ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 641/2006

Asupra recursului de față:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 8 iunie 2004 reclamanta G.A.E. a chemat în

judecată pârâții Primarul municipiului Alba Iulia și Prefectura județului Alba,

solicitând să se dispună anularea dispoziției nr. 217 din 4 mai 2004 emisă de

primar și obligarea acestuia la soluționarea notificării în sensul restituirii

imobilului în natură.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că, în mod greșit i-a fost respinsă notificarea pentru tardivitatea

depunerii actelor doveditoare ale moștenirii și neîndeplinirea cerinței

supralegalizării actelor emise în străinătate.

A arătat că a depus în termen toate

actele de care a înțeles să se folosească în dovedirea proprietății, iar

primarul nu i-a comunicat necesitatea depunerii unor alte acte și a depunerii

acestora într-o anumită formă, respingându-i astfel nefondat notificarea.

Reclamanta a mai arătat că este

posibilă restituire în natură a bunului care se află în proprietatea statului

român.

Prin sentința civilă nr. 1001 din 13

octombrie 2004 a Tribunalului Alba a fost admisă acțiunea reclamantei, anulată

dispoziția nr. 217 din 4 mai 2004 și obligat pârâtul Primarul municipiului Alba

Iulia să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii în

condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a reținut, în esență că termenul

de depunere a actelor doveditoare prevăzute la art. 22 din Legea nr. 10/2001 a

fost prelungit succesiv, până la data de 14 mai 2003, termen căruia reclamanta

i s-a conformat.

De asemenea, conform art. 23.3 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, actele solicitate în mod

expres de unitățile învestite cu soluționarea notificării, care se depun după

data menționată, pot fi luate în considerare numai dacă se consideră că sunt

esențiale pentru soluționarea notificării.

Prin urmare, pârâtul era obligat să

țină cont de toate actele depuse până la momentul emiterii dispoziției, dacă

acestea erau hotărâtoare în soluționarea notificării.

Cerința supralegalizării actelor

emise în străinătate nu este prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel încât nu

poate fi reținută ca un temei justificat al refuzului pârâtului.

Apelurile declarate de reclamantă și

pârâtul Primarul municipiului Alba Iulia au fost respinse ca nefondate prin

decizia civilă nr. 737A din 19 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Instanța de apel a reținut că

răspunsul pârâtului la notificarea reclamantei s-a făcut cu nesocotirea

prevederilor Legii nr. 10/2001 și a celor cuprinse în normele metodologice de

aplicare a acesteia.

Prin urmare, temeinic s-a dispus

obligarea pârâtului să examineze pe fond notificarea reclamantei și să o

soluționeze în conformitate cu elementele de fapt privind situația actuală a

imobilului, obligație căreia nu i se poate institui instanței de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, motivele recursului fiind încadrate în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanta a susținut că, pronunțându-se în sensul respingerii ca tardivă a

notificării sale, rezultă reaua credință a pârâtului și necesitatea

soluționării fondului notificării de instanța de judecată.

Recursul nu este fondat.

Temeinic instanțele de judecată au

sancționat conduita imputabilă și excesivă a pârâtului Primarul municipiului

Alba Iulia care, cu încălcarea prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și a

dispozițiilor art. 23.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a acestei

legi aprobate prin H.G. nr. 498/2003 a procedat la

soluționarea notificării, cu nesocotirea principiilor și

procedurilor acestei legi.

Soluționând însă contestația

reclamantei, instanța de judecată nu se poate substitui unităților învestite cu

soluționarea notificării și cărora legea le conferă plenitudine de competență

în realizarea acestei operațiuni, ce face obiectul procedurii administrative.

Plenitudinea de competență rezultă

din prevederile art. 23 alin. (1) și (4) și art. 47 (fost 48) din Legea nr.

10/2001 și se concretizează în emiterea deciziei/dispoziției de restituire,

oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent sau în

decizia/dispoziția motivată de respingere a cererii.

Legea nr. 10/2001 cuprinde

reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, privind realizarea

dreptului subiectiv ce constituie obiectul său, mecanismul său de punere în

aplicare fiind alcătuit din două etape succesive, din care prima, cea administrativă

este obligatorie.

Numai după finalizarea acesteia se

poate accede la procedura judiciară – facultativă și subsidiară, care dă

dreptul persoanelor nemulțumite de modul de soluționare a cererilor să apeleze

la justiție.

Prin urmare, persoanele îndreptățite

au obligația să parcurgă procedura administrativă prevăzută de legea specială,

sens în care sunt prevederile art. 21 și urm. din lege, dar și dispozițiile

art. 109 alin. (4) C. proc. civ.

Se constată astfel că, temeinic s-a

dispus obligarea pârâtului să finalizeze procedura administrativă prevăzută de

legea specială într-una dintre modalitățile prescrise de dispozițiile sale,

controlul judiciar intervenind doar după epuizarea acesteia.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 372 C. proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de G.A.E. împotriva deciziei civile nr. 737/A din 19 mai 2005 al

Curții de Apel Alba-Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2006.