ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alexandria la data de 27 aprilie 2004, reclamantul V.N.C. a chemat în judecată pe pârâta B.I.R., prin lichidator SC R.V.A. SA, sucursala Alexandria, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate stingerea obligației principale izvorâtă din contractul de credit din 10 aprilie 1997 încheiat de B.I.R. cu debitoarea SC F.C. SRL Alexandria și să se constate stingerea ipotecii instituite asupra apartamentului proprietatea sa situat în Alexandria. Prin sentința comercială nr. 1987 din 18 iunie 2004 instanța a respins ca nefondată acțiunea în constatare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul și prin decizia comercială nr. 494 din 3 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, apelul a fost admis și sentința schimbată în sensul că s-a constatat stinsă ipoteca instituită prin contractul de ipotecă autentificat la 9 aprilie 1997 asupra apartamentului situat în Alexandria, respingându-se, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea stingerii obligației principale. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta nu justifică un interes personal, conform art. 111 C. proc. civ.

în ceea ce privește judecarea cererii de constatare a stingerii obligației principale pe cale directă, dar, analizând incidental, în raport de dispozițiile art. 1800 C. civ., potrivit cărora ipoteca se stinge prin stingerea obligației principale, conform probelor administrate, rezultă că, dreptul de a cere executarea silită a obligației principale s-a prescris, în condițiile art. 16 lit. b) din decretul nr. 167/1958 încât s-a stins și ipoteca instituită. Astfel, s-a concluzionat că, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală atunci când a reținut că efectul întreruptiv al prescripției s-a produs prin formularea unor cereri de executare silită, respectiv de declanșare a procedurii falimentului față de debitoarea principală deși o parte a cererilor au fost respinse, iar pentru restul nu s-a făcut dovada datoriilor, termenul de prescripție pentru executarea silită împlinindu-se la 20 noiembrie 2003, fără a fi deci întrerupt.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând, în drept, dispozițiile art. 299 C. proc. civ. fără a se raporta la vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. dar, în raport de dispozițiile art. 306 C. proc. civ. și având în vedere dezvoltarea motivelor invocate, acestea vor fi încadrate din oficiu, în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 405 2 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. potrivit cărora, cursul prescripției a fost întrerupt pe data depunerii cererilor de executare silită a debitorului principal, respectiv la, 9 iulie 2001 și la 15 noiembrie 2002 cât și a dispozițiilor art. 452 C. proc.

civ., care nu cer o încuviințare a executării silite în afara investirii în cazul executării prin poprire în cazul celor 4 bilete la ordin, care a avut loc la 3 septembrie 2002 respectiv, a dispozițiilor din materia Legii nr. 64/1995, la 25 iulie 2001, admițându-se cererea de deschidere a procedurii față de debitorul principal, încât toate aceste cereri având efect întreruptiv în sensul art. 16 lit. b) din decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 42 alin. (2) C. com., excepția trebuia respinsă. Recursul este nefondat. Potrivit art. 405 2 C. proc. civ. prescripția dreptului de a cere executarea silită se întrerupe pe data depunerii cererii de executare, însoțită de titlul executoriu. Textul precizează în alin. (3) că prescripția nu este însă întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea.

Din interpretarea legii rezultă că întreruperea prescripției prin cererea de executare este provizorie și condiționată, efectul întreruptiv dispărând retroactiv dacă se ivește una din situațiile la care se referă art. 405 2 alin. (3) C. proc. civ. și creditorul va putea porni o nouă executare, numai dacă se află înăuntrul termenului de prescripție. Ori, tocmai aceste situații au fost avute în vedere de instanța de apel, fiind dovedit în cauză că cererile de executare, pe de o parte, au fost în final respinse, fie ele întemeiate pe dreptul comun, fie pe Legea nr. 64/1295, iar pe de altă parte, în cazul executării biletelor la ordin, s-a invocat doar investirea lor cu formulă executorie dar nu s-a dovedit dacă s-a și formulat o cerere de executare silită prin poprire a acestor titluri executorii și s-a înființat poprirea pentru a se produce astfel efectul întreruptiv al prescripției.

Așa fiind, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală fiind pe deplin respectate dispozițiile art. 405 2 C. proc. civ. respectiv, art. 457 și următoarele C. proc. civ., încât motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate. În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins, iar hotărârea instanței de apel menținută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta B.I.R., sucursala Alexandria, prin lichidator SC R.V.A. SA, sucursala Alexandria, împotriva deciziei nr. 494 din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 martie 2006.