ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2161/2016

Prin acțiunea înregistrată, inițial, la data de 5 octombrie 2006, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Hunedoara obligarea, în solidar, la plata sumei de 2.761.702,6 RON reprezentând: valoarea imobilului “Hotel C.” (fără dotări și TVA), actualizată la data de 31 august 2006 în cuantum de 2.439.775,78 RON, valoarea dotărilor (mijloace fixe) actualizată la data de 31 august 2006 în cuantum de 10.413,05 RON, impozit pe imobil plătit de reclamantă pentru anii 2002 - 2006 în cuantum de 20.265,948 RON, valoarea prejudiciului creat prin obligarea reclamantei la plata către SC B. SRL, în temeiul titlului executor al acesteia, a sumei de 291.248,00 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că societatea a fost constituită în 1982 și înregistrată la Registrul Comerțului sub denumirea SC A. SA în 1991, în temeiul Legii nr. 15/1991, iar Statul Roman, principalul acționar al societății, a vândut, prin AVAS, la data de 6 noiembrie 2000, 76,87% din acțiunile deținute, către actualii acționari ai societății. La data încheierii contractului dintre foștii acționari și actualii acționari, în patrimoniul societății A. SA era inclus și bunul imobil Hotel C., cu toate că prin H.G. nr. 696 din 31 august 1999 acest bun intrase în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Educației Naționale (în prezent Ministerul Educației și Cercetării). Potrivit acestui act normativ, la data preluării bunului imobil prin protocolul de predare-primire dintre A. SA și Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar din România - Agenția Teritorială Hunedoara, SC A. SA urma să primească o sumă egală cu valoarea actualizată a sumei evidențiate în contabilitatea societății, reprezentând justa despăgubire, lucru care nu s-a întâmplat. Reclamanta a arătat că între părți s-au purtat numeroase discuții cu privire la plata despăgubirilor prevăzute în H.G. nr. 696/1999, la data de 17 octombrie 2003 încheindu-se între acestea un proces-verbal de conciliere înregistrat sub nr. 628, rămas și el fără efect. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâților la plata următoarelor sume: - 2.784.849.60 RON, actualizată la data plații efective, reprezentând c/v imobil Hotel C., situat în localitatea Geoagiu-Băi, înscris în CF nr. 2841/a/2 a localității Geoagiu: (3322-3328:3629-3638)/l/l, în cuantum de 2.439.775.78 RON, 1/1 (fără dotări și TVA), actualizată până la nivelul inflației de 31.08/2006; - c/v dotări (mijloace fixe ) aferente imobilului, în cuantum de 10.413,05 RON, actualizata până la data de 31 august 2006; - c/v impozit aferent imobilului, achitat pentru perioada 2002 - 2006 în cuantum de 20.265,948 RON; - c/v impozit aferent imobilului, achitat pentru perioada 2007 -2010, în cuantum de 23.147,00 RON; - c/v prejudiciu creat prin obligarea reclamantei la plata către SC C. SRL, în temeiul titlului executoriu al acesteia, în cuantum de 291.248,00 RON. 1.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 13286 din 14 noiembrie 2007, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei D.J.T. Hunedoara pentru lipsa calității procesuale pasive; ca prescrisă pentru pretențiile constând în contravaloarea imobilului și a datoriilor, precum și a impozitelor plătite anterior datei de 04 octombrie 2003 și, ca nefondată pentru celelalte pretenții. 1.

Prin Decizia comercială nr. 537 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a admis apelul formulat de reclamantă, a desființat, în parte, sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, menținând dispoziția privind respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu pârâta D.J.T. Hunedoara pentru lipsa calității procesuale pasive. 1.

Prin Decizia nr. 3329 din 11 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a respins, ca nefondate, recursurile formulate de către pârâți. 1.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Reclamanta a solicitat actualizarea tuturor sumelor care formează obiectul acțiunii introductive, ulterior precizată, la data plății efective. 1.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința comercială nr. 2387 din 7 martie 2011 a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâții la plata sumelor solicitate prin acțiunea ulterior precizată, precum și a cheltuielilor de judecată. Această hotărâre a fost atacată cu apel de către pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației și Cercetării, Tineretului și Sportului. 1.7 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a admis apelul, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că litigiul dedus judecății are ca obiect refuzul nejustificat al autorităților pârâte de a satisface drepturile patrimoniale stabilite prin H.G. nr. 696/1999 în favoarea societății comerciale reclamante. 1.8 Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 martie 2012. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția tardivității acțiunii și excepția de nelegalitate a protocolului de predare-primire din 22 septembrie 1999 - art. 2, precum și a actului adițional la acest protocol din 22 octombrie 1999 - art. 2. În cauză, a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, petentul D., arătând că deține calitatea de acționar al societății reclamante, fiind dobânditorul pachetului majoritar al acțiunilor deținute de Statul Roman și vândute de către FPS, iar în această calitate are interesul ca despăgubirile aferente imobilului expropriat să fie achitate către societate pentru a fi folosite în derularea activității societății în condiții bune, pentru a se realiza profit și pentru plata dividendelor către acționari. Prin încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2012 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie. 1.9 Prin Sentința nr. 7117 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și a respins excepția de nelegalitate ca inadmisibilă; a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca tardiv formulată. Totodată, a respins cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată. 1.10 Prin Decizia nr. 7702 din 11 decembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de SC A. SA și D. împotriva Sentinței nr. 7117 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond a acțiunii. În esență, instanța de control judiciar a apreciat că manifestare categorică a refuzului, o reprezintă Adresa nr. 15A/2343/CA din 2 august 2006 a Secretariatului General al Guvernului României, dată în raport cu care acțiunea înregistrată la 5 octombrie 2006 a fost formulată cu respectarea termenului legal. Totodată, Înalta Curte a considerat necesar să precizeze că, în nici un caz, indecizia/nesiguranța/întârzierea cu care instanțele precedente au ajuns să califice natura juridică a raportului de drept dedus judecății și regimul juridic aplicabil acțiunii, nu pot constitui temeiul sancționării societății comerciale reclamante pentru o pretinsă culpă procesuală, din moment ce acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2006 nu a fost atacată cu o excepție de tardivitate decât în cel de-al treilea ciclu procesual, la data de 7 mai 2012. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 3329/2009, confirmase implicit natura juridică comercială a raportului juridic dedus judecății. În fine, a mai constatat că deși prin Încheierea din 1 octombrie 2012 a fost încuviințată în principiu judecarea în cauză și a cererii de intervenție accesorie în favoarea reclamantei, formulată de intervenientul D., prin sentința pronunțată instanța a omis să se pronunțe cu privire la această cerere, după ce, în considerentele sentinței a omis să se refere la soluționarea cererii de intervenție accesorie. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 martie 2014. Pârâtul Ministerul Educației Naționale a formulat, în temeiul art 60 C. proc. civ., cerere de chemare în garanție a Ministerului Tineretului și Sportului. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 2086 din 11 august 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: - a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale; - a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul - chemat în garanție Ministerul Educației Naționale; - a admis în parte cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu D., în favoarea reclamantei; - a dispus obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale să plătească reclamantei SC A. S.A. suma de 3.585.725,56 RON reprezentând valoarea actualizată, evidențiată în contabilitate, a imobilului - construcții și terenul aferent - situat în comuna Geoagiu, satul Geoagiu-Băi, județul Hunedoara, identificat potrivit Anexei care face parte integrantă din H.G. Nr. 696 din 26 august 1999, sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective; - a dispus obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale să plătească reclamantei SC A. S.A. suma de 10.413,05 RON reprezentând valoarea dotărilor (mijloace fixe), sumă ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective; - în rest, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației Naționale, Direcția Județeană pentru Tineret Hunedoara, ca neîntemeiată. - a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul-garantată Ministerul Educației Naționale în contradictoriu cu garantul Ministerul Tineretului și Sportului; - a dispus obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale să plătească reclamantei SC A. SA următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată: 43,03 de RON cu titlul de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar; 2.000 de RON cu titlu de onorariu de pentru efectuarea expertizei contabile; 25.000 RON cu titlu de onorariu de avocat,proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată și cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Prin H.G. nr. 696 din 26 august 1999 publicată în M.Of. Partea I din 31 august 1999, a fost aprobată trecerea cu plată a imobilului construcții și terenul aferent, situat în comuna Geoagiu, satul Geoagiu-Băi, județul Hunedoara, identificat potrivit anexei care face integrantă din această hotărâre, din patrimoniul SC A. SA Deva, în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Educației Naționale, pentru Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar din România - Administrația Taberelor Școlare din județul Hunedoara, în vederea utilizării acestuia ca tabără școlară. Totodată, la art. 2 din H.G. nr. 696 din 26 august 1999 s-a stabilit că plata imobilului se efectuează la valoarea actualizată, evidențiată în contabilitate, din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Educației Naționale. La art. 3 din actul normativ s-a prevăzut că predarea-primirea imobilului se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri. În considerentele Deciziei de casare nr. 7702 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se face nicio referire cu privire la soluția instanței de fond prin care a fost respinsă că inadmisibilă excepția de nelegalitate cu privire la protocolul de predare-primire încheiat la data de 22 septembrie 1999, respectiv a actului adițional la același protocol de predare-primire încheiat la data de 22 octombrie 1999, astfel că această parte din sentință a intrat în putere de lucru judecat, casarea dispusă fiind una parțială, referitoare la soluția instanței de fond prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind prescrisă. La data de 22 septembrie 1999 între reclamanta SC A. SA Deva și pârâta Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Hunedoara - Deva a fost încheiat protocolul de predare-primire a imobilului care a făcut obiectul H.G. nr. 696/1999, prevăzându-se o valoare a imobilului de 4.114.168.000 ROL, stabilindu-se totodată și că plata imobilului se va efectua din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Educației Naționale și va cuprinde și investițiile efectuate de către locatar, inclusiv TVA de 22%. La data de 22 octombrie 1999, între aceleași părți, s-a încheiat un act adițional la primul protocol adițional, prin care a fost modificat art. 2, în sensul că valoarea totală a imobilului a fost de 3.965.676 RON, sumă rezultată în urma inventarierii bunurilor predate de către reclamantă. La data de 25 septembrie 2003, reclamanta s-a adresat pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, căruia i-a solicitat semnarea protocolului de predare-primire a imobilului în cauză, precum și achitarea sumelor de bani, în vederea executării H.G. nr. 696/1999, invocând și Decizia civilă nr. 1435 din 9 aprilie 2011 a Î.C.C.J prin care s-a constatat că această hotărâre a fost emisă cu respectarea prevederilor legale. În urma acestei notificări, la data de 17 octombrie 2003 între reclamantă și pârâții MEC (actualul MECTS), respectiv Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar - Hunedoara, precum și Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar - București a fost încheiat un proces-verbal de conciliere având ca obiect stabilirea valorii de transfer(prețul) imobilului Hotel C., precum și celelalte pretenții solicitate (impozit și penalități), pentru neachitarea la timp a prețului imobilului. Ulterior, prin adresa emisă la data de 24 octombrie 2003 reclamanta s-a adresat pârâtului, solicitând plata acelorași sume, având în vedere atât H.G. nr. 696/1999, cât și protocolul de predare-primire încheiat la data de 17 octombrie 2003. Din corespondența purtată între părți în cursul anului 2004, prima instanță a reținut că pârâtul METCS a refuzat plata contravalorii imobilului în cauză invocând fie suspendarea executării H.G. nr. 696/1999, fie existența Dosarului nr. x/2003 pe rolul Curții de Apel Hunedoara, având ca obiect pretențiile civile solicitate de către SC C. SRL, în contradictoriu atât cu reclamanta, cât și cu pârâtul METCS, precum și faptul că, la data de 31 iulie 2011, imobilul preluat în urma emiterii H.G. nr. 696/1999 figura întabulat în cartea funciară a localității Geoagiu, județul Hunedoara, în proprietatea Statului Român și în administrarea Ministerului Educației Naționale, pentru ANTTS Hunedoara - Deva. Așadar, ca efect al H.G. nr. 696/1999, reclamanta SC A. SA a devenit creditoarea sumei reprezentând valoarea actualizată, evidențiată în contabilitate, a imobilului situat în comuna Geoagiu, satul Geoagiu-Băi, județul Hunedoara, iar în patrimoniul pârâtului-debitor Ministerul Educației Naționale s-a născut obligația de plată. Prin urmare, Curtea a apreciat că nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației Naționale, atât timp cât există o identitate între pârât și subiectul pasiv din raportul juridic obligațional depus judecății care derivă din aplicarea prevederilor cuprinse în H.G.nr. 696 din 26 august 1999. Creanța reclamantei rezultă în mod expres din conținutul H.G. nr. 696 din 26 august 1999, act administrativ unilateral cu caracter individual care se bucură de prezumția de legalitate și de veridicitate și produce toate efectele juridice pentru care a fost adoptat. Din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză a rezultat că valoarea actualizată a imobilului în discuție este de 3.585.725,56 RON, fiind inclusă și valoarea dotărilor (mijloace fixe) în sumă de 10.413,05 RON, ce se va actualiza cu rata inflației la data plății efective, cu privire la care Ministerul Educației Naționale nu a formulat obiecții. Ceea ce contestă pârâtul este cuantumul sumei de plată prevăzută de art 2 din H.G.nr. 696 din 26 august 1999, acesta fiind singurul aspect rămas în divergență la data încheierii procesului-verbal de conciliere din data de 17 octombrie 2013. În acest context, Curtea de apel a apreciat că refuzul pârâtului Ministerul Educației Naționale de a plăti reclamantei suma de bani care derivă din aplicarea Hotărârii de Guvern nr. 696 din 26 august 1999 este unul nejustificat, fiind emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cu privire la plata sumei de 20.265,948 RON, reprezentând contravaloarea impozitului aferent imobilului, pentru anii 2002 - 2006, achitat de către reclamantă, Curtea a reținut că nu există un refuz nejustificat al pârâților de a restitui reclamantei această sumă, întrucât prin efectul H.G.nr. 696 din 26 august 1999 publicată în M. Of. Partea I din data de 31 august 1999, reclamanta a pierdut în mod definitiv calitatea de proprietară a imobilului situat în comuna Geoagiu, satul Geoagiu-Băi, astfel încât, începând cu această dată, 31 august 1999, nu mai are obligația legală de plată a impozitului. Temeiul juridic al plății impozitului pe construcții și terenuri rezidă în calitatea de proprietar unei persoane, în conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) și art. 256 alin. (1) din C. fisc. Așadar, plata impozitului achitat de către reclamantă este nedatorată, aceasta putând fi restituită de organul fiscal care a încasat-o în baza unei cereri de restituire întemeiată pe dispozițiile art. 117 C. proc. fisc. De asemenea, Curtea a reținut că nu există un refuz nejustificat al pârâților, emis cu exces de putere, nici în ce privește restituirea către reclamantă a sumei de 291.248 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin obligarea acesteia la plata către SC B. SRL a sumei menționate în temeiul titlului executoriu deținut. Curtea a constatat că acest capăt de cerere este în discordanță cu prevederile art 8 și 18 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, în condițiile în care, în contenciosul administrativ, repararea pagubei are un caracter subsidiar și este condiționată de anularea unui act administrativ care a generat paguba a cărei reparare se solicită prin cererea de chemare în judecată. Nu există nicio legătură între conținutul și efectele pe care le produce H.G. nr. 696 din 26 august 1999 și prejudiciul pe care reclamanta pretinde că l-a încercat prin obligarea acesteia la plata către SC B. SRL în temeiul titlului executoriu. În opinia judecătorului de fond, raporturile dintre reclamata și SC B. SRL se situează pe tărâmul raporturilor juridice de drept privat și nu derivă din executarea unui act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, astfel încât nu există temei juridic în dreptul administrativ pentru obligarea a pârâților la plata acestei sume de bani. În privința cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva Ministerului Tineretului și Sportului, Curtea a reținut că nu există un temei legal sau convențional de obligare a chematului în garanție la plata sumelor de bani la care a fost obligat pârâtul. Obligația de plată pe care H.G.nr. 696 din 26 august 1999 o generează în sarcina debitorului Ministerul Educației Naționale a devenit exigibilă la data de 31 august 1999, iar până la data formulării cererii de chemare în garanție a Ministerului Tineretului și Sportului, 22 mai 2014, pârâtul debitor Ministerul Educației Naționale nu și-a îndeplinit obligația de plată către reclamantă. Totodată, conduita pârâtului încalcă forța executorie a actelor administrative, care se caracterizează prin executarea din oficiu a acestora, în caz contrar adoptarea actelor administrative fiind lipsită de finalitate practică. În ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, Curtea a avut în vedere prevederile art. 3 lit. m) din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în vigoare la data promovării acțiunii (2006), în raport de care a apreciat că taxa de timbru datorată de reclamantă este în cuantum de 43 RON. În privința sumei de bani excedentare achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, instanța a reținut că aceasta se încadrează în prevederile art 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal, însă, în prezenta cauză, instanța nu este învestită cu o astfel de cerere. Referitor la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 83.963,13 RON, achitat conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei, Curtea a apreciat că sunt incidente prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Instanța a avut în vedere faptul că, deși activitatea desfășurată de avocat se întinde pe o perioadă de aproximativ 9 ani, durata în timp a procesului civil se datorează în exclusivitate culpei avocatului reclamantei, care a introdus cererea de chemare în judecată la o instanță necompetentă material, în pofida faptului că litigiul dedus judecății este în legătură cu neexecutarea un act administrativ unilateral cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală. În acest context, s-a apreciat că onorariul de avocat solicitat prin prezenta cerere, respectiv de 83.963,13 RON, este nepotrivit de mare, față de activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, respectiv de împrejurarea că instanța a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată care abordează o problemă de drept care are un grad de complexitate redus, invocând sub acest aspect și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Nilsen și Johnsen împotriva Norvegiei [MC], nr. 23.118/93, § 62, CEDO 1999-VIII). Totodată, reținând că acțiunea a fost admisă în parte, Curtea a dispus obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale la plata către reclamantă a sumei de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus, cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. 3. Recursurile exercitate în cauză Ambele părți ale raportului juridic principal au atacat cu recurs sentința menționată. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a criticat sentința sub următoarele aspecte: - Instanța nu s-a pronunțat asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în ciclurile procesuale anterioare, în condițiile în care competența instanței de contencios administrativ și fiscal a fost stabilită irevocabil abia după două cicluri procesuale în care litigiul fusese calificat ca fiind unul comercial. - Sentința de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata contravalorii impozitului pentru imobil către Primăria Geoagiu și a despăgubirilor corespunzătoare valorii actualizate a sumei de 291.248 RON, achitate de către SC B. SRL în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile pentru lucrările de investiții efectuate de aceasta din urmă la imobilul în cauză. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a formulat, de asemenea, o cerere de recurs motivată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând sentința în ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ministerului recurent și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Tineretului și Sportului. În dezvoltarea primei critici, recurentul-pârât a arătat, în esență, că după adoptarea H.G. nr. 696/1999, atribuțiile părților implicate în raporturile juridice generate de aceasta s-au modificat, ca efect al actelor normative succesive care le-au reglementat organizarea și funcționarea, acte normative pe care le-a indicat în motivarea recursului, conchizând că, dacă la momentul emiterii H.G. nr. 696/1999, bunurile utilizate cu destinația de tabără școlară erau în administrarea Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar, instituție care funcționa în subordinea MEN, care acoperea cheltuielile curente ale ANTTS, la momentul actual, respectiv 2016, direcțiile județene pentru sport și tineret ce administrează și utilizează taberele școlare sunt în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, instituție care asigură și finanțarea acestora. Referitor la cererea de chemare în garanție, recurentul-pârât a arătat că Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a preluat de la MECTS atribuțiile privind activitatea de sport și tineret, având în subordine direcțiile pentru sport județene respectiv a municipiului București, direcțiile pentru tineret județene, respectiv a municipiului București iar ulterior, drepturile și obligațiile aferente activității de tineret și sport au fost preluate de către Ministerul Tineretului și Sportului, care s-a înființat prin reorganizarea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret. 4. Apărările părților Recurenta-reclamantă SC A. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, ca nefondat, arătând că H.G. nr. 696/1999 stabilește fără echivoc în sarcina Ministerului Educației Naționale obligația de plată a contravalorii bunului imobil care a fost înscris în Cartea Funciară având ca titular acest minister. Intimatul-chemat în garanție Ministerul Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în garanție, arătând că H.G. nr. 969/1999 prevede în mod expres efectuarea plății imobilului la valoarea actualizată, evidențiată în contabilitate, din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Educației Naționale, antecesor în drepturi și obligații al recurentului-pârât. Obligația de plată stabilită prin art. 2 al H.G. nr. 969/1999 a devenit exigibilă la data de 31 august 1999 și nu este condiționată de calitatea de administrator al imobilului, actele normative ulterioare privind reorganizarea autorităților publice neproducând nicio modificare în privința debitorului obligației. 5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că doar recursul reclamantei este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Prin H.G. nr. 696/1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 425/31 august 1999, s-au dispus următoarele: Art. 1. - Se aprobă trecerea, cu plată, a imobilul - construcții și terenul aferent -, situat în comuna Geoagiu, satul Geoagiu-Băi, județul Hunedoara, identificat potrivit anexei care tace parte integrantă din prezenta hotărâre, din patrimoniul Societății Comerciale "A." - S.A. Deva în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Educației Naționale, pentru Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar din România - Administrația Taberelor Școlare din județul Hunedoara, în vederea utilizării lui ca tabără școlară. Art. 2. - Plata imobilului prevăzut la art. 1 se efectuează la valoarea actualizată, evidențiată în contabilitate, din fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Educației Naționale. Art. 3. - Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 din prezenta decizie, cauza litigiului rezidă în neexecutarea obligației de plată a valorii actualizate a imobilului, încadrându-se în ipoteza art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, referitoare la refuzul nejustificat al executării unui act administrativ. Protocolul de predare-primire la care face referire art. 3 din H.G. nr. 696/1999 a fost încheiat la data de 22 septembrie 1999 și a prevăzut o valoare totală a imobilului de 4.114.168.000 ROL, sumă care, conform art. 2 din Protocol, cuprindea investițiile efectuate de locatar și TVA 22%. Prin Actul adițional încheiat la 22 octombrie 1999 și înregistrat la SC A. SA Deva cu nr. 1614/22 octombrie 1999 și la Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Hunedoara Deva cu nr. 433 din 22 octombrie 1999, valoarea totală a imobilului a fost modificată la 3.965.676.401 ROL, cuprinzând, de asemenea, investițiile efectuate de locatar și 22% TVA. Prin raportul de expertiză contabilă administrat în fața instanței de fond, valoarea actualizată evidențiată în contabilitate la data de 31 august 1999, a imobilului în discuție, a fost stabilită la 3.585.725,56 RON, pornind de la o valoare de inventar consemnată în evidențele contabile la 31 august 1999 de 705.252.734 ROL/70.525,28 RON din care neamortizată suma de 64.704,90 RON. Instanța de fond a reținut, totodată, că valoarea actualizată, înregistrată în contabilitate, trebuie să includă și valoarea dotărilor (mijloace fixe) menționate în anexa H.G. nr. 696/1999 ca un accesoriu al imobilului, în sumă de 10.836,80 RON, astfel cum rezultă dintr-un raport de evaluare întocmit în februarie 2013 la cererea Ministerului Educației Naționale și necontestat de niciuna dintre părți. În ceea ce privește suma de 291.248 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului creat prin obligarea reclamantei la plata sumei menționate, pentru lucrările efectuate la imobil, instanța de fond a reținut corect că acest pretins prejudiciu nu a fost generat de executarea H.G. nr. 696/1999, neintrând în conținutul raportului de drept administrativ născut ca efect al acestui act emis de o autoritate publică centrală. În plus, din conținutul protocolului de predare primire și a actului adițional la care s-a făcut referire mai sus, rezultă că valoarea totală a imobilului, înregistrată în baza inventarierii mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, includea și investițiile efectuate de locatar, contravaloarea acestora neconstituind o sumă suplimentară, care să poată fi pretinsă de la noul titular al imobilului, distinct de valoarea actualizată, înregistrată în contabilitate. Instanța de control judiciar împărtășește concluzia judecătorului fondului și în ceea ce privește valoarea impozitului aferent imobilului, achitat de recurenta-reclamantă către serviciul impozite și taxe din cadrul Primăriei Orașului Geoagiu în perioada 2002/2006, când aceasta nu mai avea calitatea de proprietar al imobilului, concluzie în sensul că pentru plata nedatorată putea fi exercitat dreptul de restituire, în condițiile art. 117 C. proc. fisc., de la autoritatea care a încasat sumele respective fără temei legal. Potrivit extrasului din cartea funciară a Orașului Geoagiu, emis de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Orăștie, dreptul de proprietate al statului Român a fost întabulat încă din data de 31 iulie 2001, în baza H.G. nr. 696/1999 și a Adresei nr. 2350 din 24 iulie 2001, emisă de Primăria Orașului Geoagiu, fiind îndeplinită condiția de opozabilitate erga omnes a operațiunii juridice în urma căreia recurenta-reclamantă pierduse calitatea de proprietar care constituia temeiul obligației de plată a impozitului pe clădiri și pe teren. Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante. Din cuantumul total, de 83.963,13 RON, al cheltuielilor de judecată pretinse de recurenta-reclamantă în fața primei instanțe (25.705 RON taxe de timbru și timbru judiciar; 54.758,13 RON - onorarii avocațiale; 3.500 RON - onorariu expertiză contabilă) prima instanță a acordat următoarele sume: 43,03 de RON cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, 2.000 RON cu titlu de onorariu pentru efectuarea expertizei contabile și 25.000 RON cu titlu de onorariu de avocat, proporțional cu admiterea cererii de chemare în judecată și cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Suma corespunzătoare taxelor de timbru datorate a fost stabilită prin raportare la prevederile art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, în care sunt reglementate taxele datorate pentru acțiunile în contencios administrativ și fiscal, considerându-se că toate celelalte sume, achitate în etapele procesuale în care litigiul s-a aflat pe rolul secțiilor civile și comerciale, depășesc cuantumul legal și se restituie, la cererea petiționarului, în temeiul art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 146/1997. În privința onorariului avocațial, prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reținând că durata mare, de aproximativ 9 ani, a procesului, „se datorează în exclusivitate, culpei avocatului reclamantei, care a introdus cererea de chemare în judecată la o instanță necompetentă material, în pofida faptului că litigiul dedus judecății este în legătură cu neexecutarea unui act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică centrală. “ Atât în ceea ce privește cuantumul taxelor de timbru cât și referitor la onorariul avocațial, acest raționament al judecătorului fondului nu ține seama de împrejurarea că problema de drept a naturii juridice a litigiului și a competenței materiale a instanței de contencios administrativ și fiscal a fost tranșată cu titlu definitiv abia prin Decizia civilă nr. 2 din 9 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la peste cinci ani de la declanșarea procesului, în al doilea ciclu procesual, timp în care dosarul se aflase, succesiv, pe rolul Tribunalului București, Curții de Apel București și Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Acest aspect a fost, de altfel, luat în considerare și în Decizia nr. 7702 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care având de dezlegat, în al treilea ciclu procesual, problema respectării termenelor prevăzute în art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a reținut următoarele: “Totodată, Înalta Curte consideră necesar să precizeze că, în nici un caz indecizia/nesiguranța/întârzierea cu care instanțele precedente au ajuns să califice natura juridică a raportului de drept dedus judecății și regimul juridic aplicabil acțiunii, nu pot constitui temeiul sancționării societății comerciale reclamante pentru o pretinsă culpă procesuală, din moment ce acțiunea înregistrată la data de 5 octombrie 2006 nu a fost atacată cu o excepție de tardivitate decât în cel de-al treilea ciclu procesual, la data de 7 mai 2012. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 3329/2009, confirmase implicit natura juridică comercială a raportului juridic dedus judecății. “ În contextul recursului de față, a sancționa reclamanta cu reducerea atât de drastică a cuantumului cheltuielilor de judecată ce ar urma a fi suportate de partea care a pierdut procesul ar fi o soluție care s-ar îndepărta de la sensul noțiunii de “culpă procesuală” care constituie fundamentul obligației prevăzute de art. 274 C. proc. civ. și de la garanțiile dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 21 din Constituția României și în art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în condițiile în care culpa procesuală a ministerului pârât, de a nu-și fi îndeplinit, timp de 16 ani, obligația expres și clar prevăzută în H.G. nr. 696/1999, nu poate fi contestată. De aceea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte urmează să admită recursul reclamantei și să modifice soluția recurată cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, care va fi stabilit la 76.000 RON, din totalul de 83.963,13 RON, cu aplicarea art. 276 C. proc. civ., în considerarea faptului că acțiunea a fost admisă în parte. Trecând la examinarea recursului pârâtului, vizând, în esență, calitatea de debitor al obligației prevăzute prin H.G. nr. 696/1999, care conferă, pe de o parte, calitate procesuală pasivă în raportul juridic litigios și, pe de altă parte, ar putea atrage admisibilitatea cererii de chemare în garanție, în cazul în care s-ar reține o transmisiune a obligației către Ministerul Tineretului și Sportului, Înalta Curte constată că în art. 2 din H.G. nr. 696/1999 s-a prevăzut expres că plata valorii actualizate a imobilului preluat în proprietatea publică a statului și în administrarea Ministerului Educației Naționale urma a se face din fondurile prevăzute în bugetul acestui minister. Emitentul H.G. nr. 696/1999 a optat pentru această soluție administrativă, în condițiile în care imobilul a fost preluat pentru Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar din România, organ de specialitate cu personalitate juridică, înființat prin H.G. nr. 86/1999, în subordinea Ministerului Educației Naționale. H.G. nr. 384/2005, privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Tineret, a prevăzut preluarea bugetului, patrimoniului și posturilor aprobate pentru fosta Agenție Națională a Taberelor și Turismului Școlar, prin protocol de predare-primire (art. 1 alin. (6)) dar, așa cum s-a menționat anterior, obligația prevăzută în art. 2 din H.G. nr. 696/1999 era instituită în sarcina directă a Ministerului Educației Naționale, iar în speță nu s-a făcut dovada transmisiunii acestei obligații, printr-un protocol de predare-primire, către autoritatea nou înființată. În lipsa acestei premise juridice, nu poate fi primită argumentația recurentului-pârât, legată de efectele actelor normative ulterioare, invocate în motivarea recursului, privind reorganizările și redenumirile succesive ale autorităților publice centrale din domeniul educației, tineretului și sportului și ale structurilor de specialitate deconcentrate în teritoriu. În consecință, acest recurs urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul art. 274, coroborat cu art. 276 C. proc. civ., recurentul-pârât va fi obligat să-i plătească recurentei-reclamante cheltuieli de judecată aferente recursului în cuantum de 1000 RON, în raport de împrejurarea că nu toate motivele invocate în calea de atac au fost reținute ca fiind fondate.