ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1506 din 30 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., l-a achitat pe inculpatul D.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. În baza art. 91 C. pen., i-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 10.000.000 lei. S-a luat act că partea vătămată M.A., nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral. S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de la data de 15 iulie 2004. De asemenea, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța astfel, s-a reținut prin actul de sesizare că în fapt, la data de 15 iulie 2004, în jurul orelor 20,00, partea vătămată M.A. se deplasa într-un cărucior cu rotile pe B-dul Unirii, fiind însoțită de martora M.E. La un moment dat, inculpatul D.M. s-a apropiat de partea vătămată din partea dreaptă a căruciorului păstrând o distanță de aproximativ 2 m. Inculpatul a privit-o insistent pe partea vătămată, fapt ce i-a permis acesteia să-i rețină foarte bine semnalmentele, dar nu s-a îngrijorat de acest comportament, întrucât inculpatul a rămas în urma căruciorului său. Apoi, inculpatul a revenit în apropierea părții vătămate, a acționat mânerul lateral dreapta al căruciorului, fapt ce a determinat oprirea lui, după care a prins-o pe partea vătămată de încheietura mâinii drepte în care aceasta ținea un telefon mobil, iar apoi, prin forțarea degetului mâinii părții vătămate a reușit să-i smulgă telefonul mobil de culoare roz și albastru.

Imediat după comiterea infracțiunii, inculpatul s-a îndreptat în fugă spre M.A., iar urmare a strigătelor de ajutor ale părții vătămate, martorii C.V. și S.N. au pornit în urmărirea acestuia, sesizând totodată infracțiunea comisă unui echipaj de poliție al secției 17. În momentul imobilizării de către agenții de poliție, persoana identificată ca fiind D.M. a scos din buzunar un telefon mobil și l-a aruncat în iarbă de unde l-au ridicat organele de poliție încheind un proces-verbal. Instanța de fond a apreciat că prin fapta dedusă judecății s-a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală, considerând că prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță și deci nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

De asemenea, a ținut cont și de comportamentul corespunzător al inculpatului, anterior momentului comiterii faptei, precum și de poziția de recunoaștere și regret sincer al faptei comise, nefiind cunoscut cu antecedente penale. Prin decizia penală nr. 236/ A din 29 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în totalitate sentința și rejudecând pe fond, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu referire la art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

De asemenea, i-a dedus reținerea de o zi, respectiv din data de 15 iulie 2004 și a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Prin aceeași decizie l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare pentru fondul cauzei. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar și-a însușit criticile formulate de parchet în sensul că, în mod greșit, a fost dispusă achitarea inculpatului, deoarece fapta comisă de acesta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și deci, se impune condamnarea acestuia, cu reținerea circumstanțelor atenuante.

S-a apreciat că atât timp cât inculpatul a acționat cu intenția directă de a deposeda partea vătămată (o persoană cu handicap, aflată într-un cărucior) de un telefon mobil de care se folosea, prin răsucirea degetelor acesteia, fapta prezintă un grad de pericol ridicat, specific unei infracțiuni grave, cum este aceea de tâlhărie și astfel, l-a condamnat în consecință reținând însă în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând decizia pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului său, casarea deciziei atacate și, pe fond, menținerea ca legală și temeinică a soluției instanței de fond, subliniind prin apărătorul său că a fost un incident nefericit în viața sa, pe care l-a săvârșit fiind sub influența băuturilor alcoolice și pe care îl regretă sincer.

Recursul declarat de inculpat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de apel, pe baza probatoriului administrat în cauză, a apreciat în mod corect situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei săvârșite, reținând gradul de pericol social concret al acesteia și calificând-o drept infracțiune și nu ca o faptă lipsită de importanță, ce ar fi adus o minimă atingere valorilor ocrotite de legea penală (așa cum a procedat instanța de fond).

Modul în care inculpatul a acționat, în seara zilei de 15 iulie 2004, când și-a ales victima o minoră cu handicap locomotor, ce se deplasa cu ajutorul unui cărucior deci în imposibilitate de a opune rezistență, violența manifestată prin răsucirea degetelor pentru a-i smulge telefonul mobil, toate aceste aspecte evidențiază în mod cert că inculpatul a comis o faptă de tâlhărie, ce întrunește gradul de pericol social concret al unei infracțiuni grave, cum este cea dedusă judecății, art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. Sancțiunea stabilită inculpatului este just individualizată fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, prin intimidarea și agresarea părții vătămate.

Instanța de control judiciar a avut în vedere circumstanțele personale favorabile recurentului inculpat, stabilind pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege. În această situație, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, corect s-a apreciat că este în măsură să atingă scopul educativ și de prevenire a săvârșirii unor alte infracțiuni, prevăzut de art. 52 C. pen. În consecință, recursul declarat de inculpat, nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 236/ A din 29 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2005.