ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7582/2005

HOTĂRÂRE
04.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7582/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 132 din 5 martie 2002, a admis excepția invocată de intimata SC C. SRL

Mamaia și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantele A.D.D. și

N.Z.A., în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL Mamaia.

S-a reținut că reclamantele au

solicitat anularea Hotărârii nr. 2164 din 4 iulie 2001 emisă de SC C. SRL prin

care a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a vilei din stațiunea

Mamaia, iar cel de al doilea capăt de cerere privește anularea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 8 februarie 1997 între SC M. SA și SC C. SRL.

Instanța a apreciat că cele două

capete de cerere atrag competențe materiale diferite, și proceduri reglementate

de legea specială și de dreptul comun.

Prin decizia civilă nr. 8 din 28

ianuarie 2003 Curtea de Apel Constanța a respins apelurile declarate de

reclamante împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Cele două cereri formulate de

reclamante, întemeiate în drept pe art. 24 alin. (1) și, respectiv, art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atrag competențe materiale diferite, iar

temeiul de drept pentru primul capăt de cerere este în contradicție cu cererea

de restituire în natură.

Primul capăt de cerere atrage competența

secției civile a Tribunalului Constanța, dar formulat numai în limitele legii,

cel de al doilea capăt de cerere care se referă la regimul juridic al actelor

de înstrăinare cade sub incidența Legii nr. 10/2001 dar conduce la aplicarea

competenței de drept comun, care, în primă instanță este judecătoria.

Se mai impune și analiza naturii

juridice a actului ce urmează a fi anulat, care este încheiat între două

societăți comerciale, iar obiectul contractului este fapt de comerț.

Excepția inadmisibilității acțiunii,

a fost pusă în discuția părților, iar cu privire la rolul activ al instanței,

în sensul că nu a dispus declinarea unui capăt de cerere, o asemenea chestiune

depășea investirea instanței.

Părțile aveau posibilitatea

procedurală de a cere disjungerea celui de al doilea capăt de cerere și pe cale

de consecință declinarea către instanța competentă pentru a preîntâmpina

soluționarea litigiului pe excepția invocată.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele susținând că hotărârea atacată cuprinde motive

contradictorii, confuze, o argumentare insuficientă, fiind dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii întrucât:

- deși a reținut necompetența sa

materială s-a pronunțat asupra inadmisibilității acțiunii deși primul capăt de

cerere se referă la anularea hotărârii emisă de pârâtă, prin care s-a respins

cererea de restituire în natură, capăt de cerere ce se încadrează în

dispozițiile Legii nr. 10/2001, aplicabil fiind și art. 24 alin. (1) din lege.

- Cu toate că se reține că potrivit

Legii nr. 10/2001 decizia sau dispoziția poate fi atacată în justiție la secția

civilă a tribunalului, nejustificat se consideră cererea ca inadmisibilă.

- greșit au fost aplicate și

prevederile art. 129 C. proc. civ. cu privire la declinarea unui capăt de

cerere.

Intimata a invocat excepția

nulității recursului declarat de reclamanta A.D.D., întrucât cererea de recurs

nu a fost semnată lipsind și unele din mențiunile prevăzute de art. 320 lit. a)

Excepția nu este întemeiată,

întrucât, pe de o parte textul art. 320 lit. a) a fost declarat ca

neconstituțional și, pe de altă parte, s-a făcut dovada existenței voinței

părții manifestată pentru declararea recursului, prin mandatar cu procură

specială în acest sens.

Recursurile sunt fondate potrivit

celor ce urmează:

De necontestat, în speță, acțiunea

este formulată în cadrul procedural oferit în acest sens de Legea nr. 10/2001,

pentru anularea hotărârii emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea

privind restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Așa fiind soluția de respingere a

acțiunii ca inadmisibilă apare ca nelegală, în raport de prevederile art. 24

din Legea nr. 10/2001, care reglementează pentru persoanele îndreptățite

posibilitatea de a ataca, pe această cale, decizia sau dispoziția motivată.

Tocmai de aceea, considerentul avut

în vedere în acest sens prin hotărârea atacată, nu poate fi primit,

împrejurarea că acțiunea cuprinde și un capăt de cerere având ca obiect

nulitatea actului de înstrăinare ce ar atrage, în opinia instanței, competențe

materiale diferite, tribunal-judecătorie, neputând determina o astfel de

soluție.

Chiar dacă, sub acest aspect, opinia

instanței ar fi fost corectă, în virtutea prevederilor art. 129 C. proc. civ.,

în adevăr, instanța avea obligația să pună în discuția părților chestiunea

disjungerii celor două cereri urmând a proceda în consecință.

De asemenea, în virtutea aceleiași

prevederi legale, în măsura în care ar fi apreciat că temeiul de drept invocat

prin acțiune, pentru restituirea în natură a imobilului este greșit, exista

aceeași obligație din partea instanței să pună în discuția părților un alt

temei juridic și nu să rețină o asemenea împrejurare ca un argument pentru

inadmisibilitatea acțiunii.

Nu mai puțin însă, este de reținut,

că acțiunea astfel formulată, în acest cadru procesual, era de competența

tribunalului, ca instanță de fond și aceasta întrucât cererea având ca obiect

constatarea nulității actului de înstrăinare încheiat cu privire la imobilul a

cărui restituire se solicită, are un caracter prejudicial, ea impunându-se în

principal și cu necesitate pentru restituirea imobilului.

Ca atare, instanța era ținută să

soluționeze și să se pronunțe asupra unei astfel de cereri, interesul persoanei

îndreptățite fiind, evident, în acest sens.

Față de cele arătate, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., cu aplicabilitatea prevederilor art. 315 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârile și a se trimite cauza, primei

instanțe spre o nouă judecată.

Admite recursurile declarate de

reclamantele A.D.D. și N.Z.A. împotriva deciziei civile nr. 8/C din 28 ianuarie

2003 a Curții de Apel Constanța.

Casează hotărârea atacată, precum și

sentința civilă nr. 132 din 5 martie 2002 a Tribunalului Constanța și trimite

cauza acestei din urmă instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4891/2010
Prin Sentința nr. 132 din 5 martie 2002, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis excepția invocată de pârâta SC C. SRL și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantele A.D.D. și N.Z.E. în contradictoriu cu pârâta SC C.
ÎCCJ 2010-07-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4152/2010
cumpărare nr. 916 din 6 august 2002, având ca obiect înstrăinarea imobilului revendicat, de la SC E. SRL către SC S.A. SRL, introduse în cauză în calitate de pârâte, ca și Consiliul local al Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, d
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82374)
nut că reclamantele au solicitat anularea Hotărârii nr. 2164 din 4 iulie 2001 emisă de pârâta SC Cosena SRL prin care a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a Vilei nr. 27 din Stațiunea Mamaia, iar cel de al doilea capăt de c
ÎCCJ 2005-09-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6292/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 decembrie 2002 reclamanta Z.R.M.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța, pentru ca prin
ÎCCJ 2006-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5503/2006
Asupra recursurilor civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța la 3 iunie 2004, reclamanta O.H.J. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA solicitând obligarea
Sursă