ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4827/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47/

PI din 19 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pronunțată în

dosarul nr. 4007/P/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată

de petentul R.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 142/P/2002.

În temeiul prevederilor art.

192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 300.000

lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la Curtea de

Apel Timișoara sub nr. 1059/2004 petentul R.P. a solicitat infirmarea

rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 142/P/2002.

În motivarea plângerii s-a

precizat că notarul public V.A. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, astfel că neînceperea urmăririi penale față de

acesta constituie o soluție netemeinică.

Prin sentința penală nr. 92/

PI din 01 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.

1059/P/2004, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe

penale a declarat recurs petentul criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în

mod greșit plângerea a fost respinsă.

Prin decizia penală nr. 1813

din 15 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul

nr. 5957/2004, sentința penală nr. 92/ PI din 01 octombrie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara a fost casată iar cauza a fost trimisă la instanța de

fond pentru rejudecare.

În motivarea deciziei s-a

reținut că în cauză deși pronunțarea soluției a fost amânată de la data de 23

septembrie 2004 la data de 01 octombrie 2004, la dosar nu există încheierea de

amânare a pronunțării.

În fond după casare cu

trimitere pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 4007/2005.

A fost atașat dosarul de

urmărire penală nr. 142/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara din care a rezultat următoarele:

Prin plângerea formulată la

data de 25 septembrie 2002 de către petentul R.P. și adresată A.N.I.C., filiala

Arad s-a solicitat efectuarea cercetărilor împotriva notarului V.A. și a

numiților A.A., C.N., C.F., B.S., întrucât deși a avut înțelegerea cu intimații

A.A., C.N., C.F. și B.S. că încheie cu aceștia un contract de întreținere,

notarul public V.A. a redactat și autentificat un contract de vânzare-cumpărare

a imobilului situat în localitatea Mândruloc, ceea ce nu corespunde realității.

Prin adresa nr. 23/2/30

septembrie 2002, plângerea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care la rândul lui l-a înaintat Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara pentru cercetări.

De asemenea, la Parchetul de

pe lângă Judecătoria Arad a fost depusă plângere penală de către petent

împotriva acelorași persoane, pentru aceeași faptă.

La dosarul de urmărire

penală nr. 142/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se

află în copie xerox, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între R.P. în

calitate de vânzător al imobilului înscris în CF nr. 2526-Mândruloc nr. top

17/b, sat Mândruloc, județul Arad compus din casă și teren în suprafață de 1485

m

2

și C.N., C.F.A. în calitate de cumpărători ai aceluiași imobil,

contract autentificat de notarul public V.A.

Cu privire la acest contract

petentul nu a contestat semnătura sa de la rubrica „vânzător” ci numai

conținutul său, precizând că înțelegerea a avut ca obiect contract de

întreținere și nu de vânzare-cumpărare.

Petentul a mai precizat că

înțelegerea a fost făcută în raport cu cumpărătorii, fără a preciza dacă acea

înțelegere s-a purtat în fața notarului public V.A., față de care în mod corect

rezoluția procurorului reține că nu a săvârșit fapte penale.

Prin aceeași rezoluție, față

de cumpărători cercetările au fost disjunse pentru a se stabili dacă petentul

vânzător nu a fost indus în eroare cu prilejul discuțiilor pe care părțile

le-au purtat anterior semnării contractului autentic de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termen legal, recurs petiționarul R.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând că la judecarea dosarului nr. 4007/P/2005

a avut angajat pe domnul avocat G.A., iar la data de 19 mai 2005 la momentul

intrării completului de judecată atât el cât și apărătorul său se aflau în sală,

dar acesta l-a rugat să iasă pe hol, dându-i acte în copie xerox pe care să le

lase la birou pentru completarea dosarului după care i-a spus că poate să plece

acasă, neparticipând la judecarea cauzei, nerezultând că ar fi fost apărat de

avocatul său.

De asemenea, recurentul a

arătat că poate dovedi prezența, arătând și date privind ciclul procesual

anterior al cauzei, nu au fost audiați la parchet doi martori cheie, deține o

casetă înregistrată audio, a fost la notarul V.A. la 25 aprilie 2002 pentru rezilierea

contractului cu întreținere cu familia U., solicitând trimiterea dosarului la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bihor, apreciind că la Timișoara s-a făcut

o cercetare superficială.

Petiționarul în concluziile

orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului și tragerea la răspundere

a notarului în urma cercetărilor ce vor fi efectuate.

Examinând recursul declarat

de petiționarul R.P. împotriva sentinței instanței de fond, atât în raport cu

motivele invocate cât și din oficiu potrivit art. 385

6

C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă

că în mod judicios și temeinic motivat prima instanță a respins, ca

neîntemeiată, plângerea petiționarului R.P.

Înalta Curte consideră că în

cauză a fost făcută o evaluare justă asupra actelor efectuate de procuror care

au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de notarul V.A.,

față de care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.

246 C. pen.

Așa cum rezultă în cauză au

fost examinate criticile formulate de petiționar, în raport cu persoana și

fapta pretins a fi săvârșită de către acesta, constatându-se că nu pot fi

reținute, nerezultând elemente de vinovăție în sarcina notarului V.A., deoarece

există toate actele necesare, petiționarul semnând la rubrica „vânzător”,

contractul de vânzare-cumpărare, semnătură, pe care, de altfel nu a

contestat-o, astfel că acesta nu a comis acte de natură a fi calificate drept o

îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

Totodată nu poate fi avută

în vedere nici critica recurentului cu privire la lipsa de apărare sau prezența

sa la judecarea cauzei, deoarece la dosarul instanței de fond, după casare, nu

se află depusă nici o delegație a apărătorului menționat și nici o altă cerere

de imposibilitate de prezentare a apărătorului sau a petiționarului, ceea ce a

condus la consemnarea lipsei părților în practicaua sentinței.

Înalta Curte apreciază că

instanța de fond a făcut o corectă și obiectivă evaluare a materialului

probator administrat, astfel că rezoluția dată de către parchet este legală și

temeinică, în cauză nefiind săvârșită infracțiunea menționată, de către notarul

public V.A.

În consecință, Înalta Curte

apreciază că hotărârea instanței de fond a fost dată cu respectarea

dispozițiilor legale.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.P. împotriva

sentinței penale nr. 47/ PI din 19 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.P. împotriva sentinței penale nr. 47/ PI din

19 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 60 lei (600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 august 2005.