ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Olt – Slatina, secția comercială, prin sentința nr. 88 din 21 februarie 2000 a admis în parte acțiunea reclamantei SC H.D. SRL Slatina, cu modificările ulterioare, și a obligat pârâta SC O.C. SA Slatina, la plata sumei de 919.592.784 lei, din care 684.177.142 lei, reprezintă contravaloarea lucrărilor de modernizare efectuate de reclamantă la imobilul proprietatea pârâtei deținut în locație de gestiune, iar 235.415.642 lei, T.V.A. la valoarea totală a manoperei de confecționare și montaj. Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000.000 lei, daune echivalente cu penalitățile de întârziere achitate de reclamantă către pârâta SC B. SA Slatina, pentru neplata la termen a tranșelor din prețul unui imobil cumpărat de la aceasta.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere concluziile expertizei tehnice și contabile dispuse în cauză. S-a reținut că, din probatoriu administrat, rezultă că între reclamantă și pârâta SC O.C. SA Slatina s-a încheiat contract de locație de gestiune în 1994, prelungit cu actul adițional, prin care s-a pus la dispoziția reclamantei restaurantul O., plata locației urmând a se face lunar, până la 5 ale lunii pentru luna expirată. Că, reclamanta a efectuat cu acordul pârâtei SC O.C. SA și potrivit certificatului de urbanism din 8 aprilie 1998 și autorizației de construcție din 13 aprilie 1998, lucrări de amenajare a terasei acoperită, închiderea nestructurală, lucrările fiind evaluate de experți la suma de 684.177.142 lei și T.V.A.

la manoperă în sumă de 235.415.642 lei. S-a reținut că refuzul plății îmbunătățirilor este nefondat, întrucât acestea au crescut valoarea imobilului și ar duce la o îmbogățire fără just temei. În ce privesc pretențiile pentru daune, s-a reținut că acestea nu-și au temei, neexistând o legătură cauzală între pretențiile reclamantei, cele două capete de cerere având temeiuri contractuale diferite. Apelurile declarate de reclamantă și pârâtă, SC O.C. SA Slatina, împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 850 din 11 iulie 2001. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta SC H.D. SRL Slatina și pârâta SC M. SA Slatina (fostă SC O.C.

SA). Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 372 din 24 ianuarie 2002 a admis recursurile, a casat decizia atacată și admițând apelurile acelorași părți, a desființat sentința Tribunalului Slatina nr. 88 din 21 februarie 2000, cu trimiterea cauzei aceleași instanțe de fond pentru rejudecare. Instanța de recurs a reținut că nu a fost soluționată excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă. S-a mai reținut că probatoriul administrat nu a stabilit cu certitudine valoarea pretențiilor, că nu s-a răspuns la obiecțiunile pârâtei la expertiză, că se impun noi probatorii, inclusiv o expertiză pentru determinarea valorii lucrărilor. S-a considerat întemeiat și recursul reclamantei, prin care s-a invocat nepronunțarea instanței asupra cererii de renunțare la judecată privind capătul de cerere privind despăgubiri în sumă de 70.000.000 lei.

Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 64 din 13 februarie 2004 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta SC M. SA Slatina la plata sumei de 2.361.897.381 lei, contravaloare investiții, fiind respinsă acțiunea față de pârâta SC W. SRL București. S-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâta SC B. SA Slatina. În pronunțarea acestei hotărâri, s-au avut în vedere concluziile expertizei tehnice și contabile. S-a reținut că prin contractul de locație de gestiune s-a convenit obligația locatarului de creșterea eficienței activității prin mijloace de organizare și investiții. Toate investițiile efectuate de reclamanta locatară au fost dovedite și s-au efectuat cu acordul locatoarei, la acea dată, pârâta SC O.C.

SA, iar expertizele efectuate constată executarea lucrărilor de îmbunătățire a imobilului. Acordul proprietarei pârâte este dat chiar pe autorizația de construcție eliberată, pentru modernizarea terasei, conform proiectului și obținerii avizelor necesare”, cu semnarea persoanei împuternicite și aplicarea ștampilei SC O.C. SA. Prin altă adresă, pârâta a fost de acord cu înlocuirea ușii metalice a restaurantului. Instanța a reținut ca izvor al obligațiilor art. 969 C. civ., îmbunătățirile efectuate de reclamantă aducând un spor de valoarea imobilului. Susținerea pârâtei SC M. SA, în sensul că reclamanta avea posibilitatea ridicării lucrărilor, a fost respinsă, reținându-se că prin natura lor, sunt înglobate în construcție, ridicarea acestora ducând la degradarea și a spațiului comercial.

Pretențiile pentru dobânzi au fost respinse, față de faptul că valoarea pretențiilor s-a stabilit numai în cursul soluționării cauzei. S-a mai reținut lipsa calității procesuale pasive a SC W. SRL, întrucât, la constituirea acesteia, prin desprindere din SC M. SA, s-a preluat numai activul, fără pasiv. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC M. SA Galați care a susținut că SC W. SA are calitate procesuală pasivă, astfel că hotărârea atacată este nelegală. Pe fond a susținut că greșit a fost obligată la plata lucrărilor de îmbunătățiri a localului, întrucât prin contract s-a prevăzut că locatarul avea obligația de a face investiții la fondul de comerț pe care l-a închiriat și la încetarea contractului să restituie un fond de comerț dezvoltat.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială prin decizia nr. 229 din 12 iulie 2005 a admis apelul pârâtei SC M. SA Galați, sucursala Slatina a schimbat sentința atacată în parte în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC H.D. SRL Slatina, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Instanța a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 4.645.000 lei și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată în cuantum de 38.999.486 lei. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să fie despăgubită cu investițiile efectuate la restaurantul O., întrucât, conform art. 6 din contract, investițiile efectuate reprezintă în fapt îndeplinirea prestației acestei părți pentru folosința imobilului.

Ca urmare, acțiunea fiind de respins pe acest temei, nu mai este cazul analizării celorlalte motive din apel. Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 10 C. proc. civ., formulând următoarele critici: - motivele de apel depuse la 22 aprilie 2004 în completarea celor inițiale sunt tardive, fiind nesocotite prevederile art. 284 C. proc. civ. - după rămânerea cauzei în pronunțare instanța de apel a dispus repunerea pe rol și a admis probele propuse de apelanta pârâtă în lipsa sa. - hotărârea nu este motivată și instanța nu s-a pronunțat asupra probelor dispuse și anume, expertiza efectuată care era hotărâtoare pentru soluționarea pricinii. - interpretarea clauzelor contractului de locațiune este greșită, întrucât nu s-a convenit creșterea patrimoniului pârâtei, astfel că îmbunătățirile efectuate pentru eficiență economică, sunt datorate, după cum a reținut instanța de fond.

Din examinarea actelor dosarului, în recurs, se rețin următoarele: Critica recurentei privind tardivitatea motivelor suplimentare de apel, este de respins. Apelanta pârâtă a depus aceste motive la 22 aprilie 2004, data primului termen de judecată când părțile au fost legal citate, astfel că au fost îndeplinite prevederile art. 284 alin. (2) C. proc. civ. Se rețin ca întemeiate criticile formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În adevăr, instanța de apel a dat o interpretare greșită contractului de locațiune de gestiune, în ce privește prestațiile părților prevăzute în art. 4. În acest articol s-a prevăzut obligația locatorului de a pune la dispoziție spațiu și utilitățile, iar contraprestația locatarului era în principal plata chiriei, creșterea eficienței economice, etc. Ca urmare, greșit reține instanța de apel că, investițiile efectuate în cauză, constituiau prestația locatarului pentru folosința restaurantului.

Locatorul primea la termenul stabilit, tot în art. 4, chiria convenită, iar investițiile, efectuate cu acordul proprietarului, au sporit valoarea imobilului, neplata acestora constituind o îmbogățire fără just temei, cum întemeiat a reținut instanța de fond. Se constată că instanța de apel a nesocotit decizia Curții Supreme de Justiție nr. 372 din 24 ianuarie 2002, pronunțată după primul ciclu procesual. Prin această decizie s-a reținut că pretențiile reclamantei își au temeiul în contract și că ele sunt datorate de SC M. SA, casarea vizând numai cuantumul acestora față de obiecțiunile la expertizele tehnice și contabile efectuate în cauză. După casare, la fond s-a dispus o nouă probă cu expertiză și chiar în apel instanța a dispus o expertiză contabilă, numai că, în loc să procedeze la stabilirea valorii investițiilor, probele nu au mai fost analizate, ci, s-a dat o interpretare greșită obligațiilor contractuale ale părților.

Așa fiind, recursul urmează să fie admis, hotărârea atacată să fie casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași curți de apel, pentru a se analiza criticile privind hotărârea instanței de fond sub aspectul valorii lucrărilor de investiții datorate de SC M. SA Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC H.D. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 229 din 12 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleași curți de apel spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 ianuarie 2006.