ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la nr. 11100 din 15 iunie 1998 reclamanții J.G. și J.T.V. au chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București și RA A.P.P.S., solicitând Judecătoriei sectorului 1 ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 7 situat în București, compus din 3 camere, hol, dependințe și boxă, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că apartamentul din litigiu a fost dobândit prin contractul de construire nr. 3016 din 29 iunie 1967 încheiat cu OCLPP și preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 223/1974 în anul 1986 când au plecat în Franța, pentru efectuarea unor investigații medicale, care la timpul respectiv nu puteau fi efectuate în România.

Reclamanții au mai arătat că preluarea s-a făcut fără plată, considerându-se eronat că s-a refuzat revenirea în țară la expirarea vizei acordate. Ulterior, reclamanții și-au completat acțiunea prin introducerea în cauză a pârâților T.I. și T.E., față de care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

În urma declinării competenței de soluționare a cauzei și a soluționării conflictului negativ de competență, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a soluționat cauza prin sentința civilă nr. 489 din 9 aprilie 2002. Prin această hotărâre s-a admis cererea reclamanților așa cum a fost completată, s-a constatat nulitatea deciziei nr. 1288 din 7 iulie 1987 a fostului Consiliu General al Municipiului București de preluare în proprietate a apartamentului din litigiu, precum și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 6919 din 25 noiembrie 1996 încheiat între RA A.P.P.S. și pârâții T.I. și T.E., privind același apartament și în final s-a dispus obligarea pârâților să lase în deplină posesie și proprietate acest apartament reclamanților.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că decizia de preluare este lovită de nulitate absolută, deoarece în cuprinsul ei s-a menționat că preluarea operează retroactiv din 6 decembrie 1986, ceea ce pentru un act constitutiv de drepturi nu poate fi reținut ca valabil, că aceasta nu a fost comunicată părților și prin cele prezentate mai sus s-au încălcat dispozițiile constituționale din 1965 și ale tratatelor și părților internaționale la care România era parte. Instanța a mai reținut în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1999 încheiat între RA A.P.P.S. și pârâții T., că este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită conform art. 966 C. civ. și a dispus în conformitate cu art. 480 C. civ.

obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie apartamentul din litigiu. Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel pârâții T.I. și T.E., pârâta RA A.P.P.S. și pârâtul municipiul București prin Primarul General. În motivarea apelului pârâții T. au arătat în esență că în mod greșit a fost reținută nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, că aceștia au fost chiriașii acestui apartament, că au fost de bună-credință la încheierea contractului și au solicitat admiterea apelului iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiate. Pârâtul Municipiul București prin primarul general a arătat în motivarea apelului că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, Consiliul General al Municipiului București, în baza art. 94 din Legea nr. 215/2001 nu are calitate procesuală în cauzele deduse judecății.

RA A.P.P.S. în motivarea apelului a susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece decizia nr. 1288/1987 a Consiliului General al Municipiului București nu poate fi lovită de nulitate absolută ea fiind emisă cu respectarea prevederilor Decretului nr. 233/1974 și în aplicarea lui, iar contractul de vânzare-cumpărare nu este nul absolut, că prin H.G. nr. 39/1996 s-a reglementat situația privind dreptul de administrare a acestor imobile, dreptul de proprietate aparținând Statului Român și în final că buna-credință a pârâților se prezumă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 522 A din 18 decembrie 2002 a admis apelurile declarate de pârâții T., a respins apelul pârâtului Municipiului București prin primarul general și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1999 ca nefondat și a menținut restul dispozițiilor. Prin această hotărâre, instanța de apel a reținut în esență că motivarea corectă a lipsei titlului statului se găsește în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, că Decretul nr. 223/1974 este un act neconstituțional, că atât reclamanții cât și pârâții invocă titluri valabile de proprietate și făcând compararea titlurilor, mai caracterizat este cel al reclamanților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții J.G. și J.T.V. și pârâții T.I. și T.E. precum și RA A.P.P.S. În motivarea recursului reclamanții au arătat că sunt vizate cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susținând că decizia atacată este vădit contradictorie, că soluția adoptată nu are finalitate, că decretul de preluare a fost un act abuziv și că pârâții nu au dovedit bună-credință. Pârâta RA A.P.P.S., în esență în motivarea recursului a arătat că Decretul nr.223/1974 se încadra în spiritul legislației timpului și că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului. Pârâții T.I. și T.E. în motivarea recursului au arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în baza art. 304 pct. 6 și 7 C. proc.

civ., criticând hotărârea în sensul că s-a acordat mai mult decât s-a cerut când s-a dispus obligarea la liniștită posesie și lăsare în deplină proprietate a imobilului și că nu a fost dovedită reaua-credință a chiriașilor pârâți. Recursurile vor fi respinse ca nefondate. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului s-a constatat următoarele: Instanța de apel a reținut în mod corect că în baza Legii nr. 213/1998, imobilul din litigiu preluat în baza Decretului nr. 223/1974, act normativ emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se afla în proprietatea statului. În aceste condiții s-a procedat la compararea celor două titluri de proprietate ale părților dându-se câștig de cauză aceluia care este mai bine caracterizat, și anume cel al reclamanților.

S-a procedat astfel, pentru că s-a considerat că dreptul de proprietate al reclamanților nu a ieșit niciodată în mod valabil din patrimoniul lor. Reclamanții au investit instanța cu o acțiune prin care au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat la apartamentul 7 din București, întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. și pe celelalte prevederi legale în materie. La 1 martie 1999 reclamanții și-au completat acțiunea în contradictoriu cu pârâții T.I.

și T.E., cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 ai apartamentului în litigiu, prin care au solicitat și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 6919 din 25 noiembrie 1996. În aceste condiții instanța a fost investită cu o cerere în revendicare și de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare, în care titlul reclamanților îl reprezintă contractul de construire nr. 3016 din 29 iunie 1967 iar titlul pârâților T. îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1996 în temeiul Legii nr. 112/1995, neputând astfel ignora dispozițiile acestei legi. În raporturile dintre pârâți însă este loc de desocotiri, dar instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere.

În consecință, față de cele menționate mai sus, recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții J.G., J.T.V., pârâta RAA.P.P.S. și T.E., T.I., împotriva deciziei civile nr. 522/A din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2005.