ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10003/2005

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 mai 2004, C.M.D. a chemat în judecată

Municipiul București, prin Primarul general cerând să fie obligat să

soluționeze notificarea făcută acestuia, în baza Legii nr. 10/2001, pentru a-i

restitui în natură apartamentul nr. 2 din imobilul situat în București.

Totodată, a cerut obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii și

despăgubiri.

Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința

civilă nr. 7688 din 21 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat

pe pârât să soluționeze notificarea în litigiu, prin dispoziție motivată. A

respins celelalte capete de cerere.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin

decizia nr. 904 din 24 mai 2005, a respins, ca nefondat apelul pârâtului, cu

motivarea că reclamantul, fiind titularul unui drept subiectiv recunoscut de Legea

nr. 10/2001, are acces în justiție, în caz de tăcere a entității notificate, de

a cere să fie obligate să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii sale de măsuri reparatorii [art. 23 alin. (1)

din lege].

Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs

care urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică arătat în continuare,

invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților.

Litigiul dedus judecății a fost determinat de tăcerea

pârâtului, ca entitate obligată să răspundă la o notificare (a reclamantului)

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Instanțele de fond au determinat greșit competența de

primă instanță pentru judecarea litigiului, ca fiind a judecătoriei. Inexplicabil,

ele au pierdut din vedere că obiectul pricinii poartă asupra unei proceduri

prealabile impusă prin art. 31, renumerotat art. 22 din Legea nr. 10/2001 (r

2), esențialmente necontencioasă (nu intră în domeniul de aplicare a art. 21

alin. (4) din Constituție), dar obligatoare potrivit art. 109 alin. (4) C.

proc. civ. Adică, sine qua non, această procedură prealabilă se constituie

într-o condiție eliminatorie pentru sesizarea tribunalului competent,

sancționată cu respingerea acțiunii ca prematură (inadmisibilă). Logic și

firesc, pentru rațiuni de judecată unitară, litigiile izvorâte din temporizarea

ori refuzul de finalizare a acestei proceduri nu pot fi atribuite decât,

simetric regulilor procesuale prevăzute de Legea nr. 10/2001, în competența

instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, competent

conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 (r 2)).

Or, în speță, hotărârile recurate au fost date cu

încălcarea competenței materiale a tribunalului, motiv pentru care se impune

admiterea recursului și casarea acestor hotărâri cu trimiterea dosarului spre

rejudecare, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., instanței judecătorești

competente, (secției civile a Tribunalului București, în a cărei circumscripție

se află sediul unității deținătoare a imobilului).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Municipiul București,

prin Primar General împotriva deciziei nr. 904/A din 24 mai 2005 a Curții de

Apel București, secția a III a civilă.

Casează decizia și sentința nr. 7688 din 21 decembrie

2004 a Judecătoriei sector 5 București, cu trimitere spre rejudecare la

Tribunalul București pentru competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2005.