ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4476/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Constanța, secția comercială, înregistrată sub nr. 3394/COM/2004 pe rolul

acestei instanțe de judecată, reclamanta S.I.F. T. SA a chemat în judecată pe

pârâta SC P.M. SA, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și în baza hotărârii

ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din data de 31

martie 2004 a societății pârâte, hotărâre prin care s-a aprobat realizarea de

investiții în municipiul București, prin construirea unui hotel și garantarea

creditului prin ipotecarea hotelului și restaurantului M., comunicarea către R.C.

a sentinței civile ce se va pronunța în cauză, radierea din R.C. a mențiunilor

efectuate de către societatea pârâtă în baza hotărârii A.G.E.A. a cărei anulare

se solicită prin acțiunea civilă formulată, obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii formulate

reclamanta a învederat instanței de judecată următoarele:

Prin hotărârea A.G.E.A., atacată de

asemenea cu acțiune în anulare, s-a decis ipotecarea activului S.M., în vederea

garantării unui credit în favoarea unei terțe persoane juridice.

După adoptarea hotărârii mai sus

menționate consiliul de administrație a procedat la convocarea unei alte

adunări generale extraordinare a acționarilor, în sensul garantării creditului

aprobat prin ipotecarea complexului hotelier M., fără însă a se face nici un

fel de referiri la eventualitatea discutării și aprobării realizării de

investiții în București.

Astfel reclamanta apreciază că

hotărârea din data de 31 martie 2004 este contrară atât legii cât și acului

constitutiv, deoarece prin aceasta s-a aprobat realizarea de investiții în

condițiile în care propunerea respectivă nu a figurat pe ordinea de zi trecută

în convocator, aspect de natură a atrage nulitatea de drept a hotărârii adoptate

în deplin acord cu dispozițiile art. 117 alin. (7) din L.S.C., care au caracter

imperativ.

Pe de altă parte, se apreciază că

măsura ipotecării activului societății pârâte în vederea garantării creditului

luat de o terță persoană juridică, reprezintă un risc pentru societatea pârâtă,

existând eventualitatea pierderii activului.

Reclamanta mai arată că atât din

punct de vedere juridic, cât și economic, hotărârea de ipotecare nu este

justificată atâta timp câr nu este producătoare de beneficii pentru societatea

pârâtă, expunând-o în schimb la diferite riscuri. Aceste aspecte demonstrează

faptul că acționarul majoritar din cadrul societății pârâte are interese

contrare cui aceasta, motiv pentru care procedează în mod flagrant la

încălcarea dispozițiilor legale în materie.

Prin sentința civilă nr. 7260/ COM

din 17 septembrie 2004 Tribunalul Constanța, secția comercială, a dispus

respingerea, ca nefondată, a acțiunii în anulare formulată de către reclamantă,

reținând, în esență, pe de o parte, că hotărârea luată de A.G.E.A. este

obligatorie pentru toți acționarii, că ea se înscrie în prevederile actului

constitutiv, iar pe de altă parte faptul că acționarul care se opune aprobării

raportului juridic nu are dreptul de a supune instanței de judecată

oportunitatea luării măsurii contestate.

Împotriva sentinței civile mai sus

menționate, în termen legal, a formulat apel reclamanta S.I.F. T. SA,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia nr. 41 din 4 martie

2005, Curtea de Apel Constanța a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, S.I.F. T. SA Brașov, solicitând admiterea recursului și

modificarea hotărârilor atacate în sensul anulării hotărârii adunării generale

extraordinare a acționarilor SC P.M. SA din data de 31 martie 2004.

În motivarea recursului, întemeiat

în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că decizia atacată

este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel art. 132 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990 permite atacarea unei hotărâri A.G.A. și pentru motive de

oportunitate. Instanța de apel și-a motivat greșit soluția pe prevederile art. 132

din Legea nr. 31/1990 întrucât deși hotărârile sunt obligatorii pentru toți

acționarii recurenta a votat contra și a atacat hotărârea ca fiind contrară

legii și actului constitutiv. Se mai susține că hotărârea de ipotecare a unui

activ al societății pârâte este nejustificată și o expune la mari riscuri și că

încălcarea art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, privind convocarea nu

poate fi suplinită de împrejurarea că recurenta avea cunoștință de conținutul

hotărârii A.G.E.A. din 23 februarie 2004 a cărei modificare se preconiza prin

convocarea acționariatului la 31 martie 2004.

Examinând recursul prin prisma motivelor

invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și că instanța de apel,

ca și instanța de fond, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în

materie.

Astfel recurenta indică generic

încălcarea de către instanță a prevederilor art. 132 (fost art. 131) din Legea nr.

31/1990 fără a preciza în ce constă această încălcare și de ce ar fi greșită,

nelegală motivarea deciziei instanței de apel pe acest text legal.

Recurenta invocă de asemenea, ca

motiv de recurs, încălcarea art. 132 alin. (2) (fost art. 131 alin. (2)) din

Legea nr. 31/1990, susținând pe de o parte că hotărârea atacată este contrară

legii și actului constitutiv al societății pârâte iar, pe de altă parte, că,

potrivit acestui text, hotărârile A.G.A. pot fi atacate și pentru motive de

oportunitate. Deși, așa cum am arătat, recurenta invocă încălcarea legii și

actului constitutiv nu indică în ce constă aceste încălcări, ce prevederi au

fost încălcate, după care invocă motive de oportunitate, respectiv că

societatea, prin măsura luată, se expune la mari riscuri și nu va mai putea

contracta credite proprii și deci nu are nici un beneficiu de pe urma acelei

măsuri. Ori, textul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu permite

instanței să cenzureze hotărârile A.G.A. în raport de criteriul oportunității

sau profitabilității măsuri luate, ci doar în raport de încălcare sau nu a

legii sau actului constitutiv și raportându-se la prevederile acestora.

În ceea ce privește ultimul motiv de

recurs, respectiv încălcarea art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, nici

acesta nu este fondat întrucât, așa cum a reținut și instanța de apel, textul

convocatorului pentru ședința A.G.E.A. din 31 martie 2004 este explicit și nu a

putut da naștere la confuzii, fiind astfel respectată și această condiție cerută

de textul evocat.

Față de cele de mai sus Înalta Curte

urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.I.F. T. SA Brașov, împotriva deciziei nr. 41 din 4 martie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 5 octombrie 2005.