ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5502/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 10 februarie 2004, reclamanta SC T. SRL, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC T.N.Y.B. SRL Târgoviște și SC O. SA, desființarea contractului de vânzare cumpărare din 6 ianuarie 2003, intervenit între cele două pârâte și factura fiscală din 31 decembrie 2002, prin care se pretinde că s-a plătit prețul vânzării ce a făcut obiectul contractului, prin compensare. Tribunalul Vâlcea, secția comercială prin sentința nr. 562 din 12 mai 2004 a respins acțiunea revocatorie formulată de reclamantă. Prin încheierea pronunțată de aceeași instanță la 23 iunie 2004 în Camera de Consiliu s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul că se menționează „Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2004” în loc de 17 mai 2004”.

S-a reținut de instanța de fond că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 975 C. civ., întrucât nu se poate stabili că cele două pârâte au fost de conivență în producerea unui prejudiciu reclamantei prin încheierea contractului de vânzare cumpărare. Că atât reclamanta cât și pârâta SC T.N.Y.B. SRL dețin creanțe certe, lichide și exigibile ce rezultă din hotărâri judecătorești rămase irevocabile, iar modalitatea și ordinea de stingere a datoriilor prin plata cu prioritate a creanței datorate pârâtei SC T.N.Y.B. SRL nu face dovada unei înțelegeri în scopul fraudării intereselor reclamantei. Reclamanta nu a dovedit că prin plata cu prioritate a datoriei către cealaltă creditoare s-a mărit sau s-a creat starea de insolvabilitate a debitoarei sale.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 12/A/C din 9 februarie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței Tribunalului Vâlcea. Reclamanta SC T. SRL a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică. Prin întâmpinare, intimata SC O. SA a solicitat respingerea recursului întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 975 C. civ., terțul dobânditor a fost de bună credință în momentul încheierii tranzacției deoarece a cunoscut faptul că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-au anulat formele de executare începute împotriva acesteia și implicit somația înscrisă în cartea funciară.

Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a stabilit că neconcordanța dintre minută și dispozitivul hotărârii instanței de fond cu privire la data pronunțării este o greșeală materială și nu a dispus anularea hotărârii. Critica nu este întemeiată. În mod corect instanța de apel a stabilit că dacă în dispozitivul hotărârii s-a menționat o altă dată de pronunțare decât cea din minută și practicaua sentinței, nu este un motiv de nulitate a acesteia, și o eroare materială conform dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., care de altfel a și fost rectificată prin încheierea din 23 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială. Motivul de recurs privind incompatibilitatea instanței de apel conform art. 27 pct. 7 C. proc.

civ., de a se pronunța în cauză întrucât i s-a respins în mod greșit cererea de recuzare formulată împotriva acesteia nu este întemeiat, cât timp această cerere a fost respinsă așa cum a precizat și recurenta. Recurenta a invocat că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății atunci când a reținut că a invocat alte motive decât cele de la instanța de fond, sau că a schimbat cauza juridică. Nici aceste critici nu sunt întemeiate. Instanța de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 975 C. civ., și în raport de această cauză juridică tribunalul a examinat litigiul. Față de împrejurarea că în finalul cererii de apel s-au invocat și motive privind nulitatea contractului de vânzare cumpărare pentru neîndeplinirea unor condiții de formă, în mod corect instanța de apel a examinat și aceste motive în raport de obiectul cauzei deduse judecății.

Pe fondul litigiului s-a susținut că terțul nu a fost de bună credință și a cunoscut că imobilul este indisponibilizat întrucât același jurist care a apărat debitorul la obținerea titlului executor de către recurentă și a făcut contestație la executare, a reprezentat în instanță atât debitorul, cât și terțul. Deși instanța a reținut că vânzarea este perfect valabilă între debitor și terț, a apreciat că factura prin care s-a realizat plata nu este un instrument de plată și a ignorat dispozițiile art. 457 C. proc. civ., invocate de recurentă la ambele instanțe. În mod nelegal s-a reținut că imobilul este al terțului și nu al debitorului, cât timp recurenta are înscrisă o sarcină în cartea funciară și care pentru a fi radiată Legea nr. 7/1996 prevede o procedură specială.

S-a invocat că debitorul îi datorează aproape 2 miliarde lei și deși a început executarea în anul 2001 nu a primit până în prezent nici o sumă de bani. Criticile nu sunt întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 975 C. civ. „creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”. Din economia textului de lege, rezultă că se poate intenta de către creditor acțiunea revocatorie (pauliană) prin care acesta cere revocarea (desființarea) pe care judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale.

Pentru a putea formula această acțiune, este necesară îndeplinirea mai multor condiții: actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu în sensul că debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate, frauda debitorului (acesta a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor), creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă anterioară actului atacat și complicitatea la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat. Potrivit art. 497 alin. (4) C. proc. civ., din momentul notării somației în cartea funciară orice act de înstrăinare sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmărit este inopozabil.

În speță, somația imobiliară a fost înscrisă în cartea funciară în favoarea creditoarei SC T. SRL Vâlcea, în baza titlului executor sentința civilă nr. 928 din 21 aprilie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, așa cum a fost modificată în apel și recurs, la data de 11 ianuarie 2002. Deși această înscriere nu a fost radiată în condițiile Legii nr. 7/1996, anterior însă, prin decizia civilă nr. 1049 din 5 iunie 2002 a Tribunalului Vâlcea, prin admiterea recursului declarat de SC O. SA, s-a admis contestația la executare formulată de aceasta, s-au anulat formele de executare din dosarul nr. 249/2001, și deci implicit și a somației imobiliare înscrisă în cartea funciară la 11 ianuarie 2002. Așa fiind, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, 6 ianuarie 2003, dintre SC O. SA Vâlcea și SC T.N.Y.B.

SRL, imobilul B.S., nu era grevat de nici o sarcină. În raport de cele reținute, susținerea recurentei că terțul dobânditor a fost de rea credință și de conivență cu debitoarea intimată, va fi înlăturată întrucât nu are suport probator. Critica recurentei privind crearea unei stări de insolvabilitate a intimatei debitoare SC O. SA Vâlcea, prin încheierea acestui contract, nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât s-a făcut dovada existenței în patrimoniul debitorului și a altor bunuri a căror valoare depășește cu mult valoarea creanței. Împrejurarea că în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că vânzarea este perfect valabilă între debitor și terț, dar că factura prin care s-a realizat plata nu este un instrument de plată și este lipsit de relevanță, nu înseamnă că este o motivare contradictorie.

Instanța a examinat acțiunea în raport de obiectul litigiului (acțiune revocatorie pauliană) și condițiile cerute pentru admiterea acesteia și a apreciat că este fără relevanță modalitatea în care s-a efectuat plata în contractul de vânzare a cărei desființare s-a solicitat de către reclamanta recurentă. Susținerea recurentei că instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 457 C. proc. civ., va fi înlăturată întrucât pe de o parte nu au fost invocate în apel, iar pe de altă parte, sunt prevăzute la secțiunea a V-a, privind „Poprirea” și nu au legătură cu litigiul dedus judecății. Față de toate aceste considerente, recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de dispozițiile art. 975 C. civ., nu a demonstrat că actul de vânzare cumpărare a fost încheiat între debitoare și terțul cumpărător cu intenția de a frauda interesele acesteia.

Așa fiind, ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale și urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SRL Vâlcea, împotriva deciziei nr. 12/ AC din 9 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.