ÎCCJ, Decizia nr. 178/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 562 din 19

octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins,

ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul Z.G.

S-a reținut că petentul s-a adresat

acestei instanțe, la data de 2 august 2005, solicitând începerea urmăririi

penale împotriva lui R.F., procuror șef de secție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, sub aspectul infracțiunilor de trafic de influență,

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin

îngrădirea unor drepturi și asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În motivarea plângerii, petentul a

arătat că, deși cererea de revizuire pe care acesta a formulat-o, se încadrează

în dispozițiile art. 393 - 394 C. proc. pen., procurorul menționat, atât prin

lucrarea nr. 563/VII/1/2004, cât și în ședința de judecată, a solicitat

respingerea acesteia.

Or, în cauză nu s-au efectuat acte

de urmărire penală, nu s-a dat o rezoluție, așa încât cererea adresată direct

instanței de judecată, cu neobservarea dispozițiilor art. 275 - 278 și art. 278

1

C. proc. pen., este inadmisibilă.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul Z.G. a declarat recurs.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 200 din același cod, rezultă finalitatea actelor premergătoare

constând în obținerea datelor necesare începerii urmăririi penale. Aceste date

privesc existența faptei, împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către

învinuit și că făptuitorul răspunde penal.

Prin același text, legiuitorul a

avut în vedere și situația în care actele premergătoare efectuate relevă

inutilitatea începerii urmăririi penale.

Convingerea formată în temeiul

actelor premergătoare obligă procurorul, după caz, la o soluție procesuală de

începere a urmăririi penale sau de neîncepere a acesteia.

În concluzie, rezoluția sau

ordonanța, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi penale, conform art.

228 C. proc. pen., are un caracter procesual riguros de act de dispoziție al

organului de urmărire penală, sesizat în unul din modurile prevăzute de legea

procesual-penală, dat în condiții determinate.

Drept urmare, în raport cu

caracterul imperativ al normelor legale menționate și în lipsa temeiului legal,

principiul echipolenței nu poate fi invocat, pentru ca altor acte,

nedeterminate de legea procesual-penală, să li se atribuie natura și efectele

rezoluției sau ordonanței, după caz, de începere sau de neîncepere a urmăririi

penale.

Or, în cauză organul de urmărire

penală nu a dat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale.

Astfel, organul de urmărire penală a

fost sesizat cu privire la pretinsa săvârșire a unor infracțiuni de trafic de

influență, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu

prin îngrădirea unor drepturi și asocierea în vederea săvârșirii de

infracțiuni, cu referire la soluționarea unei cereri de revizuire formulată de

condamnatul Z.G.

Ca atare, recursul se constată a fi

nefondat, plângerea formulată de petent privind, într-adevăr, un referat, și nu

unul din actele procesuale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

În fine, din economia dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen., rezultă cu evidență că este supusă controlului

judecătoresc, în condițiile acestui text, exclusiv rezoluția primară de

neîncepere a urmăririi penale, confirmată ca urmare a respingerii plângerii

formulate corespunzător posibilității legale reglementate în favoarea părții

vătămate, prin art. 275 - 278 din același cod.

Este exclusă orice altă interpretare

a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind

desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea

procesual-penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea lor ar duce la nulitatea

oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar nesocoti.

Totodată, o altă concluzie dedusă pe

cale de interpretare este exclusă, întrucât ar însemna a atribui legiuitorului,

ceea ce nu a găsit cu cale să prevadă și, în consecință, a altera voința reală

a acestuia.

Or, în cauză petentul a sesizat secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva

unui act neprevăzut de art. 278

1

C. proc. pen.

Așa fiind, în mod corect instanța

sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea atacată nefiind supusă

nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul Z.G.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul Z.G. împotriva sentinței nr. 562 din 19 octombrie 2005,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

4718/2005.

Obligă recurentul menționat să

plătească statului, suma de 260 lei (2.600.000 ROL), cu titlu de cheltuieli

judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 mai 2006.