ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4503/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 197 din 8 noiembrie 2004, Tribunalul Comercial Cluj a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA Turda, împotriva pârâtei SC M.R. SRL Cluj Napoca, ca fiind neîntemeiată, acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de garanție încheiat între părți la data de 18 noiembrie 2003. Prin încheierea interlocutorie din 18 octombrie 2004 instanța a respins cererea de intervenție principală formulată în cauză de către numitele D.M. și P.L. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta are calitate procesuală activă, întrucât a solicitat a se constata nulitatea absolută a unui contract, iar constatarea acestei nulități poate fi cerută de orice persoană interesată, deci și de către reclamantă.

Pe fond, acțiunea este neîntemeiată, pentru că în speță nu se poate pune problema nulității absolute a contractului, deoarece interesul ocrotit de legiuitor este unul particular, iar nu unul general, care să atragă sancțiunea nulității absolute. Prin decizia civilă nr. 86 din 7 martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a anulat-o și evocând fondul a respins acțiunea reclamantei, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active; A admis cererile de intervenție principală formulate de intervenientele D.M. și P.L. și, în consecință, a anulat contractul de garanție reală mobiliară încheiat de reclamantă la data de 18 noiembrie 2003, accesoriu contractului de finanțare și a dispus radierea înscrierii acestui contract, din A.E.G.R.M.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut privind excepția lipsei calității procesuale active, că nu există identitate între reclamantă și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, dispozițiile art. 115 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, recunoscând acest drept doar pe seama acționarilor societății și numitele D.M. și P.L. sunt acționare ale reclamantei și au interes în susținerea cererii de intervenție principală formulată în cadrul litigiului dintre reclamantă și pârâtă; Pe fond, probele administrate au relevat că, în speță, contractul de garanție reală mobiliară a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 115 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, directorul societății reclamante procedând la constituirea garanției reale mobiliare asupra activelor acesteia fără a avea în prealabil acordul acționarilor exprimat în cadrul adunării generale extraordinare, deși vizează peste 20 % din activele imobilizate ale unei societăți deținute public.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și al intervenientei și, pe cale de consecință, respingerea cererii de intervenție principală și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta – pârâtă susține în motivarea recursului său că, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța în mod corect a respins cererea introductivă a acesteia, însă greșit a admis cererile de intervenție, dispunând anularea (nulitatea relativă) a contractului, deoarece sancțiunea deși corectă teoretic, pentru că se ocrotește un interes particular, nu a fost cerută nici de reclamantă și nici de interveniente, acestea neinvestind instanța cu anularea contractului de garanție, astfel încât prin decizia atacată instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut. Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 31/1990, administratorii pot încheia acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acționarilor, date în condițiile prevăzute la art. 115. O.U.G.

nr. 28/2002 aflată în vigoare la data încheierii contractului în discuție, la art. 115 alin. (1) instituie o reglementare și mai restrictivă, cu privire la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească societățile comerciale deține public, în sensul că prevede că actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar 20 % din totalul activelor imobilizate mai puțin creanțele pot fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor.

Alin. (3) al aceluiași articol dispune că, în cazul încălcării prevederilor alin. (1), oricare dintre acționari poate solicita instanței judecătorești anularea actului juridic încheiat și urmărirea administratorilor pentru repararea prejudiciului cauzat societății. Din examinarea textului mai sus menționat, se constată că prin folosirea sintagmei „poate solicita” legiuitorul a instituit doar aparent sancțiunea nulității relative, pentru că o lege nu se interpretează printr-un singur articol și pentru a determina spiritul legii, articolele se interpretează unele prin altele, pentru a se stabili care a fost intenția legiuitorului, ori, în cazul protecției drepturilor acționarilor, atunci când este vorba despre drepturile lor patrimoniale, legiuitorul nu poate institui decât un sistem imperativ de protecție.

Ca atare, în cauză, deși prin cererile de intervenție accesorie s-a cerut într-o formulare inexactă să se constate nulitatea absolută a contractului în discuție, corect a invocat drept temei legal art. 115 alin. (3) din O.U.G. nr. 28/2002, care prevede „anularea actului juridic”, deci, în speță, a contractului și, prin urmare, față de considerentele mai sus arătate, instanța apreciază că nu se poate afirma justificat că soluția pronunțată de curtea de apel, de admitere a cererilor de intervenție și anularea contractului de garanție reală imobiliară este greșită, în sensul că s-ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, cu atât mai mult, cu cât, soluția pronunțată de instanță este contestată, ca nefiind legală.

Astfel, probele administrate în cauză, au relevat că, în speță, contractul de garanție reală imobiliară a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 115 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2002, întrucât directorul general al societății reclamate, procedând la constituirea garanției reale imobiliare asupra activelor acesteia, nu a avut în prealabil acordul acționarilor exprimat în cadrul adunării generale extraordinare, deși aceasta a vizat peste 20 % din activele societății. În consecință, reținându-se că recursul formulat în cauză de pârâtă nu este fondat, nefiind îndeplinite cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe dispozițiile căruia s-a întemeiat iar hotărârea curții de apel este legală și temeinică, se va respinge recursul pârâtei SC M.R.

SRL Turda, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat pârâta SC M.R. SRL Turda, împotriva deciziei nr. 86 din 7 martie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2005.