ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 607/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 267 din 15 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 8797/2003, a fost condamnat inculpatul D.L.N. , la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) și f) alin. (2) C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata a 3 ani. A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă K.F.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.019.754 lei către partea civilă Spitalul Județean Deva, cu titlu de despăgubiri civile, cu dobânda legală până la achitarea integrală a sumei. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 12.000.000 lei ocazionate în faza de urmărire penală. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: În data de 3 martie 2003, în jurul orelor 21,30, victima A.Șt., o persoană fără ocupație cunoscută ca un mare consumator de băuturi alcoolice, se afla în localul R. din Petrila, la un moment dat în local a intrat inculpatul D.L.N., care îi era rudă, într-un grad mai îndepărtat.

După ce s-au salutat, inculpatul s-a așezat la o masă la care se aflau martorii D.C.C., S.P., P.A. și S.C., consumând vodcă împreună cu aceștia. După un timp, inculpatul amintindu-și că victima avea la el o datorie de 20.000 lei, s-a ridicat de la masă, s-a îndreptat spre masa acestuia și i-a solicitat restituirea banilor. Victima aflată în stare de ebrietate a avut un comportament ireverențios, refuzând restituirea împrumutului, adresându-i totodată și injurii. Inculpatul, iritat de atitudinea victimei, l-a lovit cu piciorul în figură și intenționa să-i aplice și alte lovituri dar a intervenit martorul P.A. și i-a cerut să se liniștească. După incident victima a părăsit localul, iar în zilele următoare, ca urmare a loviturii receptate de la inculpat, starea de sănătate i s-a înrăutățit, astfel că a fost nevoită să apeleze la serviciile medicilor.

În urma consultațiilor s-a stabilit că victima suferise o fractură de ram mandibular drept, ceea ce a impus internarea sa la Spitalul județean Deva, secția chirurgie bucomaxilo-facială, rămânând internat pe perioada 05 martie -11 martie 2003. Fiind externată, victimei i s-a prescris tratament pe care nu l-a respectat, continuând să consume băuturi alcoolice, împrejurări care au dus la agravarea stării de sănătate. S-a internat iarăși în instituția menționată, în data de 07 aprilie 2003, unde a decedat însă în data de 8 aprilie 2003. Numita K.F., mama victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu 6 milioane lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu înmormântarea victimei. Spitalul Județean Deva s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7.019.754 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de spitalizarea victimei.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului D.L.N., care sub imperiul unei puternice tulburări emoționale i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul în figură, producându-i o fractură de ram mandibular drept, în urma căreia aceasta a decedat constituie infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 7 lit. b) C. pen. Instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 3 ani cu privare de libertate este suficientă pentru reeducarea inculpatului și schimbarea atitudinii acestuia față de legea penală și valorile sociale garantate de aceasta. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen inculpatul D.L.N., solicitând în motivarea apelului efectuarea unei noi expertize medico-legale, care să stabilească dacă a existat legătură de cauzalitate între acțiunea violentă a inculpatului exercitată asupra victimei și producerea decesului.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivului de apel invocat, cât și din oficiu, Curtea de Apel a apreciat că apelul inculpatului D.L.N. este fondat, pentru cele ce urmează: Fiind administrată noua probă solicitată, în urma examinării actelor dosarului, inclusiv radiografiile și foile de observație clinică aferente spitalizării victimei, I.M.L. Mina Minovici – C.S.M.L. a întocmit un aviz, statuând că nu există suficiente elemente care să permită stabilirea cu certitudine a unei legături de cauzalitate între fractura mandibulară dreaptă și deces. S-a apreciat că este posibil ca între fractura mandibulară dreapta și decesul victimei să existe o legătură de cauzalitate indirectă, condiționată de fondul preexistent al victimei (tuberculoză infiltrativ cazeoasă, distrofie hepatică, hepatită cronică, distrofie tubulară renală), precum și de lipsa unui tratament corespunzător, prin nerespectarea indicațiilor terapeutice.

Afecțiunile patologice preexistente, menționate mai sus, puteau duce la deces prin ele însele, chiar în absența oricărui traumatism. Fractura de ram mandibular drept s-a putut produce, la data de 3 martie 2004, prin lovire cu un corp dur la nivelul hemimandibulei drepte, iar în caz de supraviețuire ar fi necesitat 35-40 zile termen de îngrijiri medicale. Având în vedere concluziile acestui aviz medico-legal, Curtea a reținut că nu este certă existența unei legături de cauzalitate între agresiunea comisă de inculpat și decesul victimei. Dubiul existent profitându-i inculpatului, s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., sub aspectul laturii obiective.

Însă, cum acțiunea violentă a inculpatului a fost de natură să cauzeze victimei 35-40 zile termen de îngrijiri medicale, fapta acestuia se încadrează în dispozițiile art. 181 alin. (1) C. pen., constituind infracțiunea de vătămare corporală. Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a constatat că cererea părții civile K.F. de acordare a despăgubirilor civile solicitate respectiv obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de înmormântare nu se mai justifica, întrucât acestea nu reprezintă o consecință a faptei apelantului. De asemenea, ca urmare a reținerii scuzei provocării, inculpatul suportă într-o proporție de 1/2 din cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea victimei în spital.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 245/ A din 6 septembrie 2005, a dispus următoarele: A admis apelul declarat de inculpatul D.L.N. împotriva sentinței penale nr. 267 din 15 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 8797/2003. A desființat sentința penală atacată și în consecință: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) și f) alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. A stabilit pedeapsa inculpatului, la 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 5 luni, care constituie termen de încercare. A atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. A respins cererea părții civile K.F., privind acordarea despăgubirilor civile. În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978, a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.509.877 lei către partea civilă Spitalul Județean Deva, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1500 lei RON cheltuieli judiciare către stat, din care 1.200 lei RON în faza de urmărire penală. Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe. În motivarea recursului, parchetul a susținut că instanța de apel a reținut având în vedere concluziile „Avizului C.S.M.L.” nr. 14110 din 18 aprilie 2005, că între agresiunea exercitată de inculpat și cauzele decesului victimei nu există legătură de cauzalitate, afecțiunile patologice preexistente ale acestuia putând duce la deces prin ele însele, chiar în absența oricărui traumatism. Această motivare nu este însă justificată în cauză, în condițiile în care, așa cum reiese din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 196094/ A din 24 iunie 2003 întocmit de S.J.M.L.

Deva, care nu a fost infirmat de C.S.M.L., „moartea părții vătămate Șt.A. s-a datorat insuficienței respiratorii acute, survenită în evoluția unei tuberculoze infiltrativ cazeoase suprainfectate prin diseminarea unui proces supurativ dezvoltat în focarul de fractură mandibulară”. Prin urmare, infecția care a fost generată în focarul de fractură mandibulară, a fost cea care a cauzat evoluția unei tuberculoze preexistente, de care suferea victima, în sensul suprainfectării acestuia și producerii insuficienței respiratorii acute. Este adevărat, că în avizul C.S.M.L. se arată că afecțiunile patologice preexistente ale victimei puteau duce la deces și prin ele însele, dar în cauză, așa cum reiese din raportul de constatare medico-legală precizat anterior, cauza suprainfectării tuberculozei de care suferea victima, a fost generată de focarul de fractură mandibulară.

Tot astfel, este adevărat că acea fractură putea să nu se infecteze dacă victima urma îndrumările și medicația prescrisă, dar cauzele anterioare sau survenite nu afectează existența raportului de cauzalitate, deoarece dacă, autorul nu ar fi exercitat agresiunea rezultatul nu s-ar fi produs. Recursul formulat de parchet va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., referitor la situația când faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică. Recursul formulat nu este fondat, hotărârea instanței de apel fiind legală și temeinică. Se constată că în cauză nu se contestă situația de fapt anterior expusă, ci doar încadrarea juridică dată faptei, care constă, în esență, în aceea că în seara zilei de 3 martie 2003, inculpatul D.L.N., care se afla sub imperiul unei puternice tulburări emoționale, i-a aplicat victimei A.Șt.

o lovitură cu piciorul în figură, provocându-i o fractură de ram mandibular drept. De asemenea, de necontestat este și faptul că după incident victima a apelat la serviciile medicilor, în data de 5 martie 2003, iar ca urmare a diagnosticului stabilit, fractura de ram mandibular drept, a fost internată în Spitalul Județean Deva, până în 11 martie 2003. La externare, victimei i s-a prescris tratament medicamentos, tratament pe care însă nu l-a respectat, continuând să consume băuturi alcoolice. În aceste împrejurări, starea sănătății victimei s-a agravat, culminând cu decesul acesteia. În cauză, a fost efectuată o constatare medico-legală și o expertiză medico-legală de către I.M.L. Timișoara.

Din concluziile acestora s-a reținut că moartea victimei a fost violentă, fiind datorată insuficienței respiratorii acute survenite în evoluția unei tuberculoze infiltrativ-cazeoase suprainfectate ca urmare a diseminării unui proces supurativ dezvoltat în focarul de fractură mandibulară. S-a menționat că între „fractura mandibulară și decesul victimei poate fi luat în considerare un raport de cauzalitate indirectă, aceasta fiind condiționată de tarele organice preexistente (tuberculoză infiltrativ cazeoasă, distrofie hepatică, hepatită cronică, distrofie tubulară renală), la care se poate asocia și lipsa unui tratament corespunzător, prin nerespectarea indicațiilor medicale de către pacient și reprezentarea la medic în timp util, fapt ce i-ar fi oferit potențiale șanse de supraviețuire”.

În urma analizării actelor medico-legale ale cauzei, C.S.M.L. din cadrul I.M.L. Mina Minovici a constatat că nu există suficiente elemente care să permită stabilirea cu certitudine a unei legături de cauzalitate între fractura mandibulară dreaptă și deces. De asemenea, s-a menționat că este posibil ca între fractura mandibulară dreaptă și decesul victimei să existe o legătură de cauzalitate indirectă, condiționată de fondul tarat preexistent al victimei, precum și de lipsa unui tratament corespunzător, prin nerespectarea indicațiilor terapeutice. Ceea ce a subliniat Comisia Superioară este faptul că „afecțiunile patologice preexistente ale victimei puteau duce la deces prin ele însele, chiar în absența oricărui traumatism”.

Pe baza acestor concluzii medico-legale, instanța de apel a reținut că nu este certă legătura de cauzalitate între agresiunea comisă de inculpat și decesul victimei nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, iar în raport de faptul că acțiunea violentă a inculpatului a fost de natură să cauzeze victimei, dacă ar fi supraviețuit, vătămări care ar fi necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, s-a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este fapta persoanei care, prin săvârșirea vreuneia dintre faptele de lovire și vătămare a integrității corporale sau a sănătății persoanei cauzează moartea victimei.

Pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., trebuie să se stabilească din punct de vedere obiectiv, că între activitatea făptuitorului și moartea victimei există o legătură cauzală. În cauză, nu numai că există o întrerupere a legăturii de cauzalitate, care ar fi trebuit să existe între activitatea inculpatului și moartea victimei (determinată de atitudinea victimei care nu a respectat indicațiile terapeutice prescrise de medici și a consumat băuturi alcoolice) dar se constată, pe de o parte, că nu se poate stabili cu certitudine această legătură de cauzalitate între fractura mandibulară dreapta și deces, iar pe de altă parte, că afecțiunile patologice preexistente (tuberculoză infiltrativ cazeoasă, distrofie hepatică, hepatită cronică, distrofie tubulară renală) ale victimei, puteau duce la deces independent de existența unui traumatism, după cum rezultă din concluziile Comisiei Superioare din cadrul I.M.L.

Mina Minovici. Înalta Curte reține că decesul victimei s-a datorat altor cauze și nu acțiunii de vătămare corporală săvârșită de inculpat, respectiv unor afecțiuni patologice preexistente agresiunii și nerespectării indicațiilor terapeutice. În consecință, corect a reținut instanța de apel că fapta inculpatului care, în seara zilei de 3 martie 2003, i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul în figură cauzându-i o fractură de ram mandibular drept, care ar fi necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, dacă nu ar fi decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 245/ A din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul D.L.N. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2006.