Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.12.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7120/2005

HOTĂRÂRE
16.12.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7120/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 213 din 31 mai 2005, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpatul C.C. la pedepsele de: - 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.; - 3 ani și 8 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare sporită cu 6 luni, în total 9 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a computat prevenția din durata pedepsei și s-a menținut starea de arest a inculpatului. Inculpatul a fost obligat în total la 125.000.000 lei despăgubiri către partea civilă C.P. și la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în ziua de 26 februarie 2005, inculpatul a consumat băuturi alcoolice într-un bar din comuna de domiciliu unde l-a lovit pe C.P.P. cu muchia unei secure în cap. Victima a părăsit în grabă localul ascunzându-se în curtea martorei A.M. unde a fost urmărit de inculpat care o amenința cu moartea. Alertați de strigăte, sătenii s-au adunat în preajma locuinței martorei cu intenția de a-l opri pe inculpat din acțiunile violente, dar au fost amenințați cu cuțitul de acesta.

S-a reușit dezarmarea inculpatului numai prin intervenția unui echipaj de poliție. Partea vătămată C.P.P. a fost transportată și internată în Spitalul Clinic de Urgență nr. 1 Craiova cu diagnosticul „fractură cu înfundare frontală dreaptă, fractura oaselor nazale”, care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața. Prin decizia penală nr. 283 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins apelul inculpatului care a cerut reducerea pedepsei. Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care critică hotărârile pronunțate pentru pedeapsa pe care o consideră prea severă, motiv de casare prevăzut de art. 385 15 pct. 14 C. proc. pen. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cauză, inculpatul, recidivist, a comis o tentativă de omor calificat care se pedepsește pană la 12 ani și 6 luni închisoare care în cazul inculpatului poate fi sporită având în vedere că a comis această faptă în concurs cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, în stare de recidivă. Având în vedere că minimul pedepsei prevăzut de partea specială este de 7 ani și 6 luni, pedeapsa aplicată inculpatului este mai aproape de limita minimă deși așa cum s-a arătat a comis faptele în condiții care presupun un grad ridicat de pericol al faptelor și făptuitorului.

Așa fiind, pedeapsa nu este prea severă. Prin urmare, conform art. 385 15 pct. 14 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva deciziei penale nr. 283 din 22 septembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata detenției preventive, de la 26 februarie 2005 la 16 decembrie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 220 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-08-19
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2815/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 90 din 31 martie 2009, Tribunalul Gorj, secția penală, a condamnat pe inculpatul P.Ș. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzice
ÎCCJ 2006-09-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5203/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 448 din 14 decembrie 2005, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpatul C.L.A., la 3 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a inter
ÎCCJ 2008-08-20
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2558/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 6 martie 2008, Tribunalul Gorj, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina in
ÎCCJ 2006-06-05
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3572/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Gorj a condamnat pe inculpata B.G. la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzu
ÎCCJ 2003-10-08
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4347/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 635 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Cluj, inculpatul M.D. a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de vătămare cor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă