ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 567/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată sub nr. 21635/215/2008 din 24 octombrie 2008 pe rolul Judecătoriei

Craiova, reclamantul N.D.C. a chemat în judecată pe pârâții BCR SA, sucursala

Dolj, și C.S.P. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să

constate nulitatea adresei nr. 36880 din 13 octombrie 2006 emisă de pârâta BCR

precum și a operațiunilor de retragere numerar și transferuri sume de bani din

contul SC V. SRL în alte conturi deschise la alte bănci.

Prin sentința

comercială nr. 2621 din 16 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Craiova în

dosarul nr. 21635/215/2008, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul N.D.C. iar prin decizia nr. 8 din 19

octombrie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială, a fost admis apelul, a

fost desființată sentința apelată, și a fost reținută cauza spre rejudecare în

primă instanță la Tribunalul Dolj.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 2665/63/2010.

La data de 12 mai

2010 reclamantul și-a precizat acțiunea introductivă, în sensul că a solicitat

chemarea în judecată, în afară de pârâții BCR SA prin Sucursala Județeană Dolj

și C.S.P. și a pârâților SC J. SRL Craiova, SC A.S.I. SRL Teslui, prin

administrator judiciar E.C. S.P.R.L. și SC V. SRL prin administrator judiciar C.I.P.U.R.L.

Craiova, solicitând în plus să se constate inexistența dreptului de ipotecă

asupra imobilului situat în Craiova.

Prin sentința nr. 2746

din 7 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr.

2665/63/2010, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâta BCR SA București, s-a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii

precizate cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea inexistenței

dreptului de ipotecă. S-a admis excepția de inadmisibilitate a capătului de

cerere privitor la constatarea nulității operațiunilor de retragere numerar și

transferuri de sume. S-a respins acțiunea formulată de reclamant N.D.C. și

precizată la data de 12 mai 2010.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanța a reținut că la data de 26 octombrie 2008, reclamantul N.D.C.

a chemat în judecată pe pârâții BCR SA, sucursala Județeană Dolj, și C.S. solicitând

să se constate nulitatea adresei nr. 36880/13 octombrie 2006 emisă de BCR SA și

în consecința, a operațiunilor de retragere numerar și transferuri sume în alte

conturi deschise la alte bănci, din contul SC V. SRL, din data de 10 și 11

octombrie 2006.

S-a constatat că la

data de 7 septembrie 2004 s-a încheiat între pârâtele BCR SA și SC V. SRL

contractul de credit nr. 153 prin care a fost acordată societății pârâte o

linie de credit de 900.000.000 lei.

Prin actul adițional

nr. 153/b/06.12.2004 la acest contract de credit a fost suplimentată linia de

credit acordată cu 100.000.000 lei, ajungând la plafonul de l miliard lei,

linie de credit ce a fost suplimentată succesiv prin încă 2 acte adiționale

până la suma de 190.000 lei RON (act adițional nr. 153/d/20 noiembrie 2005).

Creditul a fost

garantat prin instituirea unei ipoteci de rangul I asupra apartamentului

proprietatea reclamantului situat în Craiova, și prin ipotecă de grad II

constituită asupra apartamentului proprietatea pârâtului C.S.P., în calitate de

asociați ai SC V. SRL precum și prin garanție reală mobiliară pe soldul

creditor al conturilor/ subconturilor deschide de bancă (art. 7.1 din

contractul de credit).

La data de 06 iunie 2005

a fost încheiat contractul de ipotecă nr. 905/ autentificat de BNP B.M. privind

instituirea unei ipoteci de grad I asupra imobilului proprietatea reclamantului

din Craiova, pentru garantarea sumei de 150.000 lei RON conform contractului de

credit nr.153/2004 și actelor adiționale nr. 153/a/2005, nr. 153/b/2005, nr.

153/c/2005 încheiat între pârâtele SC V. SRL și BCR SA Dolj.

La data de 21

noiembrie 2005 a fost încheiat contractul de ipotecă autentificat sub nr. 2169

de BNP B.M. privind instituirea unei ipoteci de grad II asupra aceluiași imobil

pentru garantarea sumei de 190.000 lei RON conform contractului de credit

menționat și a actelor adiționale nr. 153/a/2005, nr. 153/b/2005, nr.

153/c/2005, nr. 153/d/2005.

Aceste ipoteci au

fost înscrise în Cartea Funciară Craiova cu nr. 7465 la C III/11 respectiv C III/13.

La data de 5

octombrie 2006 reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată sub nr.

35808/5 octombrie 2006 la BCR SA, sucursala Dolj, diminuarea plafonului liniei

de credit al SC V. SRL cu suma de 80.000 lei RON și radierea ipotecii

instituite asupra imobilului, proprietatea sa.

La data de 11

octombrie 2006 pârâta BCR SA, sucursala Dolj, a emis adresa nr. 36498 din 11

octombrie 2006 către OJCPI Dolj prin care solicită radierea ipotecilor de rang

I înregistrată în C.F. sub nr. 7465 Craiova prin contractul de ipotecă

autentificat sub nr. 905 din 06 iunie 2005 de BNP B.M. și a ipotecii de rang II

instituită asupra aceluiași imobil prin contractul de ipotecă autentificat sub

nr. 2169 din 28 noiembrie 2005 al BNP B.M.

Printr-o adresă emisă

ulterior la data de 13 octombrie 2006, cu nr. 36880 din 13 octombrie 2006

pârâta BCR SA a revenit asupra adresei de radiere nr. 36498 din 11 octombrie

2006, solicitând în mod expres ca OJCPI Dolj să nu procedeze la radierea

acestor ipoteci, întrucât creditul în cuantum de 100.000 lei acordat în temeiul

contractului de credit nr. 153/2004 și a actelor adiționale ulterioare nu a

fost achitat.

Reclamantul a solicitat

să se constate nulitatea acestei adrese și în consecință să se constate

inexistența dreptului de ipotecă asupra imobilului situat în Craiova, ca fiind

drept stins pe cale principală, conform art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Prima instanță a

reținut că adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 prin care s-a solicitat radierea

ipotecii, nu reprezintă o manifestare irevocabilă de voință în sensul

renunțării la ipotecă, conform art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Potrivit art. 1800 alin.

(1) pct. 2 C. civ., ipoteca se stinge prin renunțarea creditorului la ipotecă,

care nu implică și o remitere de datorie din partea debitorului.

Pârâta BCR SA, sucursala

Dolj, a emis adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 ca urmare a cererii de

reducere a liniei de credit din 5 octombrie 2006 depusă de reclamant, și prin

care s-a solicitat și radierea ipotecii, cerere, care deși poartă viza de

primire a funcționarului bancar, nu s-a materializat prin semnarea ulterioară a

unui act adițional prin care să se diminueze în mod efectiv și cu suma

solicitată, linia de credit acordată pârâtei SC V. SRL, astfel cum sunt și

dispozițiile contractului încheiat între părți și a actului adițional nr.

153/a/10 septembrie 2004 la acesta (art. 9.8).

În plus, așa cum

rezultă din extrasele de cont depuse și cum a precizat și reclamantul prin

cererea depusă la data de 10 și 11 octombrie 2006, pârâtul C.S.. a procedat la

retragerea de numerar din cont și la transferuri de sume în conturi deschise la

alte bănci.

S-a observat că

potrivit convenției cadru nr. 24/07/2003 încheiat între pârâtele BCR SA, sucursala

Dolj, și SC V. SRL, la art. 2, s-a stipulat că semnatarul acestei

convenții-cadru poate retrage sau ordona transferul integral sau parțial din

cont, persoanele autorizate fiind menționate în fișa de specimen semnături

anexată convenției cadru.

Potrivit acestei fișe

de specimen de semnătură, persoana autorizată să retragă sume de bani din

contul pârâtei SC V. SRL era pârâtul C.S.

Dispozițiile

contractuale invocate de reclamant în sensul că potrivit art. 9.5 din

contractul de credit banca avea obligația de a verifica destinația creditului

și a sumelor avansate, nu pot fi reținute întrucât art. 9.5 invocat instituie

nu o obligație a băncii ci un drept stipulat în favoarea acesteia și de care

aceasta putea uza.

Nu era obligația

băncii să supravegheze modalitatea în care societatea SC V. SRL utiliza

creditul acordat, și în plus, reclamantul nici nu a făcut dovada că prin

retragerile și transferurile de numerar creditul nu a fost utilizat pentru

activitatea societății.

Ca urmare a acestor

retrageri de numerar, care au fost autorizate de părți prin dispozițiile contractului

de credit încheiat și a actelor adiționale la acesta, pârâta BCR SA a revenit

la adresa prin care s-a solicitat radierea ipotecii.

S-a reținut că în ce

privește natura juridică a acestei adrese, nu poate fi inclusă în categoria

actelor juridice unilaterale în sensul manifestării de voință a pârâtei de a

crea, modifica sau stinge raporturi juridice.

Temeiul emiterii unei adrese prin

care se solicită radierea ipotecii sau de revenire asupra unei astfel de adrese

îl reprezintă în speța de față achitarea sau nu a creditului, respectiv a

obligației principale pe care aceasta o garantează.

În cauza de față creditul nu a

fost achitat, iar diminuarea liniei de credit solicitată prin cererea depusă nu

poate fi reținută, întrucât nu se materializează printr-un act adițional la

contractul de credit.

Ca atare, și în situația

reținerii că adresa a cărei nulitate se solicită este un act juridic, nu s-a

putut reține existența unei cauze ilicite.

În ce privește excepția de

inadmisibilitate a acestui capăt de cerere invocată de pârâta BCR SA, aceasta a

fost respinsă, având în vedere dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și motivele

de fapt invocate de reclamant, acesta nefăcând referire la dispozițiile din

Legea cadastrului și publicitate imobiliară.

În ce privește nulitatea

operațiunilor de retragere și transfer de numerar s-a constatat, pe de o parte,

că pârâtul C.S. a fost autorizat prin convenția cadru încheiată cu BCR SA

pentru astfel de operațiuni, iar pe de altă parte, potrivit art. 111 C. proc.

civ., nu s-a putut solicita decât constatarea existenței sau inexistenței unui

drept, iar în cauza de față s-a solicitat a se constata nulitatea unei situații

de fapt, motiv pentru care a fost admisă excepția de inadmisibilitate cu

privire la acest capăt de cerere invocată de pârâta BCR SA.

În ce privește excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâta BCR SA București, aceasta a fost

respinsă, întrucât aceasta este parte semnatară a contractului de credit

încheiat cu SC V. SRL.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamantul N.D.C., criticând sentința ca netemeinică și

nelegală.

Prin decizia nr. 74

din 17 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a fost respins

apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut următoarele:

În legătură cu

susținerea intimatei

BCR SA București că nu are

calitate procesuală pasivă, s-a constatat că este nefondată, întrucât a fost

parte semnatară a contractului cedat, iar în litigiu s-au invocat fapte

săvârșite de această intimată în derularea contractului de credit încheiat cu

SC

V. SRL.

Susținerea

apelantului că instanța a schimbat temeiul juridic al acțiunii a fost găsită

nefondată. S-a reținut că prima instanță a analizat litigiul de față prin

raportare la dispozițiile art. 968 C. civ. cu privire la cauza nelicită și art.

1800 alin. (1) pct. 2 C. civ. cu privire la primul capăt de cerere și în final

a făcut referire și la nulitatea operațiunilor de retragere și transfer de

numerar, reținându-se că pârâtul C.S. a fost autorizat prin convenția cadru

încheiată cu BCR SA pentru astfel de operațiuni, deci s-a reținut caracterul

licit al operațiunilor, iar pe de altă parte, că în cauza de față s-a solicitat

a se constata nulitatea unei situații de fapt, care potrivit art. 111 C. proc.

civ., este inadmisibilă.

Susținerea

apelantului că prin adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 emisă de BCR SA, sucursala

Dolj, aceasta a renunțat la dreptul la ipotecă, astfel că numai putea reveni

asupra acestei prin actul a cărei nulitate a solicitat a se constata, este

nefondată.

Potrivit art. 1800 alin.

(1) pct. 2 C. civ., ipoteca se stinge prin renunțarea creditorului la ipotecă,

în cazul în speță această adresă nu a reprezentat o renunțare asupra ipotecii

în sensul prevăzut de lege, și a fost emisă în ideea că a fost acoperită

creanța, temeiul fiind dispozițiile art. 1800 alin. (1) C. civ. Chiar în adresa

de revenire, ce face obiectul litigiului, banca a motivat revenirea în sensul

că nu s-a achitat creditul, deci nu este vorba de renunțare la ipotecă.

Revenirea băncii

asupra adresei menționate, nu are o cauză ilicită, cum a susținut apelantul, ci

a fost urmare a faptului că banca a fost în eroare cu privire la stingerea

obligației principale, pentru că la 5 octombrie 2006 reclamantul a depus cerere

de reducere a liniei de credit, care poartă viza de primire a funcționarului

bancar, dar nu s-a materializat prin semnarea ulterioară a unui act adițional

prin care să se diminueze, în mod efectiv și cu suma solicitată, linia de

credit acordată pârâtei SC V. SRL, în acest sens fiind art. 9.8 din contractul

încheiat între părți și actul adițional nr. 153/a din 10 septembrie 2004 la

acesta.

S-a mai constatat că, prin

cererile din data de 10 și 11 octombrie 2006, pârâtul C.S., persoana autorizată

să retragă sume de bani din contul pârâtei SC V. SRL, fiind menționat în fișa

de specimen semnături (conform art. 2 al convenției cadru nr. 24/07/2003), a

procedat la retragerea de numerar din cont și la transferuri de sume în conturi

deschise la alte bănci, astfel că diminuarea plafonului s-a efectuat numai cu

suma de 36.166,41 lei și nu cu suma de 80.000 lei cât solicitase apelantul.

Susținerea că ulterior cereri sale din 5 octombrie 2006 banca era obligată să

nu mai facă nici o plată a fost găsită nefondată, căci această cerere producea

efecte numai după aprobarea de către bancă (ori cererea nu a fost aprobată).

Dispozițiile contractuale

invocate de apelantul reclamant în sensul că potrivit art. 9.5 din contractul

de credit banca avea obligația de a verifica destinația creditului și a sumelor

avansate , nu pot fi reținute, întrucât art. 9.5 invocat instituie nu o

obligație a băncii, ci un drept stipulat în favoarea acesteia și de care

aceasta putea uza.

S-a mai reținut că nu era

obligația băncii să supravegheze modalitatea în care societatea SC V. SRL

utiliza creditul acordat, și în plus, reclamantul nici nu a făcut dovada că

prin retragerile și transferurile de numerar creditul nu a fost utilizat pentru

activitatea societății.

Constatările din raportul de

expertiză

contabilă, efectuat de expertul A.J. in

dosarul nr. 44480 din 04 septembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Craiova, au demonstrat existența obligației principale și nu inexistența sa,

așa cum a invocat apelantul.

Susținerea că nu s-a

avut în vedere faptul că a fost garantat creditul cu două imobile și că

apelantul a garantat cu imobilul său numai o parte din credit a fost găsită

nefondată,

contractul

de ipotecă autentificat sub nr. 2169 de BNP B.M. în data de 21 noiembrie 2005

instituind o ipotecă de grad II asupra aceluiași imobil pentru garantarea sumei

de 190.000 lei, iar banca nu putea radia ipoteca decât după acoperirea întregii

sume ( rămase debit).

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul N.D.C. aducându-i următoarele critici:

motivele pe care se sprijină, cuprinzând motive contradictorii și străine de

natura pricinii.

Astfel, primul motiv de apel a

vizat soluționarea greșită a excepției de inadmisibilitate a capătului 2 al

cererii de chemare în judecată.

Soluția de admitere a excepției

inadmisibilității cererii de constatare a nulității operațiunilor de retragere

și transfer de fonduri din data de 10 și 11 octombrie 2006 este străină de

temeiul juridic invocat de către reclamant, instanța de apel respingând acest

motiv de apel fără să motiveze soluția sa, raportat la criticile aduse

sentinței.

greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, prin modul de soluționare

a apelului cu referire la renunțarea irevocabilă a BCR la dreptul de ipotecă,

în temeiul art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., instanța de apel a interpretat,

în mod greșit, adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 și a modificat înțelesul

vădit neîndoielnic al acesteia.

În acest fel, instanța de apel s-a

substituit voinței părții, mai ales atunci când a reținut că a fost vorba de o

eroare strecurată în adresa respectivă, când, de fapt, temeiul invocat a fost

cel prevăzut de art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., și nu cel prevăzut de art. 1800

alin. (1) pct. 1 C. civ.

Recurentul a susținut

că la data de 5 octombrie 2006 a formulat, în numele SC V. SRL, o cerere de

diminuare a liniei de credit deschisă la Sucursala Județeană Dolj, prin scrisoarea înregistrată sub nr. 35808, simultan solicitându-se

și radierea ipotecii instituite asupra imobilului său.

Prin nota sintetică nr. 194/35808/9

octombrie 2006 BCR și-a manifestat acordul de voință, acest acord fiind

materializat ulterior și în declarația expresă de renunțare la ipotecă, în

temeiul art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., materializat în adresa nr. 36498

din 11 octombrie 2006.

Recurentul-reclamant a criticat

decizia recurată și sub aspectul că, din nicio prevedere contractuală nu

rezultă faptul că renunțarea la ipotecă se face exclusiv pentru situația achitării

integrale a creditului, așa după cum s-a concluzionat atât în hotărârea

instanței de apel cât și a primei instanțe.

Susținerea instanței de apel în

legătură cu faptul că ipoteca nu putea fi radiată, deoarece creditul nu fusese

achitat integral este greșită, deoarece, nu asupra acestui aspect au negociat

cele două părți, fiind evident faptul că linia de credit nu ajunsese la

scadență, cele două părți convenind de fapt să stingă ipoteca în baza art. 1800

alin. (1) pct. 2 C. civ., reclamantul plătindu-și partea sa de credit, urmând

ca restul de credit rămas să fie garantat cu imobilul ipotecat de către

asociatul C.S.P.

fost dată cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul că, atâta timp cât actul

de renunțare la ipotecă este un act irevocabil, prin revenirea asupra

renunțării la ipotecă, BCR SA a instituit, în mod unilateral, o nouă ipotecă

asupra imobilului aflat în proprietatea reclamantului, fără a avea acordul

acestuia.

Recurentul mai susține că

admiterea sau respingerea unei cereri de notare sau de radiere în / din cartea

funciară nu are nicio consecință asupra raportului juridic dintre părțile unui

act juridic.

recurentul-reclamant că cesionarea creanței de BCR către o societate aflată sub

controlul pârâtului C.S.P. reprezintă desăvârșirea acțiunii de complicitate la

fraudă a BCR în dauna intereselor reclamantului.

Acesta a arătat că singura

ipotecă valabilă, la data cesiunii creanței principale, era aceea asupra

imobilului lui C.S.P.

criticat decizia recurată și sub aspectul greșitei soluționări a capătului de

cerere privind constatarea nulității operațiunilor de retragere și transfer a

unor sume de bani, considerând că aceste operațiuni nu sunt simple situații de

fapt ci acte juridice în sine.

S-a susținut că aceste operațiuni

reprezintă chiar acte bilaterale, având în vedere exprimarea consimțământului

celor două părți la executarea obligației de transfer a sumelor de bani, aceste

operațiuni fiind lovite de nulitate, deoarece nu s-au respectat condițiile stabilite

prin convenția părților pentru efectuarea lor.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este

fondat, pentru următoarele considerente:

este nelegală, sub aspectul criticilor relevate la pct. 2 și 3 din motivele de

recurs.

Este indubitabil faptul că între

BCR SA, sucursala Dolj, și SC V. SRL s-a încheiat un contract de creditare,

care a fost modificat de mai multe ori, creanța pârâtei BCR SA fiind garantată

cu două apartamente, proprietate personală a celor doi asociați ai societății

împrumutate, reclamantul și pârâtul C.S.P.

La data de 5 octombrie 2006

reclamantul a adresat o cerere către BCR, sucursala Dolj, prin care a

solicitat, pe de o parte, plafonarea liniei de credit, pentru SC V. SRL, cu

suma de 80.000 lei, iar pe de altă parte, a solicitat eliberarea din garanția

creditului, a imobilului său situat în Craiova cererea fiind înregistrată sub

nr. 35808 (fil. 9 dosar nr. 21635/215/2008 al Judecătoriei Craiova).

Pârâta BCR, sucursala Dolj, sub

semnătura organelor sale de conducere, după analiza cererii respective a

eliberat adresa nr. 36498 din 11 octombrie 2006 (fil.10 dosar nr. 21635/215/2008

al Judecătoriei Craiova) prin care și-au manifestat voința, în mod explicit, ca

în baza art. 1800 alin. (1) pct. 2 C. civ., să fie radiată ipoteca asupra

apartamentului proprietatea reclamantului.

Prin urmare, instanța de apel, ca

de altfel și prima instanță, au interpretat greșit natura juridică a adresei

nr. 36498 din 11 octombrie 2006, atunci când a considerat că BCR SA, sucursala

Dolj, nu a renunțat la dreptul de ipotecă și că, de fapt, temeiul emiterii

acestei adrese ar fi fost acela al acoperirii creanței.

Această susținere este greșită

sub mai multe aspecte.

În primul rând, manifestarea de

voință este clară, fiind invocate, în mod explicit prevederile art. 1800 alin.

(1) pct. 2 C. civ.

În al doilea rând, în antepenultimul

alineat al adresei se arată, din nou, care este motivul pentru care se solicită

radierea ipotecii respective, arătându-se faptul că „imobilul nu mai constituie

garanția creditului”.

În al treilea rând, nu există

nicio dispoziție legală sau convențională (contractul nr. 153/2004 și actele

adiționale), din care să rezulte că ipoteca trebuie stinsă numai la achitarea

integrală a creanței.

De altfel, acest lucru rezultă

chiar din modul de derulare în timp a contractului și de încheiere a actelor

adiționale între cele două părți, dar și din cuprinsul cererii formulate de

reclamant la data de 5 octombrie 2006, fiind evident faptul că s-a cerut doar

plafonarea liniei de credit, precum și radierea ipotecii asupra apartamentului

reclamantului, nu achitarea integrală a creditului.

Manifestarea de voință a

societății bancare este explicită, temeiul legal este clar, această manifestare

de voință vine în întâmpinarea cererii formulată de reclamant, astfel încât ea

trebuie să-și producă pe deplin efectele, fiind rezultatul voinței concordante

a celor două părți.

Consecință a acestei manifestări

de voință nu poate fi decât constatarea nulității adresei ulterioare, cea cu

nr. 36880 din 13 octombrie 2006, prin care Banca Comercială a revenit, în mod

unilateral, asupra primei manifestări de voință.

Totodată, adresa nr. 36438 din 11

octombrie 2006, are ca efect și inexistența ipotecii asupra apartamentului

reclamantului situat în Craiova.

De asemenea, hotărârea instanței

de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1747, art. 1749 alin. (2) și

art. 1772 C. civ.

Astfel, drept urmare a

manifestării de voință cuprinse în adresa nr. 36498din 11 octombrie 2006,

pârâta-intimată BCR, sucursala Craiova, nu mai putea reveni, în mod unilateral,

asupra cererii de radiere a ipotecii, deoarece acest lucru echivalează cu

instituirea unei noi ipoteci asupra imobilului respectiv, dar fără ca aceasta să

fie încheiată în forma autentică prevăzută de lege și fără acordul de voință al

reclamantului.

critici formulate, respectiv cele de la pct. 1, 4 și 5 din motivele de recurs,

dată fiind soluția ce se preconizează în urma analizei criticile de la pct. 2

și 3 din motivele de recurs, acestea apar ca lipsite de interes, nemaiavând

importanță soluția privind natura actelor ce fac obiectul capătului doi de

cerere din cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, având în vedere cele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia recurată, a admis

apelul declarat de către reclamant împotriva sentinței nr. 2746/2010 a

Tribunalului Dolj, secția comercială, a schimbat, în parte, sentința apelată

iar pe fondul cauzei a admis, în parte, acțiunea precizată și a constatat

nulitatea adresei nr. 36380 din 13 octombrie 2006 emisă de BCR SA, sucursala

Craiova, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

intimații au fost obligați la plata sumei de 4960 lei cheltuieli de judecată

către recurentul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul N.D.C. împotriva deciziei nr. 74/2011 de la 17 mai 2011 pronunțate

de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, modifică decizia recurată, admite

apelul declarat de către reclamant împotriva sentinței nr. 2746/2010 a

Tribunalului Dolj, secția comercială, schimbă, în parte, sentința apelată iar

pe fondul cauzei admite, în parte, acțiunea precizată și constată nulitatea

adresei nr. 36380 din 13 octombrie 2006 emisă de BCR SA, sucursala Craiova.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă intimații la plata sumei de

4.960 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 9 februarie 2012.