ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4645/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 28 martie 2001,

reclamantul P.C. a chemat-o în judecată pe pârâta SC P.A. SRL Caransebeș, prin

administratorul său, A.I.O., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

fie obligată să-i plătească 454.521.758 lei pretenții, precum și dobânzile

aferente acestei sume ca urmare a neachitării sumei, dobânzi corespunzătoare

ratei inflației; să se constate că are un drept de retenție asupra imobilelor

ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare dintre el și pârâtă, cu

cheltuieli de judecată.

Ulterior, și-a precizat acțiunea, în

sensul că suma de 454.521.758 lei reactualizată se ridică la 798.726.000 lei,

sumă ce pretinde a-i fi plătită de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 181 din 3

februarie 2004, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă, comercială și contencios

administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamantul P.C. și în

consecință a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare

autentificat la 2 august 2000 de către N.P.S.G., încheiat între reclamantul P.C.

și pârâta SC P.A. SRL Caransebeș, cu privire la imobilele, terenuri de

construcție, cu bază de recepție animale;

A obligat-o pe pârâtă să-i restituie

reclamantului suma de 420.000.000 lei cu titlu de preț, sumă actualizată cu

rata inflației, dobânda legală aferentă sumei de 420.000.000 lei,

contravaloarea îmbunătățirilor efectuate la imobilul în litigiu în sumă de

91.338.100 lei, a constatat că reclamantul are un drept de retenție asupra

construcțiilor, până la achitarea de către pârâtă a debitului datorat și a

obligat-o pe pârâtă la 4.157.048 lei cheltuieli de judecată, respingând

celelalte cereri formulate de reclamant.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că pârâta se face vinovată de neexecutarea culpabilă a

obligațiilor asumate prin antecontract, că din expertize rezultă că reclamantul

a efectuat din banii proprii la imobilul în litigiu o serie de îmbunătățiri, a

căror valoare totală a fost estimată la 91.338.100 lei și, de asemenea, că

reclamantul are dreptul la actualizarea sumei plătite cu titlu de preț, cu rata

inflației de la data introducerii cererii de chemare în judecată și la dobânda

legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând de la această dată.

Prin decizia civilă nr. 166 din 21

mai 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă și, a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că a înlăturat dispoziția din hotărâre prin care

s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare, menținând în

rest dispozițiile sentinței apelate și obligându-l pe intimatul reclamant să-i

plătească apelantei pârâte suma de 551.500 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în apel.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut ca fiind întemeiat doar primul motiv de apel invocat

de pârâtă, deoarece nici prin acțiunea introductivă și nici prin precizările de

la dosar, reclamantul nu a solicitat instanței și rezoluțiunea antecontractului

de vânzare-cumpărare autentificat la 2 august 2000 de N.P.S.G. din Caransebeș;

în ce privește celelalte motive de apel formulate de pârâtă a reținut că sunt

neîntemeiate, și  le-a respins în consecință, menținând hotărârea primei

instanțe, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, admițându-se apelul, cu schimbarea

în tot a sentinței primei instanțe și, rejudecându-se cauza, în principal să fie

respinsă acțiunea reclamantului, iar, în subsidiar, să fie diminuate

pretențiile acestuia cu 105.000.000 lei, să-i fie respinse pretențiile privind

plata îmbunătățirilor și cele referitoare la actualizarea cu rata inflației și

cu dobânda legală aferentă sumei, cu obligarea reclamantului la cheltuieli de

judecată în fond, apel și recurs.

Recurenta susține astfel că:

- în baza art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., nu a fost analizată excepția neexecutării culpabile a antecontractului de

către reclamant, în contextul în care în antecontractul de vânzare cumpărare

s-a stipulat o clauză ce sancționa nerespectarea obligațiilor asumate cu

scăderea a 25 % din valoarea prețului achitat, adică cu consecința pierderii a

105.000.000 lei din prețul ce l-a achitat;

- prin invocarea dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârea pronunțată ca lipsită de temei legal,

pentru că instanța de judecată a fost investită cu un petit în sensul obligării

pârâtei la restituirea prețului parțial achitat rezultat dintr-o convenție,

fără a se cere instanței să se pronunțe față de valabilitatea convenției al

cărui preț pretinde a fi restituit;

- conform art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., greșit a fost obligată la dobânda legală, pentru că, prin definiție,

aceasta exprimă devalorizarea echivalentă ratei inflației, iar, pe de altă

parte, prin acțiunea precizată reclamantul a cerut numai dobânda legală și abia

prin concluziile scrise a cerut și reactualizarea cu rata inflației.

Cu privire la contravaloarea

îmbunătățirilor, recurenta susține că instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut prin acțiunea introductivă, respectiv s-a pretins doar suma de 34.521.758

lei, iar instanța a obligat-o pe pârâtă la 91.338.100 lei, aceasta cu atât mai

mult cu cât aceste lucrări nu erau necesare, ci absolut voluptorii.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului se

constată următoarele:

Referitor la prima critică formulată

de pârâtă în recurs, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă fără

echivoc că pârâta se face vinovată de neexecutarea obligațiilor asumate prin

antecontractul închiriat între părți, prin neefectuarea nici unui demers pentru

a radia ipotecile de care era grevat imobilul ce a constituit obiectul

convenției, împrejurare în care nu se poate invoca excepția de neexecutare a

contractului și, în consecință, pretenția de diminuare a pretențiilor acordate

reclamantului, cu 105.000.000 lei reprezentând 25 % din valoarea prețului

achitat nu se justifică și va fi respinsă, ca nefondată.

În legătură cu cea de-a doua

critică, în sensul că nu s-a cerut instanței să se pronunțe cu privire la

valabilitatea convenției al cărui preț reclamantul pretinde a fi restituit, se

reține că este corectă soluția primei instanțe, dar cum instanța de apel s-a

pronunțat deja asupra acestui aspect, înlăturând dispoziția privind

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și numai pârâta a formulat

apel, având în vedere dispozițiile art. 296 C. proc. civ., coroborate cu cele

ale art. 315 alin. (4) din același cod, potrivit cărora părții nu i se poate

înrăutăți situația în propria cale de atac, va fi respinsă și această critică,

ca nefondată.

De asemenea, se constată a fi

neîntemeiată și cea de-a treia critică privind acordarea dobânzilor legale și

actualizarea sumei cu rata inflației, precum și a contravalorii îmbunătățirilor

efectuate de reclamant, ambele instanțe reținând corect că reclamantul are

dreptul la actualizarea sumei plătite cu titlu de preț cu rata inflației, de la

data introducerii cererii de chemare în judecată și, totodată, în baza art. 43 C.

com., la dobânda comercială legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, de la aceeași

dată.

Privind contravaloarea

îmbunătățirilor, s-a reținut judicios că este datorată în cuantum de 91.338.100

lei, în conformitate cu concluziile expertizei în construcții și expertiza

contabilă, efectuate cu ocazia rejudecării cauzei, în baza cărora s-a stabilit

că acestea au fost efectuate din banii proprii ai reclamantului, în valoare

totală ce a fost estimată la 91.338.100 lei și ce reprezintă lucrări necesare

și nu voluptorii, cum greșit susține recurenta; prin concluziile scrise depuse

la dosar, reclamantul și-a precizat cererea privind contravaloarea

îmbunătățirilor, solicitând ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii

acestora, conform expertizei.

În consecință, reținându-se că

pârâta nu a formulat în recurs nici o critică întemeiată, în condițiile art. 304

C. proc. civ., care să conducă la desființarea deciziei curții de apel,

recursul pe care l-a declarat în cauză se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC P.A. SRL Caransebeș, împotriva deciziei civile nr. 166 din 21 mai 2004 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 12 octombrie 2005.