ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1181/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1181/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153 din 28

iunie 2005 a Tribunalului Olt, pronunțată în dosarul nr. 1083/2005 a fost

condamnat inculpatul L.C., la 16 ani închisoare și interzicerea pe o durată de

8 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i)

C. pen.

S-a aplicat și pedeapsa accesorie

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata

prevăzută de art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest

preventiv a inculpatului și s-a dedus detenția acestuia cu începere de la 28

septembrie 2004 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata a

750.684 lei, despăgubiri civile către C.A.S.A. Olt și 41.605.420 lei către C.A.S.

Dolj, cu dobânzile legale calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii

și până la achitarea integrală a debitelor.

A fost obligat inculpatul la plata a

20.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă C.D.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea specială a unui ciomag corp delict.

A mai fost obligat inculpatul la

plata a 15.000.000 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță, pe baza probelor administrate, respectiv procesul-verbal de

cercetare la locul faptei, fotografiile judiciar-operative, raportul de

constatare medico-legală de autopsie nr. 3903/A.3/2005 al I.M.L. Craiova,

avizat de Comisia de control și avizare a actelor medico-legale, declarațiile

martorilor I.I., B.M.I., D.V., D.E., C.D., C.I., J.T., D.E., declarațiile

inculpatului și celelalte acte de la dosar a reținut următoarea situație de

fapt:

Victima J.V., în vârstă de 78 ani, a

locuit în comuna Studina, județul Olt, în aceeași localitate domiciliind și

inculpatul L.C., care are gospodăria peste drum de cea a victimei.

De circa 10 ani relațiile dintre

familia inculpatului și ea a victimei sunt tensionate.

În dimineața zilei de 8 septembrie

2004, victima hotărâse ca împreună cu fiul său, J.A., să se deplaseze cu căruța

la un teren cultivat cu porumb, situat în extravilanul localității.

După ce victima a scos căruța în

drum, din curtea locuinței sale, inculpatul a aruncat de la o distanță de

câțiva metri cu o piatră în direcția victimei, lovind-o pe aceasta în cap.

Victima a coborât din căruță,

inculpatul a ieșit din curtea sa înarmat cu un ciomag, între cei doi s-a produs

o busculadă, în cursul căreia inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu

ciomagul în zona capului victimei, în urma cărora aceasta a căzut în drum.

Soția victimei a alertat vecinii, iar

ulterior victima a fost transportată la spital unde a decedat în ziua de 26

septembrie 2004.

Din actul medico-legal menționat a

rezultat că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței

cardiorespiratorii acute, consecință a unei leptomeningite purulente,

complicație survenită în evoluția traumatismului cranio-cerebral cu fractură de

boltă și bază de craniu și hemoragie meningo-cerebrală.

Leziunile de violență s-au putut

produce prin loviri repetate cu și de corpuri dure, iar între leziunile

traumatice și deces a existat raport de cauzalitate direct și necondiționat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel partea civilă C.D. și inculpatul L.C.

În apelul părții vătămate, soluția

primei instanțe a fost criticată pentru modul de individualizare a pedepsei,

solicitându-s majorarea cuantumului acesteia.

În apelul inculpatului s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu a acționat cu

intenția de a suprima viața victimei, decesul acesteia având loc ca urmare a

praeterintenției și reținerea circumstanței atenuante legale a provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a acționat sub stăpânirea unei

puternice tulburări provocate de victimă, care i-a adresat injurii și l-a

lovit.

Prin decizia penală nr. 326 din 25

octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 1306/P/2005,

au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă C.D. și

inculpatul L.C. împotriva sentinței penale nr. 153 din 28 iunie 2005 pronunțată

de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 1083/2005.

Au fost obligați partea civilă și

inculpatul la câte 80 RON cheltuieli judiciare statului.

S-a menținut starea de arest

preventiv și s-a dedus în continuare, detenția de la 28 iunie 2005 la zi.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, din verificarea actelor și lucrărilor de la dosar a constatat că în cauză

au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului și

care asigură drepturile părților, au fost administrate toate probele necesare

pentru stabilirea adevărului, care au fost complet și just apreciate, fapta

reținută prin hotărâre corespunzând probelor administrate.

În mod justificat în sarcina

inculpatului s-a reținut săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de

art. 174 și 175 lit. i) C. pen., deoarece acesta, lovind pe victimă, de la mică

distanță, cu o piatră în cap, iar apoi, în mod repetat, cu un ciomag, tot în

zona capului, a prevăzut rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu l-a urmărit,

a acceptat posibilitatea producerii lui, deci a acționat cu intenție.

În cauză, în mod corect în sarcina

inculpatului nu a fost reținută circumstanța atenuantă legală a provocării,

deoarece acesta, pe fondul unei dușmănii mai vechi, este cel care a declanșat

conflictul, aruncând din curtea sa cu o piatră înspre victimă, în timp ce

aceasta se afla în căruța cu care urma să se deplaseze la câmp.

La individualizarea pedepsei, față

de prevederile art. 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol

social concret al infracțiunii săvârșite, evidențiat de împrejurările în care a

fost comisă și de urmările ei, precum și persoana inculpatului, care este tânăr

și lipsit de antecedente penale.

Pedeapsa stabilită de prima instanță

este aptă să asigure prevenția specială și generală.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul L.C.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului inculpat a depus la dosar motivele de recurs formulate în scris.

Astfel, au fost invocate cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 14 C. proc. pen.,

solicitându-se admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și rejudecând în

fond, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată

faptei din omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în

lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Apărătorul inculpatului a menționat

că acesta a fost provocat de victimă iar inculpatul nu a avut intenția de a o

ucide ape aceasta, astfel că forma de vinovăție este praeterintenția.

Tot în ce privește încadrarea

juridică a doua propunere de schimbare, din omor calificat, prin înlăturarea

agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., apreciind că fapta nu a fost

comisă în public.

Din probele administrate a reieșit

că incidentul a avut loc la poarta inculpatului, că fiul victimei a intrat după

acesta în curte, inculpatul fiind lovit de acesta. Astfel, este incert faptul

că lovitura s-a petrecut în stradă, încadrarea faptei fiind aceea de omor, în

subsidiar, dacă nu s-ar accepta schimbarea în lovituri cauzatoare de moarte.

Pentru ambele situații de schimbare

a încadrării juridice a solicitat aplicarea circumstanței atenuante a

provocării prevăzută de art. 73 C. pen., și în subsidiar circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința redozării pedepsei,

conform art. 76 C. pen.

În ceea ce privește declanșarea

conflictului, din toate probele administrate în cauză, nu a rezultat că

inculpatul este cel care l-ar fi provocat, ci victima, care l-a chemat pe

inculpat să-i reproșeze despre niște curci, fapt ce reiese din declarația

soției victimei. Apoi, victima este cea care a îndemnat pe fiul ei, J.A.,

bolnav psihic, să-l lovească pe inculpat. Evenimentele s-au derulat rapid,

inculpatul a fost provocat, s-a produs o „busculadă”, situație în care

inculpatul a lovit victima, urmând moartea acesteia după mai multe zile.

În subsidiar, dacă nu va fi primită

apărarea cu privire la schimbarea încadrării juridice, datorită circumstanțelor

reale ale faptei și circumstanțele personale ale inculpatului a solicitat

redozarea pedepsei, deoarece pedeapsa de 16 ani aplicată inculpatului este

exagerat de mare, în raport cu circumstanțele menționate, iar scopul educativ

al acesteia nu ar mai putea fi atins.

În condițiile în care toate

celelalte apărări nu vor fi primite, pedeapsa de 16 ani este prea aspră, față

de fapta comisă de inculpat, de circumstanțele reale și personale ale

inculpatului, respectiv acesta este tânăr, nu a dorit să ucidă, a fost sincer

în relatarea faptei, urmând a se avea în vedere gradul de participație a

inculpatului, se impune reținerea dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen.

Concluziile orale ale apărării în

sensul celor mai sus menționate, ale procurorului și poziția recurentului

inculpat din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea

introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

inculpatul L.C. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17, 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursului inculpatului ca

fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și motivat

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția

inculpatului L.C. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în

raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului L.C., care în ziua de

8 septembrie 2004, pe fondul unor relații tensionate între familia sa și aceea

a victimei, a aruncat, în direcția victimei J.V., cu o piatră de la aproximativ

2-3 metri, lovind-o în zona capului, iar ulterior, ieșind din curtea sa cu un

ciomag, a lovit-o din nou în aceeași zonă, fără ca aceasta să mai poată preciza

numărul de lovituri, după care a căzut, fiind transportată la spital, unde a

decedat la data de 26 septembrie 2004, moartea acesteia fiind violentă,

datorându-se insuficienței cardiorespiratorii acute consecința unei

leptomeningite purulente complicație survenită în evoluția traumatismului

cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu și hemoragie

meningo-crerebrală, produs prin loviri repetate cu și de corpuri dure, existând

raport de cauzalitate direct și necondiționat între leziunile traumatice și

deces, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunii de omor calificat.

Înalta Curte apreciază că în cauză

nu se putea reține circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., deoarece din contextul probelor administrate, numai declarațiile

martorei C.I. date în atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza

cercetării judecătorești, în calitate de martor ocular au evidențiat că

scandalul a fost provocat de victimă, aceasta fiind și cea care l-ar fi lovit cu

mânerul biciului peste brațe, confirmând poziția inculpatului L.C. în sensul că

victima a fost cea care l-ar fi provocat.

În declarațiile sale martora J.T., soția

victimei, martor ocular, a precizat că inculpatul a lovit-o inițial pe victimă

cu o piatră, după care l-a lovit și cu o bâtă în cap, precizând și existența

unor relații tensionate de circa zece ani între familia sa și aceea a

inculpatului.

Declarațiile celorlalți martori, C.D.,

I.I., B.M.I., D.V., D.E., D.E. au ilustrat doar aspecte ulterioare

incidentului, văzând victima lovită și plină de sânge, neputând descrie în ce

condiții a avut loc agresarea victimei de către inculpat.

Astfel, circumstanța atenuantă a

provocării invocată nu este susținută probator, forța probantă a declarațiilor

martorei C.I. fiind atenuată, în condițiile în care nu se coroborează decât cu

declarațiile inculpatului.

Înalta Curte consideră că numai în

situația în care această circumstanță ar fi fost dovedită s-ar fi impus

examinarea îndeplinirii condițiilor impuse de lege pentru a fi incidentă,

respectiv existența echivalenței între intensitatea actului provocator și a

tulburării produse, prin evaluarea gradului de determinare a fiecăruia dintre

cei doi factori evidențiați, urmând ca aprecierea semnificațiilor celor două

acțiuni umane, riposta inculpatului și contribuția victimei să fie raportată la

un grad mediu de sensibilitate în relațiile sociale.

De asemenea, nu pot fi reținute

solicitările apărării recurentului inculpat, în sensul schimbării încadrării

juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată din infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în art. 183 C.

pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte sau în art. 174 C. pen., prin

înlăturarea circumstanței agravante, respectiv art. 175 lit. i) C. pen.,

deoarece ansamblul mijloacelor de probe administrate au relevat contribuția

inculpatului L.C. la comiterea infracțiunii.

Declarațiile inculpatului date atât

la urmărirea penală, cât și la prima instanță „…am luat o piatră cu care am dat

în direcția acestuia …. Menționez că la locul respectiv ajunsese și victima J.V.,

pe care cu ajutorul ciomagului pe care-l aveam asupra mea am lovit-o o singură

dată în zona capului, lovitură în urma căreia a căzut după ce a mai mers

aproximativ 4 m….” se coroborează cu raportul de constatare medico-legală de

autopsie ce atestă leziunile produse, existența raportului de cauzalitate

direct și necondiționat între leziunile traumatice și deces, precum și cu

declarațiile martorilor oculari C.I., J.T., precum și cu declarațiile

martorilor C.D., I.I., B.M.I., D.V., D.E., D.E. care au evidențiat aspecte

ulterioare, văzând victima lovită și plină de sânge.

Astfel, din materialitatea faptei,

respectiv lovirea victimei J.V., inițial cu o piatră, de la distanță, înspre

capul acesteia, iar ulterior în mod repetat cu ciomagul, în aceeași zonă,

producându-i un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de

craniu și hemoragie meningo-cerebrală, agresiuni ce s-au desfășurat, în public,

pe drum, inculpatul L.C. a avut capacitatea de a-și reprezenta consecințele faptei

comise, în sensul că acțiunea de lovire repetată, cu obiecte contondente,

într-o zonă vitală a corpului victimei, poate conduce la decesul ei și chiar

dacă nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Prin modalitatea concretă de

comitere a faptei, inculpatul a acționat sub aspect subiectiv cu intenție

indirectă și nu cu praeterintenție.

Totodată, fapta de lovire a victimei

de către inculpat s-a desfășurat pe drum, respectiv în public, drumul, îndeplinind

condițiile impuse de art. 152 lit. a) C. pen., în sensul că, prin destinația sa

este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o

persoană.

Or, potrivit declarațiilor

martorelor C.I. și J.T. a rezultat că lovirea victimei de către inculpat a avut

loc pe drum, în prezența acestora, condiția accesibilității, fiind cu atât mai

mult îndeplinită.

Astfel, se precizează că „…Sunt

vecină cu victima și inculpatul și în momentul în care a avut loc incidentul mă

aflam în stradă …. Am observat că după ce victima a ajuns cu căruța în stradă,

în care se afla împreună cu fiul său, l-a chemat pe L.C .…. după aceasta a

coborât și victima, iar inculpatul a luat un arac din curte cu care s-a întors

și a lovit victima….”, „….Sunt soția victimei și personal am observat când

inculpatul a lovit-o inițial cu o piatră, după aceea a luat o bâtă și l-a lovit

în cap … când inculpatul a lovit victima cu piatra aceasta se afla în căruță,

iar căruța în stradă …. în momentul în care a fost lovit cu bâta se afla la 2

metri distanță de căruță …. inculpatul a lovit victima cam de 2-3 ori…”.

În raport cu cele menționate,

criticile recurentului inculpat cu privire la încadrarea juridică în condițiile

arătate, nu pot fi reținute, fiind corectă încadrarea juridică a faptei pentru

care inculpatul L.C. a fost trimis în judecată, respectiv, aceea prevăzută de art.

174 și 175 lit. i) C. pen., omor calificat și neaplicabil cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază, însă, ca

fiind întemeiată critica apărării recurentului inculpat privind greșita

individualizare a pedepsei principale aplicată inculpatului, în sensul că atât

instanța de apel, cât și prima instanță nu au făcut o adecvare cauzală a

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., neținându-se cont în mod

proporțional între gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite

de inculpat, circumstanțele reale în care a avut loc fapta și circumstanțele

personale ale inculpatului, cu posibilitatea aplicabilității distincte a

circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) – c) C. pen.,

și a regimului sancționator corespunzător impus de art. 76 alin. (2) C. pen.,

care să se reflecte judicios în stabilirea cuantumului pedepsei, fiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Așadar, reevaluând în concret și în

mod plural criteriile stipulate în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social ridicat al faptei comise, prin atingerea adusă unei valori sociale

fundamentale, cum este viața omului, în condițiile circumstanțelor reale

menționate, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa

antecedentelor penale a acestuia, este tânăr, a recunoscut fapta, în

împrejurările arătate, Înalta Curte consideră că pot fi reținute distinct dispozițiile

art. 74 lit. a) – c) C. pen. și art. 76 alin. (2) din același cod, fiind

îndeplinite condițiile impuse de legiuitor.

Prin cuantumul pedepsei ce se va

stabili inculpatului, ca efect al prevederilor legale arătate, respectiv prin coborârea

sa sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina

inculpatului, cu executare în regim de detenție, se va da posibilitatea

îndreptării atitudinii inculpatului L.C. față de comiterea de infracțiuni,

dându-se relevanță nu numai funcțiilor de exemplaritate și coerciție a

pedepsei, dar mai ales celei educative, care să asigure resocializarea sa

pozitivă viitoare.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 326 din 26

octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, va casa decizia atacată și sentința

penală nr. 153 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Olt numai cu privire la

omisiunea aplicării prevederilor art. 74 lit. a) – c) C. pen. și art. 76 alin.

(2) C. pen., și la pedeapsa aplicată.

În baza art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – c) C. pen., și art. 76 alin. (2) C. pen.,

va fi condamnat inculpatul L.C. la 12 ani închisoare și 8 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 C.

pen.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 28 septembrie 2004 la 23 februarie 2006.

În conformitate cu art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 326 din 26 octombrie 2005 a

Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 153 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Olt numai cu privire la

omisiunea aplicării prevederilor art. 74 lit. a) – c) C. pen. și art. 76 alin.

(2) C. pen., și la pedeapsa aplicată.

În baza art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – c) C. pen., și art. 76 alin. (2) C. pen.,

condamnă inculpatul L.C. la 12 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 28 septembrie 2004 la 23 februarie 2006.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

februarie 2006.