ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8869/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 706/PI din 11

iunie 2004 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a respins ca neîntemeiată

contestația formulată de L.R. împotriva dispoziției nr. 2293 din 10 noiembrie

2003 emisă de Primarul municipiului Timișoara în baza Legii nr. 10/2001.

Instanța a reținut că prin

dispoziția contestată s-a respins notificarea reclamantei cu motivarea că nu

s-a făcut dovada că societatea A. SA la care a deținut acțiuni tatăl

reclamantei ar fi avut în patrimoniu vreun imobil pe raza municipiului Timișoara.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

fac obiectul acestei legi imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945–22 decembrie 1989 iar reclamanta nu a făcut dovada că societății la care

tatăl său a fost acționar i s-ar fi preluat în mod abuziv vreun imobil de pe

raza municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 1972 din 29

septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins ca nefondat

apelul formulat, cu motivarea că în mod corect s-a reținut de către instanța de

fond că reclamanta nu a dovedit existența unui imobil trecut în proprietatea și

aplicabilitatea astfel a Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei de apel a

declarat recurs apelanta-reclamantă, criticând-o pentru următoarele motive ce

se încadrează în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.:

Prin probele administrate în cauză a

dovedit că defunctul său tată, a cărei succesoare este, a fost acționar la societatea

A. SA din Timișoara, fiind dovedită astfel calitatea sa de persoană

îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001.

Această societate a avut în

proprietate cel puțin imobilul în care a funcționat, aspect pe care urmează

să-l probeze.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 3 lit. b) din Legea

nr. 10/2001, sunt îndreptățite în sensul acestei legi la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele

fizice asociați ai persoanelor juridice care deținea imobilele la data

preluării acestora în mod abuziv.

În art. 22 din

aceeași lege se arată că sunt necesare pentru soluționarea cererii actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor,

cele care atestă această calitate, aceste acte atașându-se la notificare și

fiind prin urmare o obligație în sarcina notificantului.

Din adresa nr. C-289 din 6 martie

2003 emisă de Ministerul de Interne, Arhivele Naționale, D.G.F.P. Timiș rezultă

că firma socială nr. 1755 A. SA Timișoara a închiriat în anul 1947 pentru

localul de prăvălie o locuință în Timișoara, și că nu s-au identificat date

privind proprietatea societății asupra vreunui imobil.

După cum rezultă din textele legale

menționate mai sus este necesar a se face dovada de către notificant a faptului

că persoana juridică deținea imobilele la data preluării acestora în mod

abuziv.

Instanțele au reținut în mod corect

că nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens și că nu sunt astfel îndeplinite

cerințele Legii nr. 10/2001.

Mai mult, deși prin recurs

apelanta-reclamantă a arătat că urmează să probeze acest bun, nu s-a depus la

dosar nici o dovadă în acest sens.

În consecință, Curtea constată că în

cauză nu s-au administrat probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în

sensul art. 304 pct. 10 C. proc. civ. iar instanțele au făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 incidente, din perspectiva art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Reținând, prin urmare, caracterul

nefondat al criticilor formulate, Curtea urmează să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta L.R. împotriva deciziei civile nr. 1972

din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.