ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3550/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2228 din 16 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de SC R. SA, cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA București, în sensul că a constatat stingerea obligației de garanție asumată de reclamantă în contractul de credit din 30 mai 1995 și actele adiționale la acesta din 12 septembrie 1995, 12 ianuarie 1996 și 7 ianuarie 1997 și în consecință a dispus încetarea contractului de ipotecă din 30 martie 1995, privind imobilul din București B-dul Șincai.

De asemenea s-a dispus radierea ipotecii înregistrate în registrul de publicitate imobiliară din 31 martie 1995. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de credit din 30 martie 1995 și actele adiționale la aceasta, din 12 septembrie 1995, 12 ianuarie 1996 și 7 ianuarie 1997, SC B. SA a acordat SC C.G.P.C. SRL un credit în sumă de 3.200.000.000 lei, necesar finanțării procesului de producție de cafea boabe, reclamanta asumându-și obligația de garanție a creditului în sumă de doar 2.300.000.000 lei și încheind contractul de ipotecă din 30 martie 1995, asupra imobilului din Bulevardul Șincai, iar pentru diferența de 930.000.000 lei pârâtele încheind, fără acordul reclamantei, actul adițional autentificat la 3 septembrie 1997 la contractul de ipotecă descris anterior.

Pârâtele au schimbat destinația creditului, sumele fiind virate în alte conturi bancare, respectiv ale reprezentanților debitoarei și ale B.I.Ț. Față de obligația cunoscută de reclamantă din art. 11 al contractului de credit în care se menționează că debitorul se obligă să folosească creditul obținut în condițiile și pentru destinațiile care au fost aprobate, aceasta nu poate fi răspunzătoare decât de obligațiile izvorâte din contract. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 374 din 30 iunie 2004, a admis apelul declarat de apelanta SC B.B.G.C.P. SA, prin lichidator judiciar SC M.S.R. SA și SC P.C.M.C. SRL cu sediul în București, împotriva sentinței comerciale nr. 2228 din 16 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata SC R. SA și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

De asemenea a respins cererea de obligarea a intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că potrivit procesului verbal din 29 noiembrie 1999, referitor la controlul efectuat cu privire la legalitatea acordării creditului SC C.G.P.C. SRL, la art. 1.4 s-a reținut că debitoarea nu a respectat destinația creditului, făcând plăți în alte scopuri decât cel pentru care a fost asumat creditul, fără nici o aprobare din partea băncii. Este întemeiată critica potrivit căreia intimata SC R. SA a garantat executarea obligației de restituire a creditului de către beneficiarul acestuia, obligație pe care și-a asumat-o necondiționat, prin inserarea clauzei de garanție în cuprinsul contractului de credit și a actelor adiționale cât și prin încheierea contractului de ipotecă.

Cât privește obligația rezultată din contractul de ipotecă, răspunderea este convențională, conform art. 1746 C. civ., raportat la art. 1749 alin. (2) C. civ. și garantul nu poate invoca, ca motiv al stingerii ipotecii și a obligației sale de garanție, nerespectarea unor obligații de către beneficiarul creditului. Stingerea ipotecii, poate fi realizată numai în modalitățile prevăzute de lege, fie pe cale principală, fie pe cale accesorie, între aceste cauze nefigurând nerespectarea vreunei obligații contractuale de către cel în folosul căruia a garantat. Intimata nu poate invoca nerespectarea obligației cuprinse în contractul de credit de către părțile contractante, câtă vreme garantul este un terț față de obligația principală, pentru care el a înțeles să constituie ipoteca, deci față de contractul de credit și nu poate să invoce nerespectarea clauzelor contractuale de către părțile contractante.

Obligația de garanție a intimatei este valabilă, fiind asumată prin contractul de credit, actele adiționale și contractul de ipotecă, ce nu au fost desființate și nici nu a intervenit vreo cauză de stingere a garanției.

Împotriva deciziei comerciale nr. 374 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC R. SA București, care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și a particularităților cauzei deduse judecății, au fost interpretate și aplicate greșit dispozițiile art. 1800 C. civ., privind stingerea ipotecii, greșit instanța admițând apelul a respins acțiunea ca netimbrată deși cererea de chemare în judecată a fost timbrată legal, precum și neconcordanță între considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia, fiind invocate ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ. Intimata – pârâtă SC B. SA prin lichidatori judiciari SC M.S.R. SA și SC P.C.M.C. SRL București, a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat de reclamanta SC R. SA București pentru următoarele considerente. Este de necontestat că prin contractul de credit din 30 martie 1995, încheiat între SC B. SA și SC C.G.P.C.

SRL a fost acordat un credit în cuantum de 2.300.000.000 lei, pe termen de 10 luni, cu destinația de a fi utilizat pentru finanțarea procesului de achiziție, prelucrare și desfacere cafea boabe, contract cu valoare de înscris autentic și care constituie titlu executor, în baza căruia banca poate trece la executarea silită asupra oricăruia dintre debitorii garanți, fără ca aceștia să poată opune beneficiul discuțiunii sau al diviziunii. Ulterior contractul a fost modificat succesiv, prin majorarea creditului acordat, conform actelor adiționale din 12 septembrie 1995, 12 ianuarie 1996 și 7 ianuarie 1997. Atât din contract cât și din actele adiționale rezultă neîndoios că SC R. SA s-a obligat să garanteze cu ipotecă imobiliară creditul acordat, în acest sens fiind încheiat contractul de ipotecă din 30 martie 1995, autentificat la 31 martie 1995 la Notariatul de Stat al sectorului 4 București.

Nu poate fi primită critica formulată în motivele de recurs în sensul că exonerarea de răspundere a debitorului operează chiar dacă, în contract nu s-ar fi prevăzute clauze exoneratoare de răspundere. Potrivit art. 11 din contractul de credit din 30 martie 1995, debitorul se obligă să folosească creditul obținut în condițiile și pentru destinațiile care au fost aprobate, să dețină evidențele contabile potrivit normelor legale în vigoare, să păstreze integritatea și să asigure conservarea corespunzătoare a bunurilor materiale ce constituie garanția creditului, iar în art. 14 s-a precizat că neplata la termen a împrumuturilor acordate și a dobânzilor sau nerespectarea vreunuia din clauzele contractului dau dreptul băncii să perceapă dobânzi penalizatoare și să treacă la recuperarea creditului, și a dobânzilor aferente, inclusiv pe calea executării silite.

Amplu documentat și bine argumentat, instanța de apel a stabilit că dacă nu s-au inclus în contractele încheiate, în temeiul art. 969 C. proc. civ., clauze de exonerare a obligației de garanție, garantul răspunde, independent de respectarea sau nu a obligației beneficiarului creditorului de respectare a destinației creditului, asumată conform art. 11 din contract, obligația sa fiind pură și simplă, neafectată de vreo condiție. Reclamanta SC R. SA în calitatea de garant s-a obligat în solidar cu SC C.G.P.C. SRL să garanteze creditul acordat cu ipotecă în favoarea băncii. Din redactarea clauzelor contractuale, cu maximă claritate reiese că obligația asumată de garant este pură și simplă, fără a fi afectată de condiție.

Prin condiție, modalitate a actului juridic civil, se înțelege un eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde însăși existența actului juridic, un astfel de act juridic fiind calificat act condițional, iar drepturile și obligațiile pe care le stabilește devin drepturi condiționale, respectiv obligații condiționale, aspecte care nu se regăsesc în speță. Nejustificată este și critica constând în aceea că obligația de garanție prevăzută în contract de credit a încetat, garantul fiind exonerat de răspundere pentru cauze străine, neimputabile lui, pe cale de consecință încetând și efectele contractului de ipotecă.

Din reglementarea art. 1746 C. civ., ipoteca este definită ca un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligații, urmând ca stingerea unei ipoteci să fie realizată numai în modalitățile prevăzute de lege, dar pe cale principală, fie pe cale accesorie, printre aceste cauze fiind excluse împrejurările invocate de reclamantă în cererea de recurs. Verificând și motivele de recurs privind neconcordanța între considerentele deciziei recurate și dispozitivul acesteia, precum și cel referitor la respingerea ca netimbrată pe fond a acțiunii se constată că aceste critici sunt neîntemeiate. Prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de Consiliu de la 9 februarie 2005 de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, fără citarea părților, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta SC B.B.G.C.P.

SA, prin lichidator judiciar și a fost dispusă, în condițiile art. 281 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în rândul 10 al dispozitivului deciziei comerciale din 30 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 607/2004 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, în sensul că „respinge acțiunea ca neîntemeiată” în loc de „respinge acțiunea ca netimbrată”. Rațiunile juridice și argumentele expuse anterior, fac ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamanta SC R. SA cu sediul social în București să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul promovat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia nr. 374 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R. SA București, împotriva deciziei nr. 374 din 30 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.