Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6990/2007

HOTĂRÂRE
27.04.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6990/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 551/2006 reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Lupșa și SC C. SA, anularea dispoziției nr. 412/2005 emisă de Primăria comunei Lupșa și restituirea în natură a terenului în suprafață de 5000 mp situat în intravilanul comunei Lupșa. Urmare revocării dispoziției nr. 412/2005 prin dispoziția nr. 88 din 2 martie 2006 reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că solicită anularea noii dispoziții. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a terenului care în prezent este liber.

Prin sentința civilă nr. 812 din 5 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, s-a respins ca tardivă contestația formulată de reclamant împotriva dispoziția nr. 136 din 21 aprilie 2006 emisă de primarul comunei Lupșa. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că dispoziția nr. 136 din 21 aprilie 2006 a fost primită de reclamant la data de 28 aprilie 2006 iar acesta a înțeles să o atace numai la termenul de judecată din 7 iunie 2006, deci cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză susținând că în mod greșit i s-a respins contestația ca tardivă.

În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul a susținut că urmare a contestării dispoziției nr. 412/2005 s-a emis dispoziția nr. 88/2006 prin care s-a revocat prima dispoziție, invocându-se clarificarea situației moștenitorului legal după defuncta P.M., iar ulterior s-a emis dispoziția nr. 136/2006. Prin decizia civilă nr. 350/A din 16 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, s-a respins apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei deciziei s-a reținut că reclamantul prin mandatar și-a precizat cererea în sensul că înțelege să solicite anularea noii dispoziții nr. 136 din 21 aprilie 2006, în acest sens fiind consemnările din încheierea de ședință din 5 iunie 2006. Însă, potrivit adresei comunicate de Oficiul poștal al comunei Lupșa, dispoziția contestată a fost primită de apelant la data de 28 aprilie 2006, astfel că atacând-o la data de 7 iunie 2006 s-au încălcat cerințele imperative ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv s-a depășit termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, astfel că soluția primei instanțe este corectă. Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant susține că el a contestat inițial dispoziția nr. 412/2005 asupra căreia instanța nu s-a pronunțat. Se susține de asemenea că pârâta nu a făcut dovada că i s-a comunicat dispoziția nr. 136/2006, că el nu a semnat de primirea vreunei expediții poștale în ziua de 28 aprilie 2006. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul considerentelor ce succed. Litigiul de față a fost pornit împotriva dispoziției nr. 412 din 28 decembrie 2005 emisă de primarul comunei Lupșa, dispoziție atacată cu contestație la data de 25 ianuarie 2006,deci în termenul de 30 de zile prevăzut în acest sens prin dispoziția art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În timp ce acest litigiu era pe rolul tribunalului intimatul-pârât emite dispoziția nr. 88 din 2 martie 2006 (f. 22 – fond) prin care se revocă dispoziția nr. 412/2005, menționându-se că se va emite o nouă dispoziție după identificarea corectă a imobilului, iar ulterior se emite dispoziția nr. 136 din 21 aprilie 2006 prin care se respinge cererea reclamantului de restituire în natură a terenului solicitat prin notificare. Contrar celor reținute de către instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză, nu s-a făcut dovada primirii de către reclamant a acestei ultime dispoziții.

Lista de distribuire, f. 104 fond și adresa emanată de la Ghișeul poștal Lupșa, f. 103 fond, reținute în motivarea sentinței și a deciziei pronunțate în apel fac vorbire doar de o scrisoare recomandată nr. 40 din 27 aprilie 2006 depusă de Primăria Lupșa și care a fost predată destinatarului P.I., fără a dovedi însă că această scrisoare conține dispoziția nr. 136/2006 și nici măcar recipisa dovezii de înmânare a adresei nr. 885 din 26 aprilie 2005 cum a susținut intimatul în cauză. În atare situație rezultă că intimatul-pârât nu a putut face dovada certă a datei la care a comunicat recurentului-reclamant dispoziția în cauză. În materia decăderilor din drepturile de a exercita calea de atac prevăzută de lege nu se poate opera decât cu date precise, certe, fiind de principiu că orice cale de atac ori cerere trebuie considerată în termen câtă vreme nu se face dovada contrară certă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acțiunea în cauză a fost soluționată în mod eronat pe calea excepției tardivității acțiunii introductive de instanță, motiv pentru care se impune casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecarea în fond a litigiului, către Tribunalul Alba, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și (5) și art. 313 C. proc. civ., și cu observarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 350 A din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 812 din 5 iulie 2006 a Tribunalului Alba, secția civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7122/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Alba, la data de 17 februarie 2006, reclamanta L.M. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziția nr. 12/2006 emisă de P
ÎCCJ 2007-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6902/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, la 1 februarie 2006 reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu
ÎCCJ 2007-10-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6238/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 890 din 2 noiembrie 2005, emisă de primarul municipiului Alba-Iulia a fost respinsă notificarea înregistrată de petenții L.D. și L.A.,
ÎCCJ 2007-01-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6813/2004, reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu Primăria
ÎCCJ 2007-05-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4390/2007
area imobilelor în baza sentinței civile nr. 6355/1993 este o cerere nouă, inadmisibilă față de dispozițiile art. 294 raportat la art. 292 și art. 112 C. proc. civ. și Legea nr. 10/2001, iar pe de altă parte, reclamanta are posibilitatea de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă