ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1022/2006

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 289 din 26 iulie 2005, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondată, contestația contra executării sentinței penale nr. 246 din 11 iunie 2004 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosarul nr. 1717/2004, formulată de condamnatul V.C.O. aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare. Condamnatul a fost obligat la 20 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că motivele invocate de condamnat, în cererea sa, nu se încadrează în cazurile exprese prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

S-a mai reținut de instanță că petiționarul contestator se află într-o confuzie referitor la un pretins spor de pedeapsă aplicabil în cazul reținerii stărilor de recidivă, dat fiind faptul că, în ceea ce îl privește, instanțele nu au apelat la această operațiune juridică, stabilind doar pedepse concurente pentru fiecare din faptele reținute în sarcina sa. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că se simte nedreptățit de faptul că persoane care au avut aceeași calitate, în cauză ca și el, inculpați pentru fapte asemănătoare, au beneficiat de un tratament penal mai blând, cu motivarea că nu se află în stare de recidivă, încălcându-se astfel, principiul legalității în fața legii și implicit, al egalității în fața pedepsei.

Un alt motiv de nemulțumire l-a constituit neaplicarea în cauză a prevederilor art. 7 din Legea nr. 743/2001, privind grațierea unor pedepse, condamnatul susținând că, în ceea ce-l privește, trebuia să se rețină că, acest act normativ era incident, ceea ce ar fi dus la reducerea semnificativă a pedepsei. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 399 din 10 octombrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, obligându-l la 50 lei (RON) cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, condamnatul V.C.O. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, reiterând motivele formulate în apel. Recursul este nefondat . Potrivit art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., contestația contra executării hotărârii penale, se face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare. Din analiza actelor dosarului, se constată, așa cum a reținut și instanța de apel, că cererile condamnatului se referă la operațiuni juridice de atributul exclusiv al instanței de condamnare, constituind cereri formulate pe parcursul judecării cauzei în fond. Rezultă că, în mod corect, cele două instanțe au apreciat că cererea nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen. Neexistând alte motive de recurs, care ar putea fi luate în considerare din oficiu, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnat și a fi obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.O. împotriva deciziei penale nr. 399 din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel Ploiești. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2006.