ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1541/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 24 septembrie 1996, reclamanții N.I.V., N.R.R., P.I.M. și C.I. au chemat în judecată Statul Român, Consiliul Local al Municipiului Craiova, RA A.D.P.F.L. Craiova, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut în proprietate lui N.G., tată și bunic al reclamanților, fiind construit de acesta în anul 1937. Au mai arătat reclamanții faptul că imobilul a fost preluat abuziv de către stat în anul 1949, din certificatul eliberat de Arhivele Statului din 7 octombrie 1991 și din adeverințele RA A.F.L.S.

rezultând că statul nu deține nici un fel de act cu care să facă dovada titlului său de proprietate. Au mai susținut, de asemenea, reclamanții, că menționarea imobilului în anexa la Decretul nr. 92/1950 este nerelevantă, deoarece proprietarul era trecut ca fiind „necunoscut” și pe de altă parte autorul, fiind avocat, era exceptat de la naționalizare. La data de 15 octombrie 1996, reclamanții au lărgit cadrul procesual cu privire la părți, solicitând citarea în cauză ca pârât și a R.A.D.E.F. Româniafilm. La data de 25 noiembrie 1997, reclamanții și-au precizat acțiunea, arătând că nu revendică cinematograful cu anexele sale, ci mezaninul: apartamentele de la nivelele superioare și anexele clădirii.

Prin sentința civilă nr. 4592 din 14 aprilie 1998, Judecătoria Craiova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, având în vedere valoarea imobilului și dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b). Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins de Tribunalul Dolj prin decizia civilă nr. 3441 din 11 noiembrie 1998. Împotriva deciziei nu s-a declarat recurs, iar cauza a primit numărul 5817 din 11 mai 1999, cu prim termen 4 iunie 1991. Prin sentința civilă nr. 231 din 2 iunie 2000, Tribunalul Dolj a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanții N.R., N.I.V., P.I.M. și C.I. împotriva pârâților D.G.F.P.C.F.S. Dolj, Consiliul Local Craiova, R.A.D.E.F.– Româniafilm, filiala Craiova, RA A.D.P.F.L.

Craiova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pe care le-a obligat să lase în proprietate reclamanților etajele 2 și 3 ale imobilului–construcție, situat în Craiova, amenajate ca spații de locuit și închiriate cu această destinație, spații neafectate întreprinderii de cinematografie. Prin decizia civilă nr. 25 din 6 februarie 2001 Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamanților împotriva acestei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 4728 din 19 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al municipiului Craiova și R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Interjudețeană Dolj împotriva hotărârii instanței de apel, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamanților N.R.R., C.I., N.I.V. și P.I.M. și a schimbat în parte sentința civilă nr. 231/2000 în sensul că a admis în totalitate acțiunea în revendicare și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Craiova, compus din apartamentele situate la mezanin, etajele 1, 2 și 3 și încăperea de la parter unde funcționează un SRL cu activitate comercială, precum și pivnița de la subsolul imobilului. A respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții Consiliul Local Craiova, D.G.F.P.C.F.S. Dolj, pentru Ministerul Finanțelor Publice, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj și RA A.D.P.F.L.

Craiova. Împotriva acestei decizii a Curții de Apel Craiova au declarat recurs pârâții Consiliul Local al municipiului Craiova, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice. În motivarea recursului, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova a susținut că, în mod nelegal, instanța de apel nu s-a pronunțat în primul rând „asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care ar fi făcut de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii” și că nu a avut în vedere împrejurarea că imobilul a fost trecut cu titlu în proprietatea statului, respectiv în baza Decretului nr. 309/1948 privind naționalizarea imobilelor cu destinație pentru activități cinematografice actualmente aflându-se în administrarea R.A.D.E.F.

Româniafilm Dolj. Prin recursul său, pârâta R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, critică decizia instanței de apel prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, pe de o parte, că, în ciuda faptului că reclamanții au menționat expres că nu solicită arhiva din subsolul cinematografului și camera de proiecție cu anexele sale situate la etajul 1 al imobilului, totuși instanța de apel le-a atribuit acestora mai mult decât au cerut reținând că „spațiile solicitate de reclamanți nu adăpostesc, așa cum se susține, arhiva, camera de proiecție, camera pentru redresări… așa cum susține pârâta; nu există nici un impediment de fapt sau de drept pentru restituirea în natură și a parterului imobilului.

Pe de altă parte, susține pârâta Româniafilm, filiala Dolj, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii, naționalizarea făcându-se cu titlu (fila 11 din Decretul nr. 303/1949, este expres nominalizat cinematograful Scala din Craiova). Pârâta D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice a criticat decizia instanței de apel tot prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 susținând în esență că în mod nelegal a reținut instanța de apel că destinația imobilului fiind aceea de locuință și aceasta aflându-se în aceeași clădire cu cinematograful propriu-zis, naționalizarea lui prin Decretul nr. 303/1948 (de naționalizare a imobilelor destinate activității cinematografice) este nelegală.

Recursurile nu sunt fondate. Așa cum corect s-a reținut prin hotărârea atacată, autorul reclamanților N.G. a fost titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, situat în Craiova. Ulterior, o parte a acestui imobil a fost destinată activității cinematografice. Prin Decretul nr. 303/1948 (de naționalizare a imobilelor destinate activității cinematografice), întregul imobil a fost preluat de către stat, figurând în anexa la decret, ca „cinematograf Scala”. Dispozițiile art. 1 ale acestui decret prevăd că „se naționalizează toate întreprinderile de filme cinematografice care nu se găsesc în proprietatea statului”, iar dispozițiile art. 6 alin. (2) din același act normativ prevăd că „orice birou, local, grădină locuință, magazin sau încăpere principală sau accesorie afectate întreprinderilor de cinematograf, vor trece asupra statului”.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că nici unul dintre apartamentele folosite pentru locuit de la mezanin, etaj 1, 2, 3, pivnițe și încăperea de la parterul imobilului nu se încadrează în dispozițiile art. 6 alin. (2) din Decretul nr. 303/1948, nefiind destinate activităților cinematografice. Prin urmare, locuințele din imobilul situat în Craiova, au fost preluate de către stat, fără titlu, în mod abuziv.

Astfel fiind, în mod corect a reținut instanța de apel faptul că locuințele din imobilul situat în Craiova, au fost preluate de către stat, în mod abuziv, fără titlu, ceea ce înseamnă că reclamanții nu și-au pierdut vreodată dreptul de proprietate asupra imobilului, precum și faptul că greșit a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, privind spațiile locative, situate la etajul I, la mezanin, la parterul imobilului, precum și pivnița de la subsolul imobilului, pe considerentul că aceste spații nu pot fi restituite, fiind afectate activității întreprinderii cinematografice. Din probele administrate rezultă că numai o parte din imobil era destinat activității cinematografice (situația menținându-se și în prezent), iar spațiile din imobil cu această destinație nu au fost revendicate de reclamanți.

Față de această împrejurare, este de reținut neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ, motiv de recurs invocat de pârâta R.A.D.E.F. RomâniaFilm, filiala Dolj. Referitor la criticile formulate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9, care se regăsesc în motivele de recurs formulate de toți cei trei pârâți, este de observat că nici acestea nu sunt fondate. Așa cum s-a mai menționat și după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, numai o parte din imobil era afectat activității cinematografice, astfel că în mod abuziv întregul imobil a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 303/1949. În mod corect a reținut instanța de apel și împrejurarea că nefiind menționată în anexa la Decretul nr. 92/1950 persoana proprietarului imobilului în litigiu, nu s-a produs efectul juridic al transmiterii dreptului de proprietate din patrimoniul reclamanților în patrimoniul statului.

Așa fiind cum hotărârea pronunțată de instanța de apel este corectă, recursurile declarate de pârâți sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de Consiliul Local al Municipiului Craiova, R.A.D.E.F. Româniafilm, filiala Dolj, și D.G.F.P. Dolj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 188 din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.