ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4845/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4845/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Hunedoara, prin încheierea nr. 1828/2001, a dispus notarea pe terenul înscris în CF nr. 5155A Hunedoara, top 2600/2 în proprietatea lui SC M.C. SA Hunedoara. Împotriva acestei încheieri a declarat apel Consiliul Local al Municipiului Hunedoara, arătând că înscrierea este greșită, deoarece prin decizia civilă nr. 2972/2000 a Tribunalului Hunedoara s-a dispus radierea dreptului de proprietate a lui SC M.C. SA Hunedoara și că întabularea pentru construcție s-a dispus în baza unor înscrisuri care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 7/1996. Tribunalul Hunedoara, prin decizia civilă nr. 610 din 17 octombrie 2003, a admis apelul, a desființat încheierea atacată și a dispus radierea notării în cartea funciară pentru imobilul în cauză.
Împotriva acestei decizii, a exercitat calea de atac a recursului SC M.C. SA Hunedoara, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului. La termenul de judecată din 17 noiembrie 2004, apărătorul recurentei a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al SC M.C. SA Hunedoara. Curtea de Apel Alba Iulia, prin încheierea pronunțată la același termen, a constatat că soluționarea recursului depinde de soluția ce se va da în recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia și a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor art. 244 pct.1 C. proc.
civ. Consiliul Local al Municipiului Hunedoara a declarat recurs împotriva încheierii din 17 noiembrie 2004, arătând că prin suspendarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 610/2003, s-a creat o situație ce favorizează aparența unei înscrieri legale a dreptului de proprietate pentru SC M.C. SA Hunedoara, înscriere ce este folosită, dat fiind caracterul de opozabilitate față de terți al înscrierilor din Cartea Funciară, în cauza din dosarul nr. 3897/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se judecă recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Recursul va fi admis.
Curtea de Apel a dispus suspendarea judecării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 610/2003, fără însă a arăta în ce măsură și pentru care considerente dezlegarea pricinii depinde de modul de soluționare al cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3897/2003 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se judecă recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 329/A/2003 a Curții de Apel Alba Iulia. Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a probatoriului administrat în cauză, se constată că, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 244 pct.1 C. proc. civ., așa încât se impune admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea dosarului aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Hunedoara împotriva încheierii din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.