Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.08.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4699/2005

HOTĂRÂRE
17.08.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4699/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 598 din 9 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 1824/2005 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuientul – condamnat M.M.F . Prima instanță și-a argumentat soluția prin aceea că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Sentința a fost apelată de către revizuient care a reiterat motivele invocate la soluționarea în fond a cererii. Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel București a constatat criticile formulate ca fiind neîntemeiate. Revizuientul – condamnat M.M.F. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 432 din 4 iulie 2000, pronunțată în dosarul nr. 2570/1999 a Tribunalului București, secția I penală, prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare susținând că în mod greșit instanțele au făcut aplicarea în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 207/2000, schimbând valoarea prejudiciului la un miliard de lei, fapt ce a determinat schimbarea încadrării juridice a faptei. Totodată, revizuientul mai arată că pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare este prea aspră, în condițiile în care, la data săvârșirii faptelor avea doar 19 ani, a colaborat cu organele de poliție și a ajutat la recuperarea prejudiciului.

Ori, revizuirea ca și cale extraordinară de atac de retractare, presupune apariția unor situații neavute în vedere la judecarea în fond și în căile ordinare de atac. În speță, revizuientul a solicitat, practic, reaprecierea probelor ce au fost deja supuse judecății. Prin decizia penală nr. 495/ A din 16 iunie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1933/2005 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient, apreciindu-se că în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul-condamnat M.M.F., care a reiterat motivele formulate în apel și a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, reține ca recurentul a solicitat revizuirea hotărârii de condamnare apreciind că instanțele au aplicat în mod greșit prevederile O.U.G. nr. 207/2000, schimbând valoarea prejudiciului la un miliard lei, ceea ce a condus la schimbarea încadrării juridice și aplicarea unei pedepse mult exagerate. În mod corect, ambele instanțe au constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Împrejurarea susținută de recurent în sensul unei greșite aplicări a O.U.G.

nr. 207/2000, cu consecința schimbării încadrării juridice a faptei și, corelativ, a majorării limitelor pedepsei, nu este vizată de motivele de revizuire și, pe de altă parte, prin cererea formulată nu se solicită remedierea unor erori în stabilirea situației de fapt, de natură să conducă la o soluție de achitare, ci a unei eventuale greșeli de încadrare juridică, ceea ce nu se poate face pe calea revizuirii. Înalta Curte va respinge, în consecință, ca nefondat, recursul formulat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei) reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-revizuient M.M.F. împotriva deciziei penale nr. 495/ A din 16 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 19332005 de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei (800.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 20 lei (200.000 lei) reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 august 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-08-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4782/2005
de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 491 din 15 iunie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat cu motivarea că reducerea pedepsei aplicate nu se circumscrie
ÎCCJ 2004-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4864/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234/ F din 18 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței pen
ÎCCJ 2005-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6721/2005
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1061 din 4 august 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de
ÎCCJ 2008-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2831/2008
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 482/F din 17 aprilie 2008, Tribunalul București, secția l-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuen
ÎCCJ 2004-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4798/2004
ă la Tribunalul București, secția a II-a penală sub nr. 1470/2004 cererea condamnatului C.I., prin care acesta solicită revizuirea sentinței penale nr. 666 din 22 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în dosarul nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă