ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 466/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 466/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziția nr. 80 din 26
noiembrie 2001 Primarul Comunei Dobroteasa, județul Olt, a respins cererea
formulată de M.N. în temeiul notificării nr. 105/2001 pentru restituirea în
natură a unor bunuri imobile.
La data de 9 ianuarie 2002
reclamanta M.N. a atacat în justiție, în contradictoriu cu Primăria Comunei
Dobroteasa și C. Dobroteasa, județul Olt, dispoziția emisă de prima pârâtă,
solicitând anularea actului și restituirea în natură a unei case compusă din
două camere și o magazie și a unei alte case, în construcție, din lemn, formată
din trei camere, bunuri situate în satul Betia, comuna Dobroteasa, județul Olt.
În motivarea acțiunii reclamanta a
arătat că imobilele au aparținut părinților săi, M.I.M. și M.I., construcțiile
fiind situate pe un teren ce a fost reconstituit reclamantei conform Legii nr. 18/1991.
Construcțiile au fost confiscate de la tatăl reclamantei urmare a condamnării
într-un proces penal, autorul reclamantei fiind ulterior achitat prin decizia penală
nr. 1238/1996 a Curții Supreme de Justiție, pedeapsa confiscării averii fiind
înlăturată.
Prin cererea de intervenție
principală din 15 aprilie 2002, G.D.C. a solicitat să i se restituie o
suprafață de 0,08 ha teren pe care este amplasată o casă compusă din trei
camere strămutată de pe terenul autorului reclamantei și care este ocupată în
prezent de birourile C.C. Dobroteasa.
Tribunalul Olt, secția civilă, prin
sentința nr. 706 din 27 mai 2002, a admis în parte acțiunea reclamantei și a
obligat pe pârâtul Primarul Comunei Dobroteasa să-i restituie în natură casă cu
două camere și o magazie din cărămidă situate în comuna Dobroteasa, sat Betia,
județul Olt, pe terenul reclamantei în suprafață de 1435 mp.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea
reclamantei față de pârâta C. Dobroteasa, județul Olt și totodată s-a respins
ca neîntemeiată cererea de intervenție promovată de G.D.C.
Curtea de Apel Craiova, secția
civilă, prin decizia nr.174 din 18 octombrie 2002, a admis apelurile declarate
de reclamanta M.N., pârâta Primăria Dobroteasa, județul Olt și intervenientul G.D.C.,
a anulat sentința tribunalului și a reținut cauza pentru rejudecarea apelurilor
în scopul efectuării unei cercetări locale.
Aceeași instanță, prin decizia nr. 84
din 18 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantei împotriva pârâților Primăria
comunei Dobroteasa, județul Olt, C. Dobroteasa, județul Olt, Statul Român prin
Ministerul Finanțelor Publice (această parte fiind introdusă în cauză direct în
apel) și intervenientului G.D.C. A fost anulată dispoziția emisă de Primarul
comunei Dobroteasa și au fost obligați pârâții „să restituie în natură
reclamantei, casa cu două camere și bucătărie și magazia de cărămidă situate în
comuna Dobroteasa, sat Betia, județul Olt și pentru imobilul din comuna Dobroteasa
teren în suprafață de 800 mp obligate C.C. Dobroteasa către intervenientul G.D.,
iar casa cu 2 camere și prispă către reclamantă”. (Dispozitivul a fost reprodus
întocmai, așa cum a fost redactat de Curtea de Apel Craiova).
Împotriva acestei decizii, în termen
legal, au declarat recurs pârâții Primăria comunei Dobroteasa, județul Olt, C.C.
Dobroteasa, județul Olt (recurs comun) și Direcția Generală a Finanțelor
Publice Olt în sensul propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice care au
susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat prevederile art. 18 lit. b)
și art. 21 din Legea nr. 10/2001 și că Statul Român nu a fost proprietarul
imobilelor revendicate, astfel că greșit a fost obligat la restituirea lor.
Recursurile sunt fondate, pentru un motiv
de ordine publică a fost invocat și urmează a fi rezolvat conform art. 306
alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentința penală nr. 45 din 5
februarie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar Craiova numitul M.M., tatăl reclamantei,
a fost condamnat la 4 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție
corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale prevăzut de
art. 209, pct. 2, lit. a) C. pen. anterior. Conform art. 25 lit. b) din același
cod s-a dispus confiscarea totală a averii condamnatului.
Soluția a fost menținută de fostul
Tribunal Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de recurs, care, prin
decizia nr. 351 din 2 martie 1960, a respins recursul declarat de M.M.
Prin decizia nr. 1238 din 21 mai
1996 Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul în anulare
declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de
Justiție, a casat cele două hotărâri de condamnare, a achitat pe inculpatul M.M.
și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii.
Potrivit art. 2 lit. b) din Legea
nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate abuziv se înțeleg
și imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri
judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzută de
legislația penală, săvârșite ca o manifestare a opoziției față de sistemul
totalitar comunist.
Pentru a fi în prezența unei
asemenea ipoteze, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, mai multe
condiții: a) existența unei hotărâri penale de condamnare pentru săvârșirea
unei infracțiuni de natură politică, prevăzută de legislația penală; b)
infracțiunea să fie săvârșită ca o manifestare a opoziției față de sistemul
totalitar comunist; c) legea să prevadă posibilitatea aplicării măsurii confiscării
averii; d) prin hotărârea penală menționată să se fi aplicat pedeapsa
complementară a confiscării averii.
Folosirea de către legiuitor a
sintagmei „infracțiuni de natură politică” implică depunerea de către persoana
îndreptățită, ca act doveditor, a hotărârii judecătorești de condamnare pentru
săvârșirea unei infracțiuni de natură politică, care a prevăzut ca măsură
complementară confiscarea averii. În aceste cazuri, entitatea obligată la
restituire, respectiv instanța judecătorească civilă, vor analiza și vor
aprecia incidența beneficiului legii în funcție de circumstanțele concrete ale
fiecărui caz, prin raportarea infracțiunii invocate în textul hotărârii de
condamnare la prevederile constituționale actuale și la ordinea juridică
actuală.
Or, din cercetarea actelor dosarului
se constată că acțiunea reclamantei nu se găsește în ipoteza reglementată de
textul citat întrucât petenta nu se mai află în prezența unei hotărâri penale
de condamnare a autorului său pentru săvârșirea unei infracțiuni de natură politică
cât timp atare hotărâre penală a fost casată urmare a exercițiului unei căi
extraordinare de atac, iar măsura confiscării averii a fost înlăturată în
aceleași condițiuni ale controlului judiciar.
Cu alte cuvinte, nici entitatea
obligată la restituire ori la alte măsuri reparatorii și nici instanța
judecătorească civilă nu se găsesc în ipoteza de a analiza ori de a aprecia
dacă infracțiunea este ori nu de natură politică, cât timp hotărârea penală a
fost casată, iar autorul reclamantei achitat. Textul citat din Legea nr. 10/2001
este incident numai atunci când hotărârea penală a rămas definitivă și când
organele îndrituite a aplicarea acestei legi sunt chemate ele însele să
analizeze și să aprecieze dacă „infracțiunea este de natură politică” și dacă
textul din hotărârea penală mai este compatibil cu ordinea constituțională
actuală.
Cum hotărârea penală a fost casată,
iar măsura confiscării înlăturată chiar de instanța penală prin exercițiul unei
căi de atac de reformare, temeiul acțiunii reclamantei nu se poate circumscrie
decât în prevederile art. 404
1
alin. (1) C. proc. civ., în
conformitate cu care „în toate cazurile în care se desființează titlul
executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la
întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”.
Întrucât instanțele au soluționat
cauza în baza unui temei juridic inaplicabil speței și circumstanțelor sale,
precum și cu încălcarea normelor de competență după materie, se impune
admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și reluarea judecății la instanța
competentă potrivit art. 1 și art. 13 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de
pârâții Primăria comunei Dobroteasa, județul Olt, C.C. Dobroteasa, județul Olt
și D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice
împotriva deciziei nr. 84 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția
civilă.
Casează decizia recurată, decizia
nr. 174 din 18 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, precum
și sentința nr. 706 din 27 mai 2002 a Tribunalului Olt, secția civilă și
trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Slatina, ca instanță
de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2006.