Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5564/2005

HOTĂRÂRE
10.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5564/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra contestația în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 ianuarie 2005 numita M.A. a formulat în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Prahova, Primăria Municipiului Ploiești, Prefectura județului Prahova, I.M., T.V.I., S.E. și S.M.E. contestație în anulare împotriva deciziei nr. 7233 din 17 decembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Precizându-se ulterior motivele contestației, s-a arătat că dintr-o eroare materială Înalta Curte nu a observat că recursul pe care l-a declarat împotriva deciziei civile nr. 1539 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești a fost motivat la 9 decembrie 2004. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia civilă nr. 7233 din 17 decembrie 2004, a cărei anulare se cere, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a constatat nul ca nemotivat recursul declarat de M.A. împotriva deciziei civile nr. 1539 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Ploiești. Înalta Curte a luat act de memoriul depus de recurentă la 9 decembrie 2004 însă a apreciat că el nu poate fi considerat o motivare a recursului, întrucât a fost depus la mai multe luni după expirarea termenului legal și direct la instanța de recurs.

Așadar, soluția instanței nu este nicidecum urmare unei erori materiale în sensul prevederilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

DECIDE: Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea M.A. împotriva deciziei civile nr. 7233 din 17 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2816/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 652 din 28 mai 2003, Tribunalul Prahova a admis excepția prematurității contestației formulate de reclamanta M.A. în contradictor
ÎCCJ 2010-05-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3131/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 280/105/2007, contestatoarea C.I. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului Ploiești a solicitat anularea dispoziției nr.
ÎCCJ 2007-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3036/2007
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 16 decembrie 2004, și ulterior precizată, numiții P.A., A.S. și B.I.G. au sol
ÎCCJ 2005-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7124/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 februarie 2004 S.C. și S.Ș. au chemat în judecată Primăria Municipiului Ploiești, contestând modalitatea în care p
ÎCCJ 2005-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2295/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 288 din 6 iulie 2004, a respins ca nefondat, recursul declarat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă