ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Iași, prin

sentința civilă nr. 139/CA pronunțată la 16 septembrie 2003, a respins pe fond,

acțiunile conexe ale reclamantei SC A. SRL Iași, formulate în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și A.R.R.

și a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienta SC I. SRL Iași. Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția

privind rămânerea fără obiect a acțiunii formulate de SC A. SRL, în

contradictoriu cu A.R.R., invocată de SC I. SRL Iași și excepția lipsei

plângerii prealabile.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin cererea inițială, introdusă la data de 2

iulie 2003, reclamanta SC A. SRL Iași a solicitat anularea actului

administrativ nr. 10285 din 22 aprilie 2003, prin care pârâții au dispus

anularea atribuirii în favoarea sa, la data de 24 martie 2003, a traseului Iași

- Pașcani, urmare a organizării de către A.R.R., filiala Iași, a unui concurs

de atribuire în condiții de perfectă legalitate.

Actul emis de pârâtă, prin

care s-a dispus anularea atribuirii de traseu în favoarea reclamantei, este

nul, pentru că A.R.R. nu are o astfel de atribuție legală și în plus, s-a lăsat

influențată în luarea unei astfel de decizii, de campania de presă calomnioasă,

pornită după atribuirea traseului, de o firmă concurentă, respectiv SC I. SRL

Iași, care a obținut un punctaj inferior și care a pretins neregularități ale

procesului de atribuire din data de 24 martie 2003.

Prin cererea conexată

ulterior și soluționată împreună cu acțiunea inițială, introdusă la data de 18

august 2003, aceiași reclamantă, în contradictoriu cu aceiași pârâți, a

solicitat instanței, și anularea actului administrativ în baza căruia A.R.R.,

filiala Iași, a organizat din nou, la data de 3 iunie 2003, atribuirea

traseului Iași - Pașcani.

Instanța de fond a apreciat

că acțiunea reclamantei este nefondată, reținând că s-au constatat nereguli

intermediate de factorii de conducere care au organizat licitația din data de

24 martie 2003, de către A.R.R. București, prin controlul efectuat de

ministerul de resort.

Aspectele negative

constatate se referă la faptul că directorul filialei Iași a A.R.R. și-a

favorizat fiul, în calitate de proprietar și reprezentant al firmei reclamante,

câștigătoare, firmă care a obținut licență de execuție pentru două autovehicule

pentru care avea deja licență intervenienta SC I. SRL Iași, vizând aceeași

perioadă.

Anularea justificată a

licitației din 24 martie 2003 a condus în mod justificat la reofertarea traseului,

prin reorganizarea unei noi licitații, la 3 iunie 2003, la care reclamanta nu a

mai participat și care a fost câștigată de intervenienta în interes propriu.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs, reclamanta SC I. SRL, criticând-o pentru

lipsă de temei legal și greșită aplicare a legii, ca și pentru nepronunțarea

asupra unor dovezi hotărâtoare în cauză, invocând în drept prevederile art. 304

pct. 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ. și solicitând, urmare a

admiterii recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii

inițiale și a cererii conexe.

În esență, în dezvoltarea

motivului de recurs formulat, recurenta-reclamantă a arătat că în mod nelegal,

instanța de fond a apreciat că A.R.R. București avea posibilitatea să intervină

cu un act care să anuleze o licitație, organizată legal, la nivel local, câtă

vreme actul normativ incident, respectiv Legea nr. 105/2000 și Ordinul

Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1844/2001,

privind Normele metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor

rutiere, nu prevăd în mod expres o astfel de posibilitate, art. 61 și 64

invocate de pârâte, din respectivul act, reglementând o cu totul altă

atribuție.

Recurenta a susținut că nu

există o dispoziție legală expresă care să îl îndreptățească pe cel nemulțumit

de atribuirea unui traseu, în speță intervenienta în interes propriu, să se

adreseze A.R.R. București și care să permită, totodată, acestei din urmă

autorități, să anuleze respectiva atribuire.

În fine, recurenta a mai

arătat că instanța nu a coroborat judicios probele administrate de toate

părțile în cauză, astfel că în mod eronat a reținut imixtiunea fostului

director al A.R.R., filiala Iași, în atribuirea inițială a traseului în

favoarea reclamantei-recurente, după cum, de asemenea, în mod nejustificat a

reținut că acele microbuze cu care a participat la traseu, sunt proprietatea

intervenientei, când, în realitate, fuseseră achiziționate de reclamantă, la 30

ianuarie 2003.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea

pronunțată, prin prisma criticilor recurentei, a probelor existente la dosar și

în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că aceasta este

legală și temeinică și urmează a fi menținută pentru următoarele considerațiuni.

Urmare a contestației

primite de la intervenienta SC I. SRL Iași, cu privire la modul de organizare

și atribuire a traseului public de persoane Iași - Pașcani din data de 24

martie 2003, A.R.R. București a dispus ca o echipă de control să verifice cele

reclamate.

Comisia de control a

întocmit un raport în care a menționat o serie de deficiențe, apreciate ca

fiind ilegalități comise în scopul de a o favoriza pe recurenta-reclamantă,

întrucât fiul șefului de agenție era acționar și administrator în societatea

respectivă și a propus, în temeiul art. 61 din Ordinul Ministerului Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, anularea atribuirii din

data de 24 martie 2003.

Critica recurentei, în

sensul că în mod legal, A.R.R. București nu este îndrituită să dispună o astfel

de măsură, nu poate fi primită, în condițiile în care, Înalta Curte reține, din

economia și finalitatea întregului act normativ sus-menționat, că o autoritate

centrală, precum A.R.R. București, nu poate, atunci când constată prin

pârghiile legale ce îi sunt puse la dispoziție, cum ar fi corpul său de

control, deficiențe și ilegalități majore, să nu dispună măsurile legale pe

care le apreciază oportune. În caz contrar, finalitatea și până la urmă, chiar

rațiunea existenței unui corp de control în cadrul unei autorități centrale ar

fi greu de justificat. În plus, textul legal menționat vizează chiar

posibilitatea A.R.R. de a elabora reguli procedurale proprii de desfășurare a

activității, care, fără a fi un drept discreționar, demonstrează abilitatea

conferită în mod legal a acestei autorități de a interveni prin măsuri

adecvate, atunci când apreciază că se impune.

Reținând probele

administrate, astfel cum au fost judicios interpretate și expuse și prin

hotărârea atacată, rezultă că măsura anulării de către pârâtă, a atribuirii în

favoarea reclamantei-recurente a fost legal dispusă și ca atare, corect

menținută de instanța de fond.

Nefondată este și critica

referitoare la aprecierea instanței asupra celorlalte probe administrate în

cauză, câtă vreme actele dosarului au evidențiat fără putință de tăgadă relația

de rudenie a reprezentanților societății reclamante cu directorul filialei

A.R.R., scandalurile de presă, suspiciunile întemeiate de favoritism și

abuzuri.

În fine, după cum corect a

reținut instanța de fond, a doua licitație, organizată la 3 iunie 2003 pentru

atribuirea traseului, a fost legal organizată, recurenta neavând nici măcar

calitatea de participantă la aceasta.

Așa fiind, față de cele

reținute, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul de față, apreciind că nici una din criticile

recurentei-reclamante nu poate fi primită, cu consecința menținerii hotărârii

legale și temeinice a instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A. SRL Iași împotriva sentinței civile nr. 139/CA din 16 octombrie 2003 a

Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2005.