ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3218/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1506

din 30 noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc.

pen. și art. 18

1

C. pen., l-a achitat pe inculpatul D.M., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen.

În baza art. 91 C. pen., i-a

aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 10.000.000 lei.

S-a luat act că partea

vătămată M.A., nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat

integral.

S-a constatat că inculpatul

a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore de la data de 15 iulie 2004.

De asemenea, l-a obligat pe

inculpat la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi avansat

din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța astfel,

s-a reținut prin actul de sesizare că în fapt, la data de 15 iulie 2004, în

jurul orelor 20,00, partea vătămată M.A. se deplasa într-un cărucior cu rotile

pe B-dul Unirii, fiind însoțită de martora M.E.

La un moment dat, inculpatul

D.M. s-a apropiat de partea vătămată din partea dreaptă a căruciorului păstrând

o distanță de aproximativ 2 m. Inculpatul a privit-o insistent pe partea

vătămată, fapt ce i-a permis acesteia să-i rețină foarte bine semnalmentele,

dar nu s-a îngrijorat de acest comportament, întrucât inculpatul a rămas în

urma căruciorului său.

Apoi, inculpatul a revenit

în apropierea părții vătămate, a acționat mânerul lateral dreapta al

căruciorului, fapt ce a determinat oprirea lui, după care a prins-o pe partea

vătămată de încheietura mâinii drepte în care aceasta ținea un telefon mobil,

iar apoi, prin forțarea degetului mâinii părții vătămate a reușit să-i smulgă

telefonul mobil de culoare roz și albastru.

Imediat după comiterea

infracțiunii, inculpatul s-a îndreptat în fugă spre M.A., iar urmare a

strigătelor de ajutor ale părții vătămate, martorii C.V. și S.N. au pornit în

urmărirea acestuia, sesizând totodată infracțiunea comisă unui echipaj de

poliție al secției 17.

În momentul imobilizării de

către agenții de poliție, persoana identificată ca fiind D.M. a scos din

buzunar un telefon mobil și l-a aruncat în iarbă de unde l-au ridicat organele

de poliție încheind un proces-verbal.

Instanța de fond a apreciat

că prin fapta dedusă judecății s-a adus o atingere minimă valorilor sociale

apărate de legea penală, considerând că prin conținutul ei concret este lipsită

în mod vădit de importanță și deci nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

De asemenea, a ținut cont și

de comportamentul corespunzător al inculpatului, anterior momentului comiterii

faptei, precum și de poziția de recunoaștere și regret sincer al faptei comise,

nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Prin decizia penală nr. 236/

A din 29 martie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, a desființat în totalitate sentința și rejudecând pe

fond, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu referire la art. 74 lit.

a), b) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 2 ani și

6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

De asemenea, i-a dedus

reținerea de o zi, respectiv din data de 15 iulie 2004 și a luat act că partea

vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Prin aceeași decizie l-a

obligat pe inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare pentru

fondul cauzei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar și-a însușit criticile formulate de parchet în

sensul că, în mod greșit, a fost dispusă achitarea inculpatului, deoarece fapta

comisă de acesta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și deci,

se impune condamnarea acestuia, cu reținerea circumstanțelor atenuante.

S-a apreciat că atât timp

cât inculpatul a acționat cu intenția directă de a deposeda partea vătămată (o

persoană cu handicap, aflată într-un cărucior) de un telefon mobil de care se

folosea, prin răsucirea degetelor acesteia, fapta prezintă un grad de pericol

ridicat, specific unei infracțiuni grave, cum este aceea de tâlhărie și astfel,

l-a condamnat în consecință reținând însă în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, criticând decizia pentru

netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului său, casarea

deciziei atacate și, pe fond, menținerea ca legală și temeinică a soluției

instanței de fond, subliniind prin apărătorul său că a fost un incident

nefericit în viața sa, pe care l-a săvârșit fiind sub influența băuturilor

alcoolice și pe care îl regretă sincer.

Recursul declarat de

inculpat este nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de apel, pe baza probatoriului

administrat în cauză, a apreciat în mod corect situația de fapt și încadrarea

juridică dată faptei săvârșite, reținând gradul de pericol social concret al

acesteia și calificând-o drept infracțiune și nu ca o faptă lipsită de

importanță, ce ar fi adus o minimă atingere valorilor ocrotite de legea penală

(așa cum a procedat instanța de fond).

Modul în care inculpatul a

acționat, în seara zilei de 15 iulie 2004, când și-a ales victima o minoră cu

handicap locomotor, ce se deplasa cu ajutorul unui cărucior deci în

imposibilitate de a opune rezistență, violența manifestată prin răsucirea

degetelor pentru a-i smulge telefonul mobil, toate aceste aspecte evidențiază

în mod cert că inculpatul a comis o faptă de tâlhărie, ce întrunește gradul de

pericol social concret al unei infracțiuni grave, cum este cea dedusă

judecății, art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

Sancțiunea stabilită

inculpatului este just individualizată fiind respectate criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și gradul ridicat de pericol social

al faptei săvârșite, prin intimidarea și agresarea părții vătămate.

Instanța de control judiciar

a avut în vedere circumstanțele personale favorabile recurentului inculpat, stabilind

pedeapsa la limita minimă prevăzută de lege.

În această situație,

pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, corect s-a apreciat că este în măsură

să atingă scopul educativ și de prevenire a săvârșirii unor alte infracțiuni,

prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, recursul

declarat de inculpat, nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 236/ A din

29 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2005.