ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr.

11100 din 15 iunie 1998 reclamanții J.G. și J.T.V. au chemat în judecată

pârâții Consiliul General al Municipiului București și RA A.P.P.S., solicitând

Judecătoriei sectorului 1 ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul

nr. 7 situat în București, compus din 3 camere, hol, dependințe și boxă, întemeindu-și

acțiunea pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că apartamentul din litigiu a fost dobândit prin contractul de

construire nr. 3016 din 29 iunie 1967 încheiat cu OCLPP și preluat abuziv de

stat în baza Decretului nr. 223/1974 în anul 1986 când au plecat în Franța,

pentru efectuarea unor investigații medicale, care la timpul respectiv nu

puteau fi efectuate în România.

Reclamanții au mai arătat că

preluarea s-a făcut fără plată, considerându-se eronat că s-a refuzat revenirea

în țară la expirarea vizei acordate.

Ulterior, reclamanții și-au completat

acțiunea prin introducerea în cauză a pârâților T.I. și T.E., față de care a

solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

nr. 6919 din 25 noiembrie 1996 încheiat în baza Legii nr. 112/1995.

În urma declinării competenței de

soluționare a cauzei și a soluționării conflictului negativ de competență,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a soluționat cauza prin sentința

civilă nr. 489 din 9 aprilie 2002.

Prin această hotărâre s-a admis

cererea reclamanților așa cum a fost completată, s-a constatat nulitatea

deciziei nr. 1288 din 7 iulie 1987 a fostului Consiliu General al Municipiului

București de preluare în proprietate a apartamentului din litigiu, precum și

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 6919 din 25

noiembrie 1996 încheiat între RA A.P.P.S. și pârâții T.I. și T.E., privind

același apartament și în final s-a dispus obligarea pârâților să lase în

deplină posesie și proprietate acest apartament reclamanților.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut că decizia de preluare este lovită de nulitate absolută, deoarece în

cuprinsul ei s-a menționat că preluarea operează retroactiv din 6 decembrie

1986, ceea ce pentru un act constitutiv de drepturi nu poate fi reținut ca

valabil, că aceasta nu a fost comunicată părților și prin cele prezentate mai

sus s-au încălcat dispozițiile constituționale din 1965 și ale tratatelor și

părților internaționale la care România era parte.

Instanța a mai reținut în ceea ce

privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1999

încheiat între RA A.P.P.S. și pârâții T., că este lovit de nulitate absolută

pentru cauză ilicită conform art. 966 C. civ. și a dispus în conformitate cu

art. 480 C. civ. obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie

apartamentul din litigiu.

Împotriva hotărârii instanței de

fond au declarat apel pârâții T.I. și T.E., pârâta RA A.P.P.S. și pârâtul municipiul

București prin Primarul General.

În motivarea apelului pârâții T. au

arătat în esență că în mod greșit a fost reținută nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare, că aceștia au fost chiriașii acestui

apartament, că au fost de bună-credință la încheierea contractului și au

solicitat admiterea apelului iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca

neîntemeiate.

Pârâtul Municipiul București prin

primarul general a arătat în motivarea apelului că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică, Consiliul General al Municipiului București, în baza

art. 94 din Legea nr. 215/2001 nu are calitate procesuală în cauzele deduse

judecății.

RA A.P.P.S. în motivarea apelului a

susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică deoarece

decizia nr. 1288/1987 a Consiliului General al Municipiului București nu poate

fi lovită de nulitate absolută ea fiind emisă cu respectarea prevederilor

Decretului nr. 233/1974 și în aplicarea lui, iar contractul de

vânzare-cumpărare nu este nul absolut, că prin H.G. nr. 39/1996 s-a reglementat

situația privind dreptul de administrare a acestor imobile, dreptul de

proprietate aparținând Statului Român și în final că buna-credință a pârâților

se prezumă.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 522 A din 18 decembrie 2002 a admis

apelurile declarate de pârâții T., a respins apelul pârâtului Municipiului

București prin primarul general și a schimbat în parte sentința atacată în

sensul că a respins capătul de cerere privind constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare nr. 6919 din 25 noiembrie 1999 ca nefondat și

a menținut restul dispozițiilor.

Prin această hotărâre, instanța de

apel a reținut în esență că motivarea corectă a lipsei titlului statului se

găsește în dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, că Decretul nr. 223/1974

este un act neconstituțional, că atât reclamanții cât și pârâții invocă titluri

valabile de proprietate și făcând compararea titlurilor, mai caracterizat este

cel al reclamanților.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții J.G. și J.T.V. și pârâții T.I. și T.E. precum și RA

A.P.P.S.

În motivarea recursului reclamanții

au arătat că sunt vizate cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. susținând că decizia atacată este vădit contradictorie, că soluția

adoptată nu are finalitate, că decretul de preluare a fost un act abuziv și că

pârâții nu au dovedit bună-credință.

Pârâta RA A.P.P.S., în esență în

motivarea recursului a arătat că Decretul nr.223/1974 se încadra în spiritul

legislației timpului și că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului.

Pârâții T.I. și T.E. în motivarea

recursului au arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în baza

art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ., criticând hotărârea în sensul că s-a

acordat mai mult decât s-a cerut când s-a dispus obligarea la liniștită posesie

și lăsare în deplină proprietate a imobilului și că nu a fost dovedită

reaua-credință a chiriașilor pârâți.

Recursurile vor fi respinse ca

nefondate.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului s-a constatat următoarele:

Instanța de apel a reținut în mod

corect că în baza Legii nr. 213/1998, imobilul din litigiu preluat în baza

Decretului nr. 223/1974, act normativ emis în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, se afla în proprietatea statului.

În aceste condiții s-a procedat la compararea

celor două titluri de proprietate ale părților dându-se câștig de cauză aceluia

care este mai bine caracterizat, și anume cel al reclamanților.

S-a procedat astfel, pentru că s-a

considerat că dreptul de proprietate al reclamanților nu a ieșit niciodată în

mod valabil din patrimoniul lor.

Reclamanții au investit instanța cu

o acțiune prin care au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină

proprietate și posesie imobilul situat la apartamentul 7 din București,

întemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. și pe celelalte

prevederi legale în materie.

La 1 martie 1999 reclamanții și-au

completat acțiunea în contradictoriu cu pârâții T.I. și T.E., cumpărători în

baza Legii nr. 112/1995 ai apartamentului în litigiu, prin care au solicitat și

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 6919

din 25 noiembrie 1996.

În aceste condiții instanța a fost

investită cu o cerere în revendicare și de constatare a nulității contractului

de vânzare-cumpărare, în care titlul reclamanților îl reprezintă contractul de

construire nr. 3016 din 29 iunie 1967 iar titlul pârâților T. îl reprezintă

contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1996 în temeiul Legii nr. 112/1995,

neputând astfel ignora dispozițiile acestei legi.

În raporturile dintre pârâți însă

este loc de desocotiri, dar instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere.

În consecință, față de cele

menționate mai sus, recursurile declarate în cauză se privesc ca nefondate și

vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții J.G., J.T.V., pârâta RAA.P.P.S. și T.E., T.I.,

împotriva deciziei civile nr. 522/A din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2005.