ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 432/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 1 noiembrie 2004, reclamantul B.I.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei Ghioroc, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se modifice art. 2 și art. 3 din Dispoziția nr. 345 din 17 septembrie 2004 emisă de pârâtă, în sensul de a se acorda măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești în cuantum de 11000 Euro pt. imobilul (demolat) situat în Valea Domnească și evidențiat în C.F. Ghioroc, nr. top 950/b. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că autoarea sa, L.G., a fost proprietara imobilului până în anul 1962 când acesta a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 115/1959.

Reclamantul a arătat că, prin dispoziția emisă, pârâta nu a stabilit cuantumul despăgubirilor precizând doar că măsurile reparatorii urmează să fie acordate sub forma acțiunilor la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, sau prin titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Tribunalul Arad, prin sentința civilă nr. 162 pronunțată la 2 martie 2005, a admis acțiunea reclamantului și a dispus modificarea art. 2 și art. 3 din Dispoziția nr. 345 din 17 septembrie 2004 emisă de pârâtă, în sensul că a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri în cuantum de 316350000 lei pentru imobilul, casă demolată, situat în comuna Ghiroc, Valea Domnească, înscris în C.F.

Ghiroc, cu nr. top 950/b. A fost obligată pârâta la 24735000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit mențiunilor C.F. Ghioroc sub nr. B 2 cu nr. top 950/b imobilul figura înscris „casă cabană” și vie pe muntele „Urtelep”, din declarațiile martorilor B.E. și E.B. rezultând că acesta a aparținut antecesorilor reclamantului, care locuiau din luna mai până în luna octombrie în această locuință. S-a apreciat că proba testimonială se coroborează cu raportul de expertiză tehnică care a descris imobilul ca o casă familială, în suprafață totală de 132 mp, evaluată la 316.350.000 lei.

S-a considerat că în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 care vizează ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, unitatea deținătoare având obligația de a face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, în cazul imobilelor cu destinație de locuință, oferta de restituire fiind făcută sub forma unor despăgubiri bănești. Împotriva sentinței menționate a declarat apel Primăria comunei Ghioroc, jud. Arad, reprezentată legal prin Primar, solicitând modificarea ei, în parte, în sensul de a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea nu se justifică. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1284 din 26 mai 2005, a respins apelul pârâtei ca nefondat și i-a obligat pe apelanți la 2000000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, către intimat.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., apreciind că atât prin întâmpinare cât și prin motivele de apel, pârâta nu a recunoscut nici un moment pretențiile reclamantului intimat, astfel că nu pot fi incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ., referitoare la recunoașterea pretențiilor deduse judecății la prima zi de înfățișare. Totodată, s-a considerat că, prin emiterea dispoziției contestate de reclamant, pârâta este singura vinovată de existența procesului și, implicit, de generarea cheltuielilor de judecată, aflându-se în culpă procesuală. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Primăria comunei Ghioroc, prin primar, la 8 iulie 2005, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru motivele formulate de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. și solicitând modificarea în totalitate, în sensul de a nu fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin motivele de recurs, pârâta a susținut că, atât prin întâmpinarea depusă în primă instanță cât și prin motivele de apel a arătat în mod expres și neechivoc că nu se opune admiterii acțiunii, ulterior neprezentându-se în fața instanței și solicitând judecarea cauzei în lipsa sa. Totodată, pârâta a susținut că nu dispune de personal specializat pentru a stabili valoarea imobilul, astfel că nu este în culpă procesuală conform art. 274 C. proc. civ. și nu putea fi obligată la plata onorariului de avocat și a onorariului de expert, atâta timp cât nu s-a dovedit valoarea imobilului în termenul legal de depunere a actelor în vederea soluționării notificării.

Prin motivele de recurs, pârâta a invocat lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Ghioroc conform dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, aceasta neputând fi executată silit în privința cheltuielilor de judecată. Analizând actele și lucrările dosarului raportat la criticile invocate, I.C.C.J. urmează să aprecieze că recursul pârâtei este nefondat având în vedere următoarele considerente: Instanțele de fond și apel au aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., obligând-o pe pârâtă la cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert, reținând că, prin întâmpinarea depusă, aceasta a precizat că „lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei”.

Cu toate acestea, pârâta a susținut că imobilul în litigiu nu se încadrează în dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001, aceste susțineri fiind reiterate și prin motivele de apel. Ca atare s-a apreciat corect că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. Recunoașterea pretențiilor reclamantului nu a fost clară și neechivocă pentru a putea determina aplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ., împrejurarea că pârâta nu s-a prezentat la nici unul din termenele de judecată și a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa fiind lipsite de relevanță și neputând avea semnificația achiesării la cererea dedusă judecății.

În același sens este lipsit de semnificație juridică faptul că pârâtele nu au formulat obiecțiuni la expertiză, de vreme ce prin întâmpinare au susținut că imobilul nu avea destinație de locuință și, ca atare, reclamantul nu ar fi îndreptățit la acordarea de despăgubiri bănești. Curtea va aprecia ca neîntemeiată și critica vizând lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Ghioroc, ca argument al imposibilității executării silite în privința cheltuielilor de judecată, reținând că, prin emiterea dispoziției contestate, primarul nu a acționat în nume propriu, ci ca reprezentant al comunei, abilitat să o reprezinte, ca autoritate executivă, conform art. 67 și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale.

De altfel, conform dispozițiilor art. 91 din actul normativ menționat, Primăria aduce la îndeplinire dispozițiile primarului, pe cale de consecință având calitate procesuală pasivă. Față de aceste considerente se va aprecia că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. și se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Chioroc împotriva deciziei civile nr. 1284 din 26 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2006.