ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1541/2005

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 24 septembrie 1996, reclamanții N.I.V., N.R.R., P.I.M.

și C.I. au chemat în judecată Statul Român, Consiliul Local al Municipiului

Craiova, RA A.D.P.F.L. Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat

în Craiova.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că imobilul a aparținut în proprietate lui N.G., tată și bunic al

reclamanților, fiind construit de acesta în anul 1937.

Au mai arătat reclamanții faptul că

imobilul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1949, din certificatul

eliberat de Arhivele Statului din 7 octombrie 1991 și din adeverințele RA

A.F.L.S. rezultând că statul nu deține nici un fel de act cu care să facă

dovada titlului său de proprietate.

Au mai susținut, de asemenea,

reclamanții, că menționarea imobilului în anexa la Decretul nr. 92/1950 este

nerelevantă, deoarece proprietarul era trecut ca fiind „necunoscut” și pe de

altă parte autorul, fiind avocat, era exceptat de la naționalizare.

La data de 15 octombrie 1996,

reclamanții au lărgit cadrul procesual cu privire la părți, solicitând citarea

în cauză ca pârât și a R.A.D.E.F. Româniafilm.

La data de 25 noiembrie 1997,

reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că nu revendică cinematograful cu

anexele sale, ci mezaninul: apartamentele de la nivelele superioare și anexele

clădirii.

Prin sentința civilă nr. 4592 din 14

aprilie 1998, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere valoarea imobilului și

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b).

Apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Dolj prin decizia

civilă nr. 3441 din 11 noiembrie 1998.

Împotriva deciziei nu s-a declarat

recurs, iar cauza a primit numărul 5817 din 11 mai 1999, cu prim termen 4 iunie

1991.

Prin sentința civilă nr. 231 din 2

iunie 2000, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată formulată de

reclamanții N.R., N.I.V., P.I.M. și C.I. împotriva pârâților D.G.F.P.C.F.S. Dolj,

Consiliul Local Craiova, R.A.D.E.F.– Româniafilm, filiala Craiova, RA

A.D.P.F.L. Craiova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe care

le-a obligat să lase în proprietate reclamanților etajele 2 și 3 ale

imobilului–construcție, situat în Craiova, amenajate ca spații de locuit și

închiriate cu această destinație, spații neafectate întreprinderii de

cinematografie.

Prin decizia civilă nr. 25 din 6

februarie 2001 Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamanților împotriva

acestei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 4728 din 19 octombrie 2001,

Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile declarate de pârâții Consiliul

Local al municipiului Craiova și R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Interjudețeană

Dolj împotriva hotărârii instanței de apel, a casat decizia atacată și a trimis

cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel

Craiova a admis apelul reclamanților N.R.R., C.I., N.I.V. și P.I.M. și a

schimbat în parte sentința civilă nr. 231/2000 în sensul că a admis în

totalitate acțiunea în revendicare și a obligat pârâții să lase reclamanților

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, compus

din apartamentele situate la mezanin, etajele 1, 2 și 3 și încăperea de la

parter unde funcționează un SRL cu activitate comercială, precum și pivnița de

la subsolul imobilului.

A respins, ca nefondate, apelurile

formulate de pârâții Consiliul Local Craiova, D.G.F.P.C.F.S. Dolj, pentru

Ministerul Finanțelor Publice, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj și RA

A.D.P.F.L. Craiova.

Împotriva acestei decizii a Curții

de Apel Craiova au declarat recurs pârâții Consiliul Local al municipiului

Craiova, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul

Finanțelor Publice.

În motivarea recursului, pârâtul

Consiliul Local al Municipiului Craiova a susținut că, în mod nelegal, instanța

de apel nu s-a pronunțat în primul rând „asupra excepțiilor de procedură și

asupra celor de fond care ar fi făcut de prisos, în tot sau în parte,

cercetarea în fond a pricinii” și că nu a avut în vedere împrejurarea că

imobilul a fost trecut cu titlu în proprietatea statului, respectiv în baza

Decretului nr. 309/1948 privind naționalizarea imobilelor cu destinație pentru

activități cinematografice actualmente aflându-se în administrarea R.A.D.E.F.

Româniafilm Dolj.

Prin recursul său, pârâta R.A.D.E.F.

Româniafilm, filiala Dolj, critică decizia instanței de apel prin prisma

motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând, în

esență, pe de o parte, că, în ciuda faptului că reclamanții au menționat expres

că nu solicită arhiva din subsolul cinematografului și camera de proiecție cu

anexele sale situate la etajul 1 al imobilului, totuși instanța de apel le-a

atribuit acestora mai mult decât au cerut reținând că „spațiile solicitate de

reclamanți nu adăpostesc, așa cum se susține, arhiva, camera de proiecție,

camera pentru redresări… așa cum susține pârâta; nu există nici un impediment

de fapt sau de drept pentru restituirea în natură și a parterului imobilului.

Pe de altă parte, susține pârâta

Româniafilm, filiala Dolj, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

naționalizarea făcându-se cu titlu (fila 11 din Decretul nr. 303/1949, este

expres nominalizat cinematograful Scala din Craiova).

Pârâta D.G.F.P. Dolj pentru

Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia instanței de apel tot prin

prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 susținând în esență că în mod nelegal a

reținut instanța de apel că destinația imobilului fiind aceea de locuință și

aceasta aflându-se în aceeași clădire cu cinematograful propriu-zis,

naționalizarea lui prin Decretul nr. 303/1948 (de naționalizare a imobilelor

destinate activității cinematografice) este nelegală.

Recursurile nu sunt fondate.

Așa cum corect s-a reținut prin

hotărârea atacată, autorul reclamanților N.G. a fost titularul dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, situat în Craiova.

Ulterior, o parte a acestui imobil a

fost destinată activității cinematografice.

Prin Decretul nr. 303/1948 (de

naționalizare a imobilelor destinate activității cinematografice), întregul

imobil a fost preluat de către stat, figurând în anexa la decret, ca

„cinematograf Scala”.

Dispozițiile art. 1 ale acestui

decret prevăd că „se naționalizează toate întreprinderile de filme cinematografice

care nu se găsesc în proprietatea statului”, iar dispozițiile art. 6 alin. (2)

din același act normativ prevăd că „orice birou, local, grădină locuință,

magazin sau încăpere principală sau accesorie afectate întreprinderilor de

cinematograf, vor trece asupra statului”.

Din probatoriul administrat în cauză

rezultă că nici unul dintre apartamentele folosite pentru locuit de la mezanin,

etaj 1, 2, 3, pivnițe și încăperea de la parterul imobilului nu se încadrează

în dispozițiile art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 303/1948, nefiind destinate

activităților cinematografice.

Prin urmare, locuințele din imobilul

situat în Craiova, au fost preluate de către stat, fără titlu, în mod abuziv.

Astfel fiind, în mod corect a

reținut instanța de apel faptul că locuințele din imobilul situat în Craiova,

au fost preluate de către stat, în mod abuziv, fără titlu, ceea ce înseamnă că

reclamanții nu și-au pierdut vreodată dreptul de proprietate asupra imobilului,

precum și faptul că greșit a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de

reclamanți, privind spațiile locative, situate la etajul I, la mezanin, la

parterul imobilului, precum și pivnița de la subsolul imobilului, pe

considerentul că aceste spații nu pot fi restituite, fiind afectate activității

întreprinderii cinematografice.

Din probele administrate rezultă că

numai o parte din imobil era destinat activității cinematografice (situația

menținându-se și în prezent), iar spațiile din imobil cu această destinație nu

au fost revendicate de reclamanți.

Față de această împrejurare, este de

reținut neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ, motiv de recurs

invocat de pârâta R.A.D.E.F. RomâniaFilm, filiala Dolj.

Referitor la criticile formulate

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9, care se regăsesc în motivele de

recurs formulate de toți cei trei pârâți, este de observat că nici acestea nu

sunt fondate.

Așa cum s-a mai menționat și după

cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, numai o parte din imobil era

afectat activității cinematografice, astfel că în mod abuziv întregul imobil a

trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 303/1949.

În mod corect a reținut instanța de

apel și împrejurarea că nefiind menționată în anexa la Decretul nr. 92/1950

persoana proprietarului imobilului în litigiu, nu s-a produs efectul juridic al

transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanților în

patrimoniul statului.

Așa fiind cum hotărârea pronunțată

de instanța de apel este corectă, recursurile declarate de pârâți sunt

nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

Consiliul Local al Municipiului Craiova, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj,

și D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice

împotriva deciziei civile nr. 188 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel

Craiova, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.