ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 466/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 80 din 26

noiembrie 2001 Primarul Comunei Dobroteasa, județul Olt, a respins cererea

formulată de M.N. în temeiul notificării nr. 105/2001 pentru restituirea în

natură a unor bunuri imobile.

La data de 9 ianuarie 2002

reclamanta M.N. a atacat în justiție, în contradictoriu cu Primăria Comunei

Dobroteasa și C. Dobroteasa, județul Olt, dispoziția emisă de prima pârâtă,

solicitând anularea actului și restituirea în natură a unei case compusă din

două camere și o magazie și a unei alte case, în construcție, din lemn, formată

din trei camere, bunuri situate în satul Betia, comuna Dobroteasa, județul Olt.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că imobilele au aparținut părinților săi, M.I.M. și M.I., construcțiile

fiind situate pe un teren ce a fost reconstituit reclamantei conform Legii nr. 18/1991.

Construcțiile au fost confiscate de la tatăl reclamantei urmare a condamnării

într-un proces penal, autorul reclamantei fiind ulterior achitat prin decizia penală

nr. 1238/1996 a Curții Supreme de Justiție, pedeapsa confiscării averii fiind

înlăturată.

Prin cererea de intervenție

principală din 15 aprilie 2002, G.D.C. a solicitat să i se restituie o

suprafață de 0,08 ha teren pe care este amplasată o casă compusă din trei

camere strămutată de pe terenul autorului reclamantei și care este ocupată în

prezent de birourile C.C. Dobroteasa.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin

sentința nr. 706 din 27 mai 2002, a admis în parte acțiunea reclamantei și a

obligat pe pârâtul Primarul Comunei Dobroteasa să-i restituie în natură casă cu

două camere și o magazie din cărămidă situate în comuna Dobroteasa, sat Betia,

județul Olt, pe terenul reclamantei în suprafață de 1435 mp.

S-a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantei față de pârâta C. Dobroteasa, județul Olt și totodată s-a respins

ca neîntemeiată cererea de intervenție promovată de G.D.C.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr.174 din 18 octombrie 2002, a admis apelurile declarate

de reclamanta M.N., pârâta Primăria Dobroteasa, județul Olt și intervenientul G.D.C.,

a anulat sentința tribunalului și a reținut cauza pentru rejudecarea apelurilor

în scopul efectuării unei cercetări locale.

Aceeași instanță, prin decizia nr. 84

din 18 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Primăria

comunei Dobroteasa, județul Olt, C. Dobroteasa, județul Olt, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice (această parte fiind introdusă în cauză direct în

apel) și intervenientului G.D.C. A fost anulată dispoziția emisă de Primarul

comunei Dobroteasa și au fost obligați pârâții „să restituie în natură

reclamantei, casa cu două camere și bucătărie și magazia de cărămidă situate în

comuna Dobroteasa, sat Betia, județul Olt și pentru imobilul din comuna Dobroteasa

teren în suprafață de 800 mp obligate C.C. Dobroteasa către intervenientul G.D.,

iar casa cu 2 camere și prispă către reclamantă”. (Dispozitivul a fost reprodus

întocmai, așa cum a fost redactat de Curtea de Apel Craiova).

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs pârâții Primăria comunei Dobroteasa, județul Olt, C.C.

Dobroteasa, județul Olt (recurs comun) și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Olt în sensul propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice care au

susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 18 lit. b)

și art. 21 din Legea nr. 10/2001 și că Statul Român nu a fost proprietarul

imobilelor revendicate, astfel că greșit a fost obligat la restituirea lor.

Recursurile sunt fondate, pentru un motiv

de ordine publică a fost invocat și urmează a fi rezolvat conform art. 306

alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința penală nr. 45 din 5

februarie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova numitul M.M., tatăl reclamantei,

a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție

corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de

art. 209, pct. 2, lit. a) C. pen. anterior. Conform art. 25 lit. b) din același

cod s-a dispus confiscarea totală a averii condamnatului.

Soluția a fost menținută de fostul

Tribunal Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de recurs, care, prin

decizia nr. 351 din 2 martie 1960, a respins recursul declarat de M.M.

Prin decizia nr. 1238 din 21 mai

1996 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, a casat cele două hotărâri de condamnare, a achitat pe inculpatul M.M.

și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.

Potrivit art. 2 lit. b) din Legea

nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțeleg

și imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri

judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzută de

legislația penală, săvârșite ca o manifestare a opoziției față de sistemul

totalitar comunist.

Pentru a fi în prezența unei

asemenea ipoteze, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe

condiții: a) existența unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârșirea

unei infracțiuni de natură politică, prevăzută de legislația penală; b)

infracțiunea să fie săvârșită ca o manifestare a opoziției față de sistemul

totalitar comunist; c) legea să prevadă posibilitatea aplicării măsurii confiscării

averii; d) prin hotărârea penală menționată să se fi aplicat pedeapsa

complementară a confiscării averii.

Folosirea de către legiuitor a

sintagmei „infracțiuni de natură politică” implică depunerea de către persoana

îndreptățită, ca act doveditor, a hotărârii judecătorești de condamnare pentru

săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură

complementară confiscarea averii. În aceste cazuri, entitatea obligată la

restituire, respectiv instanța judecătorească civilă, vor analiza și vor

aprecia incidența beneficiului legii în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărui caz, prin raportarea infracțiunii invocate în textul hotărârii de

condamnare la prevederile constituționale actuale și la ordinea juridică

actuală.

Or, din cercetarea actelor dosarului

se constată că acțiunea reclamantei nu se găsește în ipoteza reglementată de

textul citat întrucât petenta nu se mai află în prezența unei hotărâri penale

de condamnare a autorului său pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică

cât timp atare hotărâre penală a fost casată urmare a exercițiului unei căi

extraordinare de atac, iar măsura confiscării averii a fost înlăturată în

aceleași condițiuni ale controlului judiciar.

Cu alte cuvinte, nici entitatea

obligată la restituire ori la alte măsuri reparatorii și nici instanța

judecătorească civilă nu se găsesc în ipoteza de a analiza ori de a aprecia

dacă infracțiunea este ori nu de natură politică, cât timp hotărârea penală a

fost casată, iar autorul reclamantei achitat. Textul citat din Legea nr. 10/2001

este incident numai atunci când hotărârea penală a rămas definitivă și când

organele îndrituite a aplicarea acestei legi sunt chemate ele însele să

analizeze și să aprecieze dacă „infracțiunea este de natură politică” și dacă

textul din hotărârea penală mai este compatibil cu ordinea constituțională

actuală.

Cum hotărârea penală a fost casată,

iar măsura confiscării înlăturată chiar de instanța penală prin exercițiul unei

căi de atac de reformare, temeiul acțiunii reclamantei nu se poate circumscrie

decât în prevederile art. 404

1

alin. (1) C. proc. civ., în

conformitate cu care „în toate cazurile în care se desființează titlul

executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la

întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”.

Întrucât instanțele au soluționat

cauza în baza unui temei juridic inaplicabil speței și circumstanțelor sale,

precum și cu încălcarea normelor de competență după materie, se impune

admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și reluarea judecății la instanța

competentă potrivit art. 1 și art. 13 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Primăria comunei Dobroteasa, județul Olt, C.C. Dobroteasa, județul Olt

și D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 84 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

Casează decizia recurată, decizia

nr. 174 din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, precum

și sentința nr. 706 din 27 mai 2002 a Tribunalului Olt, secția civilă și

trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Slatina, ca instanță

de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.