ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4141/2003

Asupra  recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 299/C din 19 martie 2001

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P.C.F.S

VÂLCEA, cu sediul în Rm. Vâlcea , împotriva pârâților S.C. P. S.A. cu sediul în

Rm. Vâlcea și T.M. cu domiciliul în Rm. Vâlcea, în sensul că a obligat pe

pârâtul T.M. la plata sumei de 3.076.321.601 lei, sumă ce va servi la plata

datoriilor S.C. P. S.A. către creditorii săi.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut

că prin încheierea din 24 februarie 2000 s-a deschis procedura de lichidare a

debitoarei S.C. P. S.A. la cererea reclamantei, fiind numit lichidator în cauză

expertul C.M., care prin raportul prezentat instanței a precizat că

administratorul societății nu a prezentat documentele contabile nici în urma

notificărilor efectuate de judecătorul sindic în temeiul art. 26 din Legea nr. 64/1995.

Aceeași situație a prezentat-o și reclamanta în actele sale de control, din

care rezultă că societatea creditoare nu și-a achitat obligațiile față de

bugetul statului până la data de 30 aprilie 1997, la care s-au calculat

majorări de întârziere, debitul restant ridicându-se  la suma de 3.076.321.801

lei. Toate aceste împrejurări au condus la concluzia că administratorul societății

T.M. nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea, situație în

care conform art. 124 lit. d) din Legea nr. 65/1995 se impune ca pârâtul T.M. să

fie obligat la plata sumei de 3.076.321.801 lei, sumă ce va servi la plata

datoriilor S.C. P. S.A. către creditorii săi.

Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia

nr. 371/A-C din 11 iunie 2001 a admis apelurile formulate de reclamanta D.G.F.P.C.F.S

VÂLCEA și de pârâtul T.M. împotriva sentinței nr. 299/C din 19 martie 2001

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios

administrativ, în sensul că a anulat în totul sentința de mai sus și în fond a

admis acțiunea formulată de reclamanta D.G.F.P.C.F.S VÂLCEA și a obligat pe pârâtul

T.M. la plata sumei de 3.076.321.801 lei despăgubiri. De asemenea a instituit

sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile personale ale

pârâtului.

Împotriva

deciziei nr. 371/A-C din 11 iunie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ, a declarat recurs pârâtul T.M.,

care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub aspectele că instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace

de apărare hotărâtoare în dezlegarea pricinii, respectiv asupra probei cu

înscrisuri, doi martori și o expertiză, solicitate la termenul din 11 iunie

2001, nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel referitor la prescripția

extinctivă privind răspunderea, hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței

judecătorului sindic, este lipsită de temei legal și pronunțată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, fiind invocate ca temei de drept al recursului

dispozițiile art. 304 pct. 3,  9 și 10 C. proc. civ.

Curtea,

analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile

formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt fondate, recursul

urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Greșit

a procedat Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ, atunci când nu s-a pronunțat asupra cererii de probatorii

formulată la termenul din 11 iunie 2001, de apărătorul pârâtului, care a

solicitat proba cu înscrisuri, doi martori și o expertiză, pentru a face dovada

motivelor de apel.

Deși

aceste aspecte au fost consemnate în practicaua hotărârii, instanța a omis să

se pronunțe motivat, pe bază de argumente juridice, care sunt rațiunile ce

impun fie respingerea, fie admiterea cererii de probatorii a pârâtului.

De

asemenea, era necesar a fi verificate, pe bază de probe, toate situațiile de

fapt și de drept pe care pârâtul le-a invocat în apărarea sa, deoarece numai

procesul verbal încheiat la 20 august 1997 de inspectorii de specialitate din

cadrul D.C.F.S. prin care s-a constatat neplata obligaților către bugetul

statului, precum și administrarea necorespunzătoare a patrimoniului societății

comerciale, nu este suficient pentru antrenarea răspunderii personale a

pârâtului T.M., în calitatea de administrator al acestei societăți.

Relevanța

juridică în corecta soluționare a cauzei o constituie, în contextul procedurii

de lichidare judiciară reglementată de Legea nr. 64/1995, a debitoarei S.C. P.

S.A. Rm. Vâlcea și raportul privind lichidarea societății, întocmit de judecătorul

sindic, asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la încetarea de plăți,

raport care poate conține și informații privind eventuala răspundere a

oricărui  administrator. Astfel, apare pe deplin justificat a se clarifica cu

exactitate perioada în care pârâtul a exercitat atribuțiile de administrator,

obligațiile impuse de această calitate, un calcul detaliat al creanțelor

datorate bugetului de stat și împrejurările care dovedesc existența raportului

de cauzalitate între fapta personală a administratorului și prejudiciul suferit

de patrimoniul debitorului și consecutiv de creditor, atât prin fapte concrete

comisive dar și a faptelor omisive, respectiv nedescoperirea, nesesizarea sau

lipsa de acțiune pentru preîntâmpinarea prejudiciului cauzat.

În acest context, urmează a admite recursul

promovat de pârâtul T.M. împotriva deciziei nr. 317/A-C din 11 iunie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția contencios administrativ, fiind

îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 10 raportat la art. 312 alin. (3) C.

proc. civ, în sensul că va casa această decizie și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul T.M.

împotriva deciziei nr. 371/A-C din 11 iunie 2001 a Curții de Apel  Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 octombrie  2003.