ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1345/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 10652

din 29 februarie 1996 reclamanții N.V., R.C.D.X.S. și M.M.I.M. au chemat în

judecată pârâții Consiliul Local al Municipiului București, RA A.P.P.S. București

și Curtea de Conturi a României, solicitând să se constate că Decretul nr. 166

din 13 mai 1960 al fostului prezidiu al Marii Adunări Naționale a fostei R.P.R.

prin care s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a terenului proprietatea

reclamantelor, în suprafață de 268,44 mp situat în București, parcela 15, a

fost luat cu încălcarea prevederilor Constituției și a dispozițiilor art. 481 C.

proc. civ.

S-a mai solicitat să se constate

nelegalitatea măsurii privind trecerea în administrarea Curții de Conturi a

acestui teren iar pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și

liniștită posesie acest teren.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 23500 din 22 iunie 1939

reclamanții au devenit proprietarii terenului situat în București, trecut în

evidențele cadastrale ale Primăriei sectorului 1.

Terenul a fost stăpânit de

reclamanți până în anul 1960, când în mod abuziv au fost deposedați,

invocându-se Decretul de expropriere nr. 166/1960, republicat, deși nu s-a

dovedit existența vreunui motiv de utilitate publică, care să fi stat la baza

preluării și nici nu s-a realizat conform dispozițiilor art. 481 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 224 din 6

aprilie 1998 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca

inadmisibilă acțiunea reclamanților cu motivarea că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 35 alin. (5) și (6) din Legea nr. 18/1991, republicată, care

prevăd o procedură specială pentru restituirea terenurilor expropriate.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 59/A din 24 martie 1999 a admis apelul

reclamanților, a desființat sentința civilă nr. 224/1998 a Tribunalului

București și a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

După reînregistrare, Tribunalul

București prin sentința civilă nr. 1855 din 20 decembrie 1999, a respins

acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, reținându-se că terenul revendicat este

cuprins în incinta Curții de Conturi a României, organ de specialitate al

administrației publice de stat, situație în care potrivit art. I pct. 29 din

Legea nr. 213/1998 face parte din domeniul public al statului și deci nu poate

fi revendicat.

Prin decizia civilă nr. 27/A din 19

ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca

nefondat apelul reclamantelor.

Apelantele au criticat hotărârea

instanței de fond pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 480 C. civ.

în ceea ce le privește, în condițiile în care și-au dovedit cu actele depuse la

dosar, dreptul de proprietate asupra terenului revendicat.

Pentru a pronunța această hotărâre

s-a reținut că nu se contestă dreptul de proprietate al reclamantelor asupra

terenului revendicat, dar că acest teren a fost expropriat în 1960 și pus la

dispoziția Ministerului Forțelor Armate, în prezent fiind în incinta Curții de

Conturi a României, fiind folosit de această instanță și de Ministerul Apărării

Naționale.

Având în vedere dispozițiile Legii

nr. 213/1998, conform cărora terenurile folosite de ministere și celelalte

organe ale administrației publice, fac parte din domeniul public al statului și

nu mai pot fi restituite celor ce le revendică, s-a apreciat că instanța de

fond a stabilit corect situațiile de fapt deduse judecății și a dat o

interpretare corespunzătoare dispozițiilor legale incidente.

Împotriva deciziei civile nr. 27/A

din 19 ianuarie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au

declarat recurs în termen legal reclamantele N.V., M.M.I.M. și R.C.D.X.S.,

criticând-o prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C.

proc. civ.

O primă critică vizează

nelegalitatea hotărârii constând în aceea că s-a dat prin greșita interpretare

și aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respingând acțiunea în

revendicare (soluție menținută de către instanța de apel), nefiind aplicabile

dispozițiile art. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998, conform cărora bunurile din

domeniul public al statului nu pot face obiectul unei cereri în justiție, în

condițiile în care li se neagă dreptul de proprietate.

Hotărârea este criticată și pentru

faptul că se întemeiază pe greșeli de fapt, ce au rezultat dintr-o interpretare

eronată a probelor administrate (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.).

Astfel, se susține că printr-o

interpretare corectă a legii s-ar fi ajuns la o altă concluzie decât aceea că

pe terenul în litigiu este o construcție subterană de „interes național” așa

cum a susținut Curtea de Conturi a României.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Prin hotărârea recurată s-a dat o

corectă interpretare a dispozițiilor legale privitor la situația juridică a

terenului în litigiu.

Prin Decretul nr. 166/1960 terenul a

fost expropriat pentru motive de utilitate publică și în prezent face parte din

domeniul public, potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (4) din Constituție și

al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998 „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135

alin. (4) din Constituție și din cele stabilite în anexa, care face parte

integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sunt

de uz sau interes public ori sunt dobândite de stat sau de unitățile

administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.

În art. I pct. 29 din Legea nr. 213/1998

se arată că fac parte din domeniul public al statului și nu pot fi revendicate

terenurile și clădirile în care Își desfășoară activitatea ministerele și

celelalte organe ale administrației publice centrale și instituțiile publice

subordonate.

Curtea de Conturi funcționează pe

lângă Parlamentul României și prin urmare, imobilul din litigiu face parte din

domeniul public, iar obiectivul militar special este și el de utilitate

publică, aflat în proprietatea Ministerului de Interne în urma trecerii

unităților militare de Protecție Civilă de la Ministerul Apărării Naționale la

Ministerul de Interne prin O.G. nr. 176 din 26 octombrie 2000.

Instanța a ținut cont de adresa nr. A/1438

din 19 aprilie 1996 prin care Comandamentul Protecției Civile, bazându-se pe

documentele existente în arhivele Direcției Construcții și Drumuri Militare a

Ministerului Apărării Naționale atestă existența unui obiectiv special cu

caracter secret ce are o parte din utilități sub suprafața de teren

revendicată.

În ceea ce privește critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., avându-se în vedere că prin O.U.G.

nr. 138/2000 acest text a fost abrogat nu mai poate face obiectul controlului

judiciar.

Față de toate aceste considerente,

urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamante, menținându-se

ca legală și temeinică decizia civilă nr. 27/A din 19 ianuarie 2001 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de

reclamantele M.M.I.M. și R.C.D.X.S., în nume propriu și ca succesoare a

reclamantei N.V., decedată, împotriva deciziei nr. 27/A din 19 ianuarie 2001 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 22 februarie 2005.