ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5499/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5499/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 12 octombrie 2005, în dosarul nr. 3893/COM/2005, având ca obiect soluționarea apelurilor formulate de reclamanta SC T. SA Severin și pârâta A.P.P.S. Severin, secția comercială a Curții de Apel Craiova a amânat judecata cauzei la data de 2 noiembrie 2005, încuviințând cererea formulată de apelanta pârâtă în temeiul art. 156 alin. (1), pentru a-și angaja apărător. Împotriva menționatei încheieri a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând nelegalitatea acesteia. Este de observat că în conformitate cu art. 316 C. proc. civ., dispozițiile art. 282 alin. (2) C. proc.
civ., potrivit cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății”, se aplică și în recurs, acestea nefiind potrivnice prevederilor cuprinse în capitolul referitor la această cale de atac și că, prin încheierea recurată în afară nu s-a întrerupt cursul judecății. Așa fiind, Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de apelanta pârâtă împotriva încheierii pronunțată de secția comercială a Curții de Apel Craiova la data de 12 octombrie 2005, în dosarul nr. 3793/COM/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.P.P.S. SRL Drobeta Turnu Severin, împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 12 octombrie 2005 în dosarul nr. 3793/2005, ca inadmisibil. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.