate

asupra terenului în litigiu și să se constate că a plătit pârâtului un avans de

2500 Euro (96.500.000 lei).

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 21 iunie 2004 s-a

încheiat un antecontrat de vânzare-cumpărare prin care pârâtul s-a obligat să-i

vândă imobilul menționat pentru prețul de 45.000 Euro, din care reclamantul a

achitat un avans de 2500 Euro la data semnării antecontractului, care a fost

autentificat sub nr. 1140 din 21 iunie 2004 de notarul public F.U.

A

mai arătat că la aceeași dată, același notar, a autentificat și procura pe care

reclamantul i-a dat-o pârâtului pentru ca acesta să se ocupe de înscrierea

dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în cartea funciară, ceea

ce reclamantul a și făcut, înștiințându-l apoi pe pârât că trebuie să se

prezinte la notarul public I.F. la data de 30 noiembrie 2004 pentru întocmirea

contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Pârâtul

nu s-a prezentat la data respectivă la sediul notarului public între orele

8,30-15,30, după cum nu s-a prezentat nici la data de 2 decembrie 2004 la

Galați, la notarii publici S.T. și C.O.T. pentru a primi diferența de preț.

Reclamantul

a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1073 și art. 1077

C. civ., fiind îndreptățit să obțină executarea în natură a obligației, între

părți existând un antecontract valabil încheiat, iar pârâtul refuză

autentificarea operațiunii de vânzare-cumpărare, în timp ce el s-a declarat

gata să-și execute obligația de plată a prețului, plătind și un avans.

Fiind

astfel investit, Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 143/S din

11 aprilie 2005, a admis acțiunea așa cum a fost formulată, obligându-l pe

pârât la 69.625.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin

actul intitulat „promisiune de vânzare-cumpărare”, autentificat sub nr. 1140

din 21 iunie 2004 de BNP F.U. din Galați, pârâtul S.I.V., în calitate de

vânzător-promitent, s-a obligat să vândă reclamantului S.T.N.I., în calitate de

cumpărător-promitent, terenul arabil de 15.000 mp situat în extravilanul

localității Ghimbav, identificat ca tarlaua 41, parcela 304/20, cu nr.

cadastral 304/20, la prețul de 45.000 Euro din care reclamantul a achitat

pârâtului suma de 2500 Euro, reclamantul obligându-se să plătească pârâtului

diferența de preț până la data de 30 noiembrie 2004, dată până la care părțile

s-au înțeles de asemenea să perfecteze actul de vânzare-cumpărare în formă

autentică „dată când se achită prețul integral”, după cum s-a consemnat în

înțelegerea părților.

În

același act, părțile au prevăzut și o clauză conform căreia, în situația

neexecutării obligației de plată a restului de preț până la data stipulată,

cumpărătorul va pierde suma achitată cu titlu de avans, iar în situația

nesemnării contractului în formă autentică până la aceeași dată, vânzătorul s-a

obligat să restituie dublul sumei primită ca avans.

Ulterior,

între părți s-a purtat corespondență, concretizată în înscrisurile depuse la

dosar nici una dintre părți necontestând conținutul ori semnătura de pe acestea

sau primirea corespondenței.

Din

corespondența purtată între părți nu rezultă acordul comun al acestora în

sensul modificării uneia sau alteia dintre clauzele contractuale cuprinse în

promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată în formă autentică, astfel încât

aceasta urmează să producă efecte juridice în sensul că rezultă din voința

concordantă a părților, care sunt ținute să respecte întocmai actul încheiat,

potrivit dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ.

Instanța

a mai reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1073 și

art. 1077 C. civ.

Din

interpretarea clauzelor contractuale, a reținut instanța, rezultă că părțile au

convenit ca cele două operațiuni să se efectueze concomitent: „eu vânzătorul,

mă oblig să vând terenul înscris mai sus domnului S.T.N.I. și să perfectăm

actul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 30 noiembrie

2004, dată când se achită prețul integral”.

A

mai reținut că reclamantul s-a declarat dispus să își îndeplinească obligația

asumată, în sensul de a plăti diferența de preț datorată, invitându-l pe pârât

în acest sens să încheie actul autentic de vânzare-cumpărare la data de 30

noiembrie 2004, la notarul public I.F., la care pârâtul nu s-a prezentat.

Reclamantul

este îndreptățit să pretindă efectuarea unei plăți cherabile și cum părțile au

convenit asupra executării simultane a obligațiilor pe care și le-au asumat,

respectiv aceea de încheiere a actului de vânzare-cumpărare în formă autentică

și aceea de plată a prețului, rezultă că cele două acte juridice, transmisiunea

proprietății și plata prețului, nu puteau fi făcute decât la domiciliul

debitorului obligației de plată a prețului, respectiv în Brașov.

În

ceea ce privește excepția de neexecutare invocată de pârât, instanța a reținut

că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru invocarea acesteia, condiție

care trebuie îndeplinite în mod cumulativ, în sensul că, și numai una dintre

acestea nefiind îndeplinită, excepția nu poate fi primită.

În

speță, deși obligațiile reciproce ale părților își au temeiul în același

contract, iar părțile nu au convenit un termen de executare a uneia dintre

obligațiile reciproce, deci nu au renunțat la simultaneitatea executării,

instanța de fond a constatat că neexecutarea obligației de plată a diferenței

de preț din partea reclamantului se datorează chiar faptei pârâtului, care nu

s-a prezentat în fața notarului public, deși notificat de reclamant, pentru încheierea

actului autentic, fără a justifica refuzul său și în condițiile în care

reclamantul era în drept să pretindă încheierea acestui act în fața notarului

public de la domiciliul său, loc în care urma a se face și plata.

În

consecință, față de principiul forței obligatorii a contractului și acela al

executării în natură a obligațiilor, pârâtul a fost constrâns la executarea

prestației la care s-a angajat.

Împotriva

hotărârii primei instanțe, a formulat apel pârâtul S.V., iar Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 648/Ap din 21 septembrie 2005, l-a

admis, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același

tribunal.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond s-a pronunțat

asupra excepției de neexecutare a contractului invocată de pârât, fără însă, a

o analiza prin prisma condițiilor prevăzute de lege „reținând superficial că în

cauză nu ar fi îndeplinite condiții pentru invocarea acesteia”, situație ce

impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanța

de apel a mai apreciat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra clauzelor

contractului pentru a stabili configurația exactă a raporturilor juridice

dintre părți, cu ocazia rejudecării urmând a se observa că în promisiunea de

vânzare încheiată între părți s-a prevăzut un pact comisoriu cu clauză de

arvună în ipoteza desistării oricăreia dintre părți de la perfectarea vânzării,

iar pe de altă parte, că instanța de fond urmează să examineze vinovăția

debitorului în raport de prevederile art. 1298 C. civ.

De

asemenea, instanța de apel a îndrumat instanța de fond ca în rejudecare să țină

seama de faptul că nu a format obiect al primei judecăți cererea reclamantului

de înscriere a dreptului de ipotecă legală în cartea funciară, așa încât, nu se

putea dispune din oficiu înscrierea în C.F. a acestui drept, încălcându-se

astfel principiul disponibilității.

Împotriva

acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâtul.

I.

În recursul declarat reclamantul S.T.N.I. invocă motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel a nesocotit prevederile

art. 297 C. proc. civ., dispoziții care permit trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță doar în cazul în care aceasta a rezolvat procesul

fără a invoca în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții

care nu a fost legal citată, or, în speță, nu este incidentă nici una din

aceste situații.

II.

Prin recursul declarat, pârâtul S.V. invocă excepția de necompetență teritorială

a Tribunalului Brașov în soluționarea cauzei, cu motivarea că în cauză sunt

incidente prevederile art. 5 C. proc. civ., conform cărora competența aparține

instanței de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoria Galați, instanță

competentă să judece în raport de modificările intervenite prin Legea nr.

219/2005.

I.

Recursul reclamantului S.T.N.I. este fondat:

Conform

art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „în cazul în care se constată că, în mod

greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului

ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de

apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe”.

În

speță, instanța de apel și-a întemeiat soluția pe prima ipoteză prevăzută de

textul citat.

Soluția

instanței de apel este, însă, greșită, întrucât este evident că prima instanță

a soluționat pricina pe fond, făcând o analiză atentă a raporturilor

contractuale dintre părți, atât în momentul determinării voinței reale a

părților, cât și ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Prima

instanță a reținut că antecontractul de vânzare-cumpărare nu a fost modificat

prin voința concordantă a părților, deși între ele a existat o corespondență

care tindea la modificarea anumitor clauze contractuale, fiecare parte

propunând alte modificări.

De

asemenea, instanța de fond a analizat probele părților, dându-le cuvenita

eficiență juridică, a analizat clauzele contractului, vinovăția

debitorului-pârât, aspecte ce rezultă indubitabil din considerentele sentinței

așa încât, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că prima instanță a

rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Soluția

instanței de apel de desființare a sentinței cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță este, așadar nelegală, în condițiile în care

instanța de apel era obligată să judece cauza pe fond având în vedere

caracterul devolutiv al apelului, care permite o nouă judecare a cauzei atât

sub aspectul problemelor de fapt stabilite de prima instanță, cât și asupra

dezlegării dată problemelor de drept, căci această cale de atac devolutivă

poate reedita judecata în fond, astfel cum s-a arătat.

Drept

urmare, în raport de considerentele expuse, recursul reclamantului se privește

ca fondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis, cu consecința

casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru

judecarea apelului.

II.

Referitor la recursul declarat de pârâtul S.V., este nefondat, în condițiile în

care, potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ. „cererile privitoare la bunuri

nemișcătoare se fac numai la instanța în raza căreia se află nemișcătoarele”.

Cum,

în speță, imobilul se află în Brașov, în mod corect instanța de fond prin

încheierea din 7 februarie 2005 a respins excepția de necompetență teritorială

invocată de pârât.

În

ceea ce privește excepția de necompetență materială de soluționare a

recursurilor, se constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 725 C.

proc. civ., având în vedere și data înregistrării recursurilor.

Drept

urmare, pentru considerentele arătate, recursul pârâtului urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul

S.T.N.I. împotriva deciziei nr. 648/Ap din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță

pentru judecarea apelului.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.V. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2006.