ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea adresată Primăriei municipiului Orăștie, sub nr. 38/N din 23 iulie 2001, reclamantul D.I.(J.) a solicitat, prin mandatara A.B., emiterea unei dispoziții, potrivit Legii nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilul situat în Orăștie. Urmare acestei notificări, primarul municipiului Orăștie a emis dispoziția nr .639 din 7 august 2003 prin care a respins cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, iar reclamantul a primit o despăgubire îndestulătoare la momentul când a plecat din țară și a înstrăinat imobilul în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Împotriva acestei dispoziții, reclamantul a formulat o contestație, prin aceeași mandatară, solicitând anularea ei și acordarea de măsuri reparatorii constând în restituirea imobilului în natură sau prin echivalent. Contestația a fost înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 6164 din 16 septembrie 2003 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 91 din 21 ianuarie 2004 a aceleiași instanțe, menținându-se dispoziția atacată. În motivarea sentinței, instanța a reținut aceleași argumente ca și dispoziția primarului, respectiv preluarea cu titlu valabil, dezdăunarea corespunzătoare a reclamantului cu suma de 40.000 lei și, în plus, împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 989/A din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă; sentința a fost schimbată în tot, admițându-se contestația. A fost anulată dispoziția primarului și s-a dispus restituirea imobilului în natură sau prin echivalent. Instanța de apel a constatat preluarea abuzivă și fără titlu valabil a imobilului și a dispus măsuri reparatorii conform art. 2 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria municipiului Orăștie, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, înainte de a formula cererea de plecare definitivă din țară, reclamantul avea posibilitatea de a înstrăina imobilul cu un preț negociat de el, astfel că acum, fără a ataca în termen decizia administrativă de trecere a imobilului în proprietatea statului, nu poate invoca prețul neîndestulător, iar cererea a nu putea fi admisă, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale cap. II, lit. B) pct. 2 din H.G. nr. 498/2003 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Prin precizările la motivele de recurs, Primăria municipiului Orăștie a arătat că imobilul în litigiu este înstrăinat familiei R.N. și F., conform contractului nr. 3814/1996, care nu a fost anulat pe cale legală și, astfel, el nu poate fi restituit în natură.

Deasemeni, recurenta a depus copia dispoziției nr. 1555 din 18 august 2004 prin care a fost revocată dispoziția nr. 639/2003, ca urmare a deciziei instanței de apel, iar pârâta a arătat că este de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent, conform noilor reglementări din Legea nr. 247/2005, Titlul VII. În acest sens, sunt și concluziile scrise depuse de recurentă, respectiv pentru admiterea în parte a contestației reclamantului și acordarea de despăgubiri. De altfel, recurenta a depus copia dispoziției nr. 98 din 6 februarie 2006 prin care Primarul municipiului Orăștie a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005. Recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce urmează.

Reclamantul, împreună cu soția sa D.V., a fost proprietarul imobilului situat în Orăștie, înscris în C.F. Orăștie, nr.top.1733/1/b/1 (1733/1/2/2/1/1/1/b/1, 1734/2/1)1 și compus din casă, curte și grădină de 750 mp, dobândit prin cumpărare în anul 1968. Ca urmare a plecării definitive din țară, a reclamantului și a soției sale, la cerere, imobilul a trecut în proprietatea statului, prin cumpărare, în temeiul Decretului nr. 223/1974, pus în aplicare prin decizia nr. 246/1976 a Consiliului Popular al Județului Hunedoara. Reclamantul a primit o despăgubire de 40.000 lei. Preluarea imobilului în temeiul actului normativ menționat s-a făcut în mod abuziv, fără titlu valabil și fără o dreaptă despăgubire.

Prevederea din Normele metodologice invocată de recurentă și care se regăsește atât în dispoziția atacată cât și în motivarea recursului ignoră împrejurarea că, în situația părăsirii definitive a țării, reclamantul, ca toți cei aflați în situații similare, era obligat să procedeze la înstrăinarea construcției către stat, în schimbul unei sume pe care tot acesta o stabilea, motiv pentru care ea nu putea să reprezinte valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă despre care se face referire în text.

Premisa textului din Normele metodologice, în sensul că persoana avea vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara, este pur teoretică pentru că, practic, era imposibilă în condițiile în care, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, actele juridice încheiate în scopul eludării acestui decret erau nule de drept, ceea ce constituia o încălcare a principiului libertății contractuale. Imobilul în litigiu se încadrează în ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată pentru că, chiar dacă autoritatea de stat a emis decizie administrativă și a plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat.

De altfel, textul art. 2 alin. (1) lit. i) din Lege nu condiționează caracterul abuziv al preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul imobilului și de valoarea acesteia, astfel că intră în sfera de aplicare a textului și imobilele pentru care s-a plătit o despăgubire rezonabilă. Prin notificare, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă atât restituirea în natură, dacă este posibil, cât și prin echivalent. Prin dispoziția atacată, respectiv nr. 639 din 7 august 2003 a fost respinsă cererea de restituire în natură, primarul omițând să se pronunțe cu privire la măsurile reparatorii prin echivalent. Atât prin contestație cât și în cererea de apel, reclamantul a arătat că dorește fie restituirea în natură, fie prin echivalent.

Dacă instanța de fond a respins contestația, validând dispoziția primarului, fără a examina integral dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel, făcând o trimitere generică la textul art. 2 din Legea nr. 10/2001, care cuprinde domeniul de aplicare al acesteia, admite contestația reclamantului și obligă, la fel de generic, la restituirea în natură a imobilului sau prin echivalent, ceea ce este nelegal și imposibil de executat. Respectând decizia instanței de apel, care a anulat dispoziția atacată, dar înțelegând propria eroare prin omisiune, primarul municipiului Orăștie a emis două dispoziții, respectiv una prin care și-a revocat prima dispoziție și a doua prin care face propunerea de despăgubire prin echivalent, conform modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, care este de imediată aplicare, solicitând instanței de recurs o soluție în acest sens.

Este evident că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă deoarece imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, iar actul de înstrăinare nu a fost anulat. În aceste condiții sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv reclamantul beneficiază de măsuri reparatorii numai prin echivalent. Față de această situație și pentru considerentele expuse, recursul Primăriei municipiului Orăștie prin primar apare ca fondat și va fi admis, urmând a se modifica decizia instanței de apel în sensul de a fi obligată pârâta să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul prevederilor menționate din Legea nr. 10/2001 republicată [art. 312 alin. (1), (2), (3) și art. 314 C. proc.

civ.]. Se vor menține dispozițiile din decizia instanței de apel privind anularea dispoziției nr. 639/2003 a primarului municipiului Orăștie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Primăria municipiului Orăștie împotriva deciziei nr. 989/A din 17 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii numai prin echivalent în favoarea reclamantului D.I. (J.) în condițiile art. 26 alin. (1) cu referire la dispozițiile art. 10 pct. 9 din Legea 10/2001 republicată. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2006.