ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5015/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 131/ C din

29 ianuarie 2004, Tribunalul Argeș, secția comercială și de contencios

administrative, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC B.C. SA Reșița, împotriva

pârâților SC R. SRL Reșița, SC D.T. SRL Reșița și SC D.S.C. SRL Reșița.

Prin aceeași hotărâre reclamanta a

fost obligată către pârâta SC R. SRL Reșița să plătească 5.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta, care a fost calificat drept apel și prin decizia civilă

nr. 233/A/C din 29 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ a fost respins, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3)

C. proc. civ. și în raport de situația rezultată din dosar, onorariul de avocat

în discuție fiind achitat la data de 17 ianuarie 2004, după data depunerii la

dosar a cererii reclamantei de renunțare la dreptul pretins, instanța de fond

era îndreptățită să procedeze la reducerea onorariului față de munca îndeplinită

de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs pârâta SC R. SRL Reșița invocând, în drept, dispozițiile art. 304

pct. 6 și 10 C. proc. civ. și a susținut în esență, că deși la dosarul cauzei

s-au depus chitanțele prin care s-a achitat în două tranșe onorariul de avocat

convenit în raport de dificultatea cauzei de 20.000.000 lei, instanța a obligat

reclamanta doar la plata sumei de 5.000.000 lei.

A mai susținut că, potrivit

dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, contractul dintre avocat și client nu poate fi controlat

direct sau indirect de nici un organ al statului, iar potrivit art. 94 alin.

(2) și (3) din statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește prin

negociere directă, fiind totodată exclusă obligația avocatului de a justifica cuantumul

sumei convenite, încât instanțele de judecată nu erau îndreptățite să aplice în

cauză art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

În privința primului motiv de recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că

instanța de apel a soluționat cauza în limitele investirii având în vedere

cererea de cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei, iar admiterea în

parte a pretențiilor de acest titlu, nu este echivalentă cu situația reglementată

de acest text de lege, motivul de recurs pe care se întemeiază recursul având în

vedere ipoteza când instanța nu se pronunță asupra ceea ce s-a cerut.

Nu este întemeiat nici motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanța de apel având în vedere

toate actele depuse, inclusiv chitanța din 17 ianuarie 2004, așa cum rezultă

din considerentele deciziei recurate.

Cât privește incidența, în speță, a dispozițiilor

Legii nr. 51/1995 în strânsă legătură cu aplicațiunea art. 274 alin. (1) și (3)

C. proc. civ., ca ultim motiv de recurs, care poate fi încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de asemenea, se găsește nefondat.

Legea nr. 51/1995 reglementează

contractul de asistență juridică, stabilind regimul juridic aplicabil

raportului juridic civil dintre avocat și clientul său, în timp ce prin art. 274

alin. (3) se reglementează un aspect al raportului juridic de drept procesual

civil dintre părțile din proces, încât chestiunea supusă recursului vizează cel

de al doilea raport juridic în cadrul căruia instanța de judecată este

competentă să soluționeze problema lichidării cheltuielilor de judecată, putând

potrivit acestui text de lege, pe deplin aplicabil să diminueze cheltuielile de

judecată privind onorariul de avocat în condițiile evocate de text și care se

justifică și în fapt, în prezenta cauză.

Pentru considerentele de fapt și de

drept arătată recursul este nefondat și în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC R. SRL Reșița, împotriva deciziei nr. 233/ AC din 29

aprilie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 octombrie 2005.