ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6902/2007

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba, secția civilă, la 1 februarie 2006 reclamantul P.I. a

solicitat, în contradictoriu cu intimatul primarul municipiului Alba-lulia,

anularea Dispoziției nr. 55/2004 emisă de primar, repunerea reclamantului în

termenul de contestație de 30 de zile și obligarea intimatului la emiterea unei

dispoziții prin care să dispună retrocedarea în natură a imobilelor înscrise în

C.F. 112 Alba lulia și C.F. 2291 Alba lulia.

În motivarea cererii de chemare în

judecată s-a arătat că reclamantul a formulat cerere de retrocedare prin

notificarea nr. 13963/2001 depusă prin executorul judecătoresc. De la data

depunerii notificării reclamantul nu a primit niciun răspuns, astfel încât la

20 ianuarie 2005 a solicitat să-i fie comunicat stadiul de rezolvare a

acesteia. La 25 ianuarie 2006 reclamantului i s-a răspuns că notificarea a fost

respinsă pe motiv că nu au fost depuse copii conforme ale actelor care să

ateste calitatea de fost proprietar sau moștenitor al fostului proprietar.

Prin sentința civilă nr. 193 din 8

martie 2006, Tribunalul Alba, secția civilă, a respins contestația ca tardiv

formulată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că decizia nr. 55/2004 a fost comunicată reclamantului la 13

februarie 2004 iar acțiunea a fost formulată la instanța competentă la 1

februarie 2006, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001. Reclamantul nu poate fi repus în termen întrucât nu

a adus la

cunoștința primăriei care era

învestită cu soluționarea notificării, noua adresă la care să-i fie

comunicată

decizia.

Apelul declarat de reclamant împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 200 A din 15 iunie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Sentința a fost

desființată și cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele hotărârii sale

instanța de apel a arătat că Decizia nr. 55/2004 a fost comunicată

reclamantului, potrivit borderourilor depuse în copie la dosar, la 12 februarie

2004 și restituită expeditorului în 13 februarie 2004 cu mențiunea „destinatar

necunoscut la adresa indicată". Cu aceeași mențiune a fost restituit și

plicul trimis reclamantului în 5 februarie 2003.

A

comunica, potrivit DEX, înseamnă a face cunoscut, a informa, a da o știre.

Pentru a

se realiza comunicarea, destinatarul mesajului

trebuie să cunoască ce cuprinde mesajul. în speță, reclamantul nu știa nici că

a fost soluționată notificarea, nici hotărârea care s-a luat. Despre conținutul

deciziei a aflat doar în 20 ianuarie 2006, prin adresa nr. 1121/2006 emisă de

pârâtă, după care a și depus contestația la 1 februarie 2006. Așadar,

comunicarea dispoziției s-a realizat față de contestator în 20 ianuarie 2006,

iar contestația a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a

declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Reclamantul avea obligația legală să

anunțe în scris Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 orice schimbare

a domiciliului sau indicarea unei alte adrese pentru comunicarea actelor. Din

moment ce recurenta a comunicat Dispoziția nr. 55/2004 la adresa indicată în

notificare, aceasta a respectat dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel încât

instanța a ignorat prevederile art. 22 alin. (2) din lege care impun ca

notificarea să cuprindă, printre altele, elementele de identificare a persoanei

îndreptățite. Drept urmare, în mod corect instanța fondului a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Un al doilea motiv de recurs vizează

încălcarea prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 deoarece prin notificare

s-a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 112 Alba Iulia

care a fost vândut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 15073/1997,

astfel că restituirea în natură nu mai este posibilă față de dispozițiile art.

18 lit. c) din lege. Acțiunea reclamantului este prescrisă, față de prevederile

art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Un al treilea motiv de recurs are ca

obiect decăderea reclamantului din dreptul de a solicita restituirea imobilului

înscris în C.F. nr. 2291 Alba Iulia deoarece acesta nu a fost solicitat prin

notificare ci doar prin contestația adresată instanței.

Prin întâmpinare s-a solicitat

respingerea recursului deoarece instanța de apel a interpretat corect

înscrisurile administrate în cauză.

Analizând hotărârea atacată, în

limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile

administrate înaintea instanțelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul

nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, conform art. 22 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei

notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de

identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a

acestuia.

Această cerință a fost îndeplinită și

de către P.I. și ceilalți coproprietari care și-au indicat adresele în

notificarea din 9 august 2001.

În mod corect instanța de apel a arătat

că nu se poate considera că reclamantului i-a fost comunicată decizia asupra

notificării câtă vreme, necunoscând conținutul deciziei, el nu a știut nici

faptul că a fost soluționată notificarea.

Este de asemenea real că recurenta nu

are nicio culpă în transmiterea deciziei la adresa indicată inițial în

notificare, dar, în egală măsură, legea specială nu reglementează obligația

persoanei care a formulat notificarea de a înștiința persoana juridică

deținătoare asupra noii sale adrese.

Ca atare, cererea prin care la 20

ianuarie 2006 reclamantul a solicitat informații asupra stadiului soluționării

notificării sale, și prin care a indicat și un domiciliu ales, a fost apreciată

corect de instanța de apel, ea dovedind preocuparea reclamantului pentru

finalizarea procedurii declanșate prin notificare. Drept urmare, termenul de 30

de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a început să curgă

la 25 ianuarie 2006 când reclamantul a primit adresa nr. 1486/2006.

Având în vedere cele mai sus arătate,

Înalta Curte a apreciat că motivele invocate prin cererea de recurs nu

întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de soluția instanței de apel, care

a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță,

criticile privitoare la admisibilitatea restituirii în natură ori prescripția

acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în

condițiile Legii nr. 112/1995 nu pot fi analizate

omisso medio

.

Față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi

respins ca

nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta Primăria municipiului Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 200 A din

15 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2007.