ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4608/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3692/COM/2002, la Tribunalul Constanța, reclamanta C.N.M. P. SA Constanța a chemat în judecată pe pârâta SC P.T. SRL Mangalia, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate desființarea unilaterală a contractului de închiriere din 25 mai 1998, având ca obiect spații de cazare din satul de vacanță D. și evacuarea pârâtei. Pârâta, legal citată a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 300 milioane lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar, modernizări și utilări efectuate cu acordul reclamantei. Acțiunea principală a fost soluționată prin sentința nr. 3883/2003 a Tribunalului Constanța.

Prin sentința nr. 3176/ COM din 9 aprilie 2004, Tribunalul Constanța a admis cererea reconvențională și a obligat reclamanta la plata sumei de 912.208.360 lei, inclusiv T.V.A., cu titlu de contravaloare îmbunătățiri către pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâta a executat o construcție nouă cu destinația uscător de rufe, o supraetajare la clădirea grupului sanitar, montarea a 35 uși din lemn la căsuțe, montarea unei coame din argilă arsă la zidurile despărțitoare, zugrăveli lavabile interioare și exterioare, gărdulețe din lemn pentru delimitarea aleilor de circulație și a spațiilor verzi. Tribunalul a reținut că aceste lucrări intră în categoria celor ușoare, reglementate de C. civ., efectuate în vederea conservării lucrurilor deținute în baza contractului de închiriere, pentru care este îndreptățită la despăgubiri.

Apelul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 361 din 16 decembrie 2004. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că din probele administrate, lucrările evidențiate în expertiză au avut caracter urgent și erau necesare pentru buna funcționare a căsuțelor închiriate, fiind recunoscute de către reclamantă conform procesului verbal de constatare, încheiat la 14 martie 2001. S-a mai reținut că potrivit procesului verbal de recepție din 4 aprilie 2001, comisia de recepție a recomandat admiterea recepția lucrărilor, cu condiția rezolvării de către antreprenor a tuturor obiecțiunilor menționate în act, semnat de ambele părți.

Mai mult, după pronunțarea hotărârii de către tribunal, reclamanta a achitat suma de 999.305.487 lei către pârâtă, reprezentând obligații de plată, datorate conform sentinței civile nr. 3176/2004 și 462/2004 de Tribunalul Constanța (ordinul de plată din 9 iunie 2004). Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. Recurenta nu a indicat temeiul de drept al cererii, dezvoltând critici cu privire la lipsa acordului proprietarului la efectuarea lucrărilor executate de pârâtă și cu privire la expertiza efectuată în cauză. Cât privește prima critică, recurenta arată că potrivit dispozițiilor art. 4.2 pct. j din contractul părților, pârâta avea obligația de a solicita acordul proprietarului pentru orice alt tip de lucrări efectuate la complexul turistic și să întocmească o listă a acestora, spre aprobare.

În considerarea acestui articol, recurenta arată că nu și-a dat acordul pentru lucrările cuprinse în adresa din 9 martie 2001, chiriașul dând dovadă de rea credință în prezentarea unor situații de plată și abia după ce reclamanta și-a manifestat voința în sensul denunțării unilaterale a contractului de închiriere. În ceea ce privește critica referitoare la însușirea expertizei de către instanțele de judecată, recurenta susține că în concluzii nu s-a precizat care sunt lucrările decontate și cuantumul acestora în cadrul sumei de 912.208.360 lei, precum și ignorarea de către aceleași instanțe a prevederilor art. 969 C. civ. și art. 1420 C. civ. și următoarele, în sensul că lucrările efectuate de pârât exced celor de natură a fi executate fără acordul proprietarului, cum greșit le-a calificat și expertiza și instanțele de judecată.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond respingerea cererii reconvenționale. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce urmează: Potrivit procesului verbal de constatare încheiat la data de 14 martie 2001, ambele părți au stabilit lucrările ce trebuie executate la sat vacanță D., în contul proprietarului, cu referire la adresa din 9 martie 2001. Acest act este semnat și parafat de reprezentanții legali ai părților și este urmare a prevederilor pct. 4 lit. j) din contract (același dosar). Procesul verbal de recepție din 4 aprilie 2001, însușit de asemenea de ambele părți, consemnează stadiul lucrărilor și dotărilor efectuate, calitativ și cantitativ, cu recomandarea de admiterea recepției, sub condiția rezolvării de către antreprenoare a obiecțiunilor menționate.

Față de aceste înscrisuri, critica privind lipsa acordului proprietarului nu se susține, astfel că bine instanțele de judecată au reținut că au fost respectate prevederile contractului în cauză. Cu privire la critica recurentei privind concluziile expertizei însușite de instanțele de judecată, Curtea reține că în mod corect acestea răspund lămuririi situației de fapt, stabilind punctual lucrările și dotările efectuate de pârâtă. De altfel, instanța de apel a constatat decăderea din dreptul de a solicita soluționarea obiecțiunilor la raportul de expertiză, formulate de reclamantă, având în vedere că această probă a fost cerută peste termenul legal. S-a reținut corect că prin executarea lucrărilor s-a sporit valoarea bunurilor deținute în baza contractului de închiriere, iar reclamanta este datoare a despăgubi pârâta, în limita sumei de 912.208.360 lei, așa cum a stabilit expertiza.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 teza 2 va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat. În considerarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., se vor acorda cheltuieli de judecat cu titlu onorariu avocat, în sumă de 5 milioane lei, pârâtei intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.M. P. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 361 din 16 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 5.000.000 lei către intimată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 octombrie 2005.