ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2417/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 571/ CA din 4 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 917/2001, s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC M.S. SRL Deva, în calitate de lichidator al SC E.P.C. SRL Deva, împotriva Consiliului Local al Municipiului Deva, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 457.496.000 lei, reprezentând investiții efectuate pe teren aparținând domeniului public, conform autorizației de construcție emisă de Primăria Deva. Pentru a pronunța ceastă soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a probat efectuarea acestor investiții, raportul de expertiză, depus în cauză, fiind efectuat într-o altă cauză în care Consiliul Local Deva nu a fost parte, deci nu-i este opozabil acestuia.

Împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC E.P.C. SRL Deva, solicitând a se dispune schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată. În probațiune, s-a solicitat efectuarea unui raport de expertiză tehnică opozabil pârâtei. În motivarea apelului, reclamanta a arătat că lucrările executate pe domeniul public s-au efectuat cu aprobările legale obținute de SC M. SA Deva, cu care reclamanta are încheiat contractul de locație a gestiunii nr. 330/1992. Prin sentința civilă nr. 831/ CA /1999 a Tribunalului Hunedoara, definitivă, s-a reținut că aceste investiții nu pot fi plătite de către SC M. SA Deva, deoarece nu au fost făcute pe domeniul public în urma autorizațiilor obținute de la Primăria Municipiului Deva.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 780/ A din 31 octombrie 2001 a admis apelul pârâtei și, în consecință, a fost schimbată sentința, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Consiliul Local Deva la plata sumei de 726.859.125 lei, reprezentând pretenții, cu 454.500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că: - instanța de fond a reținut corect că expertiza depusă de reclamantă a fost efectuată într-o altă cauză, care nu poate să-i fie opozabilă pârâtului, care nu a fost parte în proces, încălcându-se dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., suma reprezentând despăgubiri, etc., după pronunțarea sentinței și care nu au fost solicitate de reclamantă.

- Reclamanta a dovedit executarea lucrărilor pe domeniul public, conform autorizației de construcție nr. 83/3776 din 11 martie 1993, constând în amenajarea unei platforme betonate pentru parcarea mașinilor, trotuare de circulație pietonală, zone verzi, montarea unor bănci pentru public, împrejmuiri cu garduri metalice, valoarea acestora fiind de 726.859.125 lei. - Pârâtul, proprietarul domeniului public de interes local, a înregistrat o creștere a patrimoniului prin efectuarea unor investiții a căror executare îi incumbă chiar pârâtului în vederea punerii în folosință a blocurilor construite în zonă. - Acțiunea reclamantei nu este prescrisă, întrucât dreptul reclamantei la acțiune s-a născut din momentul încetării contractului de locație a gestiunii – 1 februarie 1999 – acțiunea fiind înregistrată la data de 8 februarie 2001, în termenul general de prescripție.

În contra celei din urmă hotărâri, pârâtul a declarat recurs, criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență: - hotărârea este vădit netemeinică și esențial nelegală, întrucât instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut. În motivarea acestei critici, recurenta a arătat că reclamanta, prin acțiunea introductivă, a solicitat obligarea sa numai la plata sumei de 457.496.000 lei, cu toate că reclamanta nu și-a precizat acțiunea cu privire la cuantumul pretențiilor, totuși, instanța de apel o obligă la plata sumei de 726.859.125 lei, reprezentând dublul sumei pretinse de reclamantă; - instanța de apel a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciară, probă nesolicitată de nici una din părți.

Mai mult decât atât, instanța de apel a stabilit obiectivele expertizei tehnice, iar din cele două obiective stabilite de instanță, nici unul nu a fost de natură să lămurească pe deplin pricina, în sensul de a se stabili dacă reclamanta a executat pe cheltuiala sa lucrările autorizate, mai ales că autorizarea acestor lucrări a fost făcută pentru o altă societate; - decizia atacată cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece autorizația de construire, nr. 83/3776 din 11 martie 1993, a fost solicitată de SC M. SA Deva, care este și titulara lucrărilor executate, și instanța de apel nu a avut în vedere că actul administrativ, autorizația de construire nr. 83/3776 din 11 martie 1993, s-a eliberat în condițiile Legii nr. 50/1991, respectiv, proprietarului terenului pe care urmează a se realiza construcțiile autorizate; - motivarea înlăturării excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei este în contradicție cu probele administrate în cauză și anume: contractul de locație de gestiune, nr. 330/1990, încheiat cu reclamanta, pârâtul nu a fost parte, adresa din 20 iunie 1995 poate fi apreciată ca o notificare, căreia i-a dat curs reclamanta după 6 ani, cu mult peste termenul general de prescripție; - instanța de apel, eronat și străin pricinii, motivează că lucrările de construcție autorizate din litigiu îi incumbă chiar pârâtului, întrucât,

din procesul verbal de recepție, blocurile respective au fost date în folosință încă din anul 1989 și nu în anul 1993, când reclamanta pretinde că a executat lucrările; - instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

În susținerea aceste critici, recurentul arată că nu a existat un raport juridic cu reclamanta, împrejurarea că între reclamantă și SC M. SA Deva a existat un contract de locație de gestiune, nu are nici o relevanță juridică față de pârât, iar expertiza efectuată, în cauză, nu a precizat cine este executantul lucrărilor și cine a suportat, financiar, executarea lucrărilor; - hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că, instanța de apel greșit a apreciat că proprietarul public, de interes local, este pârâtul, deoarece această apreciere contravine prevederilor constituționale, potrivit cărora bunurile publice de interes local sunt proprietatea unității administrativ teritoriale, respectiv, a Municipiului Deva, care este persoană juridică cu patrimoniu propriu și cu capacitate juridică, iar Consiliul local al Municipiului Deva este o autoritate publică locală, care are ca atribuție principală administrarea domeniului public și privat, așa încât se face o încălcare a prevederilor art. 125 din Constituția României, prin aplicarea prevederilor art. 494 C. civ.

coroborat cu prevederile art. III din anexa 1 a Legii nr. 213/1998, privind regimul juridic al proprietății publice. În consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei formulat împotriva sentinței tribunalului. Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, în raport cu criticile formulate de pârât, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Reclamanta a încheiat un contract de locație de gestiune nr. 330/1992 cu SC M. SA Deva și, potrivit căruia, a folosit un spațiu comercial situat în Deva.

Reclamanta, în calitate de locatară, a folosit spațiul comercial proprietatea SC M., în calitate de locator, la care a adus îmbunătățiri interioare și exterioare, îmbunătățiri constatate și prin sentința, nr. 831/ CA /1999, dată de Tribunalul Hunedoara, dosar nr. 427/1999, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 158/ A /2000, pronunțată în dosarul nr. 196/2000.

Prin hotărârile menționate s-a constatat că, contravaloarea lucrărilor de amenajare exterioară au fost efectuate pe domeniul public, SC M. neavând calitate procesuală, Consiliul Local Deva trebuie să plătească aceste investiții, lucrări ce au fost autorizate prin autorizația de construire nr. 83/3776 din 11 martie 1993 și certificatul de urbanism eliberate în baza documentației înaintată de SC M. Și, de altfel, obiectul litigiului din cauză, cu numărul de mai sus, viza lucrările efectuate de reclamantă în spațiile comerciale proprietatea SC M. SA Deva, pe care reclamanta le-a deținut în baza unor contracte încheiate cu acest proprietar, contracte în care Consiliul Local al Municipiului Deva nu era parte.

Împrejurarea că autorizația de construcție și certificatul de urbanism au fost întocmite și eliberate nu pot să ateste decât atributul exclusiv al primarului, prevăzut expres de legea administrației publice locale, emise la cererea SC M. SA Deva, privind „amenajările și sistematizarea pe verticală a firmei din fața blocului” în scopul sporirii gradului de atractivitate, ce îl impunea activitatea firmei în spațiul comercial respectiv. Potrivit art. 294 alin. (2) C. proc. civ., se vor putea cere dobânzi, rate, venituri, ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. Or, din examinarea actelor, după pronunțarea hotărârii tribunalului, Curtea constată că reclamanta a solicitat suma

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Deva, împotriva deciziei nr. 780/ A din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, pe care o modifică și respinge apelul reclamantei SC E.P.C SRL Deva, împotriva sentinței nr. 581 din 4 aprilie 2001 a Tribunalului Hunedoara. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.