ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 408/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Iași sub nr. 5465 din 13 iulie 2005, reclamantul H.A. a chemat în

judecată pe pârâții SC R. SRL Iași și S.R. ca prin sentința ce se va pronunța,

să se constate nulitatea absolută a actului adițional al statutului și

contractului SC R. SRL Iași.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că, semnarea actului adițional, s-a făcut la stăruințele oculte ale

pârâtului, prevederile acestuia încălcând dispozițiile art. 1513 C. proc. civ.

Prevederea din actul adițional,

referitoare la renunțarea reclamantului la pretențiile pecuniare sau de altă

natură de la societate sau de la ceilalți asociați, este lovit de nulitate,

reprezintă cauză leonină.

În drept au fost invocate

prevederile art. 966; 1513 C. civ. precum și Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea formulată, pârâții

SC R. SRL și S.R., au solicitat respingerea acțiunii, reclamantul neprecizând

în ce au constat „stăruințele oculte” care l-au determinat să semneze actul

adițional.

În ceea ce privește existența

clauzei leonine, pârâții au susținut că dispozițiile art. 1513 C. civ. nu sunt

incidente în cauză.

În cauză s-au administrat probele

solicitate de pârâți.

Prin sentința nr. 60/ z din 16

februarie 2005, instanța a respins acțiunea ca nefondată, reținându-se că

reclamantul, a încheiat actul adițional prin care a decis să se retragă din

societate, din funcția de administrator și cesionarea cu titlu gratuit a 17

părți sociale a câte 100.000 lei fiecare în valoare totală de 1.700.000 lei

asociatului, respectiv pârâtului S.R., cu respectarea prevederilor art. 226 din

Legea nr. 31/1990; exprimându-și liber această opțiune.

Menționarea în actul adițional a

clauzei potrivit căreia, reclamantul prin retragerea din societate, nu mai are

nici un fel de pretenții pecuniare sau de altă natură de la societate sau

ceilalți asociați, nu are valoarea unei clauze leonine, întrucât se referă doar

la retragerea din societate și cesiunea părților sociale, neavând influențe

asupra drepturilor câștigate până la acel moment.

Dispoziția prevăzută de art. 1513 C.

civ., nu se poate aplica în cauză, deoarece, reclamantul și-a pierdut odată cu

retragerea sa din societate, calitatea de asociat.

Ori, acest text legal se referă la

drepturile și obligațiile asociatului în cadrul societății instanța a statuat

că actul adițional reprezintă actul de voință al pârâților, încheiat cu

respectarea dispozițiilor legale.

Părțile au introdus apel împotriva

sentinței criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Reclamantul apelant, invocă

reținerea greșită a stării de fapt cu privire la împrejurările în care a

încheiat actul adițional și aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor

prevăzute de art. 969 și 977 C. civ., cu ignorarea prevederilor invocate în

dovedirea acțiunii și anume cele cuprinse în art. 1513 și 1008 C. civ.

S-a solicitat instanței de apel

constatarea faptului că actul este afectat de o cauză leonină și se bazează pe

o condiție contrară bunelor moravuri, prohibit de lege.

Pârâta SC R. SRL Iași a solicitat

schimbarea sentinței în sensul acordării cheltuielilor de judecată.

Analizând sentința prin prisma

criticilor invocate, Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 67

pronunțată la 20 iunie 2005, a respins apelul reclamantului ca nefondat,

admițând apelul pârâților schimbând în parte sentința în sensul obligării

reclamantului la 17.000.000 lei cheltuieli de judecată. S-a obligat reclamanta

la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, în

esență, că instanța de fond a făcut o justă reținere a stării de fapt căreia

i-a aplicat corect dispozițiile legale prevăzute de art. 969; 970; 977 C. civ.

Critica privind neaplicarea în cauză

a prevederilor art. 1513 C. civ., nu poate fi primită.

Ipoteza prevăzută de acest articol,

se referă la cel care are calitatea de asociat și nu la cel care i-a pierdut-o

ca urmare a cesiunii realizate.

Convenția stipulată în actul

adițional, este legală, urmând a fi făcută cu bună credință.

S-a apreciat în apel că în cauză nu

se poate reține afectarea actului de o cauză leonină, care să atragă nulitatea

acestuia nefiind incidente nici dispozițiile prevăzute de art. 1008 C. civ.

Reclamantul apelant și-a exprimat

liber consimțământul, în condițiile legii, situație în care nu poate invoca

propria sa culpe la perfectarea actului, încheiat sub formă autentică, moment

în care notarul i-a verificat voința.

În ceea ce privește apelul pârâtei

s-a reținut ca fiind fondat, deoarece instanța de fond nu i-a acordat

cheltuielile de judecată solicitate și dovedite.

Părțile au declarat în termen legal

recurs împotriva acestei decizii.

Reclamantul reclamant, reia în

recurs criticile formulate în apel în ceea ce privește aspectele de

nelegalitate, invocând și nelegalitatea deciziei, pentru neaplicarea

dispozițiilor art. 1513; 1008 și 1510 C. civ.

Susține că actul adițional, este

lovit de nulitate, fiind afectat de o cauză leonină și fundamentat pe o cauză

ilicită.

Instanța de apel a ignorat

dispozițiile prevăzute de art. 1513 C. civ., conform căruia „este nul

contractul de societate prin care un asociat își stipulează totalitatea

câștigurilor” și dispozițiile prevăzute de art. 1008 C. civ., conform căruia

„condiția contrar bunelor moravuri sau legii este nul și desființează

convenția”.

Criticile de recurs au fost

încadrate în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Pârâta recurentă a solicitat

admiterea cererii și modificarea deciziei în sensul acordării tuturor

cheltuielilor de judecată făcute în apel.

Examinând recursurile prin prisma

criticilor formulate Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantului ca

nefondat și să admită ca fondat recursul pârâtei.

Critica recurentului reclamant nu

poate fi primită din următoarele considerente:

Ambele instanțe au fost preocupate

să verifice formarea voinței reclamantului recurent în ceea ce privește actul

adițional a cărui anulare se cere și exercitarea în conformitate cu normele

legale și statutare.

S-a reținut corect, așa cum rezulta

din lucrările dosarului, că, reclamantul nu a dovedit vicierea voinței

exprimată și constatată de notarul public la încheierea actului.

Voința în sens juridic se

fundamentează pe două elemente esențiale ale contractelor, respectiv

consimțământul și cauza, ele însele, fiind acorduri de voință menite să producă

efecte juridice așa cum rezulta din economia prevederilor art. 942 C. civ.

În cauză este de reținut că, voința

juridică a reclamantului de a se retrage din societate, de a ceda cu titlu

gratuit părțile sociale pe care le deține, fără nici-o pretenție pecuniară,

corespunde principiului actelor juridice civile și anume: principiului

autonomiei de voință și principiului voinței reale, al voinței interne.

Ea a fost o voință reală.

Contradicția invocată de reclamantul

recurent între voința exprimată și cea internă, a fost rezolvată de instanțe

stabilind o ordine de recunoaștere juridică în concordanță cu prevederile

legale reținute de art. 977 C. civ. și anume că actul s-a încheiat după

intenția comună a părților, nefăcându-se dovada de către acesta, că în cauză

există vre-un viciu de consimțământ prevăzute de art. 953 C. civ.

Instanțele în mod judicios au

înlăturat solicitarea recurentului reclamant, de a se constata că, actul

adițional este o convenție lovită de nulitate, prin prisma dispozițiilor art. 1513

și 1008 C. civ.

Retragerea din societate este o

facultate, gajată pe dreptul constituțional al libertății de exprimare, fiind

reglementată de art. 221 din Legea nr. 31/1990.

Prin retragerea unui asociat are loc

modificarea actului constitutiv al societății conform voinței asociaților în

cazul societății cu răspundere limitată, cu respectarea condițiilor de fond și

de formă cerute de normele legale. La retragere asociatul poate să păstreze

drepturile sale societare născute din derularea activității acestuia sau

conform principiului disponibilității, le poate ceda cu caracter oneros sau

gratuit.

Reclamantul recurent nu poate invoca

faptul că înțelegând să se retragă din societate, după realizarea condițiilor

de formă ale modificării actului constitutiv prin actul adițional, mai

păstrează calitatea de acționar, care să-i confere capacitatea de a solicita

nulitatea convenției încheiate în temeiul art. 1513 C. civ.

Acest text se referă la situația în

care se află un asociat, ca urmare a încheierii unei convenții aflate în

ființă, în derulare, dar afectată de o cauză leonină, așa cum întemeiat au

reținut instanțele.

Iar faptul de a renunța la

drepturile patrimoniale la care avea vocație ca asociat, până la momentul

retragerii nu are nici-o legătură cu reglementarea prevăzută de art. 1008 C.

civ.

În baza art. 312 C. proc. civ. pentru

cele ce preced urmează a respinge ca nefondat recursul reclamantului recurent

iar pentru neacordarea în integralitate a cheltuielilor solicitate și dovedite

în apel, urmează a se admite recursul declarat de pârâte, cu consecința

modificării sentinței sub acest aspect, menținându-se celelalte dispoziții.

În baza art. 274 C. proc. civ.

obligă recurentul reclamant la cheltuielile de judecată dovedite în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul H.A., împotriva deciziei nr. 67 din 20 iunie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Admite recursul pârâtei SC R. SRL

Iași declarat împotriva aceleași decizii pe care o modifică în sensul că obligă

reclamantul-apelant să plătească intimatei SC R. SRL Iași și la 8 milioane lei

vechi cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Obligă recurentul-reclamant la plata

sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 2 februarie 2006.