ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Olt – Slatina, secția comercială,

prin sentința nr. 88 din 21 februarie 2000 a admis în parte acțiunea

reclamantei SC H.D. SRL Slatina, cu modificările ulterioare, și a obligat

pârâta SC O.C. SA Slatina, la plata sumei de 919.592.784 lei, din care

684.177.142 lei, reprezintă contravaloarea lucrărilor de modernizare efectuate

de reclamantă la imobilul proprietatea pârâtei deținut în locație de gestiune,

iar 235.415.642 lei, T.V.A. la valoarea totală a manoperei de confecționare și

montaj.

Instanța a respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la plata sumei de 70.000.000 lei, daune echivalente

cu penalitățile de întârziere achitate de reclamantă către pârâta SC B. SA

Slatina, pentru neplata la termen a tranșelor din prețul unui imobil cumpărat

de la aceasta.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a avut în vedere concluziile expertizei tehnice și contabile dispuse

în cauză.

S-a reținut că, din probatoriu

administrat, rezultă că între reclamantă și pârâta SC O.C. SA Slatina s-a

încheiat contract de locație de gestiune în 1994, prelungit cu actul adițional,

prin care s-a pus la dispoziția reclamantei restaurantul O., plata locației

urmând a se face lunar, până la 5 ale lunii pentru luna expirată.

Că, reclamanta a efectuat cu acordul

pârâtei SC O.C. SA și potrivit certificatului de urbanism din 8 aprilie 1998 și

autorizației de construcție din 13 aprilie 1998, lucrări de amenajare a terasei

acoperită, închiderea nestructurală, lucrările fiind evaluate de experți la

suma de 684.177.142 lei și T.V.A. la manoperă în sumă de 235.415.642 lei.

S-a reținut că refuzul plății

îmbunătățirilor este nefondat, întrucât acestea au crescut valoarea imobilului

și ar duce la o îmbogățire fără just temei.

În ce privesc pretențiile pentru

daune, s-a reținut că acestea nu-și au temei, neexistând o legătură cauzală

între pretențiile reclamantei, cele două capete de cerere având temeiuri

contractuale diferite.

Apelurile declarate de reclamantă și

pârâtă, SC O.C. SA Slatina, împotriva acestei sentințe au fost respinse ca

nefondate de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 850

din 11 iulie 2001.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs reclamanta SC H.D. SRL Slatina și pârâta SC M. SA Slatina

(fostă SC O.C. SA).

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 372 din 24 ianuarie 2002 a admis recursurile, a casat decizia

atacată și admițând apelurile acelorași părți, a desființat sentința

Tribunalului Slatina nr. 88 din 21 februarie 2000, cu trimiterea cauzei

aceleași instanțe de fond pentru rejudecare.

Instanța de recurs a reținut că nu a

fost soluționată excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă.

S-a mai reținut că probatoriul

administrat nu a stabilit cu certitudine valoarea pretențiilor, că nu s-a

răspuns la obiecțiunile pârâtei la expertiză, că se impun noi probatorii,

inclusiv o expertiză pentru determinarea valorii lucrărilor.

S-a considerat întemeiat și recursul

reclamantei, prin care s-a invocat nepronunțarea instanței asupra cererii de

renunțare la judecată privind capătul de cerere privind despăgubiri în sumă de

70.000.000 lei.

Tribunalul Olt, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 64 din 13 februarie 2004 a admis

în parte acțiunea și a obligat pârâta SC M. SA Slatina la plata sumei de

2.361.897.381 lei, contravaloare investiții, fiind respinsă acțiunea față de

pârâta SC W. SRL București.

S-a luat act de renunțarea la

judecată față de pârâta SC B. SA Slatina.

În pronunțarea acestei hotărâri,

s-au avut în vedere concluziile expertizei tehnice și contabile.

S-a reținut că prin contractul de

locație de gestiune s-a convenit obligația locatarului de creșterea eficienței

activității prin mijloace de organizare și investiții.

Toate investițiile efectuate de

reclamanta locatară au fost dovedite și s-au efectuat cu acordul locatoarei, la

acea dată, pârâta SC O.C. SA, iar expertizele efectuate constată executarea

lucrărilor de îmbunătățire a imobilului.

Acordul proprietarei pârâte este dat

chiar pe autorizația de construcție eliberată, pentru modernizarea terasei,

conform proiectului și obținerii avizelor necesare”, cu semnarea persoanei

împuternicite și aplicarea ștampilei SC O.C. SA.

Prin altă adresă, pârâta a fost de

acord cu înlocuirea ușii metalice a restaurantului.

Instanța a reținut ca izvor al

obligațiilor art. 969 C. civ., îmbunătățirile efectuate de reclamantă aducând

un spor de valoarea imobilului.

Susținerea pârâtei SC M. SA, în

sensul că reclamanta avea posibilitatea ridicării lucrărilor, a fost respinsă,

reținându-se că prin natura lor, sunt înglobate în construcție, ridicarea

acestora ducând la degradarea și a spațiului comercial.

Pretențiile pentru dobânzi au fost

respinse, față de faptul că valoarea pretențiilor s-a stabilit numai în cursul

soluționării cauzei.

S-a mai reținut lipsa calității

procesuale pasive a SC W. SRL, întrucât, la constituirea acesteia, prin

desprindere din SC M. SA, s-a preluat numai activul, fără pasiv.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC M. SA Galați care a susținut că SC W. SA are calitate

procesuală pasivă, astfel că hotărârea atacată este nelegală.

Pe fond a susținut că greșit a fost

obligată la plata lucrărilor de îmbunătățiri a localului, întrucât prin

contract s-a prevăzut că locatarul avea obligația de a face investiții la

fondul de comerț pe care l-a închiriat și la încetarea contractului să

restituie un fond de comerț dezvoltat.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială

prin decizia nr. 229 din 12 iulie 2005 a admis apelul pârâtei SC M. SA Galați, sucursala

Slatina a schimbat sentința atacată în parte în sensul respingerii acțiunii

reclamantei SC H.D. SRL Slatina, fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Instanța a dispus majorarea

onorariului de expertiză cu suma de 4.645.000 lei și obligarea reclamantei la

cheltuieli de judecată în cuantum de 38.999.486 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a reținut că reclamanta nu este îndreptățită să fie despăgubită cu

investițiile efectuate la restaurantul O., întrucât, conform art. 6 din

contract, investițiile efectuate reprezintă în fapt îndeplinirea prestației

acestei părți pentru folosința imobilului. Ca urmare, acțiunea fiind de respins

pe acest temei, nu mai este cazul analizării celorlalte motive din apel.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 5, 7, 8 și 10 C. proc.

civ., formulând următoarele critici:

- motivele de apel depuse la 22

aprilie 2004 în completarea celor inițiale sunt tardive, fiind nesocotite

prevederile art. 284 C. proc. civ.

- după rămânerea cauzei în

pronunțare instanța de apel a dispus repunerea pe rol și a admis probele

propuse de apelanta pârâtă în lipsa sa.

- hotărârea nu este motivată și

instanța nu s-a pronunțat asupra probelor dispuse și anume, expertiza efectuată

care era hotărâtoare pentru soluționarea pricinii.

- interpretarea clauzelor

contractului de locațiune este greșită, întrucât nu s-a convenit creșterea

patrimoniului pârâtei, astfel că îmbunătățirile efectuate pentru eficiență

economică, sunt datorate, după cum a reținut instanța de fond.

Din examinarea actelor dosarului, în

recurs, se rețin următoarele:

Critica recurentei privind

tardivitatea motivelor suplimentare de apel, este de respins.

Apelanta pârâtă a depus aceste

motive la 22 aprilie 2004, data primului termen de judecată când părțile au fost

legal citate, astfel că au fost îndeplinite prevederile art. 284 alin. (2) C.

proc. civ.

Se rețin ca întemeiate criticile

formulate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În adevăr, instanța de apel a dat o

interpretare greșită contractului de locațiune de gestiune, în ce privește

prestațiile părților prevăzute în art. 4.

În acest articol s-a prevăzut

obligația locatorului de a pune la dispoziție spațiu și utilitățile, iar

contraprestația locatarului era în principal plata chiriei, creșterea

eficienței economice, etc.

Ca urmare, greșit reține instanța de

apel că, investițiile efectuate în cauză, constituiau prestația locatarului

pentru folosința restaurantului.

Locatorul primea la termenul

stabilit, tot în art. 4, chiria convenită, iar investițiile, efectuate cu

acordul proprietarului, au sporit valoarea imobilului, neplata acestora

constituind o îmbogățire fără just temei, cum întemeiat a reținut instanța de

fond.

Se constată că instanța de apel a

nesocotit decizia Curții Supreme de Justiție nr. 372 din 24 ianuarie 2002,

pronunțată după primul ciclu procesual.

Prin această decizie s-a reținut că

pretențiile reclamantei își au temeiul în contract și că ele sunt datorate de

SC M. SA, casarea vizând numai cuantumul acestora față de obiecțiunile la

expertizele tehnice și contabile efectuate în cauză.

După casare, la fond s-a dispus o

nouă probă cu expertiză și chiar în apel instanța a dispus o expertiză

contabilă, numai că, în loc să procedeze la stabilirea valorii investițiilor,

probele nu au mai fost analizate, ci, s-a dat o interpretare greșită

obligațiilor contractuale ale părților.

Așa fiind, recursul urmează să fie

admis, hotărârea atacată să fie casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleași curți de apel, pentru a se analiza criticile privind hotărârea

instanței de fond sub aspectul valorii lucrărilor de investiții datorate de SC

M. SA Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC H.D. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 229 din 12 iulie 2005 a

Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Casează decizia atacată și trimite

cauza aceleași curți de apel spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 17 ianuarie 2006.