ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3102/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea adresată Primăriei

municipiului Orăștie, sub nr. 38/N din 23 iulie 2001, reclamantul D.I.(J.) a

solicitat, prin mandatara A.B., emiterea unei dispoziții, potrivit Legii nr.

10/2001, privind măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilul situat în

Orăștie.

Urmare acestei notificări, primarul

municipiului Orăștie a emis dispoziția nr .639 din 7 august 2003 prin care a

respins cererea reclamantului de restituire în natură a imobilului, motivat de

faptul că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, iar reclamantul a primit o

despăgubire îndestulătoare la momentul când a plecat din țară și a înstrăinat

imobilul în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Împotriva acestei dispoziții,

reclamantul a formulat o contestație, prin aceeași mandatară, solicitând

anularea ei și acordarea de măsuri reparatorii constând în restituirea

imobilului în natură sau prin echivalent.

Contestația a fost înregistrată la

Tribunalul Hunedoara sub nr. 6164 din 16 septembrie 2003 și a fost soluționată

prin sentința civilă nr. 91 din 21 ianuarie 2004 a aceleiași instanțe,

menținându-se dispoziția atacată.

În motivarea sentinței, instanța a

reținut aceleași argumente ca și dispoziția primarului, respectiv preluarea cu

titlu valabil, dezdăunarea corespunzătoare a reclamantului cu suma de 40.000

lei și, în plus, împrejurarea că imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii

nr. 112/1995.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 989/A din 17

iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă; sentința a fost

schimbată în tot, admițându-se contestația. A fost anulată dispoziția

primarului și s-a dispus restituirea imobilului în natură sau prin echivalent.

Instanța de apel a constatat

preluarea abuzivă și fără titlu valabil a imobilului și a dispus măsuri

reparatorii conform art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primăria municipiului Orăștie, criticând-o pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că, înainte de a formula cererea de plecare definitivă din țară,

reclamantul avea posibilitatea de a înstrăina imobilul cu un preț negociat de

el, astfel că acum, fără a ataca în termen decizia administrativă de trecere a

imobilului în proprietatea statului, nu poate invoca prețul neîndestulător, iar

cererea a nu putea fi admisă, având în vedere prevederile art. 1 din Legea nr.

10/2001 coroborate cu cele ale cap. II, lit. B) pct. 2 din H.G. nr. 498/2003

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Prin precizările la motivele de

recurs, Primăria municipiului Orăștie a arătat că imobilul în litigiu este

înstrăinat familiei R.N. și F., conform contractului nr. 3814/1996, care nu a

fost anulat pe cale legală și, astfel, el nu poate fi restituit în natură.

Deasemeni, recurenta a depus copia

dispoziției nr. 1555 din 18 august 2004 prin care a fost revocată dispoziția

nr. 639/2003, ca urmare a deciziei instanței de apel, iar pârâta a arătat că

este de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent, conform noilor

reglementări din Legea nr. 247/2005, Titlul VII.

În acest sens, sunt și concluziile

scrise depuse de recurentă, respectiv pentru admiterea în parte a contestației

reclamantului și acordarea de despăgubiri. De altfel, recurenta a depus copia

dispoziției nr. 98 din 6 februarie 2006 prin care Primarul municipiului Orăștie

a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005.

Recursul este fondat în limitele și

pentru considerentele ce urmează.

Reclamantul, împreună cu soția sa

D.V., a fost proprietarul imobilului situat în Orăștie, înscris în C.F.

Orăștie, nr.top.1733/1/b/1 (1733/1/2/2/1/1/1/b/1, 1734/2/1)1 și compus din

casă, curte și grădină de 750 mp, dobândit prin cumpărare în anul 1968.

Ca urmare a plecării definitive din

țară, a reclamantului și a soției sale, la cerere, imobilul a trecut în

proprietatea statului, prin cumpărare, în temeiul Decretului nr. 223/1974, pus

în aplicare prin decizia nr. 246/1976 a Consiliului Popular al Județului

Hunedoara. Reclamantul a primit o despăgubire de 40.000 lei.

Preluarea imobilului în temeiul

actului normativ menționat s-a făcut în mod abuziv, fără titlu valabil și fără

o dreaptă despăgubire.

Prevederea din Normele metodologice

invocată de recurentă și care se regăsește atât în dispoziția atacată cât și în

motivarea recursului ignoră împrejurarea că, în situația părăsirii definitive a

țării, reclamantul, ca toți cei aflați în situații similare, era obligat să

procedeze la înstrăinarea construcției către stat, în schimbul unei sume pe

care tot acesta o stabilea, motiv pentru care ea nu putea să reprezinte

valoarea reală a bunului, mai exact despăgubirea rezonabilă despre care se face

referire în text.

Premisa textului din Normele

metodologice, în sensul că persoana avea vocația de a fi îndestulată rezonabil

dacă înstrăina imobilul înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv

țara, este pur teoretică pentru că, practic, era imposibilă în condițiile în

care, potrivit art. 5 din Decretul nr. 223/1974, actele juridice încheiate în

scopul eludării acestui decret erau nule de drept, ceea ce constituia o

încălcare a principiului libertății contractuale.

Imobilul în litigiu se încadrează în

ipoteza descrisă de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001 republicată

pentru că, chiar dacă autoritatea de stat a emis decizie administrativă și a

plătit o sumă de bani cu titlu de preț, statul a preluat imobilul fără titlu

valabil, încălcând regimul constituțional al ocrotirii proprietății, prin

obligația impusă proprietarului de a înstrăina imobilul către stat. De altfel,

textul art. 2 alin. (1) lit. i) din Lege nu condiționează caracterul abuziv al

preluării de împrejurarea că statul a plătit sau nu o sumă de bani în schimbul

imobilului și de valoarea acesteia, astfel că intră în sfera de aplicare a textului

și imobilele pentru care s-a plătit o despăgubire rezonabilă.

Prin notificare, reclamantul a

solicitat măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce înseamnă

atât restituirea în natură, dacă este posibil, cât și prin echivalent.

Prin dispoziția atacată, respectiv

nr. 639 din 7 august 2003 a fost respinsă cererea de restituire în natură,

primarul omițând să se pronunțe cu privire la măsurile reparatorii prin

echivalent.

Atât prin contestație cât și în

cererea de apel, reclamantul a arătat că dorește fie restituirea în natură, fie

prin echivalent.

Dacă instanța de fond a respins

contestația, validând dispoziția primarului, fără a examina integral dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent, instanța de apel, făcând o

trimitere generică la textul art. 2 din Legea nr. 10/2001, care cuprinde

domeniul de aplicare al acesteia, admite contestația reclamantului și obligă,

la fel de generic, la restituirea în natură a imobilului sau prin echivalent,

ceea ce este nelegal și imposibil de executat.

Respectând decizia instanței de

apel, care a anulat dispoziția atacată, dar înțelegând propria eroare prin

omisiune, primarul municipiului Orăștie a emis două dispoziții, respectiv una

prin care și-a revocat prima dispoziție și a doua prin care face propunerea de

despăgubire prin echivalent, conform modificărilor și completărilor aduse Legii

nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, care este de imediată aplicare, solicitând

instanței de recurs o soluție în acest sens.

Este evident că restituirea în natură

a imobilului nu este posibilă deoarece imobilul a fost înstrăinat în temeiul

Legii nr. 112/1995, iar actul de înstrăinare nu a fost anulat.

În aceste condiții sunt aplicabile

prevederile art. 26 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 10 pct. 9 din Legea

nr. 10/2001 republicată, respectiv reclamantul beneficiază de măsuri

reparatorii numai prin echivalent.

Față de această situație și pentru

considerentele expuse, recursul Primăriei municipiului Orăștie prin primar

apare ca fondat și va fi admis, urmând a se modifica decizia instanței de apel

în sensul de a fi obligată pârâta să emită o nouă dispoziție privind acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul prevederilor menționate din

Legea nr. 10/2001 republicată [art. 312 alin. (1), (2), (3) și art. 314 C.

proc. civ.].

Se vor menține dispozițiile din

decizia instanței de apel privind anularea dispoziției nr. 639/2003 a

primarului municipiului Orăștie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Primăria

municipiului Orăștie împotriva deciziei nr. 989/A din 17 iunie 2004 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o modifică în sensul că obligă pârâtul

să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii numai prin

echivalent în favoarea reclamantului D.I. (J.) în condițiile art. 26 alin. (1)

cu referire la dispozițiile art. 10 pct. 9 din Legea 10/2001 republicată.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2006.