ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1043/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2908 din 4 decembrie 2003, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Oradea împotriva pârâtei A.P.I. Oradea și a constatat nulitatea prevederilor art. 14 alin. (2) lit. b) din contractul de lucrări din 17 august 2001 obligând pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 172.500 lei, în favoarea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel A.P.I. Oradea solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii.

Prin decizia nr. 130/ C din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel Oradea a reținut că motivele de apel referitoare la organizarea licitației și persoanele juridice cu care ar fi trebuit să încheie contractul pârâta, au făcut deja obiectul altei judecăți intrată în puterea lucrului judecat, unul din efectele hotărârii judecătorești pronunțate fiind chiar încheierea contractului încât nu mai pot fi analizate în acest proces. Cât privește valabilitatea clauzei inserată în art. 14 alin. (2) lit. b), chiar dacă la data încheierii contractului de lucrări erau deja în vigoare prevederile O.G.

nr. 60/2001, din cuprinsul acestora nu rezultă mecanismul de actualizare a manoperei, iar contractul a fost semnat cu obiecțiuni în privința acestei clauze, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond, solicitându-se ca actualizarea situațiilor de lucrări lunare să se facă, conform metodologiei legale incidente contractului, în raport de data declanșării procedurii cuprinsă în ordinul comun M.F. – M.L.P.A.T. nr. 553/5367/NN din 10 iunie 1999. Prin urmare, este evident că partea nu a înțeles să își asume clauza contractuală, lipsind chiar consimțământul astfel că apelul a fost respins ca nefondat. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta pe care l-a întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. ulterior acesta fiind restrâns numai la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A susținut, cu privire la acest motiv, că limitarea indicelui de actualizare a manoperei, conform art. 14 alin. (2) lit. b) produce efecte juridice conform prevederilor art. 969 C. civ., instanța de apel neobservând că părțile au încheiat și un act adițional la contract, intitulat „Obiecțiuni comune”, semnat de ambele părți în care nu s-a făcut nici o referire la art. 14 alin. (2) lit. b) din contract, ceea ce dovedește că a fost însușit în forma propusă, iar conținutul acestuia nu contravine nici unei dispoziții legale imperative, normele invocate nefiind obligatorii și abrogate. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Acțiunea are ca obiect constatarea nulității clauzei pentru fraudarea legii aplicabile contractului și nu lipsa consimțământului părții, instanțele fiind obligate să se pronunțe în aceste limite, conform art. 129 C. proc. civ., încât referirea acestora și la lipsa consimțământului părții excede cadrului procesual cu care au fost investite. În schimb, în mod legal, au concluzionat acestea, pe baza probelor cauzei, că legislația aplicabilă contractului este cea în vigoare la momentul declanșării procedurii de achiziție, sens în care dispune și art. 102 din O.G. nr. 60/2001 procedura fiind în curs de derulare respectiv, O.G. nr. 12/1993, H.G. nr. 592/1993, O.M.F. nr. 784/34/N/1998 și nr. 553/1999 la care fac referire dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. a) din contract, respectiv H.C.L.

nr. 181/2001 dată în aplicarea ordinului nr. 553/1999. Cum dispozițiile inserate la art. 14 alin. (2) lit. b) din contract sunt contrare acestor acte normative, stabilind un alt mod de calcul al indicelui de actualizare a manoperei, ele sunt nule și nu pot obliga partea, în conformitate cu art. 969 alin. (1) C. civ., soluția dată de instanța de fond și menținută de instanța de apel fiind legală. Prin norma instituită în art. 102 din H.G. nr. 60/2001 s-a prevăzut incidența unor acte cu caracter normativ asupra situațiilor juridice născute sub imperiul acestora și desăvârșite ulterior ieșirii lor din vigoare ceea ce exclude dreptul părților de a deroga de la ele în măsura în care prin conținut ele sunt norme imperative și nu supletive.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.M.O., împotriva deciziei nr. 130 din 12 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2006.