Decizia nr. 10003/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 mai 2004, C.M.D. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul general cerând să fie obligat să soluționeze notificarea făcută acestuia, în baza Legii nr. 10/2001, pentru a-i restitui în natură apartamentul nr. 2 din imobilul situat în București. Totodată, a cerut obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii și despăgubiri. Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 7688 din 21 decembrie 2004, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să soluționeze notificarea în litigiu, prin dispoziție motivată. A respins celelalte capete de cerere.

Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 904 din 24 mai 2005, a respins, ca nefondat apelul pârâtului, cu motivarea că reclamantul, fiind titularul unui drept subiectiv recunoscut de Legea nr. 10/2001, are acces în justiție, în caz de tăcere a entității notificate, de a cere să fie obligate să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii sale de măsuri reparatorii [art. 23 alin. (1) din lege]. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs care urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică arătat în continuare, invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților. Litigiul dedus judecății a fost determinat de tăcerea pârâtului, ca entitate obligată să răspundă la o notificare (a reclamantului) prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Instanțele de fond au determinat greșit competența de primă instanță pentru judecarea litigiului, ca fiind a judecătoriei. Inexplicabil, ele au pierdut din vedere că obiectul pricinii poartă asupra unei proceduri prealabile impusă prin art. 31, renumerotat art. 22 din Legea nr. 10/2001 (r 2), esențialmente necontencioasă (nu intră în domeniul de aplicare a art. 21 alin. (4) din Constituție), dar obligatoare potrivit art. 109 alin. (4) C. proc. civ. Adică, sine qua non, această procedură prealabilă se constituie într-o condiție eliminatorie pentru sesizarea tribunalului competent, sancționată cu respingerea acțiunii ca prematură (inadmisibilă).

Logic și firesc, pentru rațiuni de judecată unitară, litigiile izvorâte din temporizarea ori refuzul de finalizare a acestei proceduri nu pot fi atribuite decât, simetric regulilor procesuale prevăzute de Legea nr. 10/2001, în competența instanței care judecă acțiunea principală, adică a tribunalului, competent conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 (r 2)). Or, în speță, hotărârile recurate au fost date cu încălcarea competenței materiale a tribunalului, motiv pentru care se impune admiterea recursului și casarea acestor hotărâri cu trimiterea dosarului spre rejudecare, în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., instanței judecătorești competente, (secției civile a Tribunalului București, în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare a imobilului).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Municipiul București, prin Primar General împotriva deciziei nr. 904/A din 24 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Casează decizia și sentința nr. 7688 din 21 decembrie 2004 a Judecătoriei sector 5 București, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul București pentru competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2005.