ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1022/2006

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 289 din 26

iulie 2005, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondată, contestația contra

executării sentinței penale nr. 246 din 11 iunie 2004 a aceleiași instanțe,

pronunțată în dosarul nr. 1717/2004, formulată de condamnatul V.C.O. aflat în

executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare.

Condamnatul a fost obligat la 20 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că motivele invocate de condamnat, în cererea sa, nu se încadrează

în cazurile exprese prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

S-a mai reținut de instanță că

petiționarul contestator se află într-o confuzie referitor la un pretins spor

de pedeapsă aplicabil în cazul reținerii stărilor de recidivă, dat fiind faptul

că, în ceea ce îl privește, instanțele nu au apelat la această operațiune juridică,

stabilind doar pedepse concurente pentru fiecare din faptele reținute în

sarcina sa.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând,

în esență, că se simte nedreptățit de faptul că persoane care au avut aceeași

calitate, în cauză ca și el, inculpați pentru fapte asemănătoare, au beneficiat

de un tratament penal mai blând, cu motivarea că nu se află în stare de

recidivă, încălcându-se astfel, principiul legalității în fața legii și

implicit, al egalității în fața pedepsei.

Un alt motiv de nemulțumire l-a

constituit neaplicarea în cauză a prevederilor art. 7 din Legea nr. 743/2001,

privind grațierea unor pedepse, condamnatul susținând că, în ceea ce-l privește,

trebuia să se rețină că, acest act normativ era incident, ceea ce ar fi dus la

reducerea semnificativă a pedepsei.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 399 din 10 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul

condamnatului, obligându-l la 50 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii,

condamnatul V.C.O. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor pronunțate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, reiterând motivele

formulate în apel.

Recursul este nefondat .

Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale, se face când se

ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo

împiedicare la executare.

Din analiza actelor dosarului, se

constată, așa cum a reținut și instanța de apel, că cererile condamnatului se

referă la operațiuni juridice de atributul exclusiv al instanței de condamnare,

constituind cereri formulate pe parcursul judecării cauzei în fond.

Rezultă că, în mod corect, cele două

instanțe au apreciat că cererea nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

Neexistând alte motive de recurs,

care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnat și a fi obligat să plătească statului cheltuieli

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.C.O. împotriva deciziei penale nr. 399 din 10

octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 februarie 2006.