ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 941 din 28

iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin actul de

sesizare din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

În temeiul dispozițiilor art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul B.D., la pedeapsa de 6

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Conform art. 71 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-au interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată

de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul

dispozițiilor art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii

și arestării preventive de la 10 august 2004 la zi.

S-a constatat că partea vătămată P.F.M.

nu a exercitat acțiune penală.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că la 10 august 2004, inculpatul B.D. a

vândut-o pe P.F.M., denunțătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale,

contra sumei de 350 dolari S.U.A. și 1.600.000 lei fiind surprins în flagrant

delict, imediat după efectuarea tranzacției.

Din constatările ex propriis

sensibus ale poliției (menționate în procesul-verbal de consemnare a

flagrantului) a rezultat că A.N.V. a ajuns cu taxiul la locul de întâlnire cu

inculpatul B.D., stabilit anterior, prin telefon, inculpatul a coborât din

autoturismul marca Audi și a primit banii de la denunțător, iar după ce i-a

numărat, a deschis portiera din spate a autoturismului și a scos cu o mână pe

partea vătămată P.F.M., împingând-o în taximetrul cu care se deplasase martorul

denunțător.

La percheziția autoturismului

aparținând inculpatului, organele de poliție au depistat suma de bani ale căror

serii fuseseră anterior consemnate într-un proces-verbal (bani cu privire la

care se reține că au fost restituiți martorului denunțător, fiind puși de el la

dispoziția organelor de poliție).

În același autoturism s-a mai găsit

un înscris original, reprezentând decizia Tribunalului Besancan din care

rezultă că B.D. a fost condamnat la o amendă de 90 Euro pentru proxenetism

agravat.

Din declarația martorului A.N.V. s-a

reținut că inculpatul B.D. i-a spus că are de vânzare o fată pe care poate să o

scoată din țară pentru a practica prostituția, lăudându-i „calitățile” care

justificau suma pretinsă de 350 dolari S.U.A. Totodată, martorul a declarat că

inculpatul B.D. i-a spus că a cumpărat-o pe fată cu suma de 8.000.000 lei,

susținere ce se confirmă prin declarațiile constante ale părții vătămate P.F.M.

coroborate cu părți din declarația dată de inculpat (în fața instanței) în care

aceste afirmă că o anume L. i-ar fi cerut în schimbul părții vătămate suma de

8.000.000 lei, sumă pe care însă nu a remis-o, având în vedere și

procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă.

Prin decizia penală nr. 686 din 12

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 2466/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.D.

împotriva sentinței penale nr. 914 din 28 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4916/2004, s-a desființat în

parte sentința și rejudecând s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6

ani la 5 ani închisoare potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și

s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și i s-a dedus prevenția de la 10 august 2004 la zi.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că apelul este fondat sub aspectul individualizării pedepsei. În

mod temeinic fapta inculpatului de a o primi și caza pe P.F., urmată de a o

remite denunțătorului A.N. contra unei sume de bani și pentru ca acesta din

urmă să o exploateze sexual, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de persoane, neexistând dovezi că inculpatul B.D. s-ar face vinovat

și de infracțiunea de proxenetism.

Curtea de apel a apreciat pedeapsa

stabilită de prima instanță ca fiind în cuantum prea ridicat, în raport cu

profilul normal al părții vătămate, a cărei moralitate îndoielnică a rezultat

cu prisosință din probele administrate și al faptului că inculpatul nu s-a

comportat indecent față de aceasta.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.D., fără a arăta în scris

motivele.

La dosarul cauzei a fost depusă o

cerere de către recurentul inculpat în care solicita transcrierile

înregistrărilor audio ale procesului desfășurat la Tribunalul București,

acordarea unei grefe cu dosarul pentru lămurirea unor aspecte legate de

anchetarea sa, precum și audierea martorului denunțător A.N.V. a cărei mărturie

se apreciază ca fiind absolut necesară, deoarece acest martor poate confirma

toate aspectele legate de constrângerea sau înțelegerea de comun acord între el

și partea vătămată.

La termenul de astăzi, în recurs,

recurentul inculpat a depus un memoriu în care a criticat modul de anchetare,

apreciind că există nereguli ce au fost preluate de instanță, că în

declarațiile părții vătămate și ale martorului asistent B.V. nu există temeiul

legal al arestării sale și nici nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen. În concluzie a solicitat a se avea

în vedere declarația olografă a părții vătămate, faptul că nu se constituie

parte civilă, oscilația instanțelor de judecată anterioare în a găsi o

încadrare legală exactă pentru infracțiunea comisă, aplicarea unei pedepse sub

minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76

C. pen., ținând cont de buna conduită de care a dat dovadă în instanță, are în

întreținere copii minori, de perioada deja petrecută în detenție, atitudinea sa

oscilantă din timpul audierilor se datorează tocmai caracterului adoptat de

organele de cercetare.

Apărătorul inculpatului, în concluziile

orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută

de art. 329 alin. (2) C. pen., deoarece în mod greșit s-a stabilit pe baza

probelor că fapta s-ar încadra în infracțiunea din legea specială și nu în

aceea din Codul penal. Totodată a apreciat că decizia instanței de apel este

motivată, implicit menținându-se argumentele primei instanțe.

Examinând recursul declarat de

inculpatul B.D. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 9 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că

instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată în raport cu toate motivele

invocate de către apărătorul apelantului inculpat B.D., motive ce nu au fost

evidențiate în considerentele hotărârii, fiind făcută mențiunea că acestea se

regăsesc consemnate în partea introductivă a hotărârii pronunțate.

Așa cum rezultă din concluziile

apărătorului apelantului inculpat, acesta a criticat hotărârea primei instanțe

pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul schimbării încadrării juridice

dată faptei, prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)

din Legea 678/2001, apreciind în mod greșit că nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 329 C. pen. De asemenea, a

considerat că cel pe care îl apără nu se face vinovat de comiterea infracțiunii

reținute de prima instanță, mai ales că inculpatul a fost arestat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen., după cum rezultă și din

materialul probator administrat în faza de urmărire penală, solicitând

admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, admiterea cererii de

schimbare a încadrării juridice și, în consecință, aplicarea unei pedepse sub

minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76

C. pen., urmând a se ține cont și de conduita bună a celui pe care îl apără,

lipsa antecedentelor penale și faptul că are în întreținere copii minori.

În expunerea considerentelor

deciziei, curtea de apel, în raport cu motivele invocate, s-a rezumat doar la

aprecieri cu caracter general, fără a face un examen coroborat al probelor

administrate, cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor.

Astfel, în ceea ce privește critica

apelantului inculpat cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și

la faptul că acesta nu se face vinovat față de aceasta, în loc de art. 329 C.

pen., pentru care a și fost arestat, cum acesta a susținut, instanța de apel a

expus în mod sintetic situația de fapt, concluzionând că întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, neexistând dovezi că

inculpatul B.D. s-ar face vinovat și de infracțiunea de proxenetism.

Înalta Curte consideră că în cauză

motivul de apel invocat nu a fost analizat, deoarece instanța de control

judiciar nu a făcut un examen propriu al faptei față de conținutul constitutiv

al infracțiunii de trafic de persoane pe care a reținut-o comparativ cu aceea

de proxenetism, în raport cu probele administrate în ansamblul procesului

penal, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării

judecătorești.

Mai mult, se impunea nu numai o

încadrare faptică în modelul legal, dar și stabilirea pe baza aceluiași

material probator a vinovăției sau nevinovăției inculpatului în săvârșirea

faptei a cărei încadrare juridică trebuia în mod expres stabilită, proces ce

trebuia să se concretizeze într-o apreciere coroborată a tuturor mijloacelor de

probă administrate.

În cadrul procesului de evaluare a

mijloacelor de probă, întemeiat pe dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța de apel avea obligația nu numai să le evidențieze expres, doar

printr-o enumerare ci să le analizeze conținutul lor, în raport cu soluția

adoptată, urmând să arate în concret ce urmează a se avea sau nu în vedere.

Înalta Curte, examinând critica

invocată în recurs de inculpat cu privire la greșita schimbare de încadrare

juridică, formulată în același sens ca și în apel, nu a putut verifica care au

fost argumentele primei instanțe de control judiciar, în reținerea încadrării

juridice a faptei comisă de inculpat în infracțiunea de trafic de persoane,

neputând opera cu o interpretare deductivă, fundamentată pe o asimilare

implicită a raționamentelor instanței de fond.

Totodată, Înalta Curte consideră că

nici cel de-al doilea motiv de apel invocat de apelantul inculpat B.D.

referitor la greșita individualizare a pedepsei, nu poate fi verificat, deoarece

în stabilirea cuantumului pedepsei, evaluarea instanței de apel s-a redus

exclusiv la condiția comportării inculpatului, fără a fi reflectate în concret

și celelalte criterii stipulate la art. 72 C. pen., în raport cu scopurile

pedepsei.

Față de cele arătate, Înalta Curte

consideră că nemotivarea deciziei instanței de apel față de motivele de apel

invocate de apelantul inculpat echivalează cu o nesoluționare a primei căi

ordinare de atac, ce nu poate fi verificată în recurs, fiind incident cazul de

casare prevăzut la art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Cazul de recurs mai sus arătat face

parte din motivele formale ce prevalează în analiză, în raport cu cel referitor

la greșita încadrare juridică prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen., motiv substanțial de recurs.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 686 din 12

septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa decizia

atacată și va trimite cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat

la Curtea de Apel București, care va efectua propriul examen asupra motivelor

de apel invocate, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul

procesului penal, în funcție de efectele apelului și cu prevederile legale

incidente.

În conformitate cu art. 385

17

alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art. 300

2

și art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a

inculpatului, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării

preventive a inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 686 din 12 septembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și trimite

cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la Curtea de Apel

București.

Menține măsura arestării preventive

a inculpatului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 ianuarie 2006.