ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5502/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5502/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 10 februarie 2004, reclamanta SC T. SRL, a solicitat ca în contradictoriu cu
pârâtele SC T.N.Y.B. SRL Târgoviște și SC O. SA, desființarea contractului de
vânzare cumpărare din 6 ianuarie 2003, intervenit între cele două pârâte și factura
fiscală din 31 decembrie 2002, prin care se pretinde că s-a plătit prețul
vânzării ce a făcut obiectul contractului, prin compensare.
Tribunalul Vâlcea, secția comercială
prin sentința nr. 562 din 12 mai 2004 a respins acțiunea revocatorie formulată
de reclamantă.
Prin încheierea pronunțată de
aceeași instanță la 23 iunie 2004 în Camera de Consiliu s-a dispus îndreptarea
erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul că se
menționează „Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2004” în loc de 17 mai
2004”.
S-a reținut de instanța de fond că
în speță nu sunt întrunite cerințele art. 975 C. civ., întrucât nu se poate
stabili că cele două pârâte au fost de conivență în producerea unui prejudiciu
reclamantei prin încheierea contractului de vânzare cumpărare. Că atât
reclamanta cât și pârâta SC T.N.Y.B. SRL dețin creanțe certe, lichide și
exigibile ce rezultă din hotărâri judecătorești rămase irevocabile, iar
modalitatea și ordinea de stingere a datoriilor prin plata cu prioritate a
creanței datorate pârâtei SC T.N.Y.B. SRL nu face dovada unei înțelegeri în
scopul fraudării intereselor reclamantei.
Reclamanta nu a dovedit că prin
plata cu prioritate a datoriei către cealaltă creditoare s-a mărit sau s-a
creat starea de insolvabilitate a debitoarei sale.
Curtea de Apel Pitești, secția
comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 12/A/C din 9
februarie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă împotriva
sentinței Tribunalului Vâlcea.
Reclamanta SC T. SRL a declarat
recurs în temeiul art. 304 pct. 1, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că
decizia instanței de apel este nelegală și netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata SC O. SA
a solicitat respingerea recursului întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 975
C. civ., terțul dobânditor a fost de bună credință în momentul încheierii
tranzacției deoarece a cunoscut faptul că printr-o hotărâre judecătorească
irevocabilă s-au anulat formele de executare începute împotriva acesteia și
implicit somația înscrisă în cartea funciară.
Recurenta a susținut că în mod
greșit instanța de apel a stabilit că neconcordanța dintre minută și
dispozitivul hotărârii instanței de fond cu privire la data pronunțării este o
greșeală materială și nu a dispus anularea hotărârii.
Critica nu este întemeiată.
În mod corect instanța de apel a
stabilit că dacă în dispozitivul hotărârii s-a menționat o altă dată de
pronunțare decât cea din minută și practicaua sentinței, nu este un motiv de
nulitate a acesteia, și o eroare materială conform dispozițiilor art. 281 C.
proc. civ., care de altfel a și fost rectificată prin încheierea din 23 iunie
2004 a Tribunalului Vâlcea, secția comercială.
Motivul de recurs privind
incompatibilitatea instanței de apel conform art. 27 pct. 7 C. proc. civ., de a
se pronunța în cauză întrucât i s-a respins în mod greșit cererea de recuzare
formulată împotriva acesteia nu este întemeiat, cât timp această cerere a fost
respinsă așa cum a precizat și recurenta.
Recurenta a invocat că instanța de
apel a interpretat greșit actul dedus judecății atunci când a reținut că a
invocat alte motive decât cele de la instanța de fond, sau că a schimbat cauza
juridică.
Nici aceste critici nu sunt
întemeiate.
Instanța de apel a reținut că
reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 975 C. civ., și în
raport de această cauză juridică tribunalul a examinat litigiul.
Față de împrejurarea că în finalul
cererii de apel s-au invocat și motive privind nulitatea contractului de
vânzare cumpărare pentru neîndeplinirea unor condiții de formă, în mod corect
instanța de apel a examinat și aceste motive în raport de obiectul cauzei
deduse judecății.
Pe fondul litigiului s-a susținut că
terțul nu a fost de bună credință și a cunoscut că imobilul este
indisponibilizat întrucât același jurist care a apărat debitorul la obținerea
titlului executor de către recurentă și a făcut contestație la executare, a
reprezentat în instanță atât debitorul, cât și terțul.
Deși instanța a reținut că vânzarea
este perfect valabilă între debitor și terț, a apreciat că factura prin care
s-a realizat plata nu este un instrument de plată și a ignorat dispozițiile art.
457 C. proc. civ., invocate de recurentă la ambele instanțe.
În mod nelegal s-a reținut că
imobilul este al terțului și nu al debitorului, cât timp recurenta are înscrisă
o sarcină în cartea funciară și care pentru a fi radiată Legea nr. 7/1996
prevede o procedură specială.
S-a invocat că debitorul îi
datorează aproape 2 miliarde lei și deși a început executarea în anul 2001 nu a
primit până în prezent nici o sumă de bani.
Criticile nu sunt întemeiate.
Potrivit dispozițiilor art. 975 C.
civ. „creditorii pot, în numele lor personal, să atace actele viclene făcute de
debitor în prejudiciul drepturilor lor”.
Din economia textului de lege,
rezultă că se poate intenta de către creditor acțiunea revocatorie (pauliană)
prin care acesta cere revocarea (desființarea) pe care judecătorească a actelor
juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale.
Pentru a putea formula această
acțiune, este necesară îndeplinirea mai multor condiții: actul atacat să fi
creat creditorului un prejudiciu în sensul că debitorul și-a cauzat sau și-a
mărit o stare de insolvabilitate, frauda debitorului (acesta a avut cunoștință
de rezultatul păgubitor al actului față de creditor), creditorul să aibă o
creanță certă, lichidă și exigibilă anterioară actului atacat și complicitatea
la fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.
Potrivit art. 497 alin. (4) C. proc.
civ., din momentul notării somației în cartea funciară orice act de înstrăinare
sau constituire de drepturi reale cu privire la imobilul urmărit este
inopozabil.
În speță, somația imobiliară a fost
înscrisă în cartea funciară în favoarea creditoarei SC T. SRL Vâlcea, în baza
titlului executor sentința civilă nr. 928 din 21 aprilie 2002 a Tribunalului
Dâmbovița, așa cum a fost modificată în apel și recurs, la data de 11 ianuarie
2002.
Deși această înscriere nu a fost radiată
în condițiile Legii nr. 7/1996, anterior însă, prin decizia civilă nr. 1049 din
5 iunie 2002 a Tribunalului Vâlcea, prin admiterea recursului declarat de SC O.
SA, s-a admis contestația la executare formulată de aceasta, s-au anulat
formele de executare din dosarul nr. 249/2001, și deci implicit și a somației
imobiliare înscrisă în cartea funciară la 11 ianuarie 2002.
Așa fiind, la data încheierii
contractului de vânzare cumpărare, 6 ianuarie 2003, dintre SC O. SA Vâlcea și
SC T.N.Y.B. SRL, imobilul B.S., nu era grevat de nici o sarcină.
În raport de cele reținute,
susținerea recurentei că terțul dobânditor a fost de rea credință și de
conivență cu debitoarea intimată, va fi înlăturată întrucât nu are suport
probator.
Critica recurentei privind crearea
unei stări de insolvabilitate a intimatei debitoare SC O. SA Vâlcea, prin
încheierea acestui contract, nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât s-a
făcut dovada existenței în patrimoniul debitorului și a altor bunuri a căror
valoare depășește cu mult valoarea creanței.
Împrejurarea că în considerentele
deciziei recurate, instanța de apel a reținut că vânzarea este perfect valabilă
între debitor și terț, dar că factura prin care s-a realizat plata nu este un
instrument de plată și este lipsit de relevanță, nu înseamnă că este o motivare
contradictorie.
Instanța a examinat acțiunea în
raport de obiectul litigiului (acțiune revocatorie pauliană) și condițiile
cerute pentru admiterea acesteia și a apreciat că este fără relevanță
modalitatea în care s-a efectuat plata în contractul de vânzare a cărei
desființare s-a solicitat de către reclamanta recurentă.
Susținerea recurentei că instanța de
apel a ignorat dispozițiile art. 457 C. proc. civ., va fi înlăturată întrucât
pe de o parte nu au fost invocate în apel, iar pe de altă parte, sunt prevăzute
la secțiunea a V-a, privind „Poprirea” și nu au legătură cu litigiul dedus
judecății.
Față de toate aceste considerente,
recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de
dispozițiile art. 975 C. civ., nu a demonstrat că actul de vânzare cumpărare a
fost încheiat între debitoare și terțul cumpărător cu intenția de a frauda
interesele acesteia.
Așa fiind, ambele instanțe au
pronunțat hotărâri legale și urmează ca potrivit dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta SC T. SRL Vâlcea, împotriva deciziei nr. 12/ AC din 9
februarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 16 noiembrie 2005.