ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10175/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 51/2002, Tribunalul Gorj a admis acțiunea reclamantului C.A. în sensul că a obligat pe pârâta SC S. SRL Novaci să emită dispoziție motivată asupra notificării reclamantului din data de 11 decembrie 2001. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 95/2002 a Curții de Apel Craiova care a schimbat-o în totalitate, a reținut cauza spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize topografice și introducerii în cauză a A.P.A.P.S.-ului iar după îndeplinirea acestor obiective a pronunțat decizia civilă nr. 202/2002. Prin această din urmă hotărâre, Curtea de Apel a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâții să-i restituie acestuia suprafața de 812 mp teren situat în satul Poienari, județul Gorj, situat între vecinătățile indicate prin raportul de expertiză.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că terenul revendicat există în natură liber, neafectat de construcții și drept consecință, a obligat pârâții să-l „restituie” reclamantului. Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs pârâții SC S. S.A. Novaci, A.P.A.P.S. București, precum și SC S. SA Novaci și Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Gorj. În motivarea recursului, SC S. S.A. Novaci a invocat faptul că, terenul în litigiu situat în punctul Poienari, a fost deținut de Societatea G.T. SA care a fost cumpărat de SC S. SA de la A.P.A.P.S. Pe cale de consecință, a considerat că se impune introducerea în cauză a acestei din urmă societăți, în calitate de deținătoare sau proprietară a terenului.

La rândul său, SC S. SA prin recursul său, a precizat că deține terenul revendicat ce a fost cumpărat împreună cu alte 3 loturi mai mari pe care erau amplasate coloanele auto, în cadrul procesului de privatizare. Deoarece pentru acest teren deține titlu de proprietate și deoarece este ocupat cu construcții, el nu poate fi restituit în natură. În opinia acestui recurent, pot fi acordate numai despăgubiri ce pot fi pretinse de la A.P.A.P.S. și nu de la societatea privatizată care și-a achitat obligațiile legale pentru achiziționarea acestuia. D.G.F.P. Gorj a criticat decizia dată în apel pentru faptul de a fi omis a se pronunța în contradictoriu cu această parte. Astfel, deși D.G.F.P. figurează în proces ca pârât, instanța nu a dispus nimic în privința sa, așa după cum rezultă din minuta deciziei.

Sub alt aspect, aceeași recurentă a criticat decizia pentru greșita reținere a calității sale de pârâți deoarece, terenul și unitatea deținătoare fiind identificată, iar reclamantul nu a optat pentru acordarea de titluri de valoare nominală, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 26 și art. 31 din Legea nr.10/2001 pentru introducerea sa în proces. La rândul său A.P.A.P.S. a criticat decizia pentru greșita reținere a cauzei spre rejudecare deoarece, nu sunt îndeplinite prevederile art. 297 C. proc. civ. pentru a se pronunța o astfel de soluție. Astfel, în opinia acestei recurente, de vreme ce sentința tribunalului a fost schimbată și nu anulată, așa cum pretind dispozițiile art. 297 C. proc.

civ., Curtea de apel nu era competentă să judece pe fond. Pe de altă parte, recurenta consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare atât timp cât nici un act nu i s-a comunicat; că a fost încălcat principiul disponibilității în virtutea căruia putea fi introdusă în proces numai la cererea reclamantului și nu din oficiu; s-a dat mai mult decât s-a cerut, atâta timp cât reclamatul nu și-a formulat pretențiile în contradictoriu cu A.P.A.P.S. și totodată, hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină. Examinând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt fondate iar hotărârile pronunțate sunt nelegale și netemeinice. Astfel, obiectul acțiunii introductive îl formează cererea reclamantului de obligare a SC S. S.A.

Novaci la emiterea unei decizii de restituire în natură a suprafeței de 812 mp sau la plata contravalorii acestui teren, sub sancțiunea plății de daune cominatorii până la emiterea deciziei. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui obiect acordând un minus petita ; nu a clarificat situația juridică a terenului și nici pe cea a deținătorului acestuia. Instanța de apel, pronunțând decizia nr. 95, a dispus introducerea în cauză a A.P.A.P.S. Totodată, prin încheierile date în ședința publică din 23 august 2002 și 27 septembrie 2002 s-a consemnat calitatea de pârât a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice iar prin încheierea din 18 octombrie 2002 s-a dispus citarea intimatei SC S. SA, părți care figurează și în preambulul deciziei civile nr. 202/2002.

Cu toate acestea, dispozitivul deciziei nr. 202, care soluționează în fond litigiul, nu se pronunță decât în contradictoriu cu SC S. SRL. În acest mod, instanța de apel nu numai că nu a motivat modalitatea și temeiul juridic al introducerii în cauză al celorlalte părți decât cea chemată în judecată de reclamant, dar nu s-a pronunțat nici asupra calității procesuale pasive a acestora și nu a stabilit în concret nici o obligație raportat la pretențiile reclamantului, prin dispozitivul hotărârii. Mai mult, după introducerea în cauză a A.P.A.P.S. prin decizia nr. 95, a ignorat cererile acestei părți de comunicare a actelor și motivelor acțiunii precum și apelului. Prin toate acestea, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, al dreptului la apărare prin ignorarea dispozițiilor art. 114 1 C. proc.

civ. și totodată, raportat la obiectul acțiunii, a acordat ceea ce nu s-a cerut, încălcând astfel și dispozițiile art. 294 C. proc. civ. Toate aceste împrejurări fac să fie îndeplinite motivele de recurs prevăzute de art.3 04 pct. 6 și 9 C. proc. civ. Dat fiind faptul că nu s-a stabilit cu certitudine deținătorul actual al terenului; temeiul de drept al deținerii; eventuala identitate între SC S. SA și SC S.N. SA, faptul dacă același teren este liber ori ocupat de construcții sau alte utilități, împrejurări ce presupun administrarea de noi probe, eventual prin completarea raportului de expertiză, urmează ca în temeiul art. 312 alin.(3) C. proc. civ., cauza să fie trimisă spre rejudecare la instanța de fond.

Cu prilejul rejudecării, va fi suplimentat nu doar probatoriul dar se va asigura respectarea tuturor drepturilor procesuale ale pârâților; va fi stabilită în concret răspunderea acestora în contradictoriu cu pretențiile reclamantului și va fi analizată calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, precum și a celorlalte părți, prin prisma probelor și a dispozițiilor aceleiași legi. Nevoia trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond, este însă nu numai consecința faptului că se impune clarificarea aspectelor juridice menționate, prin administrarea de probe suplimentare ci și urmare a faptului că decizia nr. 95/2002 pronunțată de Curtea de apel, este nulă.

Astfel, prin decizia arătată, a fost schimbată sentința Tribunalului și s-a reținut cauza spre rejudecare. Cum nu se afla în nici una din situațiile prevăzute de art. 297 C. proc. civ. deoarece instanța de fond s-a pronunțat asupra fondului pricinii, Curtea de apel nu putea reține cauza spre rejudecare. Nu putea însă a ajunge la aceeași soluție nici prin schimbarea sentinței, ci numai prin anularea acesteia. În consecință, având în vedere faptul că, potrivit art. 297 C. proc. civ., instanța de apel, în ipoteza când instanța de fond a respins ori a anulat cererea fără a intra în cercetarea fondului, va putea evoca ea însăși fondul după anularea sentinței, dispoziții care nu erau îndeplinite deoarece s-a evocat fondul de către prima instanță și totodată sentința acesteia nu a fost anulată, concluzia nulității deciziei de reținere, este evidentă.

În acest context, decizia ulterioară nr. 202/2002 fiind pronunțată în temeiul unor acte juridice nevalabile și totodată, fără a lămuri în totalitate aspectele de fapt și de drept ale pricinii, a făcut să fie îndeplinite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul căror și al dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârile pronunțate vor fi casate și cauza va fi trimisă instanței de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții SC S.N. SA Novaci, SC S. SA Novaci, D.G.F.P. Gorj în numele Ministerului Finanțelor Publice și A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 202 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia recurată, decizia civilă nr. 95 din 21 iunie 2002 a aceleiași curți de apel, precum și sentința nr. 51 din 12 martie 2002 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.