- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 15 aprilie 2005
Decizia nr. 2614/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva deciziei nr. 426/2004 a Curții de Apel București
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia comercială nr. 426 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția de neconstituționalitate invocată de intimata I.G., ca inadmisibilă și ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant invocată de intimata B.C.R., sucursala Județeană Ialomița; s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de SC T.G.T. SRL prin reprezentanți legali I.G. și T. H.A.H.H., prin procurator L.D.D. din România, împotriva deciziei nr. 1701 din 14 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Împotriva acestei decizii I.G., acționar majoritar al SC T.G.T.
SRL și T.H.A.H.H., prin procurator (I.G.) au declarat recurs, ale cărui motive însă au fost depuse la data de 20 martie 2005 la această instanță. Potrivit dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. În raport de aceste prevederi legale și de faptul că motivele de recurs s-au depus direct la această instanță, urmează a constata nul recursul declarat de I.G. și T.H.A.H.H., împotriva deciziei nr. 426 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată nul recursul declarat de I.G. și T.H.A.H.H. ( prin procurator I.G.) acționari ai SC T.G.T. SRL Slobozia, împotriva deciziei nr. 426 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2005.