ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2096/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 iulie 2004, la Curtea de Apel București, numita B.G. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1315 din 24 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 1023/2004, de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia. În motivarea recursului, petenta a susținut că i s-a încălcat dreptul său constituțional privind dreptul la libera circulație, prin suspendarea dreptului ei de a călători în străinătate, până la data de 25 aprilie 2007, cu motivarea că a fost returnată în România, din Grecia, în baza actului de readmisie din Grecia.

Petenta a susținut că a fost returnată din Grecia, împreună cu alți cetățeni români, pe care nu-i cunoștea și care depășiseră termenul legal de ședere de 3 luni pe teritoriul Greciei, sau comiseseră diverse fapte penale pe teritoriul acestei țări, deși ea se afla în Grecia, în interiorul termenului de 3 luni, nu comisese vreo faptă penală și nici nu încălcase prevederi legale de natură a se lua împotriva sa, măsura sus-citată. Urmare a returnării sale din Grecia, Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei a municipiului București a dispus prin decizia nr. 2001214 din 28 iulie 2003, suspendarea dreptului ei de a călători în străinătate, pentru o perioadă de 4 ani, adică până la 25 iulie 2007, invocându-se art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 119/2002. Împotriva acestei măsuri, recurenta a precizat că a formulat contestație la organul ierarhic superior, contestație ce a fost respinsă, după care a formulat contestație, la instanța de judecată. Instanța de fond interpretând greșit dispozițiile legale sus-citate, a susținut că potrivit art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, ar fi suficientă returnarea sa în țară, de către autoritățile din Grecia, pentru a fi justificată măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului său. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 1315 din 24 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.G.

Instanța de fond a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) lit. e) teza ultimă din O.G. nr. 65/1997, privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998 și modificată prin O.U.G. nr. 119/2002, „cetățeanului român i se poate refuza temporar eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat, îi poate fi retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia, atunci când persoana a fost returnată în baza acordurilor de readmisie încheiate de România, cu alte state”. Recursul declarat este întemeiat și urmează a fi admis. Din actele cauzei rezultă că într-adevăr petenta s-a aflat în situația prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. e) teza ultimă din O.G.

nr. 65/1997, dar măsura de suspendare a dreptului său de a călători în străinătate până la data de 25 iulie 2007, este excesivă, cât timp din probele cauzei nu rezultă că la luarea acestei măsuri s-au avut în vedere elemente de natură a justifica întinderea măsurii de suspendare până la 25 iulie 2007. Așa fiind, reținându-se caracterul abuziv al măsurii, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, urmează a se admite recursul declarat, cu consecința reducerii perioadei pe care este suspendat dreptul de a călători pentru petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.G. împotriva sentinței civile nr. 1315 din 24 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite în parte măsura luată prin decizie, în sensul suspendării dreptului de folosință a pașaportului, pe o perioadă de doi ani, respectiv până la data de 25 iulie 2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2005.