ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9766/2005

Asupra recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 27 mai 1999, ulterior precizată, reclamanta A.T.T.T.Ș. Deva a chemat în

judecată pe pârâții S.N.P. R. SA Deva, SC S. SA Deva, Consiliul Local Vața de

Jos și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a protocolului

privind transmiterea cu plată a fondurilor fixe din stațiunea Vața Băi de la SC

S. SA Deva la RA R. cu privire la pavilionul administrativ asupra căruia să se

constate dreptul de administrare al reclamantei; să se dispună rectificarea

C.F. Vața Băi în sensul radierii intabulării dreptului de proprietate asupra

imobilelor aflate în fața ștrandului și lateralul acestuia; să se stabilească

linia de hotar între imobilele aflate în administrarea reclamantei și imobilele

proprietatea pârâtei S.N.P. R.; să se constate nulitatea absolută a

contractului de concesiune nr. 756/1994 încheiat între Consiliul Local Vața de

Jos și pârâta S.N.P. R. S.A., în partea referitoare la suprafața de 2500 mp

teren.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Hunedoara, prin sentința civilă nr. 55 din 22 martie 2001, a respins acțiunea

reclamantei, cu obligarea acesteia la 3.200.000 lei cheltuieli de judecată

câtre pârâta S.N.P. R. SA Deva.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a constatat că prin decizia nr. 52 din 1982 a fostului Consiliu

Popular Județean Hunedoara s-a transmis din administrarea O.J.T. Hunedoara în

administrarea Școlii Sportive Deva pavilionul nr. 15 situat în comuna Vața de

Jos cu o valoare de inventar de 705.509 lei și nr. 1048, precum și terenul

aferent în suprafață de 671 mp.

Ulterior, în baza referatului

Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara, prin decizia nr. 116/1983 a

fostului Consiliu Popular Hunedoara s-a transmis din administrarea Clubului

Școlar Sportiv Deva în administrarea A.P.T.Ș. Deva imobilul pavilion nr. 14 din

Vața de Jos cu nr. inventar 1003, valoare de 909.706 lei și terenul aferent de

2500 mp.

Prin H.G. nr. 1041/1990 privind

înființarea societăților comerciale pe acțiuni în turism și în baza art. 20 din

Legea nr. 15/1990 privind organizarea unităților de stat ca regii autonome și

societăți comerciale, departamentul turismului a emis Ordinul nr. 154 din 26

aprilie 1991 prin care imobilele prevăzute în anexa ordinului devin

proprietatea SC S. SA ce s-a înființat.

În această anexă la poziția 16 se

regăsește nominalizat și pavilionul administrativ în litigiu alături de alte

bunuri. La rândul său, această societate încheie cu pârâta S.N.P. R. Deva la 15

decembrie 1992 protocolul prin care transmite cu plată fondurile fixe din

stațiunea Vața Băi în valoare de 143.046.956 lei aceste imobile.

În aceste împrejurări actul

translativ de proprietate încheiat între pârâte se susține de către reclamantă

că este nelegal în ceea ce privește clădirea denumită pavilion administrativ și

suprafața de 2500 mp.

Instanța de fond a mai reținut că

reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate și nu a atacat

Ordinul nr. 154/1991, așa încât, pârâta SC S. SA Deva putea dispune legal de

bunurile nominalizate în anexa ordinului ce conferea proprietatea.

S-a mai reținut că în aceste

condiții protocolul atacat de reclamantă este valabil și nu s-a dovedit

existența vreunui caz de nulitate absolută sau relativă, a acestuia, iar

reclamanta nu este îndreptățită să ateste actul deoarece este un terț față de

contract.

În fine, nefiind întemeiată cererea

privind constatarea nulității protocolului, nu sunt întemeiate nici celelalte

capete de cerere.

Din probele administrate instanța de

fond a reținut că vechea clădire ce constituia pavilionul administrativ nu mai

există, deoarece a fost anterior demolat de către pârâta R. care în prezent a

edificat o nouă construcție.

Soluția pronunțată de prima instanță

a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin decizia civilă nr.

205 A din 11 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs reclamanta A.T.T.T.Ș. Hunedoara invocând motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., așa cum le-a precizat în

ședința publică de la 25 noiembrie 2005.

Se susține că potrivit punctului 29

din lista anexă la Legea nr. 213/1998 terenurile și clădirile în care își

desfășoară activitatea instituțiile publice subordonate ministerelor,

alcătuiesc domeniul public de interes național al statului. Cum,

recurenta-reclamantă este subordonată Ministerului Educației și Cercetării, are

personalitate juridică și un drept de administrare asupra domeniului public de

interes național care aparține Ministerului Educației și Cercetării, ce trebuia

introdus în cauză de către instanța de apel, în virtutea rolului activ.

Mai susține că în mod greșit

instanțele au reținut că nu ar fi lovit de nulitate absolută contractul de

vânzare-cumpărare cuprins în protocolul încheiat între SC S. SA Deva și S.N.T.

R. SA Deva, deși imobilul înstrăinat face parte din domeniul public al

statului, dar și pentru că pentru terenul aferent actul nu s-a încheiat în

forma autentică prevăzută de art. 46 din Legea nr. 18/1991.

De vreme ce imobilul pavilion nr. 14

s-a transcris din administrarea O.J.T. Hunedoara în administrarea Școlii

Sportive Deva prin decizia nr. 52/1982 a fostului Consiliu Popular al județului

Hunedoara, legal, nu mai putea fi în patrimoniul pârâtei la data reorganizării

în societate comercială.

Greșit s-a reținut că imobilul ce

i-a fost transmis prin transfer prin decizia nr. 116/1988 a fostului Consiliu

Județean Hunedoara de la Școala Sportivă Deva sub denumirea „pavilion nr. 14”

ar fi revenit în patrimoniul SC S. SA Deva prin actul de înființare al

societății, deși recurenta-reclamantă a folosit netulburată acest imobil până

în anul 1999.

În fine, recurenta mai susține că

instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).

Susține, astfel, că deși a dovedit

că imobilul Tabăra Școlară Vața a funcționat efectiv tabără școlară până în

luna noiembrie 1999 cu facturile emise de Primăria Vața, cu comenzile SC A.C.

SRL Deva care a închiriat de la acest spațiu, cu declarațiile martorilor, cu

certificatul de urbanism nr. 163/3569/1998 emis de Consiliul județean

Hunedoara, ambele instanțe au ignorat aceste dovezi care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima critică prin care

se reproșează instanței de apel lipsa rolului activ prin aceea că nu a dispus

introducerea în cauză a Ministerului Educației și Cercetării, aceasta nu poate

fi primită, în condițiile în care, conform art. 294 C. proc. civ., în apel nu

se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în

judecată și nici nu se pot face dovezi noi, față de acțiunea introductivă de

instanță, așa cum în mod just a reținut și instanța de apel.

Susținerea că în vederea stabilirii

naturii juridice a bunului litigios instanțele au ignorat prevederile Legii nr.

213/1998 nu poate fi nici ea primită, întrucât actul juridic atacat, a fost

încheiat la data de 15 decembrie 1992, anterior apariției legii invocate, când

imobilul litigios ce constituie obiectul acestuia era supus reglementărilor în

vigoare la acea dată. De aceea, statul, prin organele abilitate putea dispune

de acest bun imobil, iar cu privire la terenul de sub construcții este

proprietate de stat, fiind administrat în teritoriu de Consiliul Local Vața

care, în calitate de reprezentant al statului a concesionat pârâtei terenul

conform contractului nr. 756/1994.

Susținerea recurentei potrivit

căreia de vreme ce imobilul pavilion nr. 14 s-a transmis din administrarea

O.J.T. Hunedoara în administrarea Scolii Sportive Deva prin decizia nr. 52/1982

a fostului Consiliu popular al județului Hunedoara, și deci, la data

reorganizării pârâtei SC S. SA în societate comercială bunul nu se afla în

patrimoniul acesteia, nu poate fi nici ea primită.

Și

aceasta, întrucât, așa cum în mod just au reținut și cele două instanțe, prin

Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 emis de Departamentul Turismului (neatacat

de reclamantă) imobilele prevăzute în anexa ordinului, inclusiv cel în litigiu,

devin proprietatea SC S. SA, ce se înființase prin H.G. nr. 1041/1990, care,

ulterior, la 15 decembrie 1992, încheie cu pârâta R. Deva protocolul prin care

transmite cu plată și imobilul pavilion nr. 14, protocol valabil încheiat, recurenta-reclamantă

nefăcând dovada nici unui motiv de nulitate absolută sau relativă a acestui act

și de acces, corect s-a reținut că nu este îndreptățit să-l atace, fiind terț

față de contract.

Referitor la cel de-al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. (abrogat

prin Legea nr. 219/2005) se constată a fi neîntemeiat, în condițiile în care,

pentru considerentele expuse anterior, dovezile la care face referire

recurenta-reclamantă, nu erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii așa cum în

mod just a reținut și instanța de apel.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și

urmează a fi respins în consecință conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

A.T.T.T.Ș. Hunedoara, în prezent D.J.T. Hunedoara împotriva deciziei civile nr.

205 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 noiembrie 2005.