ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5017/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul L.A.V.

împotriva deciziei penale nr. 364 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București, secția

I penală, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 448 pronunțată la 5 aprilie

2005, în dosarul numărul 5720/2004, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat

pe inculpatul L.A.V., la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16

din aceeași lege precum și a prevederilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Prin sentința menționată inculpatului i-a fost

aplicată și pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 2 ani a

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Totodată a fost menținută, conform art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., starea de arest a inculpatului, iar din pedeapsa aplicată a fost

dedusă perioada în care acesta s-a aflat în stare de reținere și arest

preventiv cuprinsă între 28 septembrie 2004 și data pronunțării.

De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata către

stat a sumei de 2.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli judiciare.

Apelul declarat ulterior de inculpat împotriva acestei

sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 364 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția I penală, la 13 mai 2005, în dosarul nr. 1512/2005.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanțele au

reținut, în esență, că la data de 28 septembrie 2004, inculpatul a procurat cu

bani primiți de la denunțătorul C.I. cantitatea de 0,03 grame de heroină pe

care a predat-o aceluiași martor.

În același context a fost înlăturată apărarea conform

căreia infracțiunea comisă este aceea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2005

în sensul că procurarea cantității de drog menționate ar fi a fost făcută de

inculpat în scopul de a participa la consumarea ei alături de martorul

denunțător.

Temeiul aplicării în favoarea inculpatului a

prevederilor art. 16 din Legea 143/2000 a constat în aceea că în cursul

urmăririi penale L.A.V. a formulat la rândul său un denunț împotriva unei alte

persoane care vindea droguri și care a și fost prinsă în flagrant în timpul

comiterii unei infracțiuni legate de droguri.

În considerentele deciziei pronunțate de către

instanța de apel au mai fost analizate și înlăturate criticile formulate de

inculpat în susținerea acelei căi de atac și care se refereau în esență la o

greșită individualizare a pedepsei considerată excesiv de severă.

La 19 august 2005 împotriva acestei din urmă decizii a

declarat recurs inculpatul L.A.V., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 3374/2005.

În motivarea scrisă a recursului, și care a fost

susținută și cu ocazia dezbaterilor desfășurate la 8 septembrie 2005, s-a

reiterat afirmația potrivit căreia în speță cumpărarea unei cantități de drog s-a

făcut în scopul ca aceasta să fie consumată de inculpat împreună cu martorul

denunțător, astfel încât L.A.V. nu a avut reprezentarea comiterii infracțiunii

pentru care a fost condamnat.

S-a susținut, de asemenea, că pedeapsa este prea

severă în condițiile în care inculpatul a regretat sincer fapta săvârșită și a avut

o atitudine cooperantă în cursul urmăririi penale, sprijinind poliția „pentru

denunțarea, identificarea și tragerea la răspundere penală” a altor persoane

care au săvârșit infracțiuni legate de substanțele stupefiante. În același

context hotărârile pronunțate în cauză au fost criticate și pe considerentul

neacordării de către instanțe a unor circumstanțe atenuante în favoarea

inculpatului.

Ca temei legal al recursului au fost menționate expres

prevederile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., deși motivarea mai sus

menționată pune implicit în discuție și eventuala aplicare în cauză a punctelor

17 și 17

1

ale aceluiași text de lege.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a evidențiat în considerentele celor două

hotărâri pronunțate în cauză, varianta potrivit căreia cantitatea de drog cumpărată

de inculpat era destinată și propriului său consum este infirmată chiar de dinamica

infracțională.

Este de remarcat astfel că respectiva cumpărare a fost

precedată de primirea banilor destinați acestui scop de la martorul C.I. și,

mai cu seamă, că, după obținerea cantității de drog, inculpatul a predat-o

aceluiași martor.

Deși necontestat, și deplin probat, faptul că în alte

împrejurări inculpatul și martorul s-au drogat împreună nu este, în sine,

relevantă din punctul de vedere analizat.

De altfel, instanțele au reținut în mod justificat că

respectiva apărare, care implica și recunoașterea faptului că inculpatul nu a

urmărit obținerea cantității de drog doar pentru propriul consum ci și pentru C.I.,

este lipsită de relevanță și din punctul de vedere al încadrării juridice a faptei

inculpatului care, chiar în ipoteza analizată, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000

Prin urmare în cauză nu își găsesc incidența

prevederile art. 385

9

pct. 17. C. proc. pen.

Aceeași concluzie se impune însă și în ceea ce

privește dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc.

pen.

Curtea reține astfel că în soluționarea cauzei

instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, inclusiv a

dispozițiilor art. 52 și 72 C. pen., referitoare la scopul pedepsei și

criteriile de individualizare a acesteia.

Aprecierea, corectă, potrivit căreia nu se justifica

acordarea de circumstanțe atenuante nu a dus totuși în speță la aplicarea unei

pedepse excesiv de severe, mai cu seamă dacă se are în vedere că aceasta a fost

individualizată și în considerarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000,

cărora instanțele le-au dat o interpretare extensivă, favorabilă inculpatului.

Conchizând așadar că în cauză nu sunt incidente nici

una dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face

aplicarea art. 385

15

pct. 1 litera b) același cod, în sensul

respingerii recursului ca nefondat.

Dat fiind că recurentul inculpat s-a aflat, fără

întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de

la 28 septembrie 2004 și până la judecarea recursului perioada menționată va fi

dedusă din durata pedepsei conform art. 385

16

alin. (2), raportat la

art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare prilejuite de

judecarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

L.A.V. împotriva deciziei penale nr. 364 din 13 mai 2005 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul

reținerii și arestării preventive de la 28 septembrie 2004 la 8 septembrie

2005.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 120

lei (1 200 000 lei vechi), cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2005.