ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4474/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 858 din 14 iunie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a dispus următoarele: A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu, față de inculpatul B.V.C., în sensul înlăturării dispozițiilor art. 75 lit. c) C. pen. În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., și art. 76 C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.V.C., la pedeapsa de 5 ani închisoare și a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 9 octombrie 2004 la zi. În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a dispus condamnarea inculpatului minor M.V.C. , la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus durata reținerii de la 15 octombrie 2004 de 10 ore. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.E. În temeiul art. 169 C. proc. pen., și art. 444 C. proc. pen., a dispus restituirea cuțitului ridicat de la inculpatul B.V.C.

conform dovezii seria B nr. 0014557 din 26 octombrie 2004, emisă de secția 4 poliție, către partea civilă A.E. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În data de 9 octombrie 2004, în jurul orelor 21,00, inculpatul B.V.C. împreună cu inculpatul minor M.V.C. au observat pe partea civilă A.E. care se afla în balconul locuinței sale. Purtând discuție cu aceasta inculpații au realizat că partea vătămată se află sub influența băuturilor alcoolice. Astfel că, aceștia au intrat în blocul unde locuia partea vătămată, au sunat la ușa acesteia și, după ce le-a fost deschisă, inculpatul B.V.C. a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în față, a imobilizat-o și a trântit-o la podea, moment în care inculpatul minor M.V.C.

a pătruns în locuință, sustrăgând combina muzicală și telefonul mobil, bunuri aflate în sufragerie, pe care le-a transportat la etajul 1 al blocului și de aici le-a scos în spatele blocului, moment în care a fost observat de martorul T.V. Situația de fapt reținută a reieșit fără dubii din procesul-verbal încheiat de organele de poliție, din declarațiile martorului T.V., precum și din declarația părții civile A.E. care s-a constituit și parte civilă cu suma de 4.000.000 lei. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel în termen legal, numai inculpatul B.V.C., care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei pe care a considerat-o mult prea aspră.

Prin decizia penală nr. 610 din 4 august 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul acestui inculpat, hotărâre ce a fost recurată în termen legal de inculpatul B.V.C., susținând acesta că, pedeapsa aplicată este mult prea aspră în raport de unele circumstanțe reale cât și personale favorabile inculpatului. Pronunțând decizia penală nr. 5902 la 20 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.C. La data de 8 noiembrie 2005 a fost înregistrat apelul peste termen declarat de inculpatul M.V.C. împotriva sentinței penale nr. 585 din 14 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Prin decizia penală nr. 255/ A din 29 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a admis excepția ridicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a respins ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul M.V.C. Curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind apelul peste termen, astfel încât apelul declarat de inculpatul M.V.C. apare ca fiind tardiv formulat. Împotriva acestei decizii inculpatul M.V.C. a formulat recurs, în termen legal, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că atât sentința penală cât și decizia penală sunt lovite de nulitate absolută, apelul declarat de inculpat fiind promovat în termen legal, iar instanța de apel în mod total greșit a respins apelul acestuia ca fiind tardiv formulat.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul acestuia este nefondat, instanța de apel respingând în mod corect apelul declarat de condamnat cu nerespectarea termenului prevăzut. Astfel, Curtea reține că în conformitate cu art. 365 C. proc. pen.: „partea care a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare, poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile”. Prin urmare, pentru a fi în prezența unui apel peste termen, sunt necesare 2 condiții cumulative: partea să fi lipsit la judecată cât și la pronunțare și declararea apelului să se facă în cel mult 10 zile de la încarcerare.

În speță, inculpatul M.V.C. a fost încarcerat în baza mandatului de executare emis în temeiul sentinței penale nr. 858 din 14 iunie 2005, la data de 2 noiembrie 2005, dată în raport de care este întrunită una din condițiile declarării apelului peste termenul respectiv aceea a declarării apelului în cel mult 10 zile de la încarcerare. Totodată, în urma examinării dosarului cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, curtea de apel a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 365 C. proc. pen. Astfel, din actele dosarului rezultă că inculpatul M.V.C. a fost prezent la termenul din 12 aprilie 2005, în fața instanței de fond, primind și termen în cunoștință însă la termenele acordare ulterior în cauză inculpatul nu s-a mai prezentat, deși instanța a dispus aducerea acestuia cu mandat, sustrăgându-se judecății.

Prin urmare, nefiind întrunită și a doua condiție prevăzută de lege, respectiv aceea ca inculpatul să fi lipsit atât la judecată cât și la pronunțare, în cauză nu pot fi incidente dispozițiile art. 365 C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen, așa cum corect a reținut instanța de apel. Curtea constată că inculpatului M.V.C. i-a fost comunicată copia dispozitivului, la data de 22 iunie 2005, iar acesta a declarat apel la 8 noiembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege, astfel încât în mod legal instanța a respins, ca tardiv, apelul în conformitate cu art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în cauză nefiind incidente nici prevederile referitoare la repunerea în termen. În această situație se constată că hotărârea recurată este temeinică și legală, iar critica vizând fondul cauzei nu poate fi examinată în contextul în care apelul a fost respins ca tardiv, în cauză hotărârea primei instanțe rămânând definitivă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de inculpatul M.V.C., ca nefondat, obligându-l totodată pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.V. împotriva deciziei penale nr. 255/ A din 29 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 120 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iulie 2006.