ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4626/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 45 din 12 februarie 2002 întocmită în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001 și adresată Primarului Comunei Ghioroc, județul Arad, numita R.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna Ghioroc, compus din construcție și teren. Primarul comunei Ghioroc, județul Arad, prin dispoziția nr. 140 din 23 mai 2002, a respins solicitarea numitei R.A. de restituire în natură a imobilului din comuna Ghioroc, înscris în C.F. „datorită faptului că s-au primit despăgubiri”. La data de 28 iunie 2002 R.A.

s-a adresat instanței judecătorești solicitând, în principal, anularea dispoziției nr .140 din 23 mai 2002 emisă de primarul comunei Ghioroc, județul Arad și restituirea în natură a imobilului compus din casă și teren de 1999 mp, cu obligarea reclamantei la restituirea despăgubirii primite, iar în subsidiar, restituirea suprafeței de teren de 2249 mp înscris inițial în C.F. c Ghioroc, precum și diferența dintre despăgubirea primită și valoarea reală a imobilului. La 3 septembrie 2002 reclamanta R.A. și-a întregit acțiunea introductivă de instanță în sensul că a chemat în judecată, în calitate de pârât, pe numitul H.N. și a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul Local Ghioroc și H.N.

cu privire la imobilul din comuna Ghioroc, radierea dreptului de proprietate al cumpărătorului din cartea funciară și înscrierea dreptului de proprietate al vânzătorului. În motivarea cererii completatoare reclamantă a arătat că imobilul pe care îl revendică a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, act normativ neconstituțional, iar bunul a fost vândut pârâtului H.N. cu nesocotirea legii. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 166 din 8 aprilie 2003, a disjuns cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de cererea reclamantei de anulare a dispoziției emisă de Primarul Comunei Ghioroc și a stabilit că Judecătoria Lipova este competentă să soluționeze cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, căreia i s-a trimis dosarul.

Prin aceeași sentință s-a admis în parte acțiunea reclamantei, s-a anulat dispoziția nr. 140/2002 emisă de primarul comunei Ghioroc și s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a suprafeței de 1999 mp teren evidențiat în C.F. Ghioroc. S-a menținut dispoziția cu privire la casa cu nr. 213/B Ghioroc și a fost obligat Consiliul Local Ghioroc să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 118.798.040 lei. Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr.108 din 16 iulie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei R.A. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut și motivat că acțiunea în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, vizate de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este de competența instanței de drept comun, adică judecătoria.

Având în vedere faptul că acest capăt de cerere, vizând o parte din imobilul revendicat (casa și terenul aferent ), a fost disjuns, prima instanță a dispus restituirea în natură doar a restului de teren de 1999 mp, aflat încă în proprietatea statului. Întrucât valabilitatea titlului prezentat de pârâtul H.N. se va discuta într-un dosar distinct, în urma disjungerii și declinării competenței către Judecătoria Lipova, instanțele au considerat că nu se mai poate discuta în litigiul de față restituirea în natură către reclamată a părții din imobil asupra căreia în prezent este proprietar tabular pârâtul H.N., cu atât mai mult cu cât, în subsidiar, reclamanta a fost de acord ca pentru această parte din imobil să primească despăgubiri.

Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamanta R.A. care a criticat ca fără temei soluția de disjungere a capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare cu motivarea că acțiunea trebuia judecată integral de tribunal având în vedere că Legea nr. 10/2001 a stabilit o competență absolută iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtul H.N.

s-a întocmit în temeiul unui contract de închiriere care a expirat la 1 octombrie 1994. Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed: Întrucât bunul nemișcător, după preluarea lui de către stat în baza Decretului nr. 223/1974, a fost înstrăinat unui terț subdobânditor (pârâtului H.N.), reclamanta a înțeles ca, odată cu contestarea dispoziției emisă de primar și prin care i s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, să atace cu acțiune în nulitate și actul juridic de înstrăinare, demers nu numai îngăduit, dar chiar reglementat expres prin prevederile art. 46-48 din Legea nr. 10/2001, demers ce nu poate fi calificat, în nici un caz, ca fiind de drept comun și de competența judecătoriei în primă instanță, așa cum greșit s-a apreciat în cauză.

În adevăr, din economia reglementărilor cuprinse în dispozițiile art. 46 alin. (4) și (5) și art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare ale imobilelor care cad sub incidența acestei legi constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrîurire covârșitoare asupra dreptului dedus procedurii administrative, iar ulterior judiciare, de restituire a unor asemenea bunuri. Conform art. 47 alin. (2), în cadrul acțiunilor pornite potrivit art. 46 și art. 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Rezultă, deci, că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească.

Este obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemișcătorului. Întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate, cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea arătată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal, secția civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cererilor de restituire ale imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Față de cele ce preced, recursul declarat de reclamantă se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate cele două hotărâri, cu consecința reluării judecății la Tribunalul Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta R.A. împotriva deciziei nr. 108 din 16 iulie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia, precum și sentința nr. 166 din 8 aprilie 2003 a Tribunalului Arad, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie 2005.