ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4476/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Constanța, secția comercială, înregistrată sub nr. 3394/COM/2004 pe rolul acestei instanțe de judecată, reclamanta S.I.F. T. SA a chemat în judecată pe pârâta SC P.M. SA, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și în baza hotărârii ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din data de 31 martie 2004 a societății pârâte, hotărâre prin care s-a aprobat realizarea de investiții în municipiul București, prin construirea unui hotel și garantarea creditului prin ipotecarea hotelului și restaurantului M., comunicarea către R.C. a sentinței civile ce se va pronunța în cauză, radierea din R.C.

a mențiunilor efectuate de către societatea pârâtă în baza hotărârii A.G.E.A. a cărei anulare se solicită prin acțiunea civilă formulată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii formulate reclamanta a învederat instanței de judecată următoarele: Prin hotărârea A.G.E.A., atacată de asemenea cu acțiune în anulare, s-a decis ipotecarea activului S.M., în vederea garantării unui credit în favoarea unei terțe persoane juridice. După adoptarea hotărârii mai sus menționate consiliul de administrație a procedat la convocarea unei alte adunări generale extraordinare a acționarilor, în sensul garantării creditului aprobat prin ipotecarea complexului hotelier M., fără însă a se face nici un fel de referiri la eventualitatea discutării și aprobării realizării de investiții în București.

Astfel reclamanta apreciază că hotărârea din data de 31 martie 2004 este contrară atât legii cât și acului constitutiv, deoarece prin aceasta s-a aprobat realizarea de investiții în condițiile în care propunerea respectivă nu a figurat pe ordinea de zi trecută în convocator, aspect de natură a atrage nulitatea de drept a hotărârii adoptate în deplin acord cu dispozițiile art. 117 alin. (7) din L.S.C., care au caracter imperativ. Pe de altă parte, se apreciază că măsura ipotecării activului societății pârâte în vederea garantării creditului luat de o terță persoană juridică, reprezintă un risc pentru societatea pârâtă, existând eventualitatea pierderii activului. Reclamanta mai arată că atât din punct de vedere juridic, cât și economic, hotărârea de ipotecare nu este justificată atâta timp câr nu este producătoare de beneficii pentru societatea pârâtă, expunând-o în schimb la diferite riscuri.

Aceste aspecte demonstrează faptul că acționarul majoritar din cadrul societății pârâte are interese contrare cui aceasta, motiv pentru care procedează în mod flagrant la încălcarea dispozițiilor legale în materie. Prin sentința civilă nr. 7260/ COM din 17 septembrie 2004 Tribunalul Constanța, secția comercială, a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii în anulare formulată de către reclamantă, reținând, în esență, pe de o parte, că hotărârea luată de A.G.E.A. este obligatorie pentru toți acționarii, că ea se înscrie în prevederile actului constitutiv, iar pe de altă parte faptul că acționarul care se opune aprobării raportului juridic nu are dreptul de a supune instanței de judecată oportunitatea luării măsurii contestate.

Împotriva sentinței civile mai sus menționate, în termen legal, a formulat apel reclamanta S.I.F. T. SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia nr. 41 din 4 martie 2005, Curtea de Apel Constanța a respins apelul, ca nefondat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, S.I.F. T. SA Brașov, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul anulării hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC P.M. SA din data de 31 martie 2004. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 permite atacarea unei hotărâri A.G.A.

și pentru motive de oportunitate. Instanța de apel și-a motivat greșit soluția pe prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990 întrucât deși hotărârile sunt obligatorii pentru toți acționarii recurenta a votat contra și a atacat hotărârea ca fiind contrară legii și actului constitutiv. Se mai susține că hotărârea de ipotecare a unui activ al societății pârâte este nejustificată și o expune la mari riscuri și că încălcarea art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, privind convocarea nu poate fi suplinită de împrejurarea că recurenta avea cunoștință de conținutul hotărârii A.G.E.A. din 23 februarie 2004 a cărei modificare se preconiza prin convocarea acționariatului la 31 martie 2004. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și că instanța de apel, ca și instanța de fond, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie.

Astfel recurenta indică generic încălcarea de către instanță a prevederilor art. 132 (fost art. 131) din Legea nr. 31/1990 fără a preciza în ce constă această încălcare și de ce ar fi greșită, nelegală motivarea deciziei instanței de apel pe acest text legal. Recurenta invocă de asemenea, ca motiv de recurs, încălcarea art. 132 alin. (2) (fost art. 131 alin. (2)) din Legea nr. 31/1990, susținând pe de o parte că hotărârea atacată este contrară legii și actului constitutiv al societății pârâte iar, pe de altă parte, că, potrivit acestui text, hotărârile A.G.A. pot fi atacate și pentru motive de oportunitate.

Deși, așa cum am arătat, recurenta invocă încălcarea legii și actului constitutiv nu indică în ce constă aceste încălcări, ce prevederi au fost încălcate, după care invocă motive de oportunitate, respectiv că societatea, prin măsura luată, se expune la mari riscuri și nu va mai putea contracta credite proprii și deci nu are nici un beneficiu de pe urma acelei măsuri. Ori, textul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu permite instanței să cenzureze hotărârile A.G.A. în raport de criteriul oportunității sau profitabilității măsuri luate, ci doar în raport de încălcare sau nu a legii sau actului constitutiv și raportându-se la prevederile acestora. În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, respectiv încălcarea art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, nici acesta nu este fondat întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, textul convocatorului pentru ședința A.G.E.A.

din 31 martie 2004 este explicit și nu a putut da naștere la confuzii, fiind astfel respectată și această condiție cerută de textul evocat. Față de cele de mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA Brașov, împotriva deciziei nr. 41 din 4 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 octombrie 2005.