ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10175/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10175/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 51/2002, Tribunalul
Gorj a admis acțiunea reclamantului C.A. în sensul că a obligat pe pârâta SC S.
SRL Novaci să emită dispoziție motivată asupra notificării reclamantului din
data de 11 decembrie 2001.
Apelul declarat de pârâtă împotriva
acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 95/2002 a Curții de Apel
Craiova care a schimbat-o în totalitate, a reținut cauza spre rejudecare în
vederea efectuării unei expertize topografice și introducerii în cauză a
A.P.A.P.S.-ului iar după îndeplinirea acestor obiective a pronunțat decizia
civilă nr. 202/2002.
Prin această din urmă hotărâre,
Curtea de Apel a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să-i
restituie acestuia suprafața de 812 mp teren situat în satul Poienari, județul
Gorj, situat între vecinătățile indicate prin raportul de expertiză.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța
de apel a reținut că terenul revendicat există în natură liber, neafectat de
construcții și drept consecință, a obligat pârâții să-l „restituie”
reclamantului.
Împotriva acestei decizii, în
termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs pârâții SC
S. S.A. Novaci, A.P.A.P.S. București, precum și SC S. SA Novaci și Ministerul
Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj.
În motivarea recursului, SC S. S.A.
Novaci a invocat faptul că, terenul în litigiu situat în punctul Poienari, a
fost deținut de Societatea G.T. SA care a fost cumpărat de SC S. SA de la
A.P.A.P.S.
Pe cale de consecință, a considerat
că se impune introducerea în cauză a acestei din urmă societăți, în calitate de
deținătoare sau proprietară a terenului.
La rândul său, SC S. SA prin
recursul său, a precizat că deține terenul revendicat ce a fost cumpărat
împreună cu alte 3 loturi mai mari pe care erau amplasate coloanele auto, în
cadrul procesului de privatizare.
Deoarece pentru acest teren deține
titlu de proprietate și deoarece este ocupat cu construcții, el nu poate fi
restituit în natură. În opinia acestui recurent, pot fi acordate numai
despăgubiri ce pot fi pretinse de la A.P.A.P.S. și nu de la societatea
privatizată care și-a achitat obligațiile legale pentru achiziționarea
acestuia.
D.G.F.P. Gorj a criticat decizia
dată în apel pentru faptul de a fi omis a se pronunța în contradictoriu cu
această parte. Astfel, deși D.G.F.P. figurează în proces ca pârât, instanța nu
a dispus nimic în privința sa, așa după cum rezultă din minuta deciziei.
Sub alt aspect, aceeași recurentă a
criticat decizia pentru greșita reținere a calității sale de pârâți deoarece,
terenul și unitatea deținătoare fiind identificată, iar reclamantul nu a optat
pentru acordarea de titluri de valoare nominală, nu sunt îndeplinite condițiile
cerute de art. 26 și art. 31 din Legea nr.10/2001 pentru introducerea sa în
proces.
La rândul său A.P.A.P.S. a criticat
decizia pentru greșita reținere a cauzei spre rejudecare deoarece, nu sunt
îndeplinite prevederile art. 297 C. proc. civ. pentru a se pronunța o astfel de
soluție.
Astfel, în opinia acestei recurente,
de vreme ce sentința tribunalului a fost schimbată și nu anulată, așa cum
pretind dispozițiile art. 297 C. proc. civ., Curtea de apel nu era competentă
să judece pe fond.
Pe de altă parte, recurenta
consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare atât timp cât nici un act nu
i s-a comunicat; că a fost încălcat principiul disponibilității în virtutea
căruia putea fi introdusă în proces numai la cererea reclamantului și nu din
oficiu; s-a dat mai mult decât s-a cerut, atâta timp cât reclamatul nu și-a
formulat pretențiile în contradictoriu cu A.P.A.P.S. și totodată, hotărârea nu
cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină.
Examinând recursurile declarate prin
prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt fondate iar hotărârile
pronunțate sunt nelegale și netemeinice.
Astfel, obiectul acțiunii
introductive îl formează cererea reclamantului de obligare a SC S. S.A. Novaci
la emiterea unei decizii de restituire în natură a suprafeței de 812 mp sau la
plata contravalorii acestui teren, sub sancțiunea plății de daune cominatorii
până la emiterea deciziei.
Instanța de fond nu s-a pronunțat
asupra acestui obiect acordând un
minus petita
; nu a clarificat situația
juridică a terenului și nici pe cea a deținătorului acestuia.
Instanța de apel, pronunțând decizia
nr. 95, a dispus introducerea în cauză a A.P.A.P.S.
Totodată, prin încheierile date în
ședința publică din 23 august 2002 și 27 septembrie 2002 s-a consemnat
calitatea de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice iar prin
încheierea din 18 octombrie 2002 s-a dispus citarea intimatei SC S. SA, părți
care figurează și în preambulul deciziei civile nr. 202/2002.
Cu toate acestea, dispozitivul
deciziei nr. 202, care soluționează în fond litigiul, nu se pronunță decât în
contradictoriu cu SC S. SRL.
În acest mod, instanța de apel nu
numai că nu a motivat modalitatea și temeiul juridic al introducerii în cauză
al celorlalte părți decât cea chemată în judecată de reclamant, dar nu s-a
pronunțat nici asupra calității procesuale pasive a acestora și nu a stabilit
în concret nici o obligație raportat la pretențiile reclamantului, prin
dispozitivul hotărârii.
Mai mult, după introducerea în cauză
a A.P.A.P.S. prin decizia nr. 95, a ignorat cererile acestei părți de
comunicare a actelor și motivelor acțiunii precum și apelului.
Prin toate acestea, instanța de apel
a încălcat principiul disponibilității, al dreptului la apărare prin ignorarea
dispozițiilor art. 114
1
C. proc. civ. și totodată, raportat la
obiectul acțiunii, a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând astfel și
dispozițiile art. 294 C. proc. civ.
Toate aceste împrejurări fac să fie
îndeplinite motivele de recurs prevăzute de art.3 04 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Dat fiind faptul că nu s-a stabilit
cu certitudine deținătorul actual al terenului; temeiul de drept al deținerii;
eventuala identitate între SC S. SA și SC S.N. SA, faptul dacă același teren
este liber ori ocupat de construcții sau alte utilități, împrejurări ce
presupun administrarea de noi probe, eventual prin completarea raportului de
expertiză, urmează ca în temeiul art. 312 alin.(3) C. proc. civ., cauza să fie
trimisă spre rejudecare la instanța de fond.
Cu prilejul rejudecării, va fi
suplimentat nu doar probatoriul dar se va asigura respectarea tuturor
drepturilor procesuale ale pârâților; va fi stabilită în concret răspunderea
acestora în contradictoriu cu pretențiile reclamantului și va fi analizată
calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice
prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, precum și a celorlalte părți, prin
prisma probelor și a dispozițiilor aceleiași legi.
Nevoia trimiterii cauzei spre
rejudecare la instanța de fond, este însă nu numai consecința faptului că se
impune clarificarea aspectelor juridice menționate, prin administrarea de probe
suplimentare ci și urmare a faptului că decizia nr. 95/2002 pronunțată de
Curtea de apel, este nulă.
Astfel, prin decizia arătată, a fost
schimbată sentința Tribunalului și s-a reținut cauza spre rejudecare.
Cum nu se afla în nici una din
situațiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ. deoarece instanța de fond s-a
pronunțat asupra fondului pricinii, Curtea de apel nu putea reține cauza spre
rejudecare. Nu putea însă a ajunge la aceeași soluție nici prin schimbarea
sentinței, ci numai prin anularea acesteia.
În consecință, având în vedere
faptul că, potrivit art. 297 C. proc. civ., instanța de apel, în ipoteza când
instanța de fond a respins ori a anulat cererea fără a intra în cercetarea
fondului, va putea evoca ea însăși fondul după anularea sentinței, dispoziții
care nu erau îndeplinite deoarece s-a evocat fondul de către prima instanță și
totodată sentința acesteia nu a fost anulată, concluzia nulității deciziei de
reținere, este evidentă.
În acest context, decizia ulterioară
nr. 202/2002 fiind pronunțată în temeiul unor acte juridice nevalabile și
totodată, fără a lămuri în totalitate aspectele de fapt și de drept ale
pricinii, a făcut să fie îndeplinite motivele de recurs prevăzute de art. 304
pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul căror și al dispozițiilor art. 312
alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunțate vor fi casate și cauza va fi
trimisă instanței de fond pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de
pârâții SC S.N. SA Novaci, SC S. SA Novaci, D.G.F.P. Gorj în numele
Ministerului Finanțelor Publice și A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 202 din 15
noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.
Casează decizia recurată, decizia
civilă nr. 95 din 21 iunie 2002 a aceleiași curți de apel, precum și sentința
nr. 51 din 12 martie 2002 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza
la același tribunal pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 7 decembrie 2005.