ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 139/CA pronunțată la 16 septembrie 2003, a respins pe fond, acțiunile conexe ale reclamantei SC A. SRL Iași, formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și A.R.R. și a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta SC I. SRL Iași. Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția privind rămânerea fără obiect a acțiunii formulate de SC A. SRL, în contradictoriu cu A.R.R., invocată de SC I. SRL Iași și excepția lipsei plângerii prealabile.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea inițială, introdusă la data de 2 iulie 2003, reclamanta SC A. SRL Iași a solicitat anularea actului administrativ nr. 10285 din 22 aprilie 2003, prin care pârâții au dispus anularea atribuirii în favoarea sa, la data de 24 martie 2003, a traseului Iași - Pașcani, urmare a organizării de către A.R.R., filiala Iași, a unui concurs de atribuire în condiții de perfectă legalitate. Actul emis de pârâtă, prin care s-a dispus anularea atribuirii de traseu în favoarea reclamantei, este nul, pentru că A.R.R.

nu are o astfel de atribuție legală și în plus, s-a lăsat influențată în luarea unei astfel de decizii, de campania de presă calomnioasă, pornită după atribuirea traseului, de o firmă concurentă, respectiv SC I. SRL Iași, care a obținut un punctaj inferior și care a pretins neregularități ale procesului de atribuire din data de 24 martie 2003. Prin cererea conexată ulterior și soluționată împreună cu acțiunea inițială, introdusă la data de 18 august 2003, aceiași reclamantă, în contradictoriu cu aceiași pârâți, a solicitat instanței, și anularea actului administrativ în baza căruia A.R.R., filiala Iași, a organizat din nou, la data de 3 iunie 2003, atribuirea traseului Iași - Pașcani. Instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamantei este nefondată, reținând că s-au constatat nereguli intermediate de factorii de conducere care au organizat licitația din data de 24 martie 2003, de către A.R.R.

București, prin controlul efectuat de ministerul de resort. Aspectele negative constatate se referă la faptul că directorul filialei Iași a A.R.R. și-a favorizat fiul, în calitate de proprietar și reprezentant al firmei reclamante, câștigătoare, firmă care a obținut licență de execuție pentru două autovehicule pentru care avea deja licență intervenienta SC I. SRL Iași, vizând aceeași perioadă. Anularea justificată a licitației din 24 martie 2003 a condus în mod justificat la reofertarea traseului, prin reorganizarea unei noi licitații, la 3 iunie 2003, la care reclamanta nu a mai participat și care a fost câștigată de intervenienta în interes propriu. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamanta SC I. SRL, criticând-o pentru lipsă de temei legal și greșită aplicare a legii, ca și pentru nepronunțarea asupra unor dovezi hotărâtoare în cauză, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și 10 și art. 304 1 C. proc.

civ. și solicitând, urmare a admiterii recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii inițiale și a cererii conexe. În esență, în dezvoltarea motivului de recurs formulat, recurenta-reclamantă a arătat că în mod nelegal, instanța de fond a apreciat că A.R.R. București avea posibilitatea să intervină cu un act care să anuleze o licitație, organizată legal, la nivel local, câtă vreme actul normativ incident, respectiv Legea nr. 105/2000 și Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1844/2001, privind Normele metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere, nu prevăd în mod expres o astfel de posibilitate, art. 61 și 64 invocate de pârâte, din respectivul act, reglementând o cu totul altă atribuție.

Recurenta a susținut că nu există o dispoziție legală expresă care să îl îndreptățească pe cel nemulțumit de atribuirea unui traseu, în speță intervenienta în interes propriu, să se adreseze A.R.R. București și care să permită, totodată, acestei din urmă autorități, să anuleze respectiva atribuire. În fine, recurenta a mai arătat că instanța nu a coroborat judicios probele administrate de toate părțile în cauză, astfel că în mod eronat a reținut imixtiunea fostului director al A.R.R., filiala Iași, în atribuirea inițială a traseului în favoarea reclamantei-recurente, după cum, de asemenea, în mod nejustificat a reținut că acele microbuze cu care a participat la traseu, sunt proprietatea intervenientei, când, în realitate, fuseseră achiziționate de reclamantă, la 30 ianuarie 2003. Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea pronunțată, prin prisma criticilor recurentei, a probelor existente la dosar și în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că aceasta este legală și temeinică și urmează a fi menținută pentru următoarele considerațiuni. Urmare a contestației primite de la intervenienta SC I. SRL Iași, cu privire la modul de organizare și atribuire a traseului public de persoane Iași - Pașcani din data de 24 martie 2003, A.R.R. București a dispus ca o echipă de control să verifice cele reclamate.

Comisia de control a întocmit un raport în care a menționat o serie de deficiențe, apreciate ca fiind ilegalități comise în scopul de a o favoriza pe recurenta-reclamantă, întrucât fiul șefului de agenție era acționar și administrator în societatea respectivă și a propus, în temeiul art. 61 din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, anularea atribuirii din data de 24 martie 2003. Critica recurentei, în sensul că în mod legal, A.R.R. București nu este îndrituită să dispună o astfel de măsură, nu poate fi primită, în condițiile în care, Înalta Curte reține, din economia și finalitatea întregului act normativ sus-menționat, că o autoritate centrală, precum A.R.R.

București, nu poate, atunci când constată prin pârghiile legale ce îi sunt puse la dispoziție, cum ar fi corpul său de control, deficiențe și ilegalități majore, să nu dispună măsurile legale pe care le apreciază oportune. În caz contrar, finalitatea și până la urmă, chiar rațiunea existenței unui corp de control în cadrul unei autorități centrale ar fi greu de justificat. În plus, textul legal menționat vizează chiar posibilitatea A.R.R. de a elabora reguli procedurale proprii de desfășurare a activității, care, fără a fi un drept discreționar, demonstrează abilitatea conferită în mod legal a acestei autorități de a interveni prin măsuri adecvate, atunci când apreciază că se impune. Reținând probele administrate, astfel cum au fost judicios interpretate și expuse și prin hotărârea atacată, rezultă că măsura anulării de către pârâtă, a atribuirii în favoarea reclamantei-recurente a fost legal dispusă și ca atare, corect menținută de instanța de fond.

Nefondată este și critica referitoare la aprecierea instanței asupra celorlalte probe administrate în cauză, câtă vreme actele dosarului au evidențiat fără putință de tăgadă relația de rudenie a reprezentanților societății reclamante cu directorul filialei A.R.R., scandalurile de presă, suspiciunile întemeiate de favoritism și abuzuri. În fine, după cum corect a reținut instanța de fond, a doua licitație, organizată la 3 iunie 2003 pentru atribuirea traseului, a fost legal organizată, recurenta neavând nici măcar calitatea de participantă la aceasta. Așa fiind, față de cele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul de față, apreciind că nici una din criticile recurentei-reclamante nu poate fi primită, cu consecința menținerii hotărârii legale și temeinice a instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SRL Iași împotriva sentinței civile nr. 139/CA din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.